TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR. 46834/299/2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1349R
Şedinţa publică din data de 06.05.2011
Instanţa constituită din:
Preşedinte: Ionica Ninu
Judecător: Luminiţa Cristina Stoica
Judecător: Carmen Pavăl
Grefier: Veronica Elena Stoica
Pe rol se află soluţionarea recursului formulat de recurentul intimat G.I. prin reprezentant legal S.D.F.G.E., în contradictoriu cu intimata contestatoare F.G.E.B., împotriva sentinţei civile nr. 15659/03.08.2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosar nr.46834/299/2009, având ca obiect contestaţie la executare.
La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, a răspuns recurentul intimat, prin avocat şi intimata contestatoare, prin avocat.
Procedura de citare a părţilor este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Recurentul intimat, prin avocat, depune la dosar concluzii scrise şi practică judiciară.
Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul intimat solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat cu cheltuieli pe cale separată.
Intimata contestatoare, prin avocat, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală cu cheltuieli pe cale separată.
Tribunalul reţine cauza în pronunţare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului, deliberând, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 29.12.2009, cu nr. de mai sus, contestatoarea S.D.F.G.E., (în continuare Filarmonica) a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii G.I şi BEJ D.D.G., anularea formelor de silită în dosarul de executare nr. 827/2009, respectiv a somaţiei de plată din data de 23.11.2009 şi a procesului-verbal din data de 23.11.2009, suspendarea executării silite, obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că executarea silită a pornit în baza sentinţei civile nr. 3021/08.04.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a, în dosarul nr. 48701/3/2008. Prin această sentinţă a fost obligată Filarmonica la plata către 161 de salariaţi, printre care şi intimatul persoană fizică, a drepturilor salariale reprezentând „diferenţa de drepturi băneşti între drepturile salariale încasate în perioada 01.09.2008 – 08.04.2009 prin aplicarea OG nr. 10/2008 şi drepturi băneşti cuvenite pentru acelaşi interval de timp prin aplicarea OG nr. 21/2007 aprobată prin Legea 353, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la scadenţă şi până la plata efectivă”.
Contestatoarea a invocat prevederile OUG nr. 71/2009 de reeşalonare a unor creanţe în sarcina instituţiilor publice până la 2012, dispoziţii aplicabile în speţă. Filarmonica este instituţie publică subordonată Ministerului Culturii, şi Patrimoniului Naţional, acesta fiind ordonator principal de credite, cea dintâi fiind finanţată prin subvenţie de la bugetul de stat şi din venituri proprii. Potrivit sentinţei civile care constituie titlu executoriu, a fost obligat şi MCCNP, chemat în garanţie, să asigure fondurile băneşti necesare acordării drepturilor cuvenite salariaţilor.
La 08.12.2009, Filarmonica a primit somaţia întocmită de BEJ D.D.C., prin care era somată instituţia ca în termen de 6 luni de la primirea actului, potrivit OG nr. 22/2002 şi a art. 387 C.proc.civ. să se conformeze dispoziţiilor din titlul executoriu. Contestatoarea susţine că executarea silită pornită împotriva sa este nelegală, deoarece prin OG nr. 71/2009, de reeşalonare a plăţii drepturilor salariale, plata nu ar fi putut fi cerută mai devreme de 31.12.2012, operând până atunci suspendarea de drept a executării.
De asemenea, arată contestatoarea, de la 01.01.2009 a achitat salariaţilor drepturile salariale cu aplicarea Legii nr. 353/2007 de aprobare a OG 21/2007, în limita bugetului aprobat pentru 2009. Având în vedere contextul economic la nivel naţional, sumele recalculate cu titlu de salariu în baza Legii nr. 353/2007, precum şi subvenţiile diminuate sub nivelul anului 2008, contestatoarea a calculat suma pe care o poate aloca plăţii salariilor la 70% din cea cuvenită, fapt adus la cunoştinţa sindicatului şi agreat de acesta, precum şi adus la cunoştinţa salariaţilor prin afişare. Cu toate acestea, contestatoarea a efectuat reduceri de cheltuieli în favoarea fondului de salarii, astfel încât să achite totuşi 100% drepturile salariale ale angajaţilor săi. Cu toate acestea nu a reuşit să efectueze plata decât pentru 70% din sumă, fapt permis de art. 39 din Normele Metodologice din 2008 privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ, potrivit căruia sporurile şi majorările pot fi acordate în limita bugetului aprobat.
