Personalul didactic din mediul rural, care nu dispune de şi căruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul are dreptul la decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun la şi de la locul de muncă.
Decizia nr.519/16 iunie 2006 – Curtea de Apel Ploieşti * Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr.461/2006 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul SIP Buzău a chemat în judecată pe pârâta Primăria Breaza, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa pârâta să fie obligată la plata către cadrele didactice navetiste a cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2005, ianuarie şi februarie 2006, în sumă totală de 3103,75 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că potrivit art. 13 din OUG nr.32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare şi art. 1 din HG nr. 538/2001, începând cu anul 2001 finanţarea instituţiilor din învăţământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea.
S-a mai arătat că în considerarea disp. art. 104 alin 3 din Legea nr.128/1997, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.223/2005, la care s-a făcut trimitere, cadrele didactice navetiste au făcut numeroase demersuri către Primăria Breaza pentru decontarea drepturilor băneşti aferente cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă pe perioada sus-menţionată, însă Primăria a invocat lipsa fondurilor băneşti pentru a mai fi decontate aceste cheltuieli, deşi la finele anului 2005 a avut loc o rectificare bugetară, iar pentru anul 2006 a fost aprobat un nou buget, fundamentarea bugetului local trebuind să se facă, oricum, cu respectarea tuturor drepturilor prevăzute pentru cadrele didactice în actele normative în vigoare.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că potrivit art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997, personalului didactic din mediul rural, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se va deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun la şi de la locul de muncă.
A mai susţinut pârâta că la data de 9.11.2005 a înaintat cadrelor didactice o adresă în care a arătat faptul că întrucât la capitolul „învăţământ-cheltuieli materiale şi servicii” fondurile destinate pentru anul 2005 au fost epuizate, Primăria Breaza nu mai suportă decontarea abonamentelor pe mijloacele de transport în comun, dar poate asigura locuinţă corespunzătoare în conformitate cu art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997, în acelaşi sens emiţându-se la data de 22.11.2005 o altă adresă prin care cadrele didactice sunt invitate la sediul Primăriei pentru a găsi soluţii şi a depăşi pe cale amiabilă situaţia creată şi pentru a le pune la dispoziţie locuinţa corespunzătoare.
Totodată, s-a învederat că prin protocolul încheiat între Primăria Breaza şi directorul şcolii cu clasele I-VIII Greceanca s-a specificat că Primăria se angajează să asigure anumite drepturi personalului didactic în limita bugetului local.
La termenul din 3 aprilie 2006 reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înţelege să îşi restrângă acţiunea la suma de 2323,75 RON ca urmare a renunţării la judecată a petentelor ML şi VV.
Pe baza probatoriilor cu acte administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.316/3 aprilie 2006 Tribunalul Buzău a admis acţiunea şi a obligat pârâtă să plătească reclamantului suma de 2323,75 RON reprezentând cheltuieli de transport efectuate de reclamanţi la şi de la locul de muncă pentru lunile octombrie 2005- februarie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii indicaţi în acţiune sunt cadre didactice la Şcoala din Breaza şi întrucât au domiciliul în Buzău, unde locuiesc împreună cu familiile, sunt nevoiţi să facă naveta la locul de muncă, fiind îndreptăţiţi, conform art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, modificată şi completată, la decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă.
În raport de înscrisurile depuse la dosar , la care s-a făcut referire şi având în vedere şi dispoziţiile art. 13 din O.U.G. nr.32/2001, prima instanţă a concluzionat că acţiunea, astfel cum a fost restrânsă este întemeiată, pârâta fiind obligată, în consecinţă, la plata sumei de 2323,75 RON reprezentând cheltuieli de transport efectuate de cadrele didactice la şi de la locul de muncă pentru lunile octombrie 2005 – februarie 2006.
Împotriva sentinţei primei instanţe pârâta Primăria Breaza, prin reprezentat legal, a declarat recurs criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Susţine recurenta că în mod greşit a fost admisă acţiunea câtă vreme potrivit art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, personalul didactic din mediul rural care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul i se va deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun la şi de la locul de muncă, fiind necesar, aşadar, ca personalul didactic din cauză să nu dispună de locuinţă în localitatea Breaza şi să nu i se poată oferi o locuinţă corespunzătoare.
Or, arată recurenta că prin numeroase adrese a oferit cadrelor didactice locuinţe corespunzătoare, însă acestea nu au dat curs adreselor formulate de Primărie, ceea ce înseamnă un refuz nejustificat, nefiind îndeplinite, aşadar, disp. art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997.
