– obligarea societăţii parate la achitarea sumei de 569 lei reprezentând rest neachitat din salariul aferent lunii august 2009;
– obligarea societăţii parate la acordarea bonurilor de masa aferente zilelor lucrate din lunile iulie şi august 2009 (18 bonuri in valoare a 8,48 lei fiecare);
– obligarea societăţii parate la compensarea în bani a restului de concediu neefectuat pe anul 2009;
– obligarea societăţii parate la plata sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate (25% din salariul de baza);
– obligarea societăţii parate la plata sporului pentru exercitarea şi a altor funcţii (50% din salariul de baza pentru fiecare funcţie înlocuită);
– cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată că a avut raporturi de muncă cu societatea pârâtă, în baza unui contract de muncă, în funcţia de inginer producţie. Pe parcursul derulării acestui contract a îndeplinit şi funcţiile de inspector resurse umane, responsabil mediu, cadru tehnic PSI şi responsabil ISCIR, funcţii pentru care societatea pârâtă trebuia să-i acorde un spor de 50% din salariul de bază pentru fiecare funcţie înlocuită. În probaţiune, acesta a înţeles să se folosească de înscrisuri, martori şi interogatoriu. A depus la dosar:
-copia contractului individual de munca;
-copia actului adiţional nr.881/22.01.2007;
-copia actului adiţional nr. 17/28.01.2008;
-copia actului adiţional nr. 13/13.01.2009;
-copia actului adiţional nr. 167/02.02.2009;
-copia carnetului de seria Bd nr.0786007
-copia deciziei nr.204/16.07.2009 de încetare a raporturilor de munca;
-copia demisiei înregistrat sub nr. 167/07.07.2009
Pârâta, prin întâmpinare (f. 23 dosar), referitor la petitele 1 şi 3, arată că recunoaşte aceste drepturi care au şi fost trimise reclamantului prin mandat poştal.
În ce priveşte petitul nr.2 al acţiunii, arată că dreptul solicitat, respectiv acordarea bonurilor valorice, nu este prevăzut în nici unul din contractele colective de muncă aplicabile speţei.
Referitor la petitele 4 şi 5 ale cererii, se invocă excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune raportat la prevederile art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii. Pe fond, arată că sporul de vechime solicitat a fost inclus în salariul de bază. Mai arată că, includerea sporului în salariul de bază este neîntemeiată întrucât prevederea contractuală indică, în concret, pe de o parte, doar un cuantum minim şi unul maxim al sporului ce trebuie acordat, lăsând la latitudinea părţilor posibilitatea stabilirii în concret a sporului. Determinarea sporului între aceste limite trebuie să fie făcută, prin negociere, între angajator şi angajat, instanţa neputând depăşi prerogativele puterii judecătoreşti şi neputând intra într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii. Daca s-ar proceda în felul acesta ar însemna să fie încălcat principiul consensualismului contractual.
Faţă de petitul 5, pârâta arată că reclamantul nu a îndeplinit mai multe funcţii, ci i s-au trasat anumite atribuţii corespunzătoare postului ocupat, fapt ce nu poate fi asimilat cu îndeplinirea de către acesta a mai multor funcţii. Raportat la funcţia arătată, rezultă doar că, acestuia i s-au stabilit anumite sarcini de serviciu aferente funcţiei avute. Invocă prevederile art. 66 alin.3 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, în care se arată că „se poate acorda un spor de până la 50%” nefiind o formulare imperativă.
Mai arată că, reclamantul nu a avut atribuţii de responsabil ISCIR iar societatea a avut în desfăşurare un contract de prestări servicii de prevenire şi protecţie cu „Securitatea Muncii” SRL, care acoperea o mare parte din atribuţiile reclamantului.
Solicită respingerea acţiunii şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta formulează cerere reconvenţională prin care solicită obligarea pârâtului reclamant reconvenţional la plata contravalorii cursurilor de formare profesională la care a participat şi au fost suportate de societate, în cuantum de 637,35 lei. Solicită şi plata cheltuielilor de judecată.
Arată că, societatea a suportat plata acestor cursuri (de evaluare riscuri şi inspector resurse umane) iar prin actele adiţionale la contractul de muncă, rezultă obligativitatea angajatului de a presta în favoarea subscrisei o perioadă de 3 ani, fără a putea avea iniţiativa încetării contractului de muncă.
Faţă de încetarea unilaterală a contractului de muncă din iniţiativa angajatorului reprezentând o încălcare a dispoziţiilor contractuale invocate, se invocă preved. art. 195 alin. 3 din Codul muncii.
Solicită admiterea cererii reconvenţionale cu plata cheltuielilor de judecată aferente.
În drept, invocă preved. legii nr.53/2003, art. 115-120, 274 Cod pr. civ.
În probaţiune, solicită acte, martori, interogatoriu şi anexează:
-copia CCM la nivel de ramură chimie şi petrochimie pe anii 2007-2010;
-copia CCM la nivelul unităţii;
-copia mandatului poştal de plată a salariului solicitat;
-copie cerere demisie, decizie încetare raport de munca, copii acte adiţionale şi decizii
corespunzătoare;
-copie fişa postului;
-copii facturi cursuri efectuate;
-copii acte adiţionale corespunzătoare cursurilor efectuate;
-copii facturi conform contract prestare servicii prevenire si protecţie.
Potrivit preved. art. 137 alin. (1) Cod pr. civ. , tribunalul va analiza mai întâi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru plata sporurilor salariale cuvenite ca urmare a cumulului de funcţii, excepţie invocată de pârâtă şi unită cu fondul, prin încheierea de şedinţă din 13.04.2010.