De asemenea, contestatoarea a invocat insuficienta explicitare a titlului executoriu, considerând că calculul făcut de este nelegal, incluzând şi sume nedatorate. De altfel, nu putea calcula decât actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, expertul desemnat în cadrul executării la calculul sumelor datorate făcând de fapt adăugiri la titlul executoriu.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, a arătat contestatoarea că, în cazul continuării executării silite de către toţi cei 161 de angajaţi, corelat cu admiterea contestaţiei la executare, ar fi pusă în situaţia întoarcerii executării silite, ceea ce ar presupune un parcurs anevoios şi de durată, precum şi lipsa caracterului lichid al sumei de executat prin neclaritatea titlului executoriu.
Au fost ataşate, în fotocopie, dovada de comunicare, somaţie, proces-verbal, raport de expertiză contabilă.
La 03.06.2010 BEJ D.D.C. a depus în copie dosarul de executare silită.
In dovedire, contestatoarea a solicitat si instanta de fond a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 15659/03.08.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 46834/299/2009, s-a admis contestaţia la executare, s-a dispus anularea actelor de executare întocmite de BEJ D.D.C. în dosarul execuţional nr. 827/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în fapt, executarea silită a pornit în baza sentinţei civile nr. 3021/08.04.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a, în dosarul nr. 48701/3/2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că executarea silită a fost pornită de intimat în baza sentinţei civile nr. 3021/08.04.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a, în dosarul nr. 48701/3/2008. Potrivit acesteia, contestatoarea a fost obligată să le plătească angajaţilor, printre care şi intimatul, „diferenţa de drepturi băneşti între drepturile salariale încasate în perioada 01.09.2008 – 08.04.2009 prin aplicarea OG nr. 10/2008 şi drepturi băneşti cuvenite pentru acelaşi interval de timp prin aplicarea OG nr. 21/2007 aprobată prin Legea 353, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la scadenţă şi până la plata efectivă”.
Prin HG Nr. 1.410 din 18 noiembrie 2009 de modificare a HG nr. 9/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, înlocuită de HG Nr. 90 din 10 februarie 2010, F.G.E. funcţionează în subordinea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, fiind subvenţionată parţial de la bugetul de stat.
Potrivit art. 1 alin. 4 din OUG nr. 71/2009, „în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii”.
Prin urmare, prevederile OUG 71/2009 sunt, de principiu, aplicabile raporturilor dintre Filarmonica şi salariaţii săi.
Potrivit aceleiaşi ordonanţe mai sus citate, respectiv art. 1 alin. 1 şi 2 : „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial Nr. 416 din 18 iunie 2009 şi este aplicabilă tuturor sumelor obţinute pe cale de hotărâre judecătorească în sectorul bugetar.
Instanţa a constatat că, potrivit art. 1 alin. 1 lit. a din textul citat, doar 34% din valoarea titlului executoriu devine scadent în anul 2010, inclusiv din suma obţinută de intimat, iar OUG 71/2009 a afectat, la momentul intrării în vigoare, toate drepturile restante aflate în plată la momentul publicării, aşadar şi dreptul pretins de intimat.
Executarea silită începută la cererea intimatului, în baza titlului executoriu arătat, pentru suma integrală datorată de contestatoare este nelegală, deoarece, pe de o parte, la momentul intrării în vigoare a OUG 71/2009 s-au suspendat de drept toate executările pornite cu privire la drepturi salariale în sectorul bugetar, iar pe de altă parte doar 34% din sumă devenea scadentă prin efectul legii la finalul anului 2010. Prin urmare, actele de executare silită îndeplinite în cauză, respectiv somaţia emisă la 23.11.2009 şi procesul-verbal de la aceeaşi dată sunt lovite de nulitate absolută, pentru că vizează o creanţă neexigibilă la momentul respectiv.
