Hotărârea judecătorească, prin care angajatorul a fost obligat la plata diferenţelor salariale neacordate şi rezultate din aplicarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2008, începând cu 1.10.2008 şi până la 31.12.2009, produce efecte limitate în timp până la o eventuală modificare legislativă a raporturilor de muncă. La momentul intrării vigoare a Legii nr. 330/2009, prin dispoziţiile art. 49 alin. 1 pct. 15, au fost abrogate, în mod expres, prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008. În aceste condiţii, nu se poate reţine că personalul didactic a beneficiat de drepturi salariale recunoscute sau stabilite printr-o hotărâre judecătorească pentru o perioadă de timp ce depăşeşte data de 31.12.2009, pentru a putea invoca norma de protecţie conţinută de art. 3 lit. c) din Legea nr. 330 /2009.
Drepturilor salariale acordate, prin hotărâre judecătorească, în temeiul Legii nr. 221/2008, nu le sunt aplicabile normele de protecţie la care se referă art. 7 alin. 2 şi 30 alin. 5 din Legea nr.330/2009, deoarece aceste prevederi legale au in vedere garantarea salariului avut in plată la data de 31.12.2009, intenţia legiuitorului de a proteja salariaţii bugetari numai în aceste limite fiind evidentă. A beneficia de un drept bănesc presupune, în mod firesc, că acel drept a intrat in patrimoniul salariatului, deci a fost plătit acestuia. Aceasta este singura ipoteză certă, la momentul adoptării Legii nr. 330/2009, care nu creează discriminări, pe viitor, în cadrul aceleiaşi categorii sociale în funcţie de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a drepturilor, respectând astfel caracterul unitar al salarizării, impus de dispoziţiile Legii nr. 330/2009.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1211 din 11 mai 2011
Prin sentința civilă nr. 625/7.03.2011, pronunțată în dosarul nr. 4980/108/2010, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamanții B.V., P.I.D. și B.M., reprezentați prin Sindicatul Democratic învățământ Arad, împotriva pârâților Școala Generală nr. 3 Arad și Municipiul Arad, reprezentat prin Primar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, din adeverința eliberată de pârâta Școala Generală nr. 3 Arad, că reclamanții nu au beneficiat, începând cu data de 01.01.2010, de calcularea drepturilor salariale cu ajutorul coeficientului de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008.
Reclamații au solicitat, prin acțiune, obligarea pârâtei Școala Generală nr. 3 Arad la calcularea drepturilor salariale cu utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, cu începere de la data de 1 ianuarie 2010 și până la modificarea cuantumului coeficientului de multiplicare, precum și obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate ce rezultă din aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei raportat la salariile achitate efectiv cu începere de la 1 ianuarie 2010 și până la zi, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data plății efective.
Instanța de fond a constatat că drepturile salariale ale reclamanților sunt calculate potrivit Legii nr. 330/2009, care are ca obiect stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului, conform art. 1 alin.1 din această lege.
Având în vedere dispozițiile art. 1 alin.2 din Legea nr. 330/2009, prima instanță a apreciat că salariul reclamanților nu poate fi calculat potrivit altor reglementări decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009. Astfel, coeficientul de multiplicare 1,000 de 400 lei, prevăzut de Legea nr. 221/2008, care a fost abrogată de art.48 alin.1 pct. 16 din Legea nr. 330/2009, nu mai este prevăzut de noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 330/2009, acesta nemaiputându-se acorda în contra dispozițiilor legale.
în acest sens, a fost adoptată și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, care prevede, la art. 2, că prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Susținerile reclamanților că Legea nr. 330/2009 recunoaște expres, prin art. 3 lit. c, drepturile de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești, acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități sunt neîntemeiate, deoarece acest text de lege prevede că sistemul de salarizare reglementat de lege are la bază principiul că se iau în considerare sporurile și alte drepturi de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești, acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, dacă acestea se regăsesc la un nivel acceptat, potrivit principiilor Legii nr. 330/2009, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, iar nu necondiționat, cum susțin reclamanții.
De asemenea, potrivit art. 30 alin.1 din Legea nr. 330/2009 începând cu 01.01.2010, numai sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la Legea nr. 330/2009, se introduc în salariul de bază sau în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009 și nu alte sporuri care au fost prevăzute prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Este adevărat că, în conformitate cu alineatul 5 lit. a) al art. 30 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, dar noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta, potrivit anexelor din Legea nr. 330/2009, astfel încât nu se mai mențin sporurile avute prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, ci se acordă doar sporurile prevăzute în noua lege a salarizării, respectiv în Legea-cadru nr. 330/2009.
