Regulile de interpretare logică sistematică impun lămurirea înţelesului unei norme juridice în funcţie de locul pe care îl ocupă acesta în cadrul aceluiaşi articol de lege sau în cadrul capitolelor legii,ţinând seama de sistematizarea actului normativ şi în corelaţie cu normele cuprinse în alte acte normative.
Astfel dispoziţiile art.1/1 din OUG nr.134/1999 trebuie interpretate în corelaţie cu dispoziţiile Legii nr.154/1998,iar la rândul său,acest din urmă text trebuie interpretat tot sistematic,în corelaţie cu normele cuprinse în Legea 76/2000 care a reglementat bugetul anual în 2000 şi în corelaţie cu disp.art.1 din Legea nr.50/1996.
Secţia civilă – decizia nr.967/1 noiembrie 2004
Prin sentinţa civilă nr.787/25.09.2003 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr.3722/2003,s-a admis acţiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanţii G.R.,O.O., C.C.M.M., N.Z.,etc în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Hunedoara şi în consecinţă;
Au fost obligaţii pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţe de drepturi salariale pentru perioada mai – octombrie conform dispozitivului sentinţei,actualizate în funcţie de indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre,tribunalul a reţinut, în esenţă, că potrivit art.1 al.1 din O.U.G. NR.134/1999 valoarea coeficientului de salarizare a personalului din organele autorităţii judecătoreşti este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică,iar prin Legea bugetului pe anul 2000 (art.12 al.4),această valoare a fost stabilită pentru personalul prevăzut în anexele II/1,II/2 şi III la 1.840,iar indicatorul de prioritate intersectorială la 1.140.800 lei.
În raport cu aceste prevederi legale,conchide tribunalul,reclamanţii au fost prejudiciaţi cu diferenţa dintre drepturile salariale rezultate în urma aplicării incorecte a valorii de referinţă sectorială de 685.793 lei, în loc de 1.140.800 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI, solicitând modificarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, respingerea acţiunii formulate în cauză.
Recursul a fost respins ca nefundat.
Potrivit art.1 al.1 di O.U.G. nr.134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi acelorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti publicată îb M.Of nr.45/20.09.1999,începând cu luna septembrie 1999,valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele judecătoreşti este egală cu valorarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa 1 la Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică.
Potrivit art.12 al.4 din Legea 76/2000a bugetului de stat publicată în M.Of nr.125/5.05.2000,începând cu luna în care se publică prezenta lege, valoarea de referinţă universală care se utilizează în vederea determinării valorii de referinţă sectorială,respectiv a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în anexele II/1,II/2, şi III DIN Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică,se stabileşte la 1.840.000 lei,iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut în anexa 1 număr curent 1,2 şi 3 se stabileşte la 0,62.Rezultă deci că valoarea de referinţă sectorială aplicabilă la 1.05.2000 era de 1.140.800 lei.
Susţinerile recurentei în sensul că organele autorităţii judecătoreşti nu se încadrează în personalul menţionat expres în aceste anexe sunt nefondate. Astfel,norma de trimitere cuprinsă în conţinutul art.1 al.1 din O.G.nr.134/1999 la disp.art.12 al.4 din Legea nr.76/2000 nu a fost suspendată,modificată sau abrogată în perioada de referinţă (mai-octombrie 2000)aşa încât se impune a-i da eficienţă juridică pe deplin.
De altfel,acest articol prevede expres corectarea periodică a valorii de referinţă sectorială în raport cu evoluţia preţurilor de consum,corectare realizată de legiuitor prin apariţia Legii nr.76/2000 începând cu 1.05.2000,iar ulterior prin O.G.nr.83/2000.
Art.12 al.4 din Legea nr.76/2000 se aplică în întregime reclamanţilor prin alin.5 din acest text ,reclamanţii în calitate de magistraţi nefiind exceptaţi,deoarece în anexele la care se face referire se încadrează şi aceştia,fiind personal ce ocupă funcţii de demnitate publică numite prevăzute expres în anexa 1 pct.II.
De altfel,aceste texte delege dau o eficienţă principiului de drept inclus în art.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti,potrivit căruia „salarizarea magistraţilor şi a personalului din instanţele judecătoreşti şi parchete se face ţinându-se seama de rolul,răspunderea ,caracterul justiţiei de putere de stat…”
Coroborarea acestor articole de lege justifică temeinicia acţiunii reclamanţilor,care erau îndreptăţiţi în acest context legislativ la un salariu de bază calculat în funcţie de valoarea de referinţă sectorială prev. de art.12 al.4 din Legea nr.76/2000 incident în cauză,respectiv 1.140.800 lei,ori acestora li s-a calculat şi acordat în mod nejustificat în perioada mai – octombrie 2000 drepturi salariale în funcţie de valoare de referinţă sectorială de numai 685.872 lei.
În contextul celor de mai sus,reţinând că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală,Curtea a dispus în baza art.312 al.1 Cod pr.civilă,respingerea recursului ca nefondat.
