C. muncii, art. 243m Legea nr. 130/1996^, art. 30
Caracterul obligatoriu al unui contract colectiv de muncă este garantat de art. 41 alin. (5) din României, iar obligativitatea executării obligaţiilor stabilite printr-un contract colectiv de muncă este reglementată de art. 243 C. muncii şi art. 30 din Legea nr. 130/1996.
în speţă, contractul colectiv de muncă stabileşte dreptul salariaţilor la compensaţii în mai multe situaţii: desfiinţarea postului salariatului ca urmare a reorganizării, instituţia îşi încetează acti-
vitatea sau activitatea sa este preluată total sau parţial de către o altă entitate, inclusiv în situaţia în care o astfel de preluare are ca efect modificarea felului sau a locului muncii sau diminuarea drepturilor salariale sau a altor drepturi cu caracter patrimonial ale salariaţilor, prevăzute în contractul colectiv de muncă.
în acest sens, clauzele contractului colectiv de muncă nu condiţionează plata salariilor compensatorii de un anume scop urmărit de părţi la momentul încetării raporturilor de muncă, ci prevăd că salariatul are dreptul la o compensaţie bănească în situaţia de încetare a contractului individual de muncă prin desfiinţarea postului salariatului, ca urmare a reorganizării.
Dreptul la compensaţii în baza contractului colectiv de muncă s-a născut pentru toţi salariaţii concediaţi, indiferent dacă ulterior concedierii, prin concurs, au încheiat raporturi juridice de muncă cu instituţiile succesoare ale firmei reorganizate, deoarece acestea nu s-au stabilit ca urmare a reîncadrării fostului personal în instituţiile respective, ci au reprezentat contracte noi cu persoanele ce au îndeplinit condiţiile pentru promovarea concursului.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 6680 din 26 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 9230/09.12.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes a pârâtului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, ultimele două excepţii invocate cu privire la cererea reconvenţională formulată de acest pârât, ca neîntemeiate; a fost admisă în tot acţiunea precizată formulată de reclamanţii A.G., A.L.C., A.C., A.L., B.A.S., B.V.F., B.A.M., B.A.L.,
B.C.E., B.A., C.G., C.G.C., C.N., C.T., C.P.B., C.M.A., C.R.C.,
D.A.M., D.P., D.P.A., D.A.C.M., E.D.F., E.C.A., E.M., F.B.C., F.M., F.O., G.L., G.D., G.E.F., G.Ş., G.I., I.M.C., I.C., I.M., I.D., I.I.M., I.I., L.A., M.C., M.C., M.O., M.D.M., M.P., M.A., M.A.M., M.I., M.A.D., M.I.M., M.A., M.C.C., N.L., N.C.M., P.G.H., P.B., P.E.A., P.B., P.LL, P.M., P.M.G., P.C., P.E., P.A.A., P.G., P.A.M., P.I.C., P.F., R.G., R.M., R.T., R.D.M., R.C., S.I.A., S.R.I., S.C., S.E.A., S.S.M., S.A., S.S.M., S.M., S.A.M., S.A., T.C.M., T.M.V., T.N., T.A., T.P., U.V., V.I., V.C., V.C.I. şi Z.T.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale şi Centrul Naţional România Digitală şi au fost obligaţi pârâţii în solidar să plătească acestor reclamanţi 12 salarii compensatorii, drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2010,
contravaloarea tichetelor de masă pentru luna decembrie 2009, prima de Crăciun şi premiul anual (al 13-lea salariu) aferente anului 2009.
A fost admisă în parte acţiunea în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii A.A.G., A.G.C., B.A., B.T.L.R., B.A.G., B.A.M., B.M.L., C.B., C.D.F., C.N.C., C.D.A., C.I., C.C., C.F., D.C.G., D.A.F., D.E.G., F.D., F.B.M., F.M.S., G.A.C.G, G.J., G.A.M., G.I., I.R.,
M.L.C., M.A.M.C., N.C., N.E., O.A., O.V., P.M., P.C.R., P.R.C., R.C.V., R.R.I., S.B.M., S.R.C., Ş.M., T.M.I., V.C.M., V.Ş. şi Z.R.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale şi Centrul Naţional România Digitală şi au fost obligaţi pârâţii în solidar să plătească acestor reclamanţi drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2010, contravaloarea tichetelor de masă pentru luna decembrie 2009, prima de Crăciun şi premiul anual (al 13-lea salariu) aferente anului 2009. Instanţa de fond a respins cererea acestor din urmă reclamanţi de obligare a pârâţilor la plata de salarii compensatorii, ca neîntemeiată, a omologat raportul de expertiză contabilă întocmit de expert B.Z.M., care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească, urmând ca fiecărui reclamant să i se acorde în concret drepturi băneşti conform acestui raport de expertiză şi anexelor la raport (fară a se lua în considerare varianta de calcul propusă de expert în răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă). A respins cererea completatoare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.D.M. ca neîntemeiată şi a respins cererile reconvenţionale şi completările la aceste cereri formulate de către pârâţi, ca neîntemeiate. A respins cererile de intervenţie în interes propriu formulate de către P.D., M.T., S.C.E., S.S.A. şi T.M., ca inadmisibile în principiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că între reclamanţii care au formulat cererea de chemare în judecată şi Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (A.S.S.I.) s-au derulat raporturi de muncă în temeiul contractelor individuale de muncă şi al C.C.M. nr. 7136/23.12.2008, încheiat la nivel de unitate, valabil începând cu data de 01.01.2009. A.S.S.I. a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 73/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale şi a funcţionat ca instituţie publică finanţată integral din venituri proprii extrabugetare. Conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 14/1998 şi ale H.G. nr. 361/1999, salarizarea personalului A.S.S.I. se stabileşte prin negociere în cadrul contractelor individuale de muncă şi al contractului colectiv de muncă, con
form Legii nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă. A.S.S.I. a fost desfiinţată prin dispoziţiile Legii nr. 329/2009 [art. 3 lit. d), art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (2) şi (3), pct. 21 al Anexei nr. I] şi cele ale H.G. nr. 1439/2009 [art. 1 alin. (1)]. Conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1439/2009, atribuţiile A.S.S.I. au fost preluate de către pârâtul Ministerul Comunicaţiilor, urmând a fi exercitate prin C.N.M.S.I. şi C.N.D.R.
Ca urmare a desfiinţării A.S.S.I., s-a realizat procedura de concediere colectivă a tuturor salariaţilor săi, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, conform dispoziţiilor art. 65 şi urm. C. muncii. Astfel, în data de 07.12.2009, au fost emise decizii de încetare a contractului individual de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului pentru toţi salariaţii A.S.S.I. (inclusiv reclamanţii din prezenţa cauză), toate aceste decizii având conţinut identic. In aceste decizii s-a menţionat că încetează contractele individuale de muncă ale reclamanţilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării instituţiei şi a reducerii tuturor locurilor de muncă existente în cadrul A.S.S.I. (au fost desfiinţate 200 de posturi). De asemenea, în cadrul acestei decizii se precizează că, din cauza desfiinţării tuturor locurilor de muncă din cadrul A.S.S.I., nu pot fi oferite reclamanţilor niciun fel de locuri de muncă libere.
Prin acţiunea de faţă, reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata drepturilor compensatorii şi cu caracter salarial, ca urmare a încetării raporturilor de muncă, în modalitatea mai sus descrisă.
Tribunalul a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale este neîntemeiată şi a respins-o, întrucât art. 8 din Legea nr. 329/2009 stabileşte modul în care se realizează procedura de transmitere a patrimoniului A.S.S.I., precum şi modalitatea în care pârâtul, Ministerul Comunicaţiilor (ordonator principal de credite), în subordinea căruia se afla A.S.S.I. şi urmează a funcţiona ceilalţi doi pârâţi, este implicat în această procedură.
Alineatul (5) al art. 8 din Legea nr. 329/2009 prevede că „protocoalele de predarc-preluare se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 5 şi cuprind creditele bugetare rămase neutilizate la data intrării în vigoare a prezenţei legi, structurile de personal preluate, patrimoniul aferent, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea”. Prin crcdit bugetar se înţelege, conform art. 2 pct. 16 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, „suma aprobată prin buget, reprezentând
limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru celelalte acţiuni”.
La 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, bugetul A.S.S.I. cuprindea, printre altele: plăţi compensatorii; salariile curente; tichetele de masă; prima pentru sărbătoarea Crăciunul anului 2009. Pe de altă parte, având în vedere şi prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, prin H.G. nr. 1439/2009 a fost reglementată modalitatea concretă în care urma a se transmite patrimoniul A.S.S.I. (incluzând aici şi obligaţiile patrimoniale existente la data încetării personalităţii juridice a A.S.S.I. şi aferente drepturilor patrimoniale ce fac obiectul prezentei acţiuni). Astfel, potrivit art. 2 alin. (l)-(3) din H.G. nr. 1439/2009, transmiterea tuturor obligaţiilor patrimoniale restante ale A.S.S.I. operează astfel: în prima etapă, pârâtul Ministerul Comunicaţiilor preia tot patrimoniul A.S.S.I. pe bază de protocol de predare-preluare (transmitere universală); în cea de a doua etapă, pârâţii C.N.M.S.I. şi C.N.R.D. preiau de la Ministerul Comunicaţiilor patrimoniul fostei A.S.S.I. pe bază de protocol de predare-preluare (transmitere cu titlu universal). Pârâtul Ministerul Comunicaţiilor nu a încheiat cu ceilalţi doi pârâţi protocoale de predare-preluare cu privire la transmiterea către C.N.M.S.I. şi C.N.R.D. a tuturor obligaţiilor patrimoniale ale A.S.S.I. corelative drepturilor patrimoniale ale reclamanţilor, astfel încât se justifică calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în cauza de faţă, având ca obiect drepturi patrimoniale.
