Dreptul salariatului de a beneficia de transport gratuit. încetarea raporturilor de muncă


C. muncii, art. 272

Nu poate fi avută în vedere susţinerea angajatorului în sensul că salariatul nu a beneficiat de transport gratuit în perioada în care a absentat nemotivat, faţă de dispoziţiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit cărora salariatul avea dreptul la transport gratuit pe mijloacele de transport ale regiei în virtutea faptului că era angajat al acesteia şi, deci, pe toată perioada cât îşi păstra calitatea de angajat.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 4229/R din 5 decembrie 2007, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 991 din 28 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII I-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 23473/3/LM/2007 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta regie autonomă, în contradictoriu cu pârâtul S.G. şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 491 lei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de concediu şi la 6061,60 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă cererca de obligare a pârâtului la plata sumei de 80,30 lei, reprezentând contravaloarea utilizării permisului de gratuitate. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Pârâtul a fost salariat al reclamantei până la data de 8 ianuarie 2007, când raporturile de muncă au încetat, din motive disciplinare, pentru absenţe nemotivate. Acesta a fost iniţial încadrat în funcţia de conducător de troleibuz, conform contractului individual de muncă din 6 ianuarie 1994, iar apoi în funcţia de conducător de autobuz, conform actului adiţional din 4 ianuarie 2005.

Referitor la primul capăt de cerere, Tribunalul a reţinut că pârâtul a efectuat un număr de 33 de zile de concediu de odihnă în lunile februarie şi iunie, pentru care a încasat integral indemnizaţia aferentă.

Dat fiind că pârâtul a prestat cfectiv activitate până la data de 1 noiembrie 2006, după care a absentat nemotivat, în raport de dispoziţiile art. 140 alin. (2) C. muncii, a rezultat că acesta a încasat necuvenit indemnizaţia pentru concediul de odihnă aferentă perioadei nelucratc în anul 2006, astfel încât, în temeiul art. 271 alin. (1) C. muncii, a fost obligat la plata sumei de 491 lei, încasată necuvenit, către reclamantă.

In privinţa capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii utilizării permisului de transport, prima instanţă a reţinut că, potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, salariatul avea dreptul la transport gratuit pe mijloacele de transport în virtutea faptului că este angajat al reclamantei.

Având în vedere că raporturile de muncă au încetat prin emiterea deciziei din 8 ianuarie 2007, Tribunalul a constatat că pârâtul a fost salariat al regiei până la acea dată, moment ce coincide cu acela al stingerii dreptului de a beneficia de transport gratuit. Aşa fiind, s-a constatat că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate.

In privinţa celui de-al treilea capăt de cerere, Tribunalul a constatat că, prin actul adiţional la contractul individual de muncă din 9 august 2004, părţile au convenit formarea profesională a salariatului, în sensul absolvirii unui curs de 4 luni, cu scoatcre integrală din activitate, în vederea obţinerii de către acesta a permisului de conducere catcgoria D, pentru angajarea în funcţia de conducător de autobuz în cadrul regiei. Prin acest act adiţional, pârâtul şi-a asumat obligaţia de a lucra în funcţia de conducător de autobuz, în cadrul regiei, timp de 5 ani de la încadrarea în noua funcţie.

întrucât raporturile de muncă dintre părţi au încetat din culpa pârâtului, prima instanţă a reţinut că în sarcina acestuia s-a născut obligaţia de a restitui contravaloarea sumei ce a constituit costul cursului de calificare profesională, aferentă perioadei nelucrate până la împlinirea termenului de 5 ani, în raport şi de dispoziţiile art. 270 alin. (1) C. muncii.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta regie autonomă, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul neacordării contravalorii permisului de călătorie, în valoare de 80,3 RON, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-1 respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

In mod corect instanţa de fond s-a raportat la data încctării raporturilor de muncă, prin emiterea decizici din 8 ianuarie 2007, dată de la care s-a stins şi dreptul intimatului-pârât de a beneficia de transport gratuit.

Critica recurentei în sensul că prima instanţă trebuia să se raporteze la perioada noiembrie-decembrie 2006, când intimatul a absentat nemotivat, nu poate fi primită, faţă de dispoziţiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit cărora salariatul avea dreptul la transport gratuit pe mijloacele de transport ale regiei în virtutea faptului că era angajat al acesteia şi, deci, pe toată perioada cât îşi păstra calitatea de angajat.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din interpretarea dispoziţiilor Procedurii privind eliberarea, utilizarea şi returnarea cărţilor de identitate emise de recurentă şi acordate conform contractului de muncă, în temeiul căreia s-a efectuat calculul pentru imputarea permisului.

Astfel, art. II al menţionatei Proceduri stipulează expres că imputarea unei cărţi de identitate, eliberată de regie şi vizată pentru anul în curs care nu a fost predată după ultima zi de lucru, la desfacerea contractului de muncă se calculează în modul acolo arătat.

Curtea constată că ultima zi de lucru, în sensul textului evocat, nu înseamnă ultima zi în care intimatul s-a prezentat la serviciu, după care a absentat nemotivat, ci ultima zi în carc ar fi trebuit să se prezinte la serviciu în calitate de angajat, înaintea încetării raporturilor de muncă.

In sprijinul acestei idei pot fi menţionate şi dispoziţiile Procedurii care prevăd obligativitatea predării cărţii de identitate la data desfacerii contractului de muncă, mai precis la data întocmirii notei de lichidare, iar nu la data de la care angajatul nu s-a mai prezentat la serviciu, ceea ce a determinat concedierea acestuia din motive disciplinare.