Pentru a nu exista interpretări diferite cu privire la ce fel de salarii se vor acorda, începând cu 01.01.2010, legiuitorul a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, care prevede, la art. 5 alin. 6, că „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”, iar valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 299,933 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, și nu de 400 lei, cum solicită reclamanții.
Prin urmare, chiar dacă reclamanții au avut hotărâri judecătorești prin care salariul era calculat în baza Legii nr. 221/2008, prin abrogarea acestei legi de către Legea nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010, salariul acestora nu se mai poate acorda în baza unei legi abrogate, ci în baza unei noi legi de salarizare, care este Legea nr. 330/2009.
Chiar și în ipoteza în care prin hotărâre judecătorească, s-a stabilit obligația angajatorului de a calcula drepturile salariale ale reclamanților și pentru viitor în temeiul Legii nr. 221/2008, efectele acestei hotărâri judecătorești sunt limitate în timp, până la o eventuală modificare legală ori convențională a raporturilor de muncă, deoarece a raționa în sens contrar ar însemna ca, prin hotărâre judecătorească, să fie modificată legea sau să se legifereze de către puterea judecătorească, ceea ce ar fi inadmisibil într-un stat de drept în care prevalează principiul separației puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
O modificare legală a avut loc prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, care oferă criterii diferite de calcul al salariilor, astfel încât legiuitorul a uzat de facultatea recunoscută de Codul Muncii, prin normele art. 157 alin. 2, potrivit cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, […] bugetele locale […] se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Tribunalul a constatat că în condițiile în care salarizarea reclamanților, personal bugetar, este reglementată de Legea nr. 330/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta, prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative. Rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificări acesteia.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești reprezintă incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, iar câtă vreme nu există o lege în vigoare care să prevadă salariul solicitat de reclamanți, instanțele judecătorești nu îl pot acorda.
Prin urmare, instanțele judecătorești nu au competenta de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. 1 din Legea fundamentala, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
Considerațiile de mai sus impun concluzia că hotărârile judecătorești, ce constituie, în realitate, cauza promovării prezentului litigiu, nu-și pot produce efectele decât pentru trecut. Pentru viitor, în contextul în care a operat o modificare legală a raporturilor de muncă, pe care instanțele judecătorești nu au avut-o în vedere, ele nu pot fi invocate de către reclamanți.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art. 1, art. 3 și art. 30 din Legea nr. 330/2009, art. 2 și art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, tribunalul a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Reclamanții au formulat, în termenul legal, recurs împotriva hotărârii judecătorești menționate anterior, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în recurs.
în motivarea cererii de recurs se arată că argumentele legale le-au arătat pe larg în motivarea acțiunii susținându-le în continuare și în motivarea recursului.
Acestea se referă la drepturile salariale la care erau îndreptățiți reclamanții în cursul anului 2009, conform Legii nr. 221/2008, inclusiv pentru luna decembrie 2009, care constituie valoarea de referință pentru stabilirea drepturilor salariale începând cu ianuarie 2010, potrivit Legii nr. 330/2009.
Instanța de judecată, analizând incidența în timp a acestor acte normative, a apreciat că Legea nr. 221/2008 a fost abrogată, nemaiputându-se aplica pentru anul 2010, și că reclamanții cereau aplicarea ei peste perioada de valabilitate, astfel că și-ar fi depășit atribuțiile, prin exces de putere, dacă s-ar fi substituit puterii legislative.
Aceste motive din hotărâre sunt greșite pentru că reclamanții au cerut doar să li se recunoască aplicarea coeficientului de multiplicare 400 la salarizarea pentru anul 2009, care să fie valoarea de referință la 31 decembrie 2009, corespunzător sintagmei „salariul avut” și care urmează a fi menținut conform art. 30 alin. 3 și alin. 5 din Legea nr. 330/2009.
Instanța era competentă să stabilească drepturile potrivit actelor normative incidente raportat la fiecare perioadă de valabilitate, prin continuitate și nu prin a ignora efectele juridice ale Legii nr. 221/2008, cu motivarea că aceasta nu se mai aplică în anul 2010.
Din analiza textelor legale invocate rezultă că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009, salarizarea cu începere din luna ianuarie 2010 se menține la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2009.
în acest sens, pârâtele trebuiau să emită decizii de reîncadrare, corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, cu respectarea drepturilor salariale recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 330/2009.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimații nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului litigiu constă în solicitarea reclamanților de recunoaștere a dreptului potrivit căruia, începând cu data de 1.01.2010, calcularea drepturilor salariale trebuia realizată prin raportare la coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice coroborate cu cele ale Legii nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008.