Cu privire la OUG 71/2009, instanţa a constatat că, la prima vedere, ar putea fi criticată pentru caracterul său contrar Constituţiei şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Aceasta deoarece intimatul se bucură de un drept de creanţă născut în patrimoniul său prin efectul pronunţării sentinţei civile nr. 3021/08.04.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a, în dosarul nr. 48021/3/2008. Cu toate acestea, intimatul nu îşi poate vedea dreptul satisfăcut în mod efectiv din cauza intrării în vigoare a OUG menţionate.
Art. 44 din României garantează dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului. Potrivit art. 53 din legea fundamentală, exerciţiul unor drepturi poate fi îngrădit de Stat, pentru motive întemeiate, fără şi fără a atinge substanţa dreptului. Analizând preambulul OUG nr. 71/2009, instanţa a constatat că acesta are în vedere următoarele motive :
„Luând în considerare dificultăţile întâmpinate până în prezent în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar,
având în vedere influenţa substanţială asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă,
având în atenţie necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar,
ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.
Prin urmare, instanţa a constatat că limitarea exerciţiului dreptului intimatului este una temporară, expres şi concret legiferată, printr-o normă care se bucură de atributul predictibilităţii, care nu aduce atingere dreptului pe fond şi care, în temeiul art. 44 din Constituţie se bucură de toate garanţiile Statului. În plus, instanţa a apreciat că este în speţă vorba despre o măsură necesară faţă de situaţia economică dificilă a României, dar şi proporţională, deoarece se amână până la finele lui 2010 plata unei treimi din dreptul de creanţă, iar plata restului sumei până la 2012. Instanţa se referă la proporţionalitate în sensul dezvoltat de jurisprudenţa CEDO potrivit căreia măsura trebuie să asigure un just echilibru între interesul privat şi cel public, al statului. Astfel, punând în balanţă problemele economice ale Statului, care are ca obiectiv în această perioadă asigurarea fondurilor necesare plăţii salariilor bugetarilor, cu interesele acestor categorii de salariaţi bugetari care doresc plata unor sume suplimentare (datorate de Stat tot din vina acestuia, pentru neplata la timp), s-a constatat că drepturile celor din urmă, printre care şi intimatul, nu sunt în mod nerezonabil înlăturate. De altfel, este vorba despre o eşalonare care face mai previzibilă în viitor executarea silită şi care, în mod expres, este dublată de actualizarea fiecărei tranşe cu indicele de inflaţie, ceea ce acoperă, măcar în parte, inconvenientul suportat de salariaţi prin neplata imediată a drepturilor salariale câştigate. În plus, efortul bugetar necesar pentru acoperirea tuturor obligaţiilor salariale neonorate la timp de către Stat ar genera la nivelul anului 2010 un dezechilibru de ordin economic semnificativ şi care nu se justifică prin vreo cerinţă de urgentare a plăţii sau de necesitate.
Având în vedere şi jurisprudenţa în acest sens a Curţii Europene a Drepturilor Omului, evocată şi de Curtea Constituţională în motivarea respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a OUG 71/2009 ( de ex. DECIZIA Nr. 713 din 25 mai 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar publicată în Monitorul Oficial Nr. 430 din 28 iunie 2010), potrivit acesteia, „cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate”.
Instanţa nu putea găsi argumente suplimentare faţă de motivarea în practica sa constantă de respingere a sesizărilor de neconstituţionalitate a OUG 71/2009 şi a considerat norma internă arătată pe deplin aplicabilă.
