Codul Muncii: art.161 alin.(1)şi (3); art.163; art.164Cod Civil: art.1144
Din conţinutul art.161 Codul Muncii, reiese regula impusă de legiuitor de plată a salariului în bani şi doar cu titlu de excepţie plata în natură a unei părţi din salariu numai dacă aceasta este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual şi cu condiţia ca suma în bani să nu să fie inferioară salariului minim brut pe ţară.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 155/01 februarie 2010.
Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. 1895/107/2009, reclamantul D.I. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C.L.P solicitând: obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu luna decembrie 2008 până la data de 06.04.2009 cu dobânda legală, calculată de la data scadenţei până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată şi daune morale în cuantum de 400 lei.
În motivarea acţiunii sale reclamantul arată că a fost angajatul pârâtei şi nu a mai primit drepturile salariale începând cu luna decembrie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1029/17.06.2009 pronunţată de Tribunalul Alba sub dosar nr. 1895/107/2009 s-a admis acţiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu pârâta S.C. L.P. SRL.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul, a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că pârâta nu a făcut dovada plăţi drepturilor salariale cuvenite reclamantului, iar faptul că a predat acestuia o serie de produse alimentare nu reprezintă o dovadă a achitării salariului, întrucât plata în natură se poate face numai dacă această modalitate de plată este prevăzută expres în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă. S-a respins cererea reclamantului de acordare a daunelor morale ca nedovedită.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat, recurs, în termenul legal prev. de art.80 din Legea nr. 168/1999, pârâta S.C. L.P SRL., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot, a sentinţei recurate şi în urma rejudecării cauzei, respingerii acţiunii civile formulate în cauză de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că soluţia primei instanţe este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece chiar dacă plata salariilor prin compensare cu produse nu a fost prevăzută în contractul colectiv sau individual de muncă, prin acordul de voinţă al părţilor contractante o astfel de plată a fost făcută, stare de fapt care nu poate fi contestată. Ca atare, chiar dacă s-ar aprecia că preluarea de produse care urmau să fie plătite cu ocazia plăţii salariului, nu constituie plată a salariului, în baza prev. art.1144 Cod civil, în momentul scadenţei obligaţiei de plată a salariului a intervenit compensarea legală pentru sumele ce reprezentau preţ al produselor primite de intimat, astfel, încât în mod nelegal, instanţa de fond a apreciat că salariul restant se impune a fi plătit în întregime.
În drept s-a invocat: art.304 punct 9 Cod procedură civilă şi art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Intimatul nu depus întâmpinare în această fază procesuală.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de prev. art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, a reţinut următoarele:
Potrivit art.161 alin.(1) Codul Muncii ”salariul se plăteşte în bani, cel puţin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.”
Potrivit alin.(3) din acelaşi articol de lege „plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite de art.160, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.”
Din acest text de lege reiese regula impusă de legiuitor de plată a salariului în bani, şi doar cu titlu de excepţie plata în natură a unei părţi din salariu numai dacă aceasta este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual şi cu condiţia ca suma în bani să nu să fie inferioară salariului minim brut pe ţară.
În condiţiile în care, în speţă, intimatul reclamant a prestat activitate în favoarea recurentei pârâte în perioada decembrie 2008-aprilie 2008 în baza unui contract individual de muncă, angajatorul îi datorează potrivit art. 154 Codul Muncii, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, plata drepturilor salariale aferente.
Dovada acestei plăţii se face în condiţiile art. 163 Codul muncii ”prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.”
Or, statele de statele de plată depuse la dosar nu fac o atare probă, deoarece nu sunt semnate de salariatul în cauză.
Într-un atare context, refuzul angajatorului de plată a drepturilor salariale prin invocarea compensării cu valoare produselor alimentare primite de salariat care urmau a fi achitate din salariu este total nelegal, deoarece aşa cum justificat, a reţinut prima instanţă, potrivit dispoziţiilor textului de lege de sus enunţat o atare modalitate de plată este permisă numai dacă o astfel de posibilitate este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă, ipoteză care nu se regăseşte, în speţă.
Un eventual acord al părţilor în acest sens, invocat de recurentă, nu poate conduce la o altă soluţie deoarece, pe de o parte, potrivit art. 38 Codul Muncii „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”
În acelaşi sens, dispoziţiile art.164 alin.(2) Codul muncii sunt foarte ferme, interzicând angajatorului să facă orice reţineri din salariu în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care să constate o datorie certă, lichidă şi exigibilă a salariatului. Cu trimitere la dreptul comun-art.1144 – compensarea legală invocată de recurentă, pentru a opera presupune, de asemenea îndeplinirea unor atare condiţii, respectiv: reciprocitatea obligaţiilor, creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile, creanţele reciproce să fie certe, lichide şi exigibile. Deci, în cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu împotriva salariatului, refuzul achitării drepturilor salariale de către angajator este total nejustificat.
Faţă de cele ce preced, curtea constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în conţinutul art. 304 punct 1-9 Cod procedură civilă;
În conformitate cu art. 312 alin.(3) cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă.
