Cum împotriva sus-menţionatei sentinţe civile, contestatoarea a declarat recurs, Curtea de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 1354 din 23.09.2008, în temeiul art. 312 alin. 5 teza I din Codul de procedură civilă, cu trimitere la Decizia nr. XXI din 12.06.2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul, a casat sentinţa instanţei de fond, cu trimiterea pricinii aceleaşi instanţe pentru rejudecare pe fond, întrucât excepţia reţinută nu este dată.
Curtea a reţinut că, în cauză, intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei nr. 228019 din 1.08.2002 recurentei şi, deci, ea se află în termen de a o ataca în instanţă, potrivit art. 87 din Legea nr. 19/2000.
Prin urmare, prima instanţă a soluţionat pricina fără a intra în cercetarea fondului.
Prin urmare, prima instanţă a soluţionat pricina fără a intra în cercetarea fondului.
Reclamanta (contestatoare) C.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Suceava anularea deciziei de pensionare nr. 228019 din 15 octombrie 2007, pe considerentul că emitenta n-a precizat elementele de calcul din care să reiasă că sporul de 10% (trecut în cartea de muncă) pentru condiţii grele de muncă, i-a fost luat în calcul pentru perioada 1 iulie 1997 – 1 august 2002.
Prin întâmpinare, unitatea pârâtă (intimată) a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii (contestaţiei), cu motivarea că prin revizuirea dosarului de pensionare, ea a îndreptat eroarea respectivă, luând în calcul sporul de condiţii grele de 10%, potrivit adeverinţei nr. 1825 din 21 septembrie 2007.
Potrivit art. 97(2) din Legea nr. 19/2000, sumele rămase neîncasate de pensionari pot fi solicitate în termenul general de prescripţie (de 3 ani).
În fine, precizează unitatea că „a plătit reclamantei suma restantă începând cu luna decembrie 2004, de la data când a solicitat revizuirea dosarului de şi cu data de ca care s-au stabilit drepturile de – 1 octombrie 2007, conform art. 97 alin. 2 din Legea nr. 19/2000”.
Tribunalul Suceava – secţia civilă, prin sentinţa nr. 232 din 24 ianuarie 2008 i-a respins contestaţia ca nefondată, cu motivarea că, contestatoarea „a stat în pasivitate şi nu a atacat decizia nr. 228019 din 31 iulie 2002, aceasta devenind titlu executoriu, conform art. 88 din Legea nr. 19/2000”.
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs C.E., care o critică pe considerentul că sporul respectiv figura în cartea de muncă cu începere de la 1 iulie 1997, deci revizuirea în temeiul adeverinţei menţionate apare inutilă, ştiut fiind faptul că drepturile de pensie sunt, calculate pe baza datelor care figurează în cartea de muncă, depusă odată cu cererea de pensionare.
Osebit, în decizie n-au fost precizate elementele de calculare a pensiei şi, în consecinţă, ea n-a fost în măsură să cunoască dacă sporul de 10% pentru condiţii grele a fost sau nu avut în vedere, illo tempore.
Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că recursul contestatoarei este întemeiat.
În carnetul de muncă seria M.I. nr. 125481 figurează menţiunea „începând cu 1 iulie 1997 beneficiază de 10% spor pentru condiţii grele conform Decretului nr. 35 şi 68/1990”.
Osebit, în cauza dedusă judecăţii, unitatea intimată n-a făcut dovada comunicării deciziei nr. 228019 din 1 august 2002 contestatoarei recurentei şi, deci, ea se află în termen de a o ataca în instanţă, potrivit art. 87 din Legea nr. 19/2000. Motivarea primei instanţe, pe ideea rămânerii în pasivitate, se află în afara cadrului juridic în vigoare.
Constatând întemeiat recursul, în temeiul art. 312 alin. 5 Teza I din Codul de procedură civilă, cu trimitere la decizia nr. XXI din 12 VI 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul a fost admis, iar sentinţa nr. 232 din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava – secţia civilă în tot casată, şi trimisă pricina aceleiaşi instanţe pentru rejudecare pe fond, întrucât excepţia reţinută nu a fost dată.