In ceea priveste apararile si exceptiile invocate de S.D.F.G.E.,, instanta a constatat ca acesta nu este parte in prezenta cauza, astfel incat nu justifica legitimitate procesuala in acest sens, iar pe de alta parte , desi intimatul G.I. a fost citat cu obligatia de a face dovada calitatii de reprezentant a sindicatului si de a-si exprima pozitia fata de intampinarea depusa de Sindicat, nu s-a conformat solicitarilor instantei de judecata, motiv pentru care aspectele invocate prin intampinare nu puteau fi analizate.
Împotriva sentinţei civile mai sus menţionate, în termen legal, la 06.08.2010, a formulat recurs intimatul G.I., prin reprezentant legal S.D.F.G.E.,.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a Civilă, la data de 12.10.2010.
În motivarea recursului său recurentul intimat susţine în principal următoarele aspecte:
Astfel, solicită să se constate că intimatul, prin reprezentant legal, nu fost legal citat, astfel că nu si-a putut face apărarea, mai ales că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ.
Mai mult, solicită să se observe că prin hotărârea pronunţată in dosarul nr. 38168/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 a soluţionat contestaţia la executarea titlului acestora (sent. civ. nr. 3021/8.04.2009) fapt pentru care invocă excepţia autorităţii de lucru judecat.
De asemenea, invocă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului contestaţiei la executare ce face obiectul cauzei, precum si excepţia netimbrării acestei cereri si a inadmisibilitătii cererii de suspendare a executării, pentru neplata cauţiunii.
Totodată, solicită să se constate că titlul executoriu este definitiv si irevocabil, fiind dobândit înainte de adoptarea OUG. 71/2009, iar disp. art. 277 din Codul muncii obligă la plata acestor drepturi salariale in 15 zile, sub sancţiune penală.
Este inadmisibil să nu se respecte legea si Constituţia pe motiv că nu sunt fonduri, mai ales că titlul executoriu se referă la drepturi salariale restante si nu la sporuri sau alte pretenţii. De altfel, această reducere cu 30% a salariului s-a făcut cu toate că există fonduri alocate.
În drept, recursul este întemeiat pe disp. art. 3041, art. 299 si urm. din C. pr. Civ.
În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimata F.G.E. a formulat întâmpinare în recurs, invocând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a S.D.F.G.E.,pentru recurent, excepţia nulităţii recursului faţă de prevederile art. 302 indice 1 alin. 1 lit. b Cpc, solicitând, pe fondul cauzei, respingerea acestuia, ca nefundat.
În motivare, intimata contestatoare a susţinut că intimatul a fost legal citat, că nu există în cauză autoritate de lucru judecat, iar obligaţia de timbrare nu o are, raportat la dispoziţiile art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997. A mai învederat totodată că sunt incidente în cauză dispoziţiile din OUG nr. 71/2009, executarea silită fiind suspendată de drept.
În apărare, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, acestea fiind depuse la dosar.
În şedinţa publică din 11.03.2011 tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului faţă de prevederile art. 302 indice 1 alin. 1 lit. b Cpc, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la termenul menţionat – fila 152, iar intimata a renunţat la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a S.D.F.G.E., pentru recurent.
Tribunalul a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, acestea fiind depuse la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului asupra recursului, raportat la prevederile art. 304 indice 1 C. proc. civ. şi prin prisma motivelor invocate, apreciază instanţa că acesta este fondat şi îl va admite în consecinţă, conform art. 312 alin.1 Cpc, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 3021/08.04.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a, în dosarul nr.
48701/3/2008, intimata contestatoare F.G.E. a fost obligată să le plătească angajaţilor, printre care şi recurentul intimat, „diferenţa de drepturi băneşti între drepturile salariale încasate în perioada 01.09.2008 – 08.04.2009 prin aplicarea OG nr. 10/2008 şi drepturi băneşti cuvenite pentru acelaşi interval de timp prin aplicarea OG nr. 21/2007 aprobată prin Legea 353, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la scadenţă până la plata efectivă” – fila 31, dosar fond.