Au fost unite cu fondul cauzei şi excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, excepţii invocate de reclamanţii-pârâţi cu privire la cererile reconvenţionale formulate în cauză de cele două ccntre. Tribunalul constată că şi aceste excepţii sunt neîntemeiate. Prin cererile reconvenţionale formulate în prezenţa cauză, pârâţii au solicitat anularea deciziilor de concediere emise de A.S.S.I. cu privire la reclamanţii-pârâţi. Pârâţii au calitatea de succesori în drepturi ai A.S.S.I., astfel încât nu se poate reţine că nu au interes în formularea unei cereri de anulare a deciziilor de concediere emise de entitatea
al cărei patrimoniu l-au preluat. In plus, se constată că o parte dintre reclamanţii-pârâţi au fost angajaţi de cele două centre – C.N.M.S.I. şi C.N.R.D. – astfel încât, în calitate de actuali angajatori, pârâţii au interes să lămurească situaţia juridică a angajaţilor lor. De altfel, pârâţii invocă la momentul emiterii deciziilor de concediere încălcarea
dispoziţiilor legale în materie în ceea ce priveşte aspecte de ordine publică (calitatea persoanei care a emis deciziile şi temeiurile în care a făcut acest lucru), deci nulităţi absolute, care pot fi invocate de orice persoană interesată. Pe cale de consecinţă, pârâţii au calitate şi interes pentru a invoca nulitatea respectivelor decizii.
In ceea ce priveşte acţiunea principală, Tribunalul a reţinut că aceasta a fost precizată, în sensul că reclamanţii-pârâţi au învederat instanţei că li s-au achitat drepturile salariale aferente lunii decembrie a anului 2009, precum şi contravaloarea zilelor de concediu de odihnă neefectuate. Rămâne ca Tribunalul să se pronunţe asupra cererilor de obligare a pârâţilor la plata salariilor compensatorii, a drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2010, a contravalorii tichetelor de masă pentru luna decembrie şi a premiului anual, toate aferente anului 2009.
Cererea de plată a 12 salarii compensatorii este întemeiată doar pentru o parte dintre reclamanţi.
Astfel, Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. b) din C.C.M. nr. 7136/2008, încheiat la nivelul A.S.S.I.: „(1) Salariatul are dreptul la o compensaţie bănească în următoarele situaţii de încetare a contractului individual de muncă: instituţia îşi reduce personalul prin desfiinţarea postului salariatului, ca urmare a reorganizării; instituţia îşi încetează activitatea sau activitatea sa este preluată total sau parţial de către o altă entitate, inclusiv în situaţia în care o astfel de preluare are ca efect modificarea felului muncii, locului muncii sau diminuarea drepturilor salariate sau altor drepturilor cu caracter patrimonial ale salariaţilor prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă. Instituţia va comunica în scris fiecărui salariat termenul de preaviz şi va plăti salariaţilor o compensaţie în cuantum de 12 salarii de bază ale acestuia, dar nu mai puţin decât 12 de salarii medii de bază pe instituţie”.
Caracterul obligatoriu al unui contract colectiv de muncă este garantat de art. 41 alin. (5) din Constituţia României, iar obligativitatea executării obligaţiilor stabilite printr-un contract colectiv de muncă este reglementată de art. 243 C. muncii şi art. 30 din Legea nr. 130/1996, în caz contrar atrăgându-se răspunderea părţii ce nu-şi îndeplineşte obligaţiile.
In cursul procedurii de concediere colectivă, A.S.S.I., în calitate de angajator, a recunoscut existenţa obligaţiei de plată a compensaţiilor băneşti prevăzute de art. 91 din C.C.M. nr. 7136/2008 şi s-a obligat la plata lor, după cum reiese din notificările transmise de A.S.S.I. către I.T.M. şi către grupa sindicală din A.S.S.I. pentru îndeplinirea
formalităţilor stabilite în Codul muncii. In data de 09.11.2009, prin minuta nr. 37029/09.11.2009, încheiată între A.S.S.I. şi grupa sindicală a S.N.F.P. din cadrul A.S.S.I., angajatorul s-a obligat ca, în termen de 3 zile, să efectueze plata compensaţiilor băneşti obligatorii prevăzute de către art. 91 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C.C.M. nr. 7136/2009.Aşa cum reiese din adresa nr. 5/3591/15.09.2009, a pârâtului M.C.S.I., bugetul A.S.S.I. pe anul 2009 a fost rectificat în septembrie 2009, în sensul că a fost modificat expres pentru a introduce sumele pentru salariile compensatorii conform Notei de fundamentare nr. 1338/25.08.2009 pentru rectificarea bugetului A.S.S.I. Prin includerea acestor compensaţii băneşti în bugetul rectificat al A.S.S.I. şi aprobarea acestui buget în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002, pârâtul Ministerul Comunicaţiilor, în calitatea sa de ordonator de credite ierarhic superior, a recunoscut existenţa şi s-a obligat la plata acestor compensaţii băneşti. în concluzie, prin efectul transmisiunii patrimoniale, îndeplinirea obligaţiilor patrimoniale neexecutate de către A.S.S.I., cu privire la plata compensaţiilor băneşti prevăzute de către art. 91 din C.C.M. nr. 7136/2008, se află în sarcina pârâţilor.
Pârâţii consideră că nu sunt întrunite condiţiile pentru acordarea plăţilor compensatorii întrucât: după data de 09.12.2009, aplicarea dispoziţiilor contractului colectiv de muncă se face doar în privinţa salarizării; potrivit art. 91, dreptul la compensaţie bănească se naşte dacă are loc încetarea contractului individual de muncă ca urmare a încetării activităţii instituţiei, ceea ce nu este cazul, pentru că, potrivit art. 6 alin. (5) din Legea nr. 329/2009, încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, ca urmare a reorganizării potrivit prezentei legi, se face cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte şi a prevederilor legale privind protecţia socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea autorităţii ori instituţiei publice şi reprezentanţii salariaţilor sau, după caz, ai sindicatelor, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1439/2009. Potrivit art. 14 alin. (4) şi art. 27 alin. (4) din această hotărâre, preşedintele C.N.M.S.I. va emite deciziile de concediere a personalului ale cărui raporturi de muncă încetează
ca urmare a reducerii de posturi. In aceste condiţii, la data încetării raporturilor de muncă, nu mai erau aplicabile dispoziţiile contractului colectiv de muncă referitoare la plăţi compensatorii. Potrivit art. 91 teza finală din C.C.M., dreptul la compensaţie bănească se naşte dacă are loc încetarea contractului individual de muncă ca urmare a preluării activităţii angajatorului, total sau parţial, de către o altă entitate, or,
potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, încetarea contractului de muncă nu a fost efectul preluării activităţii fostei A.S.S.I. de către cele două centre, C.N.M.S.I. şi C.N.R.D., ci ca urmare a reducerii de posturi, reducere ce a avut loc în cadrul centrelor, şi nu în cadrul A.S.S.I.
Tribunalul apreciază că dispoziţiile contractului colectiv de muncă erau aplicabile la data emiterii deciziilor de concediere, pentru că activitatea angajatorului a fost preluată de altă entitate, indiferent de motivul care a determinat încetarea raporturilor de muncă şi de legea în temeiul căreia a fost desfiinţată instituţia angajatoare, iar activitatea acesteia a fost preluată de altă entitate. Clauzele contractului colectiv de muncă nu condiţionează plata salariilor compensatorii de un anume scop urmărit de părţi la momentul încetării raporturilor de muncă, ci prevăd clar că salariatul are dreptul la o compensaţie bănească în situaţia de încetare a contractului individual de muncă pentru că instituţia îşi încetează activitatea sau activitatea sa este preluată total sau parţial de către o altă entitate, inclusiv în situaţia în care o astfel de preluare are ca efect modificarea felului muncii, a locului muncii sau diminuarea drepturilor salariale sau a altor drepturilor cu caracter patrimonial ale salariaţilor prevăzute de contractul colectiv de muncă. Scopul acordării salariilor compensatorii este reducerea impactului social al încetării intempestive a raporturilor de muncă şi privării angajaţilor de venituri, până la o posibilă reangajare.
Pentru aceste motive, Tribunalul apreciază că cererea de obligare la plata salariilor compensatorii este întemeiată doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii care au fost concediaţi, fară ca ulterior, în luna ianuarie 2010, să încheie contracte individuale de muncă cu C.N.M.S.I. sau C.N.R.D. Pentru reclamanţii care au încheiat asemenea contracte de muncă, la data de 13.01.2010, cu cele două centre, nu se justifică acordarea de plăţi compensatorii, întrucât, în realitate, aceştia nu au fost prejudiciaţi ca urmare a concedierilor. Pentru aceştia, conccdierca a fost doar o etapă intermediară, în vederea reangajării la entităţile care au preluat patrimoniul angajatorului iniţial. Prin urmare, scopul acordării salariilor compensatorii nu este atins în ceea ce îi priveşte. Fiind reangajaţi la câteva zile după expirarea termenului de preaviz acordat prin deciziile de concediere, aceşti reclamanţi nu au suferit un prejudiciu, care să poată fi reparat prin acordarea de plăţi compensatorii.
