Prin sentinţa civilă nr. 1116 din 31 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii B.I. s.a, prin reprezentant legal Sindicatul Liber al R.V. Tg. Mureş, în contradictoriu cu pârâta T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., cu sediul în Bucureşti.
Pârâta a fost obligată la plata în favoarea fiecărui reclamant a contravalorii tichetelor de masă cuvenite pentru fiecare zi lucrată începând cu data de 04.06.2009 şi în continuare, pe toată durata de valabilitate a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii pârâte nr.2572/04.06.2009.
Restul pretenţiilor reclamanţilor au fost respinse.
Pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.’
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA, cu sediul în Bucureşti şi a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii introductive formulate de reclamanţi, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 3041 din acelaşi cod.
Prin cererea de recurs pârâta a reiterat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Sindicatului Liber a R.V. Tg. Mureş în privinţa reclamanţilor D.I., F.D.,F.V., P.E., V.G., B.D., C.V., S.G., M.I., P.I., Ş.I. şi V.C., având în vedere că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 12 ianuarie 2010, aceştia nu aveau calitatea de membrii de sindicat ca urmare a încetării raporturilor de muncă cu pârâta.
În susţinerea acestei excepţii pârâta a invocat prevederile art. 1 alin. 1 şi art. 217 alin. 1 din Codul muncii, precum şi prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003 şi ale art. 222 din Codul muncii. Prin prisma acestor prevederi legale s-a susţinut că organizaţiile sindicale pot formula acţiuni pentru apărarea drepturilor membrilor acestora numai pentru perioada de timp în care aceştia erau înscrişi în aceste organizaţii sindicale.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a criticat sentinţa atacată pe motiv că instanţa de fond, prin simpla reţinere a dispoziţiilor art. 243 din Codul muncii şi art. 41 alin. 5 din Constituţie nu a arătat motivele de fapt pentru care şi-a format convingerea pentru admiterea cererii introductive.
S-a mai invocat faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 81 din Contractul colectiv de muncă prin care se prevede acordarea a câte unui tichet de masă pe zi pentru fiecare angajat, conform prevederilor legale. Prin urmare, acest articol face trimitere la faptul că acordarea tichetelor de masă se face conform prevederilor legale, iar legea care reglementează acordarea respectivelor tichete este Legea nr. 142/1998, prin care se dispune că tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii. De asemenea, potrivit legii finanţelor publice cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale, cheltuielile neputând fi angajate şi efectuate dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
În acest context, pârâta a susţinut că acordarea tichetelor de masă de către angajator nu reprezintă o obligaţie ex lege, ci este vorba doar de o posibilitate condiţionată decisiv de bugetele de venituri şi cheltuieli şi de resursele financiare proprii. În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 14/2008 care deşi nu se referă în mod concret la personalul angajat în instituţiile din transportul feroviar, a statuat un principiu aplicabil tuturor angajatorilor, respectiv acela potrivit căruia acordarea tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocaţie materializată numai în măsura în care angajatorul are prevăzute în buget sume pentru plata acestora.
Pârâta a relevat faptul că este o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Mi.T.I. şi în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a din O.U.G. nr. 79/2008 coroborate cu prevederile art. 15 alin. 1 din O.U.G. nr. 37/2008, bugetul de venituri şi cheltuieli se aprobă prin hotărâre a Guvernului iniţiată de M.T.I. cu avizul M.F.P. şi al M.M.F.P.S.
Pârâta a mai învederat faptul că pentru anul 2009, pentru perioada iunie – decembrie nu a avut prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli sume pentru acordarea tichetelor de masă.
În ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului colectiv de muncă pe anii 2009-2010, este lipsită de temei legal întrucât conform prevederilor Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă lunar pentru luna următoare, iar pe de altă parte, pentru anul 2010 în bugetul de venituri şi cheltuieli nu a fost alocată nicio sumă de bani pentru tichetele de masă.
În subsidiar, s-a arătat că printre persoanele nominalizate de către pârâtă în tabelul anexat la acţiune există persoane care urmare a pensionării în cursul anului 2009, nu mai deţin calitatea de salariat ai pârâtei şi prin urmare, aceste persoane nu pot beneficia de contravaloarea tichetelor de masă pe toată durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivel de unitate.
În temeiul prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, s-a solicitat instanţei să analizeze recursul sub toate aspectele, respectiv şi în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.600 lei, valoare care a fost apreciată ca nejustificată în raport de cele două criterii legale şi anume: valoarea pricinii şi îndeplinită de avocat.
Pârâta a susţinut că în raport de prevederile art. 132 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat, care reglementează elementele în funcţie de care se stabileşte onorariul avocaţial şi în raport de prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanţii, prin reprezentant, s-au opus admiterii recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport de prevederile art. 3041 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 12 ianuarie 2010, reclamanţii B.I. s.a, prin reprezentant legal Sindicatul Liber al R.V. Târgu-Mureş, au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA Bucureşti, obligarea acesteia la acordarea tichetelor de masă cuvenite pe perioada 1 aprilie 2009 – 4 iunie 2009, în baza Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe perioada 2007-2008 şi prelungit ulterior în baza unor acte adiţionale, precum şi la acordarea tichetelor de masă cuvenite începând cu 4 iunie 2009, pe întreaga perioadă de valabilitate a Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pentru perioada 2009 – 2010.
