Dreptul muncii. Stimulente primite de un consilier juridic din cadrul Ministerului Justiţiei în perioada 2006 – 2008. Solicitarea acestora şi de către asistenţii judiciari
Deciziile nr. 818/8198/820
din 3 iulie 2008, art. 14 C.E.D.O.
În condiţiile unei non-identităţi între asistenţii judiciari din cadrul instanţelor şi consilierii juridici din Ministerul Justiţiei, raportată la specificul muncii fiecăruia, nu poate fi vorba despre o situaţie identică sau asemănătoare care să implice un tratament – în ce priveşte remunerarea – egal.
Curtea de Apel Bacău – Secţia civilă, minori şi familie,
conflicte de muncă şi asigurări sociale
Decizia civilă nr. 1105 din 05 octombrie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 589/15.06.2009 pronunţată de T. Nţ. în dosarul nr. 911/103/2009 s-a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P., excepţie invocată de acest pârât prin reprezentantul legal D.G.F.P.Nt.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii V.B.G. ş.a.. Neamţ în contradictoriu cu pârâţii M.J.L.C., CA. Bc, T. Nţ, M. F. P. şi în consecinţă:
A obligat pârâţii să plătească, fiecărui reclamant, cu titlu de despăgubiri, echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006 – 2008 de un consilier juridic din cadrul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, asimilat magistraţilor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la momentul plăţii efective.
A obligat pârâtul M.F.P. să aloce şi să includă în bugetul pârâtului M.J.L.C. sumele acordate reclamanţilor cu titlu de despăgubiri prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul T. Nţ. – sub nr. 911/103/2009 reclamanţii V. B. ş.a., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.J., T.Nţ., C.A.Bc şi M.Ec.F. obligarea acestora să îi plătească fiecărui reclamant, cu titlu de daune, echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006 -2008 de un consilier juridic asimilat magistraţilor din cadrul MJ.
Au mai solicitat ca aceste sume să fie actualizate, de la data naşterii dreptului la acţiune, până la plata efectivă, obligarea pârâtului M.Ec.F. să vireze M.J. sumele necesare efectuării plăţii.
Analizând probatoriul administrat şi susţinerile părţilor tribunalul a constatat că acţiunea de faţă este întemeiată urmând a fi admisă, iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.Ec.F. va fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Pentru magistraţii judecători, cu care reclamanţii, ce deţin funcţia de asistenţi judiciari sunt asimilaţi – având în vedere că de la numirea în funcţie salarizarea acestora s-a realizat în temeiul Legii nr. 50/1996 cu modificările ulterioare, iar apoi aceasta a fost reglementată prin aceleaşi acte normative ca şi pentru magistraţi, respectiv prin OUG nr. l77/2002,OUG nr. 26/2007 şi Legea nr.45/2007 – dispoziţiile art. 3 alin. 1 din Normele interne prevăd că principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor constau în rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunţate şi numărul de şedinţe la care au participat, complexitatea cauzelor soluţionate, operativitatea în soluţionarea cauzelor, în raport de volumul de activitate şi complexitatea cauzelor, lipsa unei sancţiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului, aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar.
S-a reţinut că, acordarea stimulentelor din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să se facă în baza criteriilor obiective prevăzute în art. 2 şi 3 din Normele interne, în funcţie de realizările individuale în activitatea fiecăreia dintre persoanele premiate.
Cu alte cuvinte, pentru înlăturarea arbitrariului în acordarea stimulentelor, în ordinul ministrului justiţiei trebuie să se indice în ce constau meritele fiecărei persoane premiate – iar aceasta nu se poate face decât prin motivarea lui.
Practic concluzia care s-a desprins din analizarea motivaţiilor ordinelor aflate la dosar şi a categoriilor de personal ce au beneficiat de aceste premii, este aceea că respectivul fond a fost utilizat cu destinaţia clară de a mări exclusiv -cu excepţiile mai sus menţionate -veniturile salariale ale personalului din minister, pentru că din probele de la dosar se desprinde concluzia că premierea s-a făcut lunar, iar nu de puţine ori şi cu alte prilejuri, cum ar fi de exemplu : Ziua Justiţiei (OMJ nr. 1778/C/09.07.2007, f 110 – 116), luna cadourilor (OMJ nr. 3449/C/l3.12.2007, f. 160 – 169), cu prilejul integrării României în Uniunea Europeană (OMJ nr. 2360 din octombrie 2006, f. 62 – 66).