Celelalte cereri din acţiunea principală precizată sunt întemeiate pentru toţi reclamanţii.
Astfel, se constată că niciunul dintre pârâţi, în calitate de succesori ai A.S.S.I., nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a drepturilor salariale
cuvenite pentru perioada lucrată în cursul lunii ianuarie a anului 2010, până la încetarea contractului individual de muncă al fiecăruia dintre reclamanţi. Din prevederile art. 6 al Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 86/2005, reiese că atât pârâtul Ministerul Comunicaţiilor, în dubla sa calitate (de ordonator principal de credite şi de organ administrativ ierarhic superior în subordinea căruia se află angajatorul A.S.S.I. şi, în prezent, ceilalţi pârâţi), cât şi C.N.M.S.I. şi C.N.R.D. au obligaţia să ia măsuri pentru ca plata drepturilor salariale să se realizeze în termenul reglementat de acest ordin.
In ceea ce priveşte contravaloarea tichetelor de masă, reclamanţii invocă dispoziţiile art. 21 parag. 9 şi art. 59 din C.C.M. nr. 7136/2008, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 1142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, care stabilesc că salariaţii A.S.S.I. aveau dreptul la tichete de masă pentru luna decembrie a anului 2009. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă aferente lunii decembrie trebuiau acordate în ultima decadă a lunii noiembrie
2009. In cazul în care, indiferent de cauze, nu este posibilă acordarea tichetelor de masă, devine obligatorie acordarea către salariaţi a echivalentului bănesc al tichetelor de masă [art. 59 alin. (3) din C.C.M. nr. 7136/2008]. Valoarea nominală a unui tichet de masă valabilă pentru semestrul al II-lea al anului 2009 este de 8,72 de lei, conform Ordinului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
nr. 1444/2009. întrucât nu s-au acordat aceste tichete de masă de către angajatorul A.S.S.I., obligaţia de plată a contravalorii tichetelor de masă (inclusă în bugetul rectificat al ASSI) incumbă pârâţilor.
Prima de Crăciun pentru anul 2009 se datorează de către pârâţi reclamanţilor, potrivit dispoziţiile art. 67 din C.C.M. nr. 7136/2008, încheiat la nivelul A.S.S.I., care prevăd că: „în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) lit. (e) din C.C.M. la nivel naţional pe anii 2007-2010, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, salariaţii beneficiază
de drepturi patrimoniale în cuantum de cel puţin 1.200 de lei”. In consecinţă, reclamanţii aveau dreptul la plata, în cursul lunii decembrie a anului 2009, a dreptului patrimonial, în cuantum de cel puţin
1.200 de lei, datorat de A.S.S.I. cu ocazia sărbătorii Crăciunului din anul 2009. Cum plata acestor drepturi patrimoniale nu s-a realizat de către angajatorul A.S.S.I. până la desfiinţarea sa, obligaţia a fost transmisă pârâţilor.
Premiul anual aferent anului 2009 se datorează de pârâţi potrivit art. 63 din C.C.M. nr. 7136/2008, conform căruia salariaţii A.S.S.I. au obligaţia să depună toate eforturile în vederea atingerii obiectivelor
anuale ale instituţiei şi beneficiază de drepturi patrimoniale anuale la îndeplinirea acestei obligaţii. Prin acelaşi articol s-a stabilit că aceste drepturi patrimoniale trebuie să aibă drept cuantum minim salariul de bază al salariatului din ultima lună a anului pentru care se acordă. Din adresa A.S.S.I. nr. 557/12.01.2010, reiese atingerea obiectivelor
de performanţă pentru anul 2009. In consecinţă, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata dreptului patrimonial anual aferent anului 2009, în cuantum egal cu veniturile din ultima lună a anului 2009, iar în condiţiile în care angajatorul A.S.S.I. nu şi-a îndeplinit, până la desfiinţarea sa, obligaţia corelativă dreptului menţionat, această obligaţie s-a transmis pârâţilor.
Tribunalul a omologat raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B.Z.M., care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească, urmând ca fiecărui reclamant să i se acorde în concret drepturi băneşti conform acestui raport de expertiză şi anexelor la raport.
In ceea ce priveşte cererea completatoare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R.D.M., Tribunalul a constatat că este neîntemeiată, reclamanta solicitând să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 210/15.01.2010, emisă de pârâtul Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională. Această decizie pe care reclamanta o contestă, invocând nulitatea absolută, a fost emisă de C.N.M.S.I. în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din
H.G. nr. 1439/2009, potrivit cărora atribuţiile A.S.S.I. au fost preluate de către pârâtul Ministerul Comunicaţiilor, urmând a fi exercitate prin C.N.M.S.I. şi C.N.D.R.
Ca urmare a desfiinţării A.S.S.I., s-a realizat procedura de concediere colectivă a tuturor salariaţilor săi, pentru motive care nu ţin persoana salariatului, conform dispoziţiilor art. 65 şi urm. C. muncii. Astfel, în data de 07.12.2009, a fost emisă decizia nr. 32 de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei R.D.M., pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. La data de 12.01.2010 a expirat termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare pentru această reclamantă şi a încetat contractul individual de muncă al acesteia cu A.S.S.I., în temeiul deciziei nr. 32/07.12.2009. Decizia nr. 210/15.01.2010 a fost emisă de C.N.M.S.I. în completarea deciziei nr. 32/07.12.2009, avându-se în vedere dispoziţiile legale, în sensul că personalul A.S.S.I. se preia de către C.N.M.S.I. şi C.N.D.R. Pentru lămurirea situaţiei juridice a reclamantei, a fost emisă această decizie de completare a celei iniţiale, pentru a se preciza expres că raporturile de muncă ale
reclamantei cu fostul angajator au încetat. Chiar dacă formularea din cuprinsul deciziei nr. 210/2010 este improprie, nu se impune constatarea nulităţii absolute a acesteia, faţă de împrejurarea că a fost dată în aplicarea dispoziţiilor legale în materie. Formularea din cuprinsul prevederii legale, în sensul că personalul A.S.S.I. (se înţelege că întregul personal) se preia de cele două centre, este neclară şi a generat emiterea acestor decizii de către cele două centre, în condiţiile în care, în urma unei selecţii, doar o parte a personalului A.S.S.I. a fost preluată de către cele două entităţi – C.N.M.S.I. şi C.N.D.R. Este fară putinţă de tăgadă că reclamanta R.D.M. nu a fost niciodată angajată a C.N.M.S.I., raporturile sale de muncă derulându-se doar în cadrul A.S.S.I.
In ceea ce priveşte cererile reconvenţionale formulate de pârâţii C.N.M.S.I. şi C.N.DR., Tribunalul le-a constatat neîntemeiate.
Pârâţii-reclamanţi C.N.R.D. şi C.N.M.S.I., pe cale de cerere reconvenţională, au solicitat anularea deciziilor de concediere emise de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (A.S.S.I.) la data de 07.12.2009. Tribunalul a constatat că deciziile de concediere atacate au fost emise de angajatorul A.S.S.I. în data de 07.12.2009, anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1439/2009 (la data de 09.12.2009) şi, pe cale de consecinţă, deciziile de concediere emise de A.S.S.I. produc efecte inclusiv faţă de cele două centre care au luat naştere după emiterea actelor atacate. Deciziile de concediere ale A.S.S.I. au respectat procedura de concediere colectivă reglementată de Codul muncii.
Din interpretarea prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 329/2009, reiese faptul că procedura de concediere colectivă o realizează persoana juridică care este supusă reorganizării. Conform Legii nr. 329/2009, entitatea supusă reorganizării este A.S.S.I. şi se individualizează numărul de posturi ce urmau a fi desfiinţate, respectiv 200 de posturi.
Până la data expirării termenului de preaviz al foştilor salariaţi ai A.S.S.I., reclamanţilor nu le-a fost comunicată niciun fel de preluare a lor în cadrul C.N.M.S.I. sau C.N.R.D. S-a încercat de către pârâ-ţii-reclamanţi, prin emiterea unor comunicări la data de 17.12.2009 şi ulterior prin emiterea de decizii de concediere, crearea aparenţei
unei preluări, selecţii şi concedieri colective. Insă nu a existat nicio procedură de informare şi consultare a salariaţilor de către C.N.M.S.I./
C.N.R.D.; nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 5 alin. (6) din Legea nr. 329/2009; nu a fost realizată procedura de concediere colectivă prevăzută de art. 68 şi urm. C. muncii; aşa-zisele „decizii”
sunt emise după expirarea termenului de 30 zile (09.01.2010) în care trebuiau emise conform H.G. nr. 1439/2009; dacă sunt nule deciziile emise de A.S.S.I., atunci acestea nu pot constitui nici decizii de preaviz şi, deci, nu a existat un preaviz acordat subsemnaţilor de către C.N.M.S.I./C.N.R.D.
In concluzie, întrucât procedura de concediere colectivă realizată de A.S.S.I. anterior datei naşterii ca subiecte de drept a celor două pârâte (C.N.M.S.I. şi C.N.R.D.), finalizată prin emiterea deciziilor de concediere atacate, a respectat prevederile Codului muncii, dar şi ale Legii nr. 329/2009, iar între reclamanţii-pârâţi şi pârâţii-reclamanţi nu au existat raporturi de muncă, se constată că cererile reconvenţionale sunt nefondate.