Prin sentinţa atacată instanţa de fond a admis în parte cererea reclamanţilor şi a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea fiecărui reclamant a contravalorii tichetelor de masă cuvenite pentru fiecare zi lucrătoare, începând cu data de 4 iunie 2009 şi în continuare, pe toată durata de valabilitate a Contractului colectiv de muncă nr. 2572 din 4 iunie 2009, încheiat la nivelul unităţii pârâte, respingând celelalte pretenţii din cererea de chemare în judecată.
Instanţa de fond a reţinut că pentru perioada 1 aprilie 2009 – 4 iunie 2009 la nivel de unitate nu a existat un contractul colectiv de muncă în vigoare şi ca atare, pretenţiile aferente acestei perioade sunt nefondate.
În ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei de valabilitate a Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010 s-a reţinut că acestea sunt întemeiate în contextul în care prin art. 81 din acest contract se prevede că reclamanţii au dreptul la acordarea câte unui tichet de masă pe zi lucrătoare.
Prin cererea de recurs formulată de pârâtă s-a reiterat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Sindicatului Liber al R.V. Târgu-Mureş, excepţie care a fost respinsă de instanţa de fond.
Din actele dosarului rezultă că această excepţie a fost formulată doar pentru o parte din reclamanţi, invocându-se faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată aceştia nu aveau calitatea de membrii de sindicat, întrucât anterior acestei date le încetaseră raporturile de muncă cu pârâta şi ca atare sindicatul nu putea formula acţiune în justiţie pentru perioada ce face obiectul cauzei.
Referitor la această excepţie, curtea reţine că reclamanţii nominalizaţi de pârâtă, respectiv D.I., F.D., F.V., P.E., V.G., B.D., C.V., S.G., M.I., P.I., Ş.I. şi V.C., deşi nu mai aveau calitatea de membrii de sindicat la data formulării cererii introductive, drepturile pretinse de aceştia privesc şi perioade de timp anterioare încetării raporturilor de muncă, respectiv perioade de timp anterioare încetării calităţii de membru de sindicat şi prin urmare, sindicatul care a formulat acţiunea în numele reclamanţilor avea calitatea de reprezentant legal, în temeiul art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, şi pentru aceste persoane. În acest context, instanţa de recurs apreciază că în mod justificat instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, curtea reţine că prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond au fost admise doar pretenţiile întemeiate pe prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat pe anii 2009-2010 şi ca atare în condiţiile în care reclamanţii nu au declarat recurs, criticile formulate de recurentă faţă de dispoziţia de admitere a cererii introductive, urmează să fie analizate doar în raport de prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010.
Conform prevederilor art. 81 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, valabil pentru perioada 2009-2010 şi care produce efecte începând cu data de 4 iunie 2009, salariaţii S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA Bucureşti beneficiază de acordarea a câte unui tichet de masă pe zi pe angajat în conformitate cu prevederile legale.
Se constată astfel că în privinţa acordării tichetelor de masă contractul colectiv de muncă pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile face trimitere la prevederile legale, iar cadrul legal general al acordării acestor tichete în constituie Legea nr. 142/1998.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocaţie individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportat integral pe costuri de angajator.
Totodată, trebuie precizat că potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, prin art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 aprobate prin H.G. nr. 5/1995 se prevede că angajatorii împreună cu reprezentanţii salariaţilor vor stabili prin contractele colective de muncă clauze concrete privind acordarea tichetelor de masă.
În condiţiile în care prin contractul colectiv de muncă invocat de reclamanţi în privinţa acordării tichetelor de masă se face trimitere la prevederile legale, trebuie avut în vedere faptul că prin dispoziţiile legale aplicabile în materie se prevede că acordarea tichetelor de masă constituie o vocaţie pentru angajator şi nu o obligaţie. Această obligaţie se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are capacitatea financiară de a suporta costurile tichetelor de masă şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă .
În speţă chiar dacă acordarea tichetelor de masă a fost prevăzută prin contractul colectiv de muncă, trebuie precizat că pârâta a invocat faptul că acordarea tichetelor de masă nu a fost posibilă datorită faptului că în bugetul de venituri şi cheltuieli nu au fost alocate fonduri cu această destinaţie.
În condiţiile în care potrivit prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998 acordarea tichetelor de masă este condiţionată de existenţa fondurilor financiare necesare acoperirii valorii nominale a acestor tichete, iar în speţă nu s-a făcut dovada că pentru perioada 2009-2010 în bugetul pârâtei au fost cuprinse sume prevăzute cu această destinaţie, respectiv că pârâta ar fi avut resurse financiare pentru acordarea tichetelor de masă, curtea apreciază că pretenţiile formulate de reclamanţi, având ca obiect acordarea tichetelor de masă începând cu 4 iunie 2009 sunt nefondate şi prin urmare în mod greşit instanţa de fond a admis aceste pretenţii.
Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanţa de recurs reţine că se impune modificarea sentinţei atacate în privinţa dispoziţiei de admitere a cererii de acordare a tichetelor de masă începând cu data de 4 iunie 2009 şi în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă curtea va admite recursul declarat de pârâtă şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge integral acţiunea civilă formulată de reclamanţi.
Ca urmare a respingerii pretenţiilor reclamanţilor nu se mai justifică nici obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă , pârâta nefiind în culpă procesuală.
Totodată, se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant şi respingerea pretenţiilor derivate din Contractul colectiv de muncă valabil pe perioada 2007-2008, sub acest din urmă aspect, sentinţa instanţei de fond nefiind atacată de părţile interesate.