Că este aşa reiese fie din faptul că în marea majoritate a cazurilor persoanele care îndeplineau aceeaşi funcţie au primit aceeaşi sumă (ex. OMJ nr. 3449/C/l3.12.2007), fie din faptul că s-a acordat aceeaşi sumă indiferent de funcţie (de ex. OMJ nr. 3421/C/12.12.2007), dar şi din faptul că, fără excepţie, întreg personalul din minister a fost premiat (în anexa la OMJ nr. 3449/C/13.12.2007 lista salariaţilor ministerului care au fost premiaţi cuprinde 376 de nume, iar suma totală a stimulentelor acordate este de 1.049.739 lei, revenind în medie câte 2792 lei/salariat).
Procedând astfel pârâtul M.J. a aplicat reclamanţilor un tratament discriminatoriu în privinţa acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, deoarece în perioada 2006 – 2008 nici unul dintre ei nu a fost premiat în condiţiile în care – spre deosebire de personalul pârâtului – ei au contribuit la alimentarea acestui fond.
Tratamentul discriminatoriu este şi mai evident în condiţiile în care din Normele interne privind repartizarea fondului reiese că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti se bucură de drepturi egale cu celelalte categorii de personal în privinţa repartizării stimulentelor. Ei au fost însă înlăturaţi fără nici o explicaţie de la acordarea lor – deşi nu ministrul justiţiei este cel care decide dacă un salariat din cadrul instanţelor judecătoreşti merită sau nu să fie stimulat, ci colegiile de conducere ale acestora în timp ce prin ordinele incriminate întregul personal din subordine a fost premiat, fără să se indice criteriile de la art. 3 din Normele interne în baza cărora s-a făcut aceasta.
În această situaţie, chiar dacă acordarea stimulentelor nu este garantată de lege personalului din sistemul justiţiei, ci reprezenta doar o vocaţie pentru el, este greu de explicat cum vocaţia salariaţilor M.J. s-a transformat într-un drept încasat lunar.
Ori, ministrul justiţiei în exercitarea atribuţiilor sale de ordonator principal de credite conferite de prevederile art. 1 alin. 3 din Normele interne, nu poate acorda stimulente în mod discreţionar, doar anumitor categorii de personal, fără a încălca principiul nediscriminării în cadrul relaţiilor de muncă prevăzut de art. 5 din Codul muncii.
Desigur, activitatea de elaborare a noilor coduri nu trebuie exclusă din rândul celor ce trebuie avute în vedere la acordarea stimulentelor, cu atât mai mult cu cât alin. 4 din Normele interne prevede expres această posibilitate, însă alin. 5 din Norme dispune că „în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (4) se au în vedere natura activităţilor, importanţa acestora pentru promovarea şi realizarea obiectivelor generale ale M.J., inclusiv a celor cuprinse în Strategia de reformă a sistemului judiciar, modul de realizare a activităţilor în termenele stabilite.”
O altă concluzie care se desprinde din aceste prevederi, despre care s-a făcut vorbire şi mai sus, este că motivarea ordinelor de acordare a stimulentelor, cu indicarea meritelor personale ale fiecărui salariat premiat, este esenţială pentru înlăturarea oricărui abuz. în acest context, teza a Il-a a alin. 4 a art. 3 din Norme, potrivit cărora „Motivarea ordinului de acordare a stimulentelor va cuprinde indicarea perioadei de activitate avute în vedere şi indicarea lucrărilor, evenimentelor, activităţilor în considerarea cărora s-au acordat stimulentele ” nu reprezintă un element de noutate, ci o precizare expresă a ceea ce era până atunci doar subînţeles.
Tribunalul apreciază că din motivele arătate tratamentul discriminatoriu la care au fost supuşi reclamanţii nu a avut un scop legitim, justificat obiectiv, metoda lui de atingere nu a fost adecvată şi a adus atingere principiului egalităţii în faţa legii care presupune, conform Deciziei nr. 135/05.11.1996 a CC, „instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.”
Totodată, tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale referitoare la interzicerea discriminării.
În ceea ce priveşte apărarea pârâtului M.F.P., invocată pe cale de excepţie, privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, aceasta va fi înlăturată întrucât executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, astfel că îi revine îndatorirea să asigure sumele necesare efectuării plăţilor.
Plata sumelor cuvenite reclamanţilor se va face în funcţie de indicele de inflaţie, conform art. 1084 C. civ., aspect ce trebuie interpretat nu ca o sancţiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanţii sunt îndreptăţiţi să o pretindă pentru repararea pierderii suferite, deoarece scăderea puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflaţiei.