La termenul de judecată din data de 10.11.2010, Tribunalul a respins ca inadmisibilă, în principiu, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către M.T., P.D.C., S.C.E., S.S.A. şi T.M., pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A.A.G., A.G.C., B.A., B.T.L.R., B.A.G., B.A.M., B.M.L., C.B., C.D.R, C.N.C., C.D.A., C.I., C.C., C.F., D.C.G., D.A.F., D.E.G., F.D., F.B.M., F.M.S., G.A.C.G, G.J., G.A.M., G.I., I.R., I.M.D., M.L.C., M.A.M.C., N.C., N.E., O.A., O.V., P.M., P.C.R., P.R.C., R.C.V., R.R.I., S.B.M., S.R.C., Ş.M., T.M.I., V.C.M., V.Ş. şi Z.R.M. şi recurenta-reclamantă R.D.M., precum şi recurenţii-pârâţi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale şi Centrul Naţional România Digitală. (…)
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererile de recurs, conform dispoziţiilor art. 304′ C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Recursurile recurenţilor-reclamanţi, cu excepţia recurentei R.D.M., critică sentinţa pronunţată pe aspectul respingerii pretenţiilor cu titlu de plăţi compensatorii pentru o parte a reclamanţilor, respectiv cei care au încheiat raporturi juridice de muncă, ulterior desfiinţării A.S.S.I., cu cele două instituţii nou-create, respectiv C.N.M.S.I. şi C.N.R.D. Criticile recurenţilor-reclamanţi sunt comune pe acest aspect, urmând a fi analizate separat motivele recurentei R.D.M. referitoare la respingerea cererii completatoarc.
Recursurile recurenţilor-pârâţi, cu o motivare aproape identică, se referă în esenţă la următoarele aspecte: existenţa unor elemente contradictorii în sentinţa atacată, obligarea în solidar a pârâţilor la plata drepturilor băneşti, lipsa calităţii procesuale pasive, temeinicia
pretenţiilor cu titlu de compensaţii băneşti în baza art. 91 din C.C.M., obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2012, obligarea pârâţilor la plata dreptului patrimonial anual prevăzut la art. 67 alin. (1) din C.C.M. la nivelul A.S.S.I, respectiv a premiului anual şi a primelor de Crăciun aferente anului 2009, temeinicia pretenţiilor pentru contravaloarea tichetelor de masă aferente lunii decembrie 2009, respingerea cererilor reconvenţionale privind anularea deciziilor de concediere emise de A.S.S.I. la data de 7.12.2009.
Având în vedere că la baza analizării tuturor criticilor formulate se află aceeaşi situaţie de fapt şi sunt aplicabile aceleaşi prevederi legale, Curtea va analiza în acelaşi context motivele de recurs, gru-pându-le în funcţie de pretenţiile Ia care se referă, pentru a nu relua aceleaşi considerente.
în ceea ce priveşte criticile recurenţilor-pârâţi în sensul existenţei unor aspecte contradictorii în motivarea instanţei de fond, referitor la calitatea procesuală pasivă, data încetării contractelor individuale de muncă, valabilitatea deciziilor de încetare, aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, acordarea salariilor compensatorii în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii care au încheiat contracte individuale de muncă cu C.N.M.S.I., respectiv C.N.R.D., omologarea raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil B.Z.M., Curtea constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
In acest sens, nu se poate vorbi de existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii, aspectele invocate de recuren-ţii-pârâţi putând fi analizate eventual prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care se va şi proceda în continuare. Astfel, aprecierea greşită a calităţii procesuale pasive, a datei încetării contractelor, a temeiniciei unor pretenţii se face prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fară a fi vorba de o motivare contradictorie.
De asemenea, tot în cadrul acestui motiv de recurs, Ministerul Comunicaţiilor invocă faptul că instanţa de fond nu a analizat toate apărările formulate prin întâmpinare, dar din analiza sentinţei recurate, Curtea constată că hotărârea cuprinde toate considerentele de fapt şi de drept care au format raţionamentul juridic, instanţa analizând toate capetele de cerere şi toate apărările pârâţilor, sentinţa fiind amplu motivată. Judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinere sau apărare pe aceste capete de cerere, motiv
pentru care Curtea va înlătura aspectele invocate sub acest aspect de recurenţii-pârâţi.
în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi obligarea lor în solidar la plata drepturilor băneşti solicitate prin acţiune, Curtea constată că, în parte, sunt fondate susţinerile recurenţilor-pârâţi.
Instanţa de fond, în măsura admiterii acţiunii, i-a obligat pe cei trei pârâţi, în solidar, la plata sumelor reprezentând drepturi prevăzute de contractul colectiv de muncă şi de contractele individuale de muncă ale reclamanţilor. Pretentiile reclamanţilor
au avut ca obiect plata compensaţiilor prevăzute de art. 91 din C.C.M., plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2012, plata dreptului patrimonial anual prevăzut la art. 67 alin. (1) din C.C.M. la nivelul A.S.S.I, respectiv a premiului anual şi a primelor de Crăciun aferente anului 2009, contravaloarea tichetelor de masă aferente lunii decembrie a anului 2009 etc. Toate aceste drepturi au ca izvor contractul colectiv de muncă şi contractele individuale de muncă, instanţa fiind sesizată cu un litigiu de muncă, potrivit art. 281 C. muncii, în varianta în vigoare la data soluţionării litigiului.
Reclamanţii au fost angajaţii fostei A.S.S.I., în baza contractelor individuale de muncă, iar C.C.M. nr. 7136/23.12.2008, pe care îşi întemeiază aceştia pretenţiile, a fost încheiat între salariaţi şi această unitate. A.S.S.I. a funcţionat ca instituţie publică finanţată integral din venituri proprii extrabugetare până la desfiinţarea acesteia prin Legea nr. 329/2009 şi H.G. nr. 1439/2009, în baza cărora atribuţiile A.S.S.I. au fost preluate de către pârâtul Ministerul Comunicaţiilor, urmând a fi exercitate prin C.N.M.S.I. şi C.N.D.R. [art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1439/2009].
Curtea reţine că A.S.S.I. a funcţionat ca instituţie finanţată integral din venituri proprii extrabugetare în subordinea Ministerului Comunicaţiilor, potrivit O.U.G. nr. 73/2007. La desfiinţarea acesteia, patrimoniul a fost preluat de către minister, aşa cum prevede expres legea, în baza protocolului de predare. Tot potrivit legii, ministerul a preluat patrimoniul aferent şi creditele bugetare rămase neutilizate, în cadrul cărora se regăseau şi sumele destinate plăţii drepturilor salariale şi drepturilor asimilate acestora, precum şi cele cu titlu de compensaţii în baza contractului colectiv de muncă până la sfârşitul anului 2009.
Este evident că A.S.S.I. avea, la data desfiinţării, sume alocate plăţii drepturilor salariale şi drepturilor prevăzute de C.C.M. aplicabil pe tot
anul 2009. In acest sens, în dovedirea existenţei sumelor respective în
bugetul A.S.S.I. la data desfiinţării, au fost depuse la dosar înscrisuri privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2009, din care rezultă că erau alocate sume cu titlu de cheltuieli salariale, alte drepturi salariale, tichete de masă. In nota de fundamentare, prin care s-a solicitat rectificarea pozitivă a bugetului, se arată că sunt necesare sume de bani pentru a acoperi plata compensaţiilor prevăzute de contractul colectiv de muncă. Rectificarea a fost aprobată de Ministerul Comunicaţiilor, tot această instituţie preluând creditele bugetare, inclusiv sumele neplătite, la data desfiinţării A.S.S.I.
Chiar dacă, potrivit Legii nr. 329/2009 şi H.G. nr. 1439/2009, activitatea şi personalul A.S.S.I. au fost preluate de C.N.M.S.I. şi C.N.D.R., ministerul a rămas în continuare ordonator principal de credite, aspect care este relevant în aprecierea calităţii sale procesuale pasive. Orice obligaţie de plată stabilită în sarcina C.N.M.S.I. şi C.N.D.R., ordonatori secundari de credite, va trebui aprobată de către minister, motiv pentru care acesta are calitate procesuală pasivă.
Mai mult, ministerul a preluat creditele neutilizate la data desfiinţării A.S.S.I., în care se regăseau şi sumele de bani necesare executării obligaţiilor stabilite de contractul colectiv de muncă, inclusiv pentru
plata compensaţiilor prevăzute de art. 91. In condiţiile în care anterior datei desfiinţării A.S.S.I. se dispusese concedierea colectivă a angajaţilor, punându-se problema plăţii compensaţiilor prevăzute de contractul colectiv de muncă şi în condiţiile în care erau previzibile obligaţiile de plată pentru drepturile salariale şi drepturile patrimoniale prevăzute de contractul colectiv de muncă aferente lunii decembrie 2009, ministerul a preluat disponibilităţile băneşti ale A.S.S.I. şi le-a virat la bugetul de stat.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor-pârâţi în sensul că noţiunea de patrimoniu nu cuprinde şi obligaţiile de plată a drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor, deoarece patrimoniul cuprinde atât drepturile,
dar şi obligaţiile de natură patrimonială. In acest sens, protocolul de predare-primire încheiat în baza legii între A.S.S.I. şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, la data de 09.12.2009, prevede că ministerul preia creditele neutilizate şi structurile de personal, dar şi celelalte drepturi ce decurg din acestea şi care urmează a fi acoperite prin credite bugetare de la bugetul de stat. Sumele preluate sunt specificate în anexa la protocol, fiind prevăzute drepturi salariale şi alte drepturi de natură salarială.
De precizat este faptul că desfiinţarea A.S.S.I. a avut loc la data publicării H.G. nr. 1439/2009, 09.12.2009, Ministerul Comunica
ţiilor şi Societăţii Informaţionale preluând pe baza protocolului de predare-primire, depus la dosar, patrimoniul A.S.S.I., dar şi atribuţiile A.S.S.I. Ulterior, prin protocoalele de la 16.12.2009, respectiv
18.12.2009, încheiate cu Ministerul Comunicaţiilor, C.N.M.S.I. şi C.N.D.R. au preluat drepturile şi obligaţiile fostei A.S.S.I., sens în care se vor respinge susţinerile intimaţilor-reclamanţi în sensul că nu există aceste protocoale. Fiecare din cele două instituţii nou-create a preluat personalul prevăzut în anexele la protocoale, dar Ministerul Comunicaţiilor a rămas ordonator principal de credite. Ceea ce este de reţinut este însă faptul că protocoalele de predare-primire către cele două entităţi nou formate nu prevăd şi toate sumele necesare acoperirii obligaţiilor aferente structurilor de personal preluate, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond. în aceste condiţii, Curtea constată că atât ministerul, cât şi fiecare dintre cele două instituţii, acestea din urmă doar pentru personalul pe care l-a preluat la desfiinţarea A.S.S.I., au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece există identitate între persoanele chemate în judecată şi cei obligaţi în raportul juridic dedus judecăţii.
Este întemeiată însă critica recurenţilor-pârâţi C.N.M.S.I. şi C.N.D.R. în sensul lipsei calităţii procesuale pasive în raport de pretenţiile reclamanţilor care nu au fost preluaţi de cele două instituţii în baza protocoalelor din 16.12.2009, respectiv 18.12.2009, încheiate cu
Ministerul Comunicaţiilor. In acest sens, potrivit H.G. nr. 1439/2009, C.N.M.S.I. şi C.N.D.R. preiau drepturile şi obligaţiile fostei A.S.S.I. aferente personalului preluat, motiv pentru care C.N.M.S.I. nu are calitate procesuală pasivă faţă de reclamanţii preluaţi de C.N.D.R., precum nici aceasta din urmă nu are calitate procesuală pasivă faţă de reclamanţii preluaţi de C.N.M.S.I., deoarece nu sunt debitori în raportul juridic dedus judecăţii.
In aceste condiţii, Curtea constată că motivul de recurs referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a C.N.M.S.I. şi C.N.R.D. este întemeiat în parte.
In ceea ce priveşte obligarea în solidar a debitorilor, Curtea constată că pretenţiile reclamanţilor au un izvor contractual, obligaţia de plată a drepturilor salariale, a drepturilor conexe drepturilor salariale şi a compensaţiilor derivând din contractul individual de muncă al fiecărui salariat şi din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 1041 C. civ. 1864, în varianta aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, solidaritatea reprezintă o excepţie de la regula de drept comun a divizibilităţii datoriei, motiv pentru care aceasta trebuie
să fie stipulată expres, fară a putea fi prezumată. Cum nici legea şi nici convenţia părţilor nu au stipulat expres solidaritatea debitorilor în ceea ce priveşte plata drepturilor prevăzute de contractele individuale de muncă şi de contractul colectiv de muncă, în mod greşit prima instanţă, în măsura admiterii acţiunii, a dispus obligarea pârâţilor în solidar, sub acest aspect fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In ceea ce priveşte criticile cuprinse în recursurile recurenţi lor-reclamanţi şi în ale recurenţilor-pârâţi sub aspectul pretenţiilor având ca obiect plata compensaţiilor, Curtea reţine că pentru stabilirea temeiniciei pretenţiilor reclamanţilor cu acest titlu, aspect care este valabil parţial şi pentru celelalte drepturi băneşti solicitate în baza convenţiei colective, trebuie clarificate mai multe aspecte: valabilitatea contractului colectiv de muncă şi efectele legislaţiei adoptate în 2009 pentru redresarea economiei asupra drepturilor stabilite prin acest contract, aplicabilitatea art. 91 din contract, scadenţa drepturilor prevăzute de acest articol.
In acest sens, Curtea a fost sesizată pe această problemă atât de recurenţii-reclamanţi cărora li s-au respins pretenţiile cu acest titlu, pe motiv că au fost preluaţi de C.N.M.S.I. şi C.N.R.D., cât şi de recurenţii-pârâţi care au fost obligaţi la plata compensaţiilor către reclamanţii concediaţi şi care ulterior nu au mai intrat în raporturi juridice de muncă cu cele două instituţii nou formate în urma desfiinţării A.S.S.I.
Potrivit art. 91 alin. (1) din C.C.M. încheiat la nivelul A.S.S.I., înregistrat sub nr. 7136/23.12.2008, valabil începând cu data de
01.01.2009, „salariatul are dreptul la o compensaţie bănească în următoarele situaţii de încetare a contractului individual de muncă:
a) instituţia îşi reduce personalul prin desfiinţarea postului salariatului ca urmare a reorganizării; b) instituţia îşi încetează activitatea sau activitatea sa este preluată total sau parţial de către o altă entitate, inclusiv în situaţia în care o astfel de preluare are ca efect modificarea felului muncii, a locului muncii sau diminuarea drepturilor salariile sau a altor drepturi cu caracter patrimonial ale salariaţilor, prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă La alin. (2) al aceluiaşi articol, se stipulează că „instituţia va comunica în scris fiecărui salariat termenul de preaviz şi va plăti salariaţilor o compensaţie, în cuantum de 12 salarii de bază ale acestora, dar nu mai puţin de 12 salarii medii de bază pe instituţie”.
Având în vedere prevederile contractului colectiv de muncă, acesta s-a aplicat pe o perioadă de un an de la data înregistrării, fiind valabil pe durata anului 2009, aspect recunoscut de către recurenţii-pârâţii, în cererile de recurs specificându-se aplicabilitatea contractului colectiv de muncă până la data de 31.12.2009.
Curtea nu va reţine susţinerile recurenţilor-pârâţi, în sensul că, la data desfiinţării A.S.S.I., contractul colectiv de muncă şi-a încetat valabilitatea, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 130/1996. Recurenţii-pârâţi susţin că, potrivit dispoziţiilor invocate, contractul colectiv de muncă poate înceta la reorganizarea persoanei juridice, în raport cu modalitatea specifică în care are lor reorganizarea, iar modalitatea specifică în care a avut loc reorganizarea A.S.S.I. a fost reglementată expres prin Legea nr. 329/2009, H.G. nr. 1439/2009 şi O.U.G. nr. 1/2010. In consecinţă, în opinia acestora, la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1439/2009, contractul colectiv de muncă a
încetat. Dar aceste susţineri sunt contrazise chiar de motivele de
recurs formulate de Ministerul Comunicaţiilor, aspecte ce se regăsesc şi în recursurile celorlalţi doi pârâţi, unde, aşa cum am arătat, se recunoaşte aplicabilitatea contractului colectiv de muncă până la data de 31.12.2009.
Mai mult, în cauză nu este aplicabil cazul de încetare a convenţiilor colective invocat de recurenţii-pârâţi, deoarece conform pct. 21 din Anexa 1 la Legea nr. 329/2009, invocat chiar de recurenţii-pârâţi, A.S.S.I. s-a desfiinţat ca urmare a divizării, activitatea acesteia fiind preluată de două noi entităţi care iau astfel fiinţă, C.N.M.S.I. şi C.N.R.D.
Ministerul a preluat patrimoniul A.S.S.I., iar cele două centre au preluat drepturile şi obligaţiile fostei instituţii, inclusiv obligaţiile patrimoniale prevăzute de contractul colectiv de muncă. C.N.M.S.I. şi C.N.R.D. sunt succesorii fostei A.S.S.I., motiv pentru care nu ne regăsim în situaţia unei reorganizări care să determine încetarea convenţiei colective.
Articolul 91 stabileşte dreptul salariaţilor la compensaţii în mai multe situaţii, printre care şi desfiinţarea postului salariatului ca urmare a reorganizării; instituţia îşi încetează activitatea sau activitatea sa este preluată total sau parţial de către o altă entitate, inclusiv în situaţia în care o astfel de preluare are ca efect modificarea felului muncii, a locului muncii sau diminuarea drepturilor salariile sau a altor drepturi cu caracter patrimonial ale salariaţilor prevăzute în prezentul contract individual de muncă.
Or, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că toţi reclamanţii s-au regăsit chiar în situaţiile reglementate de convenţia colectivă de muncă. Astfel, anterior desfiinţării A.S.S.I., dar în contextul reglementării reorganizării acestei instituţii prin Legea nr. 329/2009, s-a procedat la concedierea colectivă a tuturor angajaţilor prin deciziile emise la data de 07.12.2009.
Din conţinutul acestora şi a actelor care au stat la baza emiterii lor, rezultă că a avut loc o concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariaţilor, ca urmare a desfiinţării A.S.S.I. prin Legea nr. 329/2009 şi a reducerii posturilor din cadrul acestei instituţii. Cauza concedierii salariaţilor a fost desfiinţarea posturilor ocupate de reclamanţi ca urmare a desfiinţării A.S.S.I., aşa cum se prevede expres în deciziile de concediere.
