Drepturi băneşti Raporturi de muncă


Pe cale de consecinţă, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a sumelor datorate corespunzător diferenţelor salariale şi efectuarea de menţiuni corespunzătoare în carnetul de muncă.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.285 Codul Muncii.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în perioadele sus – menţionate a îndeplinit funcţia de consilier de pază şi securitate şi de asemenea de jurist gradul 3, însă în nici unul din aceste posturi nu i s-a achitat salariul corespunzător grilelor de salarizare menţionate în Contactul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

În susţinerea acţiunii, reclamata a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu şi expertiză contabilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, în condiţiile în care reclamanta a primit drepturile salariale astfel cum acestea au fost menţionate în contractul individual de muncă şi în actele adiţionale încheiate la acest contract. S-a arătat că, în intervalul 10.03.2005 – 01.10.2006 au intervenit trei modificări în ceea ce priveşte felul muncii şi salariul şi de fiecare dată acest lucru a fost adus la cunoştinţă reclamantei care a fost de acord, atât cu noua funcţie cât şi cu salariul, condiţii în care s-au şi întocmit actele adiţionale la Contractul Individual de Muncă. Drepturile salariale au fost achitate reclamantei conform actelor adiţionale ce au avut la bază negocierea părţilor, astfel încât plata drepturilor salariale suplimentare pe care le solicită reclamata nu au nici un temei.

În combaterea acţiunii s-au depus înscrisuri şi s-a solicitat proba cu interogatoriu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de acţiunea astfel cum a fost completată, tribunalul reţine :

Reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă începând cu anul 1999,în funcţia de jurist,la data de 23.02.2005 când şi-a reluat activitatea după perioada de suspendare a contractului de muncă, având funcţia de jurist nivelul 3.

Prin comunicarea nr.516/10.03.2005 ( fl.27) reclamantei i se aduce la cunoştinţă schimbarea funcţiei, începând cu 10.03.2005, de la jurist nivelul 3 de salarizare la funcţia de consilier de securitate şi pază. În exemplarul comunicării de la fila 50 se arată că salariul corespunzător noii funcţii este de 13.080.000 ROL. În comunicarea aflată la fila 45 dosar se arată că nu intervin modificări în salariul reclamantei raportat la noua funcţie de consilier de pază şi securitate, această comunicare având acordul reclamantei în ceea ce priveşte modificările asupra felului muncii. Urmare a acestui acord s-a şi încheiat actul adiţional 79353/2005 ( fl.49 dosar) în care se arată că funcţia este de consilier de securitate şi pază şi salariul este acelaşi.

Prin comunicarea nr. 987/14.06.2006 s-a adus la cunoştinţă reclamantei schimbarea postului în referent de pază, începând cu 01.06.2006, post căruia îi corespunde un salariu de 1387 lei ( fl.51 dosar), comunicare însuşită de reclamantă şi în urma căreia s-a încheiat şi actul adiţional 79353/2006 ( fl.52 dosar), însuşit de ambele părţi.

Prin comunicarea din 2006 ( fl.54 dosar) s-a adus la cunoştinţa reclamantei schimbarea funcţiei, începând cu 01.10.2006, noul post fiind jurist – responsabil autorizat pentru distribuţie carburanţi, comunicare însuşită şi urmată de încheierea actului adiţional 79353/23.10.2002 ( fl.55), salariul corespunzător noii funcţii fiind acelaşi.

Pârâta a susţinut că în cursul perioadei scurse de la 10.03.2005, reclamata şi-a primit drepturile salariale aşa cum sunt ele stipulate în contractul individual de muncă şi în actele adiţionale la acest contract, drepturi salariale pe care reclamanta însăşi le-a negociat.

Potrivit art.238 Codul Muncii, contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel superior şi conform alin.2 al aceluiaşi articol, la rândul lor, contactele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contactele colective de muncă. De asemenea în alin.3 se arată că prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor, astfel cum sunt ele avute în vedere la încheierea contractului colectiv de muncă, au nivelul minimal.

Aceste dispoziţii legale sunt menţionate şi în art. 8 din Legea nr. 130/1996 şi au fost preluate ulterior în noul cod al muncii.

Art.238 Codul Muncii şi art. 8 din Legea nr. 130/1996 stabilesc o serie de clauze prohibitive şi minimale care trebuie avute în vedere la încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel inferior şi de asemenea, la încheierea contractelor individuale de muncă.

Aceste dispoziţii legale se coroborează şi cu art.38 Codul Muncii, potrivit căruia salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege şi orice tranzacţie ce urmăreşte renunţarea la aceste drepturi sau limitarea lor, este lovită de nulitate.

Aşadar dispoziţiile art.238 şi art. 38 Codul Muncii, interzic expres stabilirea unor drepturi salariale prin contractele individuale de muncă mai mici decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă, orice act care încalcă aceste dispoziţii fiind nul absolut, în condiţiile ar.38 Codul Muncii. Contractul Individual de Muncă nu putea cuprinde niveluri de salarizare mai mici decât cele stabilite, la nivelul minimal, prin Contactul Colectiv de Muncă.

Din expertiza contabilă efectuată în cauză, expertiză ce a verificat grilele de salarizare stabilite prin contractul colectiv de muncă, în perioada supusă litigiului, s-a constatat că, între drepturile salariale cuvenite reclamantei în baza contractului individual de muncă ţi a actelor adiţionale anexă, pe de o parte, şi drepturile salariale stabilite pentru funcţia respectivă prin contractul colectiv de muncă sunt diferenţe esenţiale, drepturile salariale încasate efectiv de reclamantă fiind inferioare celor stabilite în grilele de salarizare din contractele colective de muncă la nivel de unitate.

Faţă de constatările expertizei contabile ( fl.237 dosar ), tribunalul reţine că pentru perioada 01.03.2005 – 25.09.2008 ( dată la care reclamanta a fost concediată), diferenţele salariale rezultate dintre salariile cuvenite potrivit grilelor de salarizare negociate prin Contractul Colectiv de Muncă şi cele efectiv încasate, sunt de 25.447 lei, sumă ce urmează a fi achitată reclamantei în valoare actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Faţă de dispoziţiile art. 40, lit.f Codul Muncii, pârâta va fi obligată şi la plata contribuţiilor şi impozitelor datorate în condiţiile legii, aferente sumei de 25.447 lei.

În temeiul art. 4 şi 6 din Decretul nr.92/1976, tribunalul urmează a obliga pârâta angajatoare şi la efectuarea menţiunilor corespunzătoare drepturilor salariale câştigate, în carnetul de muncă al reclamantei.

În temeiul art. 274, alin.1 cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, constând în onorariu expert.

Faţă de dispoziţiile art. 22 din OG nr.22/2000, va fi dispusă plata sumei de 500 lei către expertul desemnat în cauză.