Ca urmare a cererii de executare silită a, înregistrate la BEJ D.D.C. sub numărul 827/2009, a fost efectuat raportul de expertiză contabilă de către expert Constantin Maria, iar la 23.11.2009, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal cuprinzând valoarea debitului şi a cheltuielilor de executare şi a somat intimata contestatoare să achite sumele datorate recurentului intimat, în termen de 6 luni, potrivit OG nr. 22/2002 şi art. 387 Cpc..
Potrivit art. 399 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 45/19.05.2010, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu. În cursul termenelor prevăzute la alin. 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Aceste dispoziţii normative, care creează un avantaj discriminatoriu al instituţiilor publice faţă de o persoană fizică sau juridică obişnuită, trebuie privite în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ţinând seama de prevederile art. 20 din Constituţia României, care consacră prioritatea convenţiilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a articolului 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, având în vedere tocmai faptul că debitorul este o instituţie publică şi are îndatorirea, ca reprezentant al statului, de a veghea la respectarea principiului legalităţii şi de a executa de bunăvoie şi cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Art. 20 din Constituţia României permite stabilirea concordanţei oricărei legi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu ocazia verificării efectelor concrete pe care o normă internă le produce într-o anumită speţă asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
În cauza Hornsby c. Greciei, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa constantă conform căreia articolul 6 par. 1 din Convenţie garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanţă să judece orice contestaţie privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil; el consacră în acest fel „dreptul la o instanţă”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanţă în materie civilă (hotărârea Philis c. Greciei). Totuşi, a spus Curtea, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea judiciară internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părţi.
Hotărârea dată în cauza Hornsby c. Greciei stabileşte că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunţarea hotărârii, ci până la executarea acesteia; Statul şi instituţiile publice au obligaţia de a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească pronunţată contra lor. În caz contrar, este încălcat articolul 6 par. 1 din Convenţie, prin lipsirea lui de un efect util (cauza Virgil Ionescu c. României, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei).
Mai reţine tribunalul şi că, în cauza Şandor împotriva României, Guvernul a susţinut că reclamanta nu a solicitat sprijinul instanţelor şi al executorilor judecătoreşti în vederea executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză şi, în opinia sa, reclamanta nu a justificat existenţa unor împrejurări speciale care să justifice nerecurgerea la procedura de executare silită. În plus, la data când a fost întreprins ultimul demers în vederea obţinerii plăţii, dreptul reclamantei de a cere executarea hotărârii definitive era prescris, conform dreptului intern în materie.
Curtea a arătat că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul articolului 6 (1) din Convenţie, întrucât dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi. În cauză de faţă, cu toate că reclamanta obţinuse o hotărâre judecătorească definitivă prin care autorităţile administrative au fost obligate la o acţiune specifică, aceasta nu a fusese executată, din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre.
Or, a arătat Curtea, administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Pe cale de consecinţă, dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanţiile articolului 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi. În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinţei, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentinţa, precum şi prin refuzul plăţii cheltuielilor de judecată dispuse de către instanţele judecătoreşti, autorităţile naţionale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiţie în privinţa executării unei hotărâri definitive pronunţate în favoarea sa, iar articolul 6 (1) din Convenţie a fost încălcat. Aceleaşi considerente au fost reluate şi în cauza Sabin Popescu împotriva României, respectiv Costin împotriva României, instanţa de fond aplicând aşadar în mod corect prevederile Convenţiei şi interpretarea acestora dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul reţine că intimatul contestator a manifestat diligenţă şi a apelat la procedura executării silite, iar, la aproape doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti – titlu executoriu, instituţia publică nu a executat încă obligaţia sa de plată. Este inechitabil să i se ceară părţii care a obţinut în 2009 un titlu executor constând într-o hotărâre judecătorească să aştepte realizarea dreptului de creanţă prevăzut de lege şi recunoscut de instanţă până în anul 2012, cu nerespectarea unui termen rezonabil.