Curtea reţine că deciziile de încetare a contractelor individuale de
muncă au fost emise de A.S.S.I., anterior desfiinţării acesteia. In acest sens, în baza art. 5 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, Curtea constată că desfiinţarea instituţiei publice A.S.S.I. a avut loc la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind înfiinţarea noilor entităţi rezultate din reorganizare (C.N.R.D. şi C.N.M.S.I.), H.G. nr. 1439/2009 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Management pentru Societatea informaţională şi a Centrului Naţional România Digitală, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României din data de 09.12.2009. Deci, anterior desfiinţării, A.S.S.I. a dispus concedierea personalului, care, potrivit legii şi deciziilor de concediere, a beneficiat de un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Pe parcursul termenului de preaviz, prin publicarea H.G. nr. 1439/2009, a avut loc desfiinţarea A.S.SI., înfiinţarea celor două centre ca succesoare în drepturi şi obligaţii ale acesteia şi preluarea întregului personal, care se afla încă în raporturi juridice de muncă, deoarece nu se împlinise termenul de preaviz.
Preluarea întregului personal rezultă din protocoalele de preda-re-primire depuse la dosar, dar raporturile de muncă ale salariaţilor au continuat, în cadrul celor două entităţi nou-înfiinţate, doar până la împlinirea termenului de preaviz, când contractele individuale de muncă au încetat. O parte a foştilor salariaţi, în limita numărului de posturi existente în statul de funcţii aprobat pentru fiecare din cele două entităţi, a participat la o procedură de selecţie în vederea ocupării acestor posturi. Procedura, aşa cum rezultă din actele depuse de reclamanţi, a constat în organizarea unui concurs, probă scrisă şi interviu.
Concursul respectiv nu a reprezentat o procedură de selecţie destinată exclusiv foştilor angajaţi, deoarece la acesta putea participa
orice persoană interesată, aspect care rezultă din modul de organizare. Mai mult, recurenţii-reclamanţi au dovedit faptul că la concurs au participat şi persoane care nu erau foşti angajaţi ai A.S.S.I. Astfel, procedura a fost comunicată prin afişare, nu s-a stabilit condiţia participării doar a foştilor salariaţi şi a constat în selectarea candidaţilor în baza dosarului, care cuprindea cerere de înscriere tip, CV, diplome de studii, buletin/carte de identitate, copie xerox, copie carnet de muncă având menţiunea „conform cu originalul”, certificat de judiciar, asemănător unui dosar depus pentru angajare, iar ulterior pe baza rezultatelor obţinute de candidaţi la proba scrisă a concursului.
în aceste condiţii, Curtea nu poate reţine considerentele primei instanţe în sensul că, în cazul de faţă, concedierea salariaţilor ar fi fost o etapă intermediară în vederea reîncadrării în cele două instituţii nou-înfiinţate, deoarece salariaţii acestora au fost angajaţi prin concurs, în baza selectării dosarelor şi a competenţelor, concurs la care putea participa orice persoană interesată.
Procedura de angajare în limita posturilor aprobate prin lege nu a reprezentat o reîncadrare a personalului fostei instituţii desfiinţate, prin echivalarea posturilor şi cu respectarea criteriilor de selecţie prevăzute de Legea nr. 329/2009. H.G. nr. 1439/2009 prevede că selecţia personalului se face ţinându-se cont de caracteristicile funcţiilor înfiinţate în cadrul C.N.M.S.I. şi de criteriile stabilite la art. 6 alin. (6) din Legea nr. 329/2009. Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 329/2009, personalul instituţiilor desfiinţate va fi încadrat în limita posturilor aprobate pentru instituţia care preia activitatea acestora, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul autorităţii sau
instituţiei publice. încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii din instituţia care îl preia, precum şi stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 5 alin. (1 )-(4) din lege, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii.
Dar, aşa cum am arătat, concursul respectiv nu a presupus reîncadrarea personalului instituţiilor desfiinţate, ci o procedură de angajare de drept comun, la care putea participa oricine.
In aceste condiţii, Curtea constată că dreptul la compensaţii în baza contractului colectiv de muncă s-a născut pentru toţi salariaţii concediaţi, indiferent dacă ulterior concedierii au încheiat raporturi juridice de muncă, după concurs, cu cele două centre, deoarece
acestea nu s-au stabilit ca urmare a reîncadrării în cadrul instituţiilor succesoare a fostului personal, ci au reprezentat contracte noi cu persoanele ce au îndeplinit condiţiile pentru promovarea concursului.
Or, contractul colectiv de muncă dă dreptul la plata compensaţiilor băneşti în cazul desfiinţării postului salariatului ca urmare a reorganizării, când instituţia îşi încetează activitatea. Acesta nu este doar cazul reclamanţilor pentru care s-a admis acţiunea, ci şi al celorlalţi reclamanţi, deoarece încetarea contractelor lor de muncă a fost determinată de desfiinţarea postului, ca urmare a desfiinţării A.S.S.I., iar noile raporturi de muncă nu s-au stabilit prin preluarea acestora în baza Legii nr. 329/2009, prin reîncadrare pe funcţii echivalente, ci printr-o procedură de selecţie de drept comun, la care a putut participa orice persoană interesată.
Mai mult, chiar dacă prima instanţă ar fi reţinut varianta preluării personalului fostei A.S.S.I., Curtea constată că art. 91 din C.C.M. stabileşte dreptul la compensaţii şi în cazul în care activitatea este preluată total sau parţial de către o altă entitate, inclusiv în situaţia în care o astfel de preluare are ca efect modificarea felului muncii, a locului muncii sau diminuarea drepturilor salariile sau a altor drepturi cu caracter patrimonial ale salariaţilor prevăzute în prezentul contract individual de muncă.
Or, este evident că, în urma preluării activităţii A.S.S.I. de către C.N.R.D. şi C.N.M.S.I., reclamanţii care au promovat concursul au încheiat contracte de muncă prin care au fost angajaţi pe alte funcţii şi au avut salarii în cuantum mai mic decât cele stabilite cu fostul angajator, fară a mai beneficia de celelalte drepturi cu caracter patrimonial prevăzute de contractul colectiv de muncă (prime, premii, tichete de masă).
In aceste condiţii, Curtea reţine că pretenţiile recurenţilor-re-clamanţi sunt întemeiate, având în vedere caracterul obligatoriu al prevederilor contractului colectiv de muncă, la fel ca cele ale inti-maţilor-reclamanţi, urmând a înlătura susţinerile recurenţilor-pârâţi.
Recurenţii-pârâţi au invocat faptul că, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 1/2010, după data intrării în vigoare a H.G. nr. 1439/2009 şi până la data de 31.12.2009, când a încetat aplicabilitatea convenţiei colective, salariaţii fostei A.S.S.I. au dreptul de a li se aplica contractul colectiv de muncă doar în ceea ce priveşte salarizarea (plata salariilor pe luna decembrie), astfel cum aceasta este reglementată prin Codul muncii, contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă, iar în privinţa celorlalte drepturi nu sunt aplicabile dispoziţiile
contractului colectiv de muncă, ci reglementările specifice instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul de stat.
Curtea va înlătura aceste consideraţii, deoarece, potrivit art. 91 alin. (2) din C.C.M., instituţia va comunica în scris fiecărui salariat termenul de preaviz şi va plăti salariaţilor o compensaţie, în cuantum de 12 salarii de bază ale acestora, dar nu mai puţin de 12 salarii medii de bază pe instituţie. Astfel, prin contractul colectiv de muncă, naşterea dreptului la plata compensaţilor a fost legată de comunicarea termenului de preaviz, aceasta fiind semnificaţia alin. (2) al art. 91, prin referirea la comunicarea preavizului într-un articol care reglementează doar plata compensaţiilor, în condiţiile în care încetarea contractului este reglementată într-un capitol separat, unde se face trimitere la dreptul comun. De altfel, aceasta este şi interpretarea dată de înseşi părţile contractante, aspect care rezultă din minuta încheiată la 09.11.2009.
Comunicarea termenului de preaviz a avut loc prin decizia de concediere, reclamanţii luând cunoştinţă de acesta prin semnare. Astfel, la data de 07.12.2009, anterior desfiinţării A.S.S.I., a luat naştere dreptul la plata compensaţilor. O.U.G. nr. 1/2010, act normativ invocat de recurenţii-pârâţi, nu era în vigoare la acea dată, cum nu era nici la data desfiinţării A.S.S.I. (09.12.2009), la data preluării personalului prin protocoale sau la data încetării efective a contractelor individuale de muncă (12.01.2010), dacă s-ar pune problema dreptului la compensaţii prin raportare la aceste date, deoarece ordonanţa a fost publicată în M.Of. nr. 62 din 27.01.2010.
Având în vedere principiile aplicării în timp a legii civile, Curtea reţine că în privinţa drepturilor prevăzute de contractul colectiv de muncă, până la 31.12.2009 nu este aplicabilă O.U.G. nr. 1/2010, respectiva ordonanţă neputându-se aplica retroactiv.
Pe de altă parte, stabilind că, în baza art. 91 alin. (2), dreptul la plata compensaţiei se naşte la data comunicării preavizului, Curtea reţine că la data de 07.12.2009 era valabil şi se aplica contractul colectiv de muncă, motiv pentru care nu sunt relevante nici susţinerile recurentului-pârât, în sensul că la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1439/2009 contractul colectiv de muncă a încetat.
