Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 1163 din data de 27.05.2013
În anul 2011 suplimentară efectuată de personalul bugetar, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timpul liber corespunzător.
Dispozițiile menționate au instituit o derogare de la normele Codului muncii pentru o situație specială, de economisire a bugetului statului pentru o perioadă de criză, în schimb au avut în vedere faptul că salariatul va putea fi plătit cu timp liber corespunzător pentru orele efectuate suplimentar. Dispozițiile menționate au de altfel în vedere situația salariatului ce are în continuare această calitate. Cum în speță reclamantul nu mai are calitatea de salariat pentru că i-a încetat contractul individual de muncă fără ca în prealabil să-i fi fost compensate orele suplimentare, nu pot fi rămase neplătite aceste ore.
Decizia civilă nr.1163/27.05.2013 a Curții de Apel Galați
Prin sentința civilă nr. 966/13.12.2012 Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul AV, în contradictoriu cu pârâta P.O.M.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului spor pentru 16 ore suplimentare efectuate în luna octombrie 2009, cuantumul acestora urmând a se determina în conformitate cu art. 18 din OG nr. 10/2007.
Prin cererea formulată reclamantul AV a chemat în judecată pe pârâta P.O.M.
solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
– obligarea pârâtei la plata sumelor de bani cuvenite pentru orele suplimentare de muncă prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care nu se lucrează, în perioada 17.10.2009 – 10.08.2012;
– obligarea pârâtei la plata orelor de noapte prestate în perioada 01.08.2010 – 10.08.2012;
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că în perioada 15.10.2009 – 10.08.2012 a fost angajat al pârâtei, iar în exercitarea contractului de muncă a efectuat ore suplimentare de muncă prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care nu se lucrează, pentru care nu a primit spor de 100% conform dispozițiilor legale prevăzute în Codul muncii. De asemenea, reclamantul a învederat că a efectuat muncă în timpul nopții fără să primească spor corespunzător prevăzut în Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare, indicând că a avut raporturi contractuale cu reclamantul în perioada 01.08.2010 – 10.08.2012, că este neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea orelor de noapte deoarece i s-a plătit sporul cuvenit, iar cu privire la primul capăt de cerere a lăsat soluția la aprecierea instanței.
Analizând acțiunea de față, Tribunalul a reținut următoarele:
1. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea drepturilor corespunzătoare orelor de muncă suplimentare.
Tribunalul a constatat că deși prin întâmpinare pârâta a susținut că au existat raporturi contractuale de muncă între părți pe perioada 01.08.2010 – 10.08.2012, în realitate, din cuprinsul înscrisurilor comunicate la solicitarea instanței, rezultă că aceste raporturi s-au derulat în temeiul a două contracte de muncă succesive pe perioada 18.08.2008 – 10.08.2012.
Prin urmare, pe perioada indicată de reclamant în acțiune (octombrie 2009 – 10.08.2012) au existat raporturi contractuale de muncă între părți, astfel încât este îndeplinită condiția premisă pentru a cerceta temeinicia drepturilor solicitate pe această perioadă.
Tribunalul a mai reținut că, deși reclamantul și-a întemeiat această pretenție pe dispoziții legale cuprinse în Codul muncii, acestea nu sunt aplicabile raporturilor dintre părți în raport de statutul reclamantului și persoana angajatorului.
Astfel, potrivit art. 1 din Codul muncii:
(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
(2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
În materia drepturilor salariale de care a beneficiat reclamantul în perioada în care a avut raporturi de muncă cu pârâta există dispoziții legale derogatorii, și anume, OG nr. 10/2007, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 283/2011, acte normative care reglementează drepturile salariale de care beneficiază personalul bugetar, personal din rândul căruia a făcut parte și reclamantul.
În consecință, îndreptățirea reclamantului la acordarea drepturilor cuvenite pentru orele suplimentare a fost analizată din perspectiva acestor acte normative, dispozițiile Codului muncii fiind inaplicabile.
a) Din cuprinsul tabelului centralizator comunicat de pârâtă la dosar Tribunalul a constatat că reclamantul a efectuat în perioada octombrie – decembrie 2009 un număr total de 16 ore suplimentare, toate acestea în luna octombrie 2009, fără a primi drepturi salariale corespunzătoare prevăzute de actul normativ în vigoare la acel moment, și anume, OG 10/2007.
În acest sens, potrivit art. 18 din OG 10/2007:
(1) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul contractual încadrat în funcții de execuție sau de conducere este considerată munca suplimentară și se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibila în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor aplicat la salariul de baza, după cum urmează:
a) 75% din salariul de baza pentru primele doua ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de baza pentru orele următoare și pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
(2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, fără a se depăși 360 de ore anual.
(3) La locurile de munca la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă potrivit legii sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situații cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
Din cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtă și a răspunsului la solicitările instanței rezultă că pentru orele suplimentare efectuate în luna octombrie 2009 reclamantul nu a beneficiat de ore libere în compensare în următoarea lună. De asemenea, pârâta nu a dovedit că orele suplimentare prestate în luna octombrie 2009 nu ar fi fost dispuse de șeful ierarhic superior reclamantului.
În aceste condiții, reclamantul este îndreptățit la primirea drepturilor bănești corespunzătoare prevăzute de art. 18 din OG 10/2007, situație în care va fi obligată pârâta la plata acestora.
b) În ceea ce privește orele suplimentare efectuate de reclamant în anii 2010, 2011 și 2012 Tribunalul a constatat că nu există temei legal pentru acordarea de drepturi bănești.
