Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 1636 din data de 11.09.2013
Termenul de 45 de zile instituit de Legea nr. 62/2011 nu este aplicabil și în materia sancțiunilor disciplinare.
Conform art. 211 lit.a din Legea nr. 62/2011 și art. 268 Codul muncii se constată că termenele de sesizare a instanței sunt diferite, respectiv 30 de zile potrivit art. 268 al. 1 lit.a și b din Codul muncii și, respectiv, 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă, potrivit art. 211 lit. a Legea nr.62/2011.
În cazul contestării deciziilor de sancționare disciplinară va trebui respectat termenul de 30 e zile calendaristice prev. de art. 268 al. 1 lit. b Codul muncii întrucât această situație nu este cuprinsă în dispozițiile art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011.
Indicarea greșită în cuprinsul deciziei de sancționare a termenului de exercitare a contestației nu duce la modificarea termenului prevăzut de lege în care contestatoarea putea ataca acest act.
Decizia civilă nr.1636/11.09.2013 a Curții de Apel Galați
Prin sentința civilă nr. 176/05.03.2013 Tribunalul Vrancea a admis excepția tardivității formulării contestației și a respins ca tardiv formulată contestația introdusă de contestatoarea SL, în contradictoriu cu intimata AB.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea expediată prin serviciul poștă la data de 21.01.2013 și înregistrată la data de 22.01.2013 sub nr. …. pe rolul Tribunalului Vrancea – Secția I Civilă SL a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare nr. A.3.2./1549/05.12.2012 emisă de AB, solicitând anularea acesteia și obligarea la restituirea sumelor de bani reținute în baza acestei decizii, expunând în cuprinsul acțiunii motive de nelegalitate și netemeinicie.
Intimata AB a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației, expunând apărări specifice.
În dovedirea contestației și în apărare ambele părți au anexat înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 12.02.2013 Tribunalul a invocat din oficiu excepția tardivității contestației, acordând un termen în acest sens pentru ca părțile să-și exprime punctul de vedere cu privire la această excepție.
Analizând excepția tardivității formulării contestației, Tribunalul a constatat că este întemeiată.
Astfel, prin decizia de sancționare nr. …/05.12.2012 intimata AB a dispus sancționarea contestatoarei cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 5%.
Potrivit art. 268 alin. 1) lit. b) din Codul muncii:
(1) Cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară.
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară.
De asemenea, potrivit art. 252 alin. 5) din Codul muncii:
(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Decizia de sancționare contestată în prezentul dosar a fost comunicată contestatoarei la data de 07.12.2012 după cum rezultă din mențiunile consemnate în finalul deciziei, asumate prin semnătură de contestatoare.
Prin urmare, termenul în care se putea introduce contestație împotriva acesteia a expirat la data epuizării termenului procedural de 30 de zile care a început să curgă de la data comunicării (prima și ultima zi neintrând în calculul termenului).
Calculând termenul procedural de 30 de zile cu începere din 07.12.2012 se constată că acesta s-a împlinit la data de 07.01.2013.
Cum prezenta contestație a fost formulată la data de 21.01.2013, după expirarea termenului legal, Tribunalul a constatat că este introdusă tardiv, a admis excepția invocată și a respins ca tardiv formulată contestația.
Tribunalul a notat că nu prezintă nicio relevanță împrejurarea că pârâta a indicat în cuprinsul deciziei că termenul de exercitare a căii contestației este de 45 de zile, termenul de introducere a contestației fiind stabilit de lege, iar nu de angajator.
De asemenea, nu se pune în discuție eventuala incidență a acestui termen, care este prevăzut la art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, acest text referindu-se la cu totul alte ipoteze decât cele privitoare la sancționarea disciplinară a angajaților, termenul prevăzut în materie sancționară fiind cel de 30 de zile stipulat în Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea SL criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
– Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza pe excepția tardivității formulării contestației raportat la termenul de 30 de zile prevăzut de Codul Muncii pentru contestarea măsurii prevăzută de art. 268 al.1 din Codul Muncii.
– În cauză este incident termenul de 45 de zile pentru contestarea deciziei de sancționare, termen instituit de disp. art. 211 lit.a din Legea dialogului social.
– Prevederile incompatibile din Codul Muncii au fost modificate, abrogate implicit de Legea dialogului social, și astfel măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept și-a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 8 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente în materie sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept ce trebuie analizată în prezenta cauză dacă termenul de 45 de zile instituit de Legea nr. 62/2011 este aplicabil și în materia sancțiunilor disciplinare.
Potrivit disp. art. 268 din Codul Muncii, raportat la dispozițiile art. 211 din Legea nr. 62/2011, cererile pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
De asemenea, conform art. 268 lit.a și lit.b din Codul Muncii, măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă (art. 211 lit.a din Legea 62/2011).
Din analiza celor două texte de lege, constatăm că termenele de sesizare a instanței sunt diferite, respectiv 30 de zile potrivit art. 268 al.1 lit.a și lit.b din Codul Muncii și, respectiv 45 zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă, potrivit art. 211 lit.a din Legea 62/2011.
Așadar, în cazul contestării deciziilor de sancționare disciplinară va trebui respectat termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de disp. art. 268 al.1 lit.b din Codul Muncii, întrucât această situație nu este cuprinsă în dispozițiile art. 211 lit.a din Legea 62/2011.
De asemenea, legiuitorul prevede expres ce mențiuni trebuie să cuprindă decizia de sancționare și în ce termen se atacă (art. 252 din Codul Muncii).
Or, în cauză nu se pune problema unei modificări, abrogări implicite în sensul art. 67 din Legea nr. 24/2000, cele două acte normative, respectiv Codul Muncii și Legea nr. 62/2011 reglementează termene diferite pentru acte diferite.
Indicarea greșită în cuprinsul deciziei de sancționare a termenului de exercitare a căii contestației nu duce la modificarea termenului prevăzut de lege în care contestatoarea putea ataca acest act.
Termenul este dat de lege și nu de angajat și, în consecință, decizia de sancționare trebuia atacată în 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Critica recurentei că indicarea greșită a termenului de formulare a contestației atrage nulitatea absolută a deciziei nu este întemeiată deoarece potrivit art. 252 din Codul Muncii este sancționată cu nulitatea absolută neindicarea termenului în care sancțiunea poate fi contestată și nu cu indicarea greșită a acestuia.
În condițiile în care legiuitorul a înțeles să sancționeze cu nulitatea absolută doar neindicarea termenului în care sancțiunea poate fi contestată, indicarea greșită nu poate fi asimilată cu neindicarea totală.
În mod corect instanța de fond a reținut că termenul prevăzut în materia sancțiunilor este cel de 30 de zile stipulat în Codul Muncii și nu cel de 45 de zile prevăzut de Legea dialogului social.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul disp. art. 312 al.1 Cod procedură civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de contestatoare.