Se mai învederează că Primăria se află în imposibilitate de a deconta cheltuielile cu transportul din cauza lipsei fondurilor băneşti, situaţie creată de unităţile din învăţământ, care nu au făcut propuneri lunar, spre aprobarea Consiliului Local Breaza, referitor la drepturile băneşti aferente personalului didactic, care solicită cheltuieli de deplasare conform art. 104 alin.3 din Legea nr. 128/1997 nedepunând spre aprobare nici proiectul anual de venituri şi cheltuieli, care trebuia întocmit de director şi contabilul şef pe baza solicitărilor şefilor cadrelor didactice, conform art. 31 lit.m din Ordinul nr. 4925/2005, plan ce trebuia să conţină şi estimarea cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice, astfel că Primăria nu este vinovată că nu a aprobat în bugetul local aceste sume.
Se susţine în continuare că prevăzând problemele financiare cu care s-ar putea confrunta, Primăria Breaza a semnat cu unitatea şcolară Greceanca un „Acord de parteneriat pentru educaţie” prin care se obligă să asigure anumite drepturi personalului didactic în limita bugetului local, directorul şcolii semnând acest acord şi consimţind la acesta, iar convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi.
De asemenea, se mai arată că potrivit art. 2 alin.1 din Ordinul nr.903/2000, bonurile fiscale prezentate spre decontare de cadrele didactice trebuiau să conţină anumite menţiuni pe verso, menţiuni pe care nu le cuprind, astfel că bonurile nu pot fi înregistrate în contabilitatea Primăriei, sentinţa atacată neputând fi pusă în aplicare, deşi a existat această intenţie din partea Primăriei, ca urmare a notificării transmisă de intimatul-reclamant.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii, fiind depuse la dosar o serie de acte, în copie.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea a constatat că recursul este nefundat.
În conformitate cu disp. art. 104 alin.3 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 223/2005, personalul didactic din mediul rural, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se va deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun la şi de la locul de muncă.
Or, la dosarul cauzei nu există dovezi că locuinţele puse la dispoziţia cadrelor didactice care nu au locuinţă în localitatea în care are postul, suportând cheltuielile de transport la şi de la locul de muncă situat în mediul rural, ar fi corespunzătoare şi ce presupune aceasta, cu atât mai mult cu cât este vorba de nu mai puţin de şapte cadre didactice, iar pe de altă parte, este posibil ca decontarea c/val. chiriei acestor spaţii să coste chiar mai mult decât c/val. cheltuielilor de transport pe care recurenta nu este de acord să le plătească.
Lipsa fondurilor băneşti invocată de recurentă, ca şi nedepunerea spre aprobare a proiectului anual de venituri şi cheltuieli, care trebuie să conţină şi estimarea cheltuielilor de transport nu poate fi imputată cadrelor didactice beneficiare ale unui drept conferit de o dispoziţie legală prevăzută în Statutul personalului didactic.
În acelaşi sens, nici acordul de parteneriat pentru educaţie încheiat între Primăria Breaza şi directorul unităţii şcolare Greceanca, nu putea cuprinde dispoziţii care exced legii şi nu poate justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurentă, fiind evident că în bugetul local trebuie cuprinse şi sume necesare decontării cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice în temeiul art. 104 alin.3 din Legea nr. 128/1997 modificată şi completată, text de lege care statuează expres că aceste cheltuieli se decontează de către administraţia publică locală, iar fundamentarea bugetului local trebuie să se facă cu respectarea drepturilor prevăzute pentru cadrele didactice în actele normative în vigoare.
De asemenea, susţinerea recurentei, făcută pentru prima dată în recurs, potrivit căreia nu ar putea deconta cheltuielile de transport pe motiv că bonurile fiscale prezentate spre decontare nu ar cuprinde expres, pe verso, anumite menţiuni, nu poate fi primită, pe lângă bonurile respective, ştampilate de unitatea emitentă, care este o societate de transport, fiind depuse şi abonamentele lunare ale personalului didactic navetist, după cum au fost depuse la dosar şi copiile actelor de identitate ale cadrelor didactice, cuprinzând toate menţiunile la care face referire recurenta.
Pe de altă parte, chiar Legea nr. 128/1997 prevede la art. 104 alin.3 că în cazul în care există mijloace de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu alte mijloace, urmează a se deconta c/val. abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun, situaţie în care cadrele didactice nu ar mai fi ţinute la depunerea de abonamente, ceea ce înseamnă, cu atât mai mult, că în cazul de faţă poate fi decontată c/val. cheltuielilor de transport.
Concluzionând, în raport de considerentele mai sus arătate, Curtea a respins recursul ca nefondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