Oricum, aşa cum am arătat, desfiinţarea A.S.S.I., prin publicarea hotărârii de Guvern amintite, nu afectează contractul colectiv de muncă, drepturile şi obligaţiile din acesta fiind transmise către succesorii fostei instituţii. De altfel, chiar actul normativ invocat de către recurenţii-pârâţi, respectiv O.U.G. nr. 1/2010, chiar dacă nu are aplicabilitate în cauză, reglementează situaţia fostelor instituţii finanţate
integral din venituri proprii, care s-au reorganizat prin schimbarea regimului de finanţare, în cazul cărora salarizarea personalului era realizată în temeiul unor contracte colective de muncă negociate. Dispoziţiile acestei ordonanţe relevă intenţia indubitabilă a legiuitorului de a nu afecta convenţiile colective de muncă aplicabile la momentul reorganizării, garantate de art. 41 alin. (5) din Constituţia României, deoarece la art. 1 se arată că salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
Dar, aşa cum am arătat, deoarece O.U.G. nr. 1/2010 nu se poate aplica retroactiv, convenţia colectivă de muncă în baza căreia reclamanţii formulează pretenţiile se va aplica, pe durata valabilităţii sale, tuturor drepturilor băneşti prevăzute în favoarea salariaţilor, în măsura în care nu există alte dispoziţii contrare.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că instanţa de fond în mod greşit a admis pretenţiile privind plata compensaţiilor băneşti doar pentru o parte din reclamanţi, deoarece toţi salariaţii aveau dreptul la plata acestora, în baza contractului colectiv de muncă, neexistând o preluare prin echivalare de funcţii, potrivit Legii nr. 329/2009 şi H.G. nr. 1439/2009, motiv pentru care va reţine susţinerile recurenţilor-reclamanţi şi le va respinge pe ale recurenţi-lor-pârâţi, ca nefondate.
In ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2010, respectiv până la încetarea contractelor individuale de muncă la data de 12.01.2010, Curtea
reţine că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică. In acest sens, în mod corect prima instanţă a constatat că reclamanţii au dreptul la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01-12.01.2010 în cuantumul prevăzut în contractele individuale de muncă, aşa cum acestea au fost negociate, motiv pentru care instanţa a omologat respectiva variantă a raportului de expertiză. Nu se poate vorbi de dispoziţii contradictorii sub acest aspect în hotărârea Tribunalului. Este adevărat că, în baza Legii nr. 329/2009, s-a schimbat regimul de finanţare şi începând cu 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară în sistem bugetar, dar, în privinţa salariaţilor, a fostelor instituţii finanţate integral din venituri
proprii, care s-au reorganizat prin schimbarea regimului de finanţare, în cazul cărora salarizarea personalului era realizată în temeiul unor contracte colective de muncă negociate, Legea nr. 330/2009 nu conţine vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituţii şi la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă.
In aceste condiţii, pe perioada 01 -12.01.2010, nu se poate afirma valabil că trebuiau aplicate dispoziţiile Legii nr. 330/2009. De altfel, acesta a fost şi motivul emiterii O.U.G. nr. 1/2010, aspect care rezultă din preambulul ordonanţei amintite, respectiv necesitatea unei reglementări exprese cu privire la modul de încadrare şi salarizare a acestei categorii de personal după expirarea contractelor colective de muncă. Pe de altă parte, Curtea constată că referitor la drepturile intimaţilor-reclamanţi pentru respectiva perioadă nu se pot aplica nici prevederile O.U.G. nr. 1/2010, aşa cum nefondat susţin recurenţii-pârâţi, deoarece actele normative nu pot fi aplicate retroactiv, iar O.U.G. nr. 1/2010 a intrat în vigoare după publicarea acesteia în M.Of. nr. 62 din 27.01.2010.
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză şi din susţinerile recu-renţilor-pârâţi, pentru perioada 01-12.01.2010 aceştia din urmă au achitat doar parţial drepturile salariale, calculându-le potrivit unui act normativ care nu era încă aplicabil.
In aceste condiţii, având în vedere considerentele arătate, Curtea reţine că în mod corect prima instanţă a constatat că pârâţii datorează diferenţa de drepturi salariale aferente lunii ianuarie 2010, urmând a înlătura susţinerile recurenţilor-pârâţi pe acest aspect.
In ceea ce priveşte premiul anual şi prima de Crăciun pentru anul 2009, Curtea constată că hotărârea recurată este temeinică şi legală, deoarece drepturile respective erau prevăzute de art. 63 şi art. 67 din C.C.M. valabil în anul 2009.
Recurenţii-pârâţi invocă în recurs dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile lor.
Curtea reţine că este vorba de un litigiu de muncă, în care, potrivit art. 287 C. muncii, în varianta în vigoare la data soluţionării, sarcina
probei aparţine angajatorului. Recurenţii-pârâţi C.N.M.S.I. şi C.N.R.D., în calitate de succesori ai fostei A.S.S.I., aveau obligaţia de a depune până la prima zi de înfăţişare toate înscrisurile de care înţelegeau să se folosească în apărare, inclusiv cele referitoare la aspectele invocate în recurs: raportul anual de activitate ce trebuia întocmit conform O.U.G. nr. 73/2007, art. 2 lit. n), cu detalierea modului de desfăşurare a activităţii pe fiecare structură pentru anul 2009; sancţiunile aplicate personalului în cursul anului 2009; fişele de evaluare a personalului pentru activitatea desfăşurată în cursul anului 2009; modalitatea în care personalul şi-a îndeplinit atribuţiile în ceea ce priveşte procedura de inventariere a patrimoniului A.S.S.I. pe anul 2009, precum şi celelalte activităţi preliminare menite să asigure efectuarea în bune condiţii a activităţii de predare-preluare conform art. 8 alin. (5) din Legea nr. 329/2009; dacă au fost persoane suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile lor.
Deşi fac referire la aceste înscrisuri şi deşi aveau sarcina probei în litigiu de muncă, recurenţii-pârâţi nu au dovedit aspectele respec-
tive. In mod corect, în lipsa unor probe contrare, instanţa de fond a constatat temeinicia pretenţiilor reclamanţilor sub acest aspect, luând în considerare inclusiv înscrisurile care emanau de la fostul angajator. Recurenţii afirmă că o parte din acestea sunt emise după data desfiinţării A.S.S.I., considerând că au un caracter preconstituit, dar chiar recurenţii-pârâţi afirmă că s-a produs o prelungire artificială a personalităţii fostei A.S.S.I. pentru rezolvarea unor probleme cu caracter administrativ, aspect care rezultă şi din ordinele ministrului comunicaţiilor depuse la dosar.
In aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul la premiul anual era prevăzut de contractul colectiv de muncă şi nu s-a dovedit existenţa unor cauze care să determine lipsirea salariaţilor de acest drept, motiv pentru care va respinge susţinerile recurenţilor-pârâţi.
Referitor la capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă aferente lunii decembrie a anului 2009, Curtea constată că recursurile formulate de pârâţi sunt fondate, considerente pentru care se va modifica sentinţa pe acest aspect fiind însă diferite de cele expuse în motivele de recurs.
Astfel, pretenţii reclamanţilor pentru contravaloarea tichetelor de masă se referă la luna decembrie 2009. Conform art. I alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarca tichetelor de masă, „Salariaţii (…) pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub formă de tichete de masă, suportată integral pe costuri de angaja
tor”. Prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, intrată în vigoare la 12.11.2009, s-a dispus reorganizarea A.S.S.I., prin reducerea numărului de posturi şi schimbarea regimului de finanţare, aceasta devenind finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Conform art. 8 din O.U.G. nr. 226/2008, instituţiile publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2009 personalului din cadrul acestora.
Prin Decizia nr. 1601/2009 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din O.U.G. nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, pronunţată de Curtea Constituţională, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din O.U.G. nr. 226/2008, în motivarea deciziei reţinându-se că legea nu instituie în sarcina angajatorilor (societăţi comerciale, regii autonome, instituţii publice, alte persoane juridice sau fizice) obligativitatea de a acorda alocaţie individuală de hrană, sub forma tichetelor de masă, ci posibilitatea acordării acesteia, făcând şi precizarea care se impunea, în sensul că această alocaţie individuală se acordă „în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori” [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998].
Prin urmare, alocaţia individuală lunară se poate acorda numai dacă angajatorul dispune de sumele băneşti necesare şi suficiente, pentru că altfel s-ar crea o obligaţie legală ce nu ar putea fi executată, or, este îndeobşte cunoscut că norma legală nu poate fi ilogică. Legiuitorul nu poate deci obliga angajatorul la această prestaţie, care nu reprezintă o măsură de protecţie socială de rang constituţional, nefiind vorba de securitatea sau sănătatea salariaţilor, şi care depinde în totalitate de posibilităţile sale financiare.
In fine, Curtea a reţinut că la elaborarea şi aprobarea bugetului de stat trebuie bine stabilite categoriile de cheltuieli ce pot fi cuprinse în buget, iar sub acest aspect, emiterea ordonanţei înaintea aprobării bugetului de stat era chiar necesară, întrucât, în lipsa acesteia, instituţiile publice ar fi fost tentate să cuprindă în bugetul lor sumele corespunzătoare acestei alocaţii, fară a avea resursele băneşti necesare, operaţiune nepermisă de legea finanţelor publice.
Prin art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, se prevede că termenul de instituţii publice semnifică denumirea generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora.