Astfel, pentru anul 2010 era în vigoarea Legea nr. 330/2009 care, deși la art. 19 alin. 2) prevedea posibilitatea acordării unui spor în cazul în care nu exista posibilitatea compensării cu timp liber corespunzător, la art. 30 alin. 7) a prevăzut că dispozițiile art. 19 alin. 2) nu se aplică în anul 2010, ceea ce înseamnă că pentru orele suplimentare efectuate în anul 2010 se putea acorda numai timp liber în compensare, neexistând temei legal pentru acordarea de drepturi bănești.
Pentru anul 2011 sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 285/2010, text care prevede următoarele:
(1) În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
(2) În anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță.
După cum se observă, textul exclude posibilitatea acordării de drepturi bănești pentru ore suplimentare, singura posibilitate legală întemeiată pe dispozițiile contractului de muncă și a dispozițiilor legale care reglementează conținutul raporturilor de muncă dintre părți fiind aceea de a se acorda timp liber plătit în compensare.
Situația juridică este identică și pentru anul 2012, prin art. 7 din Legea nr. 283/2011 stipulându-se doar posibilitatea acordării de timp liber în compensare pentru orele suplimentare efectuate în cursul unei luni.
În considerarea celor arătate mai sus, primul capăt de cerere este întemeiat în parte, respectiv, doar în ceea ce privește acordarea drepturilor prevăzute de art. 18 din OG nr. 10/2007 pentru cele 16 ore de muncă suplimentară efectuate de reclamant în luna octombrie 2009, pentru orele suplimentare efectuate în anii 2010, 2011 și 2012 neexistând temei legal pentru acordarea de drepturi salariale pentru orele suplimentare.
2. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de spor pentru orele de noapte.
Acest capăt de cerere este nefondat în condițiile în care din cuprinsul informațiilor transmise de pârâtă la solicitarea instanței rezultă că s-a plătit reclamantului sporul corespunzător pentru orele de noapte efectuate de reclamant.
3. Nefondat este și capătul de cerere privind acordarea de cheltuieli de judecată, reclamantul neadministrând vreo dovadă privind efectuarea unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, AV, criticând soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
În mod greșit a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.
În mod greșit nu a acordat plata orelor suplimentare pentru 2010, 2011, 2012, având în vedere că prin dispoziția 1475/7.08.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 10.08.2012 și deci nu se mai pot compensa orele suplimentare cu timp liber corespunzător.
Nu s-a făcut dovada plății sporului pentru lucru pe timp de noapte.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.8, pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul Andrei Viorel învederând aceleași susțineri ca la instanța de fond.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor de ordine publică conform art.304 Cod procedură civilă Curtea reține următoarele:
În cauză nu se contestă efectuarea orelor suplimentare de către reclamant, iar din relațiile angajatorului rezultă că reclamantul a efectuat un număr de 760 ore suplimentare.
Problema de drept din cauză ce trebuie a fi lămurită constă în aceea de a stabili dacă pot fi plătite orele suplimentare față de dispozițiile art.30 alin 7 din Legea 330/2009 “(7) Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010.”;
Dispozițiile art. 19 din Legea 330/2009 prevăd posibilitatea de a fi plătite aceste ore suplimentare în situația în care nu se mai pot compensa. Astfel, “Art. 19:
(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere se compensează cu timp liber corespunzător.
(2) În cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plătește în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază.
(3) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru și sporul prevăzute la alin. (2) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii.
(4) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.”;
De asemenea, aceeași situație este și pentru anul 2011, art. 9 din Legea 285/2010. “;ART. 9:
În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.”;
S-ar desprinde concluzia, așa cum a reținut și instanța de fond că orele suplimentare nu ar mai putea fi plătite. Nu putem reține o astfel de concluzie. În cauză, odată ce nu mai pot fi compensate cu timp liber orele suplimentare, dat fiind că reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă, este normal ca munca efectuată de acesta suplimentar să fie plătită, ea fiind deja prestată de fostul salariat, iar neplata orelor suplimentare ar reprezenta muncă gratuită din partea reclamantului.
Dispozițiile menționate mai sus au instituit o derogare de la normele Codului Muncii pentru o situație specială, de economisire a bugetului statului pentru o perioadă de criză, în schimb au avut în vedere faptul că salariatul va putea fi plătit cu timp liber corespunzător pentru orele efectuate suplimentar. Textul nu a instituit faptul că orele suplimentare nu vor mai fi plătite. Dispozițiile menționate au de altfel în vedere situația salariatului ce are în continuare această calitate.
Cum în speță reclamantul nu mai are calitatea de salariat pentru că i-a încetat contractul de muncă (dispoziția 1042/14.09.2010, fila 21), fără ca în prealabil să fi fost compensate orele suplimentare, nu pot fi rămase neplătite aceste ore.
Conform art.123 Codul Muncii: ” (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.”;
Cu privire la acordarea sporului de noapte pârâta a susținut că sporul de noapte a fost plătit reclamantului, în procent de 25% la salariu (fila 17), acest spor fiind inclus în salariu. Reclamantul nu a contestat primirea salariilor lună de lună pentru perioada pentru care a solicitat plata timpului lucrat noaptea.
Conform art. 126 Codul Muncii: “Salariații de noapte beneficiază:
a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;
b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.”;
Cum în cauză acest spor a fost plătit, așa cum rezultă din statele de plată (filele 16 și urm.) în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca nefondat.
Față de aceste considerente, conform art. 312 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul declarat de reclamantul AV împotriva sentinței civile 966/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care o va modifica în parte, în sensul că:
Va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului sporul pentru ore suplimentare (760 de ore suplimentare) efectuate în perioada octombrie 2009 – august 2012.
Va menține celelalte prevederi ale sentinței recurate.