Împotriva acestei sentinţe au promovat recurs D.G.F.P. Nţ. în numele şi pentru M.F.P. şi M.J.L.C., recursuri declarate şi motivate în termen, legal scutite de plata taxei de timbru şi înregistrate pe rolul C.A.Bc. sub nr. 911/103/2009.
Recursul M.J.L.C. critică soluţia primei instanţe pentru următoarele considerente :
– instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în sensul art. 304 pct. 4 cod pr. civilă;
– s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Recursul D.G.F.P. în numele şi pentru M.F.P.
Critică soluţia primei instanţe invocând că în mod greşit s-a reţinut faptul că ar avea calitate procesuală pasivă atâta timp cât nu poate fi confundat cu Statul Român şi cu bugetul de stat. Pe fond consideră soluţia netemeinică şi nelegală.
Examinând recursurile Curtea constată următoarele:
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive:
Art. 1 din O.U.G. 22/2002 aprobată prin Legea 282/2002 prevede faptul că executarea obligaţiilor publice, în temeiul unor titluri executorii se realizează din sumele asigurate prin bugetul de stat cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Totodată, potrivit art. 19 din Legea 500/2002 privind finanţele publice, M.F.P. coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar şi anume pregătirea bugetelor anuale, ale legilor de rectificări, precum şi ale legii privind aprobarea contului general de execuţie, iar potrivit art. 3 alin.l pct. 2 din O.U.G. 2108/2005 în îndeplinirea funcţiilor sale, M.F.P. are în principal următoarele atribuţii – elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetelor anuale şi raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul legii de modificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Concluzionând, rolul M.F.P. este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete.
În mod corect aşadar instanţa de fond a reţinut calitatea procesuală a M.F.
Cu privire la aplicabilitatea deciziilor 818/819/820 din 3 iulie 2008 ale C. C. instanţa apreciază următoarele:
Deciziile sus-menţionate au în vedere cazul în care instanţele de judecată ar înlocui norme cu putere de lege cu norme create pe cale judiciară sau norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce nu e cazul în speţă, întrucât prin cererea dedusă judecăţii reclamanţii au solicitat despăgubiri, şi nu drepturile cuprinse în alt act normativ. Deciziile nu înlătură dreptul şi obligaţia instanţei de a acorda despăgubiri în caz de . Chiar dacă deciziile CC. ar fi interpretate in sensul că instanţele de judecată nu ar putea acorda despăgubiri in caz de discriminare, acesta ar contraveni normelor convenţionale. Astfel, decizia Curţii Constituţionale are caracterul unei legi, general obligatorii. Ea reprezintă norma internă, in timp ce art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale reprezintă natura internaţională. Apreciindu-se că între norma internă şi norma internaţională există neconcordanţe. Curtea va da prelevanţă normei de drept internaţional.
Cu privire la celelalte motive de recurs ce vizează existenţa sau nu în cauză a unor discriminări constată următoarele:
Intimaţii – contestatori au calitatea de asistenţi judiciari în cadrul T.Nţ., solicitând să fie plătite de către recurenţii – pârâţi echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006 -2008 de un consilier juridic asimilat magistraţilor din cadrul M.J..
În condiţiile unei non-identităţi între asistenţii judiciari din cadrul instanţelor si consilierii juridici din M.J., raportată la specificul muncii fiecăruia, se apreciază că nu poate fi vorba despre o situaţie identică sau asemănătoare care să implice un tratament – în ce priveşte remunerarea- egal. În caz contrar s-ar ajunge la un arbitrariu, fiecare salariat din sistemul bugetar sau privat apreciind că este discriminat faţă de altul care lucrează în acelaşi sistem.
Modalitatea de remunerare a unei categorii de salariaţi este alegerea statului, doar în cazul unei neegalităţi de tratament între persoane aflate în situaţii identice sau asemănătoare (ceea ce nu s-a constatat în speţa dedusă judecăţii) instanţa poate acorda despăgubiri.
Cum acest motiv de recurs este întemeiat, Curtea apreciază că nu se mai impune a se analiza celelalte motive de recurs.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, în baza disp. art. 312 cod pr. civilă se vor admite recursurile, se va modifica în parte sentinţa recurată în sensul că va respinge acţiunea ca nefondată. Se vor menţine dispoziţiile privitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii pasive a M.F.
