În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în temeiul contractului colectiv de muncă în vigoare pârâta s-a obligat să plătească salariaţilor cu ocazia zilei meseriei un adaos pe care aceasta refuză să-l plătească, motivând în mod nejustificat că pentru plata acestor sume este necesară aprobarea