Condiţionarea acordării sporului de existenţa fondurilor condiţionare expres prevăzută în articolul 4 din ordinul indicat, le conferă reclamanţilor vocaţia, nu dreptul absolut la aceste sporuri. Refuzul acordării sporului motivat de lipsa fondurilor nu poate fi considerat abuziv.
Prin sentinţa civilă nr. 240 din 15 aprilie 2008, Tribunalul Mureş a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii L.V.S, M. A, N.D, P. I. M, P.Ş.O, S.M, T.G.V. şi M.M.A, în contradictoriu cu pârâţii ANP Bucureşti, Penitenciarul Târgu-Mureş, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, respingând şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Prima instanţă a reţinut că reclamanţii, prin cererea lor de chemare în judecată au solicitat, prin reprezentantul lor legal Sindicatul „U” Târgu-Mureş, obligarea pârâţilor la acordarea sporurilor prevăzute în anexa 1.1 a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2003, corespunzător condiţiilor de muncă şi activităţilor desfăşurate de fiecare salariat începând cu luna septembrie 2004 – mai 2006, fiind vorba de sporuri pentru condiţii periculoase, vătămătoare şi deosebit de periculoase. S-a invocat faptul că până în august 2004 aceste sporuri au fost acordate, dar prin adresa nr. 102024/2004 a a DGP a fost sistată plata, iar practica judiciară în situaţii identice a recunoscut temeinicia drepturilor.
Instanţa a avut în vedere faptul că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici în cadrul Penitenciarului Târgu-Mureş şi le sunt aplicabile, în ceea ce priveşte drepturile salariale, dispoziţiile Legii nr. 188/1999, HG nr. 281/1993 şi OG nr. 64/2006, cu precizarea că Legea nr. 293/2004 este cadrul legal general de reglementare a drepturilor din sistemul administraţiei penitenciarelor şi din interpretarea prevederilor art. 34 şi a celorlalte norme legale incidente rezultă că singurul spor cu caracter obligatoriu instituit de legiuitor este sporul pentru misiune permanentă, pentru acordarea altor sporuri fiind necesară o reglementare specială şi distinctă. S-a învederat în considerente că Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 945/2003 condiţionează prin art. 4 plata sporului solicitat de reclamanţi de limita resurselor financiare avute la dispoziţie. Prin adresa nr. 102024 din 30 august 2004 DGP a hotărât sistarea acordării lui, motivat de lipsa resurselor financiare pentru plată, aspect necontestat de reclamanţi.
În condiţiile în care nu s-a dovedit abuzivă măsura de sistare a plăţii acestui spor, neexistând fonduri, refuzul de plată este justificat, plata sporului fiind condiţionată.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de Sindicatul „U” în numele membrilor săi, reclamanţi, care a solicitat modificarea în sensul obligării pârâţilor la plata sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut de HG nr. 281/1993 şi HG nr. 561/2000, conform anexei nr. 1.1 la ordinul Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2 aprilie 2003.
În motivarea recursului s-a arătat că în art. 8 alin. 1 lit. a din HG nr. 281/1993 şi HG nr. 561/2000sporul respectiv este prevăzut iar prin Ordinul Ministerului Justiţiei 945/2003 s-a aprobat Regulamentul de acordare a sporurilor reglementate prin cele două acte normative indicate.
Recurenţii au considerat neîntemeiate considerentele de respingere a cererii lor, deoarece drepturile lor salariale sunt reglementate de Legea nr. 293/2004 şi Legea nr. 462/2006, Legea nr. 188/1999 iar lipsa fondurilor nu justifică refuzul acordării drepturilor.
Recurenţii au invocat şi motivele prezentate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii potrivit cărora suspendarea exerciţiului drepturilor nu echivalează cu stingerea dreptului iar acest raţionament este aplicabil şi în speţă. De asemenea, s-a făcut trimitere la Codul Muncii (art. 156) şi României (art. 41 şi 53) precum şi la practica judiciară.
Pârâţii Penitenciarul Târgu-Mureş şi Ministerul Justiţiei, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Intimatul Penitenciarul Târgu-Mureş a invocat textele art. 78 din Legea nr. 293/2004 şi art. 79 din Legea nr. 293/2004, precum şi art. 81 din acelaşi act normativ, care prin coroborare cu art. 1 şi 62 din OG nr. 64/2004 evidenţiază faptul că salarizarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei speciale se stabileşte prin lege specială, respectiv Legea nr. 138/1999 până la 1 ianuarie 2007 iar OG nr. 64/2006, după această dată.
S-a invocat, de asemenea, că plata sporului solicitat s-ar fi putut efectua doar în baza unor pontaje întocmite în acest sens, conform prevederilor legale, în arhivă neexistând asemenea pontaje, iar în luna mai 2006 sporul fiind deja acordat şi plătit.
Intimatul Ministerul Justiţiei a precizat în întâmpinare că nu are calitate procesuală pasivă, că ANP este instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică iar între membrii sindicatului şi Ministerul Justiţiei nu există nici un raport juridic. Pe fondul cauzei, s-au invocat prevederile art. 4 din Ordinul nr. 945/2003, prin urmare, instituţia nu poate fi obligată să achite asemenea sporuri în cazul în care nu există fonduri aprobate cu această destinaţie.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursul este nefondat.
Reclamanţii au solicitat sporul de până la 100% din salariul de bază pentru muncă în condiţii periculoase, vătămătoare şi deosebit de periculoase, potrivit Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2 aprilie 2003 – anexa 1.1. Tot ei, în acţiune, au precizat că plata sporurilor a fost sistată prin adresa DGP nr. 102024 din 30 august 2004.
Potrivit prevederilor art. 4 din ordinul invocat de recurenţi, prevederile lui se aplică în limita resurselor financiare avute la dispoziţie. Prin urmare, acordarea acestor sporuri este prevăzută încă de la început sub condiţie iar condiţionarea le conferă reclamanţilor vocaţia, nu dreptul absolut la aceste sporuri. Refuzul de acordare motivat de lipsa fondurilor nu poate fi considerat abuziv câtă vreme, prin adresa nr. 102024 din 30 august 2004 DGP a comunicat că în urma creşterii valorii de referinţă sectorială pentru încadrarea în limitele bugetului aprobat, plata sporului prevăzut în anexa 1.1 la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 945/2004, se sistează temporar.
Intimatul Penitenciarul Târgu-Mureş a precizat în întâmpinare că plata sporului în discuţie pentru luna mai 2006 a fost făcută, aspect reţinut şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o decizie din 11 ianuarie 2008 depusă în copie la dosar, unde se menţionează că plata sporului respectiv a fost reluată începând cu 1 mai 2006.
Câtă vreme plata sporurilor solicitate de reclamanţi a fost suspendată pe perioada indicată în temeiul art. 4 din Ordinul invocat, deci a fost întemeiată din punct de vedere legal, iar reclamanţii nu au invocat nelegalitatea acestui articol şi nici nu s-a făcut dovada că s-ar fi contestat adresa nr. 102024 din 30 august 2004 a DGP, prin care s-a motivat sistarea plăţii sporurilor din anexa 1.1., aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, cererea reclamanţilor este nefondată.
Măsura sistării plăţii nedovedindu-se astfel abuzivă, condiţionarea plăţii sporului prin incidenţa art. 4 din Ordin, nu conferă similitudine cu situaţia suspendării plăţii primelor de concediu care a făcut obiectul recursului în interesul legii invocat de reclamanţi în recurs. De asemenea, tot prin prisma modului condiţionat legal de acordare efectivă a sporului, nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale privind dreptul la muncă sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi.
Faţă de cele ce preced, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
