– Codul de procedură civilă: art. 225
– Codul muncii: art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c), art. 161 şi urm.
Coroborând menţiunile contractului de prestări servicii încheiat la data de 25 noiembrie 2005 între pârâtele I. Bank – Sucursala Bucureşti, în calitate de Beneficiar, şi SC A.C. SRL Rm. Vâlcea, în calitate de Prestator de servicii, cu cele ale contractului individual de muncă încheiat între angajatoarea-pârâtă SC A.C. SRL Rm. Vâlcea şi reclamantul-salariat O.A., reiese că, între -primele două pârâte, s-a încheiat un contract comercial, raporturi juridice de dreptul muncii existând doar între pârâta SC A.C. SRL Rm. Vâlcea şi reclamant.
Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, numai acestei din urmă pârâte îi revine obligaţia plăţii salariului datorat reclamantului în temeiul contractului individual de muncă şi actului adiţional la acesta, obligaţie pe care, potrivit probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 225 C. pr. civ. (înscrisurile depuse de reclamant – coroborate cu refuzul pârâtei SC A.C. SRL de a depune statele de plată pentru perioada martie – august 2009), reiese că aceasta nu şi-a îndeplinit-o pentru perioada respectivă şi va rămâne obligată, potrivit art. 161 şi urm. C. mun.
(Decizia civilă nr. 975/R-CM din 31 mai 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 243/CMAS din 22 martie 2010, Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul O.A. şi a obligat pe pârâtele SC A.C. SRL Râmnicu Vâlcea şi I. Bank – Sucursala Bucureşti, în solidar, la plata drepturilor băneşti cuvenite pe lunile martie – august 2009, sumă actualizată în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, analizând cererea şi înscrisurile depuse la dosar, că pretenţiile reclamantului sunt fondate.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta I. Bank -Sucursala Bucureşti, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:
Hotărârea pronunţată de prima instanţă este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea legii.
Astfel, recurenta I. Bank nu are calitate procesuală pasivă în litigiul de faţă, deoarece nu este angajatorul reclamantului, ci are doar raporturi de natură comercială cu SC A.C. SRL, prin urmare nu există un temei legal pentru obligarea recurentei la plata drepturilor salariale către reclamantul O.A.
Astfel, în data de 25 noiembrie 2005, între recurenta I. Bank – Sucursala Bucureşti, pârâta SC A.C. SRL şi A.A.B., în calitate de asociat unic şi administrator al SC A.C. SRL s-a încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect prestarea de către prestatorul SC A.C. SRL către beneficiarul I. Bank – Sucursala Bucureşti, a unor servicii de prezentare şi facilitare a produselor băncii către clienţii şi clienţii potenţiali ai ING B., aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2.4 ale acestui contract.
în temeiul contractului de prestări servicii din data de 25 noiembrie 2005, prestatorul efectuează servicii de intermediare produse bancare pentru beneficiarul I. Bank, servicii care sunt achitate prin plata comisioanelor de către I. Bank prestatorului, conform dispoziţiilor art. 3 din acest contract. în aceste condiţii, raporturile dintre cele două societăţi pârâte sunt strict de natură comercială, în temeiul contractului comercial amintit, fără a implica raporturi juridice de muncă.
Prin urmare, dreptului salariatului O.A. la salarizare pentru depusă, conform art. 39 alin. (1) lit. a) C. mun., îi corespunde obligaţia corelativă a angajatorului SC A.C. SRL, de plată a drepturilor salariale, conform art. 40 alin. (2) lit. c) C. mun. Din moment ce I. Bank nu a fost şi nu este angajator al reclamantului, este evident că nu există raporturi juridice de muncă între I. Bank şi reclamant, deci recurenta nu are nicio obligaţie de a plăti drepturi salariale reclamantului.
Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 3 C. pr. civ., în sensul că nu cuprinde referiri la susţinerile părţilor şi la dovezile administrate în cauză şi a căror analiză ar fi dus la formarea convingerii judecătorului de a pronunţa soluţia adoptată.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu este motivată în fapt şi în drept, fiind întocmită fără unul dintre elementele esenţiale, respectiv considerentele, concluzie care rezultă din modul lapidar în care este redactată hotărârea instanţei.
Analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ., ale art. 3041 C. pr. civ. şi având în vedere actele şi lucrările dosarului de fond, Curtea a constatat că recursul pârâtei este fondat, fiind admis şi respinsă acţiunea faţă de această pârâtă, pentru următoarele considerente ce vor fi exprimate în completarea celor reţinute de prima instanţă.
Prin acţiunea promovată la data de 20 noiembrie 2009, reclamantul O.A. a chemat în judecată pe pârâtele SC A.C. SRL Rm. Vâlcea şi I. Bank – Sucursala Bucureşti, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 6.000 lei, reprezentând drepturi salariale neachitate pe perioada martie-august 2009, cu aplicarea indicelui de inflaţie până la data efectivă a plăţii.
în susţinerea acţiunii, reclamantul, invocând calitatea de salariat al pârâtei SC A.C. SRL Rm. Vâlcea, a făcut dovada raporturilor juridice de muncă încheiate cu această unitate, prin contractul individual de muncă înregistrat la ITM Vâlcea la data de 6 mai 2008, inclusiv a modificării salariului de încadrare de la 600 la 1.000 lei începând cu data de 1 septembrie 2008, prin actul adiţional nr. 4 din 16 septembrie 2008 la contractul individual de muncă sus-menţionat.
Pe de altă parte, raporturile juridice existente între pârâta SC A.C. SRL Rm. Vâlcea şi pârâta I. Bank – Sucursala Bucureşti, sunt circumstanţiate de contractul de prestări servicii încheiat la data de 25 noiembrie 2005, din cuprinsul acestuia (art. 18 -Independenţa contractanţilor) rezultând şi natura juridică a raporturilor derulate cu persoanele pe care SC A.C. SRL Rm. Vâlcea, în calitate de Prestator de servicii, le va angaja în calitate de agenţi, funcţionari sau angajaţi, pentru a executa servicii în favoarea Beneficiarului.
Astfel, se arată în cuprinsul articolului sus-menţionat că toţi angajaţii Prestatorului sau persoanele care lucrează pentru acesta executând servicii pentru Beneficiar vor fi agenţi, funcţionari sau angajaţi ai Prestatorului, iar Beneficiarul nu va avea nicio obligaţie şi nicio răspundere explicită sau implicită, din cauza sau referitor la acţiunile sau omisiunile acestui personal.
Coroborând menţiunile contractului de prestări servicii încheiat la data de 25 noiembrie 2005 între pârâtele I. Bank – Sucursala Bucureşti, în calitate de Beneficiar, şi SC A.C. SRL Rm. Vâlcea, în calitate de Prestator de servicii, cu cele ale contractului individual de muncă încheiat între angajatoarea-pârâtă SC A.C. SRL Rm. Vâlcea şi reclamantul-salariat O.A., Curtea a reţinut că, între primele două pârâte s-a încheiat un contract comercial, raporturi juridice de dreptul muncii existând doar între pârâta SC A.C. SRL Rm. Vâlcea şi reclamant.
Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, numai acestei din urmă pârâte îi revine obligaţia plăţii salariului datorat reclamantului în temeiul contractului individual de muncă şi actului adiţional la acesta, obligaţie pe care, potrivit probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 225 C. pr. civ. (înscrisurile depuse de reclamant, coroborate cu refuzul pârâtei SC A.C. SRL de a depune statele de plată pentru perioada martie-august 2009), reiese că aceasta nu şi-a îndeplinit-o pentru perioada respectivă şi va rămâne obligată, potrivit art. 161 şi urm. C. mun.
Faţă de cele reţinute mai sus, în baza art. 312 C. pr. civ., raportat la art. 291 C. mun., Curtea a admis recursul declarat de pârâta I. Bank – Sucursala Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 243/CMAS/22 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă, în dosarul nr. 3890/90/2009, pe care a modificat-o în parte, în sensul că s-a respins acţiunea faţă de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând în rest hotărârea.