Or, aşa cum rezultă din Anexa Legii nr. 329/2009, A.S.S.I. a devenit instituţie publică finanţată integral de la buget, ceea ce înseamnă că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 226/2008. Dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare sunt de imediată aplicare şi în cazul A.S.S.I., începând cu data schimbării regimului de finanţare, adică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, având în vedere statutul său de instituţie publică finanţată integral de la buget.
Prevederile legale intrate în vigoare nu permiteau acordarea tichetelor de masă în anul 2009 în instituţiile finanţate integral de la buget, cum este şi cazul A.S.S.I., începând cu data de 12.11.2009, ceea ce înseamnă că de la această dată ele nu mai sunt datorate de angajator.
Pentru aceste motive, cererea privind acordarea tichetelor de masă este neîntemeiată pentru perioada ulterioară datei de 12.11.2009, deoarece, după ce A.S.S.I. a devenit finanţată integral de la bugetul de stat, nu îi mai era aplicabilă norma derogatorie prevăzută în art. 8 din O.U.G. nr. 226/2008, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi modificată în parte sub acest aspect.
In ceea ce priveşte recursurile recurenţilor-pârâţi sub aspectul respingerii cererilor reconvenţionale, Curtea reţine că, prin acestea, instanţa de fond a fost sesizată cu cererile pârâţilor-reclamanţi C.N.R.D. şi C.N.M.S.I. de anulare a deciziilor de concediere emise de A.S.S.I. la data de 07.12.2009.
In mod corect, Tribunalul a reţinut că deciziile de concediere atacate au fost emise de angajatorul A.S.S.I. în data de 07.12.2009, anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1439/2009 (la 09.12.2009) şi, pe cale de consecinţă, deciziile respective produc efecte inclusiv faţă de cele
două centre care au luat naştere după emiterea actelor atacate. Fostul angajator A.S.S.I. a demarat o procedură de concediere colectivă, în baza dispoziţiilor prevăzute de Codul muncii, la data înfiinţării celor două entităţi succesoare deciziile de concediere fiind comunicate.
Curtea constată că recurenţii-pârâţi invocă nerespectarea procedurii prevăzute de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 329/2009, art. 14 alin. (4) şi art. 27 alin. (4) din H.G. nr. 1439/2009, referitor la încetarea contractelor individuale de muncă. Dar nulitatea unui act juridic se analizează în funcţie de condiţiile de valabilitate existente la data emiterii actului respectiv, motiv pentru care invocarea dispoziţiilor H.G. nr. 1439/2009, hotărâre ce a intrat în vigoare la data de 09.12.2009, ulterior deciziilor din 07.12.2009, nu poate constitui temei de nulitate.
în altă ordine de idei, cele două centre, ca succesoare ale fostei A.S.S.I., invocă propria turpitudine în emiterea deciziilor a căror nulitate se solicită. Curtea retine însă că cererile reconventionale au
fost formulate de pârâţii C.N.R.D. şi C.N.M.S.I. în martie 2010, la mai mult de 3 luni de la emiterea deciziilor contestate. Prin preluarea atribuţiilor, a drepturilor şi obligaţiilor fostei A.S.S.I., în baza legii şi a protocoalelor din decembrie 2009, este evident că cele două centre aveau cunoştinţă de deciziile de concediere emise de fosta A.S.S.I. la
07.12.2009, încă de la înfiinţare. De altfel, faţă de concedierea întregului personal, cele două centre au organizat procedura de angajare, inclusiv concursul din ianuarie 2010.
Mai mult, în ianuarie 2010, după încetarea contractelor individuale de muncă, prin împlinirea termenelor de preaviz, recurenţii-pârâţi C.N.R.D. şi C.N.M.S.I. au emis pentru fiecare fost salariat decizii, în completarea deciziilor din 07.12.2009, aspect care rezultă expres din conţinutul acestora, prin care au constatat încetarea contractelor individuale de muncă prin împlinirea termenului de preaviz. Cu toate acestea, după aproximativ două luni de la constatarea producerii efectelor deciziilor de concediere, cei doi recurenţi-pârâţi-reclamanţi au înţeles să formuleze cereri reconventionale prin care au solicitat anularea acestor decizii.
Curtea reţine prevederile art. 283 alin. (1) lit. a) C. muncii, în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, potrivit cărora cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Cererile reconvenţionale nu au respectat termenul special de prescripţie prevăzut de lege tocmai în scopul protejării circuitului civil şi
nu se poate afirma că acesta este aplicabil doar salariatului, dcoarece legea nu distinge. Obligaţia comunicării este prevăzută în favoarea salariaţilor pentru protejarea dreptului lor la apărare, angajatorul ca emitent al deciziei de încetare având cunoştinţă de existenţa acesteia, putând dispune revocarea deciziei până la data producerii efectelor specifice, în cazul de faţă încetarea raporturilor juridice de muncă.
In aceste condiţii, soluţia contestării deciziei în termenul prevăzut de lege se aplică şi angajatorului, iar cei doi recurenţi-pârâţi sunt succesori în drepturi ai fostei A.S.S.I.
In concluzie, faţă de aceste considerente, Curtea reţine că motivul de recurs referitor la anularea deciziilor din 07.12.2009 este nefondat.
In ceea ce priveşte recursul recurentei-rcclamantc R.D.M., Curtea constată că acesta critică hotărârea instanţei de fond doar pe aspectul respingerii cererii completatoare având ca obiect anularea deciziei nr. 210/15.01.2010, emisă de pârâtul Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională.
Soluţia instanţei de fond de respingere a cererii completatoare este legală şi temeinică, deoarece decizia contcstată nu reprezintă o decizie de conccdiere în sensul prevăzut de legislaţia muncii. Astfel, din cuprinsul deciziei contestate rezultă că aceasta a fost emisă în completarea deciziei nr. 321/7.12.2009, acesta reprezentând actul în baza căruia s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentei-reclamante. De altfel, acest fapt este recunoscut şi de recurenta-reclamantă, care afirmă în recurs că raporturile sale de muncă au încetat la împlinirea termenului de preaviz de 20 de zile
lucrătoare comunicat prin decizia din 07.12.2009. In aceste condiţii, reţinând că decizia nr. 321/07.12.2009 a produs efectul specific prevăzut de lege, respectiv încetarea raporturilor juridice de muncă, intimatul C.N.M.S.I. nu mai putea dispune încă o dată concedierea recurentei, care, la data emiterii deciziei nr. 210/15.01.2010, nu mai era salariata acestei instituţii, deoarece contractul acesteia de muncă încetase prin împlinirea termenului de preaviz.
Decizia nr. 210/15.01.2010 nu reprezintă o decizie de încetare a raporturilor juridice de muncă, ci doar un act prin care, facându-se trimitere la decizia de concediere nr. 321/07.12.2009, se constată împlinirea termenului de preaviz. Este adevărat că nu mai era necesară emiterea acestei decizii, deoarece decizia nr. 321/07.12.2009 producea toate efectele specifice, dar nu se poate constata nulitatea acesteia pentru neîndeplinirea condiţiilor valabilitate, deoarece acestea nu reprezintă o decizie de concediere, calificare pe care încearcă să o
dea recurenta, ci un act unilateral al succesorului fostului angajator A.S.S.I., emis după data încetării raporturilor juridice de muncă, prin care se constată împlinirea termenului de preaviz.
în aceste condiţii, sunt fară relevanţă dispoziţiile legale la care a făcut trimitere C.N.M.S.I. în cuprinsul actului unilateral contestat, acestea neputând produce alte efecte decât decizia de încetare a raporturilor juridice de muncă la care, de altfel, face şi trimitere.
Faţă de aceste considerente, Curtea va înlătura susţinerile recurentei referitoare la preluarea sa, la efectele pe care această decizie le-ar avea asupra raporturilor juridice de muncă şi asupra drepturilor prevăzute de contractul colectiv de muncă, constatând că raporturile juridice de muncă au încetat în baza deciziei de concediere nr. 321/07.12.2009, în completarea căreia a fost emisă decizia contestată, care nu face decât să constate împlinirea termenului de preaviz şi producerea efectului specific acestuia, fară alte consecinţe juridice.
Faţă de toate aceste considerente de fapt şi de drept, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursurile recurenţilor-reclamanţi, cu excepţia recurentei R.D.M. şi ale recurenţi lor-pârâţi, a modificat în parte sentinţa recurată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale şi Centrul Naţional România Digitală faţă de pretenţiile reclamanţilor care nu au fost preluaţi de fiecare dintre cele două instituţii şi, în consecinţă, a respins aceste pretenţii, faţă de lipsa calităţii procesuale pasive, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, ca neîntemeiată, a obligat pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi C.N.M.S.I., respectiv C.N.R.D., în funcţie de modul de preluare a foştilor salariaţi, la plata drepturilor băneşti reprezentând: compensaţia egală cu 12 salarii de bază, prevăzută de art. 91 din C.C.M. la nivel de unitate, diferenţele de drepturi salariale aferente perioadei 01-12.01.2010, calculate la nivelul salariului pe luna decembrie 2009, prima de Crăciun pe anul 2009 şi premiul anual aferent anului 2009. Totodată, Curtea a respins pretenţiile reclamanţilor pentru tichetele de masă aferente lunii decembrie 2009, ca neîntemeiate, a menţinut dispoziţiile sentinţei rccurate referitoare la respingerea cererii completatoare formulate de reclamanta R.D.M., respingerea cererilor reconvenţionale, respingerea cererilor de intervenţie în interes propriu şi a celor referitoare la admiterea cheltuielilor de judecată la fond şi a respins ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă R.D.M.