Astfel, constatând că orice spor la salariu reprezintă un drept salarial, iar potrivit art. 213 alin. (1) lit. c din Codul muncii, cererea prin care se solicită plata unor drepturi salariale neacordate poate fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului aşa cum este cazul în speţa de faţă, excepţia urmează a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societăţii în perioada 1.11.2006 – 8.08.2009 iniţial ca inginer producţie, apoi prin actul adiţional nr.17/28.01.2008 i-a fost schimbată funcţia în cea de inspector protecţia muncii iar ultima prin act adiţional nr.13/13.01.2009 i-a fost schimbată funcţia în cea de coordonator în materie de securitate şi sănătatea muncii.
Prin acţiune, aşa cum a fost precizată, reclamantul a solicitat, printre altele, obligarea pârâtei la plata salariului aferent lunii august 2009, la acordarea bonurilor de masă aferente zilelor lucrate în lunile iulie şi august 2009 şi la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuat în anul 2009.
La termenul de judecată din 13.04.2010, reprezentantul reclamantului a arătat că aceste petite au rămas fără obiect întrucât i-au fost achitate drepturile respective reclamantului, considerent pentru care, aceste cereri vor fi respinse.
În ceea ce priveşte cererea de plată a sporului de vechime în cuantum de 25% din salariul de bază se constată următoarele:
Nici în contractul individual de muncă al reclamantului sau în actele adiţionale şi nici în contractul colectiv de muncă la nivel de societate nu se face referire la sporul de vechime în muncă, ci doar la salariul de bază lunar brut şi respectiv la sporul de fidelitate în funcţie de vechimea în muncă la societate.
Această împrejurare, coroborată cu aceea că salariul de bază minim din cadrul societăţii pârâte este superior salariului minim la nivelul ramurii chimie şi petrochimie (vezi situaţia comparativă întocmită de expertul f. 251 dosar), conduc la concluzia că sporul de vechime este inclus în salariul de bază.
De altfel, în contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, la art. 66 alin. 3 lit. b, se stipulează că se acordă sporul pentru vechimea în muncă, tranşele de eşalonare stabilindu-se la nivelul agenţilor economici prin negociere, acolo unde nu au fost introduse în salariu.
Aşa fiind, acest capăt de cerere urmează a fi respins.
Referitor la obligarea pârâtei la încheierea unor contracte de muncă pentru funcţiile suplimentare şi la plata sporului cuvenit pentru îndeplinirea mai multor funcţii pe lângă cea de bază, se reţin următoarele:
Dicţionarul de dreptul muncii defineşte cumulul de funcţii ca fiind acea situaţie în care, una şi aceeaşi persoană fizică este concomitent încadrată în muncă, pe baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă sau/şi convenţii civile de prestări servicii.
Codul muncii, de asemenea referindu-se la cumul, are în vedere numai activitatea desfăşurată pe baza contractelor individuale de muncă (art. 35 alin.1).
Reclamantul a fost numit sau împuternicit prin decizii ale conducătorului societăţii, să efectueze şi alte activităţi.
Astfel, după cum arătam mai sus, în ceea ce priveşte funcţia inspector protecţia muncii aceasta a fost ocupată prin schimbarea în funcţia de inginer producţie apoi în funcţia de coordonator în materie de securitate şi sănătatea muncii a fost ocupată prin schimbarea funcţiei din inspector protecţia muncii.
Aşa fiind, înseamnă că cele două funcţii nu au fost exercitate prin cumul, ci succesiv.
În afară de acestea, reclamantul a avut atribuţii de inspector resurse umane în perioada 23.06.2009 – 7.08.2009, responsabil la mediu pentru perioada 20.06.2007 – 7.08.2009, la acestea au fost doar atribuţii de serviciu suplimentare în calitate de lucrător desemnat şi nu funcţii exercitate prin cumul, o dovedeşte atât faptul că nu s-au încheiat contracte de muncă pentru funcţiile respective cât şi faptul că societatea pârâtă a avut încheiate contracte de prestări servicii cu SC „S. M.” SRL şi cu SC „M. C.” SRL în primul dintre aceste contracte fiind stipulat chiar că prestatorul se obligă să consilieze lucrătorul desemnat (f. 116 – 126 dosar).
Nu în ultimul rând, art. 66 alin. (3) lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevede că, pentru exercitarea şi a unei alte funcţii se poate acorda un spor de până la 50% din salariul de bază al funcţiei înlocuite.
Fiind o facultate şi nu o obligaţie a angajatorului, acesta nu poate fi obligat la încheierea de contracte de muncă suplimentare şi la plata sporului cuvenit pentru eventualele funcţii exercitate prin cumul.
Pentru considerentele ce preced şi aceste capete de cerere au fost respinse.
S-a respins şi cererea reconvenţională formulată de către pârâtă motivat de următoarele:
Este necontestată împrejurarea că în perioada cât a fost angajatul pârâtei, din iniţiativa acesteia, reclamantul a urmat două cursuri de formare profesională, cheltuielile ocazionate de acesta fiind suportate de către societate.
Pentru fiecare dintre aceste cursuri s-a încheiat câte un act adiţional la contractul de muncă în conformitate cu care, salariatul se obliga ca ulterior absolvirii să desfăşoare activitate o perioadă de 3 ani, neputând avea iniţiativa încetării contractului de muncă (f. 80 şi 81 dosar).
Cursurile au fost efectuate după programul de lucru, după cum rezultă din raportarea aflată la f. 115 dos., şi nu au presupus scoaterea din activitate a reclamantului nici măcar parţial.
Aşa fiind, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 195 alin. (1) din Codul muncii în vigoare la acea dată, pentru ca reclamantul să poată fi obligat la plata contravalorii celor două cursuri.
Fiind respinse atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională, în temeiul art.276 Cod pr. civ., nu s-au acordat nici cheltuielile de judecată.