Tribunalul constată în acelaşi timp că, prin comportamentul său, întârziind plata sumelor de bani recunoscute recurentului intimat prin hotărârea judecătorească ce se execută, contestatoarea încalcă dreptul de proprietate al intimatului, garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în condiţiile în care intimatul are o creanţă suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Greceşti Stran şi Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Şandor şi Virgil Ionescu c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului său de proprietate, astfel cum este garantat şi protejat de Convenţie, iar lipsa fondurilor nu este considerată un motiv justificat pentru întârziere.
Totodată, se observă, faţă de toate considerentele avute în vedere de către Tribunalul Bucureşti la pronunţarea titlului executoriu, că, dacă s-ar aprecia că executarea acestuia este suspendată de drept, prin O.U.G. nr. 71/2009, intimatul ar fi lipsit de drepturile sale salariale, care au un caracter necesar, asigurând existenţa curentă, zilnică, a individului, în cuantumul acordat prin lege şi recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pentru o perioadă nejustificat de mare de timp.
Or, această situaţie conduce la impunerea unei sarcini exorbitante intimatului, în calitate de creditor, fiind, astfel, rupt echilibrul pe care statul, prin instituţiile sale, trebuie să îl asigure între măsurile luate şi care vizează un interes general şi drepturile sau interesele particulare ale unui cetăţean al său, ceea ce contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi raţionamentului reţinut de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziilor nr. 188/2010 şi 190/2010.
Se mai reţine că celelalte critici invocate de către recurent sunt nefondate. Astfel, recurentul intimat a fost legal citat, conform art. 85 şi 107 Cpc, la domiciliul ales din Bucureşti, str. Franklin, nr. 1, sector 1, pe care l-a indicat în cererea de executare silită – fila 28 din dosarul de fond. Contestaţia la executare a fost formulată de contestatoarea F.G.E.B., prin director general, cererea fiind semnată de către acesta din urmă şi ştampilată de către instituţie, astfel încât nu se poate reţine lipsa dovezii calităţii de reprezentant.
Se mai constată că, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997, „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la : a) încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor de muncă , precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii”.
Cum în cauză s-a exercitat contestaţie la executare cu privire la o sentinţă titlu executor referitoare la drepturi ce decurg din raporturi de muncă, prevederile legale mai sus expuse sunt aplicabile, astfel încât este nefondată excepţia netimbrării. De asemenea, cum în pricină nu s-a dispus suspendarea executării silite, recurentul intimat nu are interesul să invoce critici ( inadmisibilitatea pentru neplata cauţiunii ) asupra acestei cereri, întrucât nu i s-a produs nicio vătămare cu privire la acest aspect.
Se mai reţine că autoritatea lucrului judecat este analizată de Codul civil ca o prezumţie legală irefragabilă, împotriva căreia nu poate fi primită nici o dovadă contrară. Astfel, elementele lucrului judecat sunt menţionate în art.1201 Cod civil: „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”. Totodată, tratează în art.166 excepţia absolută, de fond şi dirimantă a autorităţii de lucru judecat. În cauză, raportat la sentinţa civilă nr. 11516/01.06.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 38168/299/2009, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, întrucât în cele două dosare există obiecte şi cauze diferite, iar contestaţia la executare a fost respinsă ca prematură, întrucât la data introducerii acesteia nu era începută nicio executare silită.
Pentru toate considerentele expuse, raportat la criticile apreciate drept fondate de către tribunal, se va admite recursul, se va modifica în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că se va respinge contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu intimatul Ghiţă Ion, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de intimatul G.I., prin reprezentant legal S.D.F.G.E.,, împotriva sentinţei civile nr. 15659/03.08.2010, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 46834/299/2009, în contradictoriu cu intimata contestatoare F.G.E.B..
Modifică în tot sentinţa civilă recurată, în sensul că respinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 mai 2011.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ionica Ninu Luminiţa Cristina Stoica Carmen Pavăl
GREFIER,
Veronica E. Stoica
