C. muncii, art. 163 alin. (1), art. 287
Art. 287 C. muncii instituie o excepţie de la regula care prevede că sarcina probei revine reclamantului (art. 1169 C. civ.), potrivit adagiului probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat. Aceasta excepţie se regăseşte şi în ce priveşte plata salariului, art. 163 alin. (1) C. muncii reglementând mijloacele de probă în acest sens, iar alin. (2) al acestui text de lege instituie expres în sarcina angajatorului obligativitatea păstrării şi arhivării statelor de plată, precum şi a celorlalte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile.
C.A. Alba-lulia, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 917 din 21 august 2006
Prin sentinţa civilă nr. 356/2006, pronunţată de Trib. Sibiu în dosar nr. 5503/2005, s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul
G.l. împotriva intimatei S.C.U.L.T. S.R.L. Porumbacu de Jos şi, în consecinţă,: s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 2/2005, s-a constatat că raporturile de muncă ale contestatorului cu intimata au încetat la data de 8 august 2005, conform art. 79 alin. (8) C. muncii; a fost obligată intimata să plătească contestatorului salariul aferent lunilor noiembrie si decembrie 2003, mai, iunie şi iulie 2005, diurna pentru perioada 30 octombrie 2004-2 august 2005 şi să-i restituie garanţia de 500 Euro, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, cu referire la probele dosarului, că sancţionarea disciplinară a contestatorului a fost dispusă de intimată fară efectuarea cercetării disciplinare prealabile, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei, potrivit art. 267 C. muncii şi că angajatorul nu şi-a onorat obligaţiile contractuale sub aspectul plăţii drepturilor salariale, potrivit art. 79 alin. (8) C. muncii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termenul legal recurs intimata S.C.U.L.T. S.R.L. Porumbacu de Jos, motivând că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică, întrucât s-au admis pretenţiile reclamantului deşi nu s-a făcut dovada faptului că drepturile salariale nu au fost încasate şi că în realitate, diurnele şi garanţiile materiale nu au fost reţinute, în drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Curtea a respins ca nefondat recursul de faţă, pentru următoarele considerente:
Art. 287 C. muncii prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
în ce priveşte probaţiunea plăţii salariului, art. 163 C. muncii reglementează dovedirea acesteia prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
în acord cu aceste prevederi legale, instanţa de fond a determinat cuantumul pretenţiilor contestatorului G.I., fost angajat al intimatei-recurente, prin analiza statelor de plată, aflate la dosarul cauzei, acestea nefiind semnate de angajat în perioada mai-iulie 2005, iar pentru lunile noiembrie şi decembrie 2003 nu sunt depuse.
Cu referire la diurnele şi garanţia materială s-a avut în vedere poziţia procesuală a angajatorului, care nu a propus nici o probă şi nu a răspuns la interogatoriu.
Ori criticile recurentei vizând nedovedirea de către contestator a pretenţiilor sale sunt nefondate, în contextul în care, aflându-ne într-un conflict de muncă, sarcina probaţiunii este inversată şi, ca atare, potrivit dispoziţiilor legale sus enunţate, revenea angajatorului, în speţă recurentei, obligaţia să probeze faptul că intimatului i-au fost achitate la zi drepturile băneşti cuvenite conform contractului individual de muncă încheiat între părţi.
Nu poate fi reţinut nici argumentul recurentei în sensul că nu s-au făcut reţineri din diurna şi garanţii materiale, atâta vreme cât acest argument este lipsit de suport probatoriu, iar acordarea, respectiv reţinerea lor este justificată de postul de şofer ocupat de contestator.
In cazul în care contestatorul nu ar fi fost îndreptăţit la acest capăt de cerere, intimata avea obligaţia să-şi formuleze apărarea, ori atitudinea sa pasivă în faţa instanţei de fond a justificat aplicarea art. 225 C. proc. civ. şi coroborat cu înscrisurile depuse în cauză, admiterea acestor pretenţii.
Aşa fiind, constatând că motivele recurentului nu se regăsesc în cazurile de modificare a hotărârii prevăzute de art. 308 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. invocate şi că soluţia tribunalului este legală şi temeinică, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 82 Legea nr. 168/1999, Curtea a respins ca nefondat recursul cu care a fost învestită de intimată.
