Potrivit art.73, alin.1 din Codul muncii peroanele concediate în temeiul art.art.61, lit.c şi d, alart.65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
În conformitate cu prevederile art.1, alin.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Prin sentinţa civilă nr. 419 din 15 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă – complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale – a fost admisă în parte acţiunea de dreptul muncii formulată de reclamanta D.E. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. T. S.A. Sibiu, şi pe cale de consecinţă pârâta a fost obligată la plata c/v tichetelor de masă reclamantei pe perioadele ianuarie 2005- ianuarie 2006;iunie – octombrie 2006;ianuarie – februarie 2007;aprilie – 15 octombrie 2007, au fost respinse celelalte pretenţii.Deasemenea, instanţa a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Acţiunea de dreptul muncii formulată şi precizată de reclamanta D.E. a avut ca obiect plata drepturilor salariale conform O.G.116/2006,plata c/v tichetelor de masă pe o perioadă de 3 ani anteriori respectiv suma de 5373,60 lei actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării efectivă a plăţii, recunoaşterea vechimii în muncă şi plata drepturilor salariale pe 24 luni în valoare actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării efective a plăţii, plata cheltuielilor de judecată.
Prin acţiunea formulată reclamanta arată în esenţă, că la data de 15 octombrie 2007 i-a încetat contractul de muncă în baza art.65, alin.1 C.M. cu preaviz de 20 de zile lucrătoare. Reclamanta învederează instanţei de judecată că nu a beneficiat de protecţia socială de care au beneficiat şi alte categorii de persoane care au desfăşurat activitate în unităţi de stat. Reclamanta consideră că societatea trebuia să întocmească program de restructurare şi reorganizare pentru Guvern în vederea aprobării concedierii colective.Reclamanta susţine că directorul societăţii a indus-o în eroare cu pensionarea anticipată iar la pensionarea anticipată a beneficiat doar de 3 salarii la nivel negociat deşi dacă era elaborat programul de restructurare ar fi beneficiat de drepturile ce se acordă în baza O.G.nr.116/2006.
Prin întâmpinare, societatea pârâtă solicită respingerea acţiunii reclamantei deoarece societatea nu a emis nici o decizie de desfacere a contractului de muncă pentru reducerea de activitate şi ca atare contestaţia este lipsită de obiect.În continuare, societatea arată că reclamanta a fost notificată că societatea se confruntă cu dificultăţi economice şi urmează a se desfiinţa locul de muncă al acesteia dar aceasta a depus cerere pentru pensionare care a fost admisă iar la data de 07.12.2007 s-a emis decizia de pensionare. Societatea consideră că la data de 14.11.2007 reclamanta nefiind încadrată nu are calitate procesuală activă.
Din probatoriul administrat în cauză instanţa de judecată a reţinut că la data de 13.02.2007 un grup de 27 de persoane solicită în scris conducerii societăţii să întocmească documentaţia necesară şi trimiterea ei la organul ierarhic superior pentru a fi depusă la Guvern în vederea nominalizării societăţii pe lista societăţilor ce vor beneficia de H.G.1042/2006. Prin adresa nr.494/17.09.2007 depusă la dosarul cauzei reclamantei i se aduce la cunoştinţă că începând cu data de 15.10.2007 raportul de muncă încetează în baza art.65, alin.1 C.M. La data de 10.10.2007 sub nr.536 reclamanta depune o cerere adresată societăţii prin care arată că este nevoită să solicite întocmirea dosarului de pensionare anticipată parţială şi ca atare solicită acordarea celor 3 salarii compensatorii iar sub nr.537 în data de 10.10.2007 reclamanta solicită întocmirea dosarului de începând cu data de 15 octombrie 2007.
La dosarul cauzei s-a depus C.C.M. la nivel de unitate care la art.125 stabileşte obligaţia angajatorului de a acorda tichete de masă pentru toţi salariaţii societăţii angajaţi cu contract de muncă în funcţie de posibilităţile financiare ale societăţii.
Din cuprinsul adresei depuse la dosarul cauzei instanţa reţine că în perioada noiembrie 2004 – noiembrie 2007 societatea pârâtă a lansat comenzi de tichete de masă care au fost onorate. Societatea comunică în scris instanţei situaţia acordării tichetelor de masă în sensul că acestea au fost acordate în decembrie 2004, februarie-mai 2006, noiembrie-decembrie 2006, martie 2007. În lunile ianuarie 2005 şi ianuarie 2006 societatea nu a acordat tichete de masă iar în restul lunilor s-au acordat tichete de masă doar persoanelor care au desfăşurat activitatea de construcţii montaj.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa de judecată constată:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active instanţa constată că aceasta este neîntemeiată deoarece reclamanta a solicitat drepturi ce provin din perioada executării contractului individual de muncă chiar dacă la data promovării acţiunii aceasta nu mai avea calitatea de salariat, şi în consecinţă a respins această excepţie.
Referitor la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale conform O.G.116/2006 instanţa a constatat că acesta este neîntemeiat deoarece Secţiunea a 5-a „Concedierea colectivă.Informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective” instituie procedura specifică acestei forme de concediere. Potrivit art.68 din C.M. prin concedierea colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului a unui număr de:
a)cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;
b)cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;
c)cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.
La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri.
Raportat la aceste prevederi legale, instanţa constată din datele furnizate de pârâtă că nu sunt întrunite în mod cumulativ cerinţele pentru efectuarea unei concedieri colective, drept pentru care a respins acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
În ceea ce priveşte plata c/v tichetelor de masă prin raportare la conţinutul actelor din dosarul cauzei, instanţa găseşte întemeiată în parte pretenţia reclamantei de a i se acorda tichetele de masă deoarece societatea a primit tichete de masă pentru perioada noiembrie-2004-noiembrie 2007 dar le-a acordat în mod sporadic drept pentru care având în vedere prevederile privind protectia sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurarii si reorganizarii unor societati nationale, regii autonome, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si a societatilor comerciale si regiilor autonome subordonate autoritatilor administratiei publice locale va admite în parte acest capăt de cerere şi pe cale de consecinţă va obliga societatea la acordarea c/v tichetelor de masă pentru perioadele neevidenţiate în adresa din dosarul cauzei.
Referitor la capătul de cerere privind recunoaşterea vechimii în muncă şi plata drepturilor salariale pe 24 luni în valoare actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării efective a plăţii instanţa a constatat că perioada lucrată de reclamantă aşa cum este evidenţiată în carnetul de muncă este vechime în muncă iar perioada de după data încetării contractului de muncă ca efect al formării dreptului la nu poate fi considerată vechime în muncă întrucât contractul constatat prin hotărâre judecătorească nelegalitatea încetării contractului de muncă care să repună părţile în situaţia anterioară, drept pentru care acest capăt de cerere va fi respins ca fiind neîntemeiat.
