Stabilirea unui cuantum al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional
C. muncii, art. 39, art. 157 alin. (2), art. 241 alin. (1) lit. d)
Legea nr. 130/1996, art. 11 alin. (1) lit. d)
Pentru salariaţii din sectorul bugetar, ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului, salariile minime sunt cele prevăzute de actele normative aplicabile, cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară
garantat în plată la care a făcut referire recurentul vizând doar
personalul contractual care negociază drepturile salariale prin contracte colective sau individuale de muncă.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 205 din 22 ianuarie 2008, www.scj.ro
Prin sentinţa civilă nr. 1434 din 29 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VII I-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost
respinsă acţiunea formulată de F.S.L.I. în contradictoriu cu pârâtul
Guvernul României, acţiunea având ca obiect anularea art. 1 din H.G. nr. 1825/2006 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Totodată, au fost admise cererile de intervenţie formulate în interesul pârâtului Guvernul României de M.M.F.E.Ş., respectiv de M.E.F.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că hotărârea atacată stabileşte un salariu minim brut pe ţară, dar nimic nu se opune ca, pentru anumite categorii de salariaţi, prin contracte colective de muncă, să se reglementeze un alt salariu minim, iar faptul că printr-un contract colectiv de muncă aplicabil unei alte categorii de salariaţi decât cei reprezentaţi de reclamantă s-au stabilit drepturi mai avantajoase decât cele prevăzute de hotărârea de Guvern nu înseamnă că aceasta ar fi nelegală. Totodată, instanţa a apreciat că nu se poate vorbi de nelegalitatea unei hotărâri de Guvern pe motiv că este contrară unui contract colectiv de muncă, întrucât legalitatea unui act administrativ trebuie raportată la acte normative cu valoare superioară.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.S.L.I., solicitând modificarea în totalitate a acestora şi, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii aşa cum a fot formulată. A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 130/1996, republicată, şi ale art. 241 alin. (1) lit. d) C. muncii, potrivit cărora clauzele contractului de muncă unic la nivel naţional produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ţară.
In speţă, susţine recurenta, salariul minim brut de 440 lei a fost stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, şi nu printr-un contract de muncă de nivel inferior, cum greşit a reţinut instanţa de fond, nefiind avut în vedere nici caracterul discriminatoriu al stabilirii unui salariu brut pe ţară în plată pentru salariaţii din sistemul bugetar de numai 390 lei.
Analizând actele dosarului, motivul de recurs invocat de recurenţi şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ.,
înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate:
In sensul Legii nr. 554/2004, actul administrativ are semnificaţia unui act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridiec.
Elementul central al regimului juridic al actelor administrative îl reprezintă legalitatea, înţeleasă ca fiind conformitatea acestora cu legile adoptate de Parlament, precum şi cu actele administrative cu o forţă juridică superioară, principiul legalităţii în sistemul constituţional actual fiind unul dintre principiile fundamentale ale administraţiei publice. Prezumţia de legalitate care stă la baza întregului edificiu al forţei juridice deosebite a actelor administrative, precum şi a teoriei regimului juridic administrativ are însă un caracter relativ, actele administrative fiind supuse controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti. Condiţiile de legalitate a actului administrativ se examinează prin raportare la data emiterii lui, una dintre acestea fiind aceea ca actul să fie emis în litera şi spiritul legilor în vigoare la data respectivă.
Instanţa de contencios administrativ legal învestită cu soluţionarea unei acţiuni în anularea unui act administrativ este abilitată, aşadar, să verifice doar concordanţa acestuia cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis. Din această perspectivă, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra respectivului act, ci doar asupra momentului până la care rămâne în vigoare.
în speţă, s-a susţinut că au fost nesocotite prevederile art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 130/1996, republicată, şi ale art. 241 alin. (1) lit. d) C. muncii referitoare la forţa obligatorie şi modalitatea de aplicare a clauzelor Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, motivat de faptul că prin art. 1 din H.G. nr. 1825/2006, emisă în temeiul art. 159 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), în vigoare din data de 22 decembrie 2006, a fost stabilit un cuantum al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată inferior celui stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, cu consecinţe discriminatorii pentru salariaţii din sectorul bugetar. Or, acest contract colectiv de muncă a fost publicat în Monitorul Oficial numai la data de 29 ianuarie 2007, ulterior adoptării hotărârii a cărei nelegalitate s-a invocat, astfel încât, din perspectiva anterior arătată, nu poate justifica o soluţie de anulare a acesteia.
Abstracţie făcând de acest considerent, dată fiind modalitatea în care a fost examinată acţiunea reclamantei de către prima instanţă, se impune precizarea că respectiva hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, în temeiul şi în executarea căreia a fost emisă, fiind în concordanţă şi cu prevederile Contractului colectiv de muncă unic la care s-a făcut referire. Astfel, potrivit art. 157 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, sistemul de salarizare a personalului din auto-
rităţilc şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetele locale etc. se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale.
Este real faptul că şi pentru salariaţii instituţiilor publice se pot încheia contracte de muncă, dar prin aceste contracte nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, astfel cum se prevede în mod expres atât prin art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, cât şi prin art. 3 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă unic la care s-a făcut referire în cauză.
Prin urmare, pentru salariaţii din sectorul bugetar, ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului, salariile minime sunt cele prevăzute de actele normative aplicabile, cuantumul la care a făcut referire recurentul vizând doar personalul contractual care negociază drepturile salariale prin contracte colective sau individuale de muncă.