în susținerea pretențiilor invocate, reclamanții s-au prevalat de obținerea unei hotărâri judecătorești, potrivit căreia unitatea școlară a fost obligată să calculeze și să plătească drepturile salariale ce se cuvin reclamanților prin aplicarea Legii nr. 221/2008 de modificare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privitoare la valoarea coeficientului de 1.000 în cuantum de 400,000 lei, cu începere de la data de 01.10.2008 până la data de 31.12.2009, sentință civilă care însă nu a fost depusă la dosarul ce face obiectul prezentei judecăți.
Instanța de recurs reține că raportat la data, de la care se solicită pretențiile de către reclamanți, respectiv 01.01.2010, au devenit incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 330/2009, care menționează că, începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege. Prin acest act normativ, s-a urmărit stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru categoria de salariați din care fac parte și reclamanții, respectiv personalul didactic și didactic auxiliar.
Hotărârea judecătorească, menționată generic de către unitatea de învățământ în răspunsul la solicitarea instanței, prin care angajatorul a fost obligat la plata diferențelor salariale neacordate și rezultate din aplicarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, începând cu 1.10.2008 și până la 31.12.2009, produce efecte limitate în timp până la o eventuală modificare legislativă a raporturilor de muncă, cum corect a reținut prima instanță, astfel că, începând cu 1.01.2010, salariul acestora se va calcula în baza noilor dispoziții legale privitoare la salarizarea personalului didactic.
La momentul intrării vigoare a Legii nr. 330/2009, prin dispozițiile art. 49 alin.1 pct.15, au fost abrogate, în mod expres, prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008. Drepturile reclamanților recunoscute prin hotărâre judecătorească au fost limitate până la data de 31.12.2009. în aceste condiții, reclamanții nu pot pretinde că beneficiază de drepturi salariale recunoscute sau stabilite printr-o hotărâre judecătorească pentru o perioadă de timp ce depășește data de 31.12.2009, pentru a putea invoca norma de protecție conținută de art. 3 lit. c) din Legea nr. 330 /2009.
Așa cum corect a statuat și instanța care a pronunțat sentința civilă recurată, prevederile Legii nr. 221/2008, invocate de reclamanți, au fost abrogate, în mod expres, prin art. 49 alin.1 pct.15 din Legea nr. 330/2009, act normativ care, deși a fost adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, conform art. 114 din Constituția României, are forță juridică identică actului normativ abrogat , astfel că motivele care au determinat Curtea Constituțională să constate neconstituționalitatea O.U.G. nr. 136/2008 și ale O.U.G. nr. 151/2008, precum și lipsirea de efecte a actelor normative de același fel adoptate de Guvernul României în cursul anului 2009, nu mai subzistă după data de 01.01.2010.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 157 C.muncii , coroborate cu cele prevăzute de art. 1 alin.2 din același act normativ, în situația reclamanților a operat o modificare legală a raporturilor de muncă, printr-un act normativ de aceeași forță juridică.
Reclamanții nu pot pretinde că le sunt aplicabile și în privința drepturilor salariale acordate prin Legea nr. 221/2008 normele de protecție la care se referă art. 7 alin. 2 și 30 alin.5 din Legea nr.330/2009, deoarece aceste prevederi legale au in vedere garantarea salariului avut in plată la data de 31.12.2009, intenția legiuitorului de a proteja salariații bugetari numai in aceste limite fiind evidentă. Aceasta este singura ipoteză certă la momentul adoptării Legii nr. 330/2009, care nu creează discriminări, pe viitor, în cadrul aceleiași categorii sociale în funcție de existența unei hotărâri judecătorești de recunoaștere a drepturilor, respectând astfel caracterul unitar al salarizării, impus de dispozițiile Legii nr. 330/2009 . în cazul din speță, reclamanții nu probează îndeplinirea acestei cerințe.
Condiția salariului aflat în plată la 31.12.2009, rezultă și din norma tranzitorie reglementată de art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009, care se referă la păstrarea salariilor de care bugetarii beneficiază potrivit actualelor reglementări. Ori, a beneficia de un drept bănesc presupune, în mod firesc, că acel drept a intrat in patrimoniul salariatului, deci a fost plătit acestuia.
în concluzie, calculul drepturilor salariale pretinse de către reclamanți se realizează în conformitate cu dispozițiile legale incidente după data de 01.01.2010.
Având în vedere motivele de fapt și de drept mai sus expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea a respins recursul reclamanților ca neîntemeiat.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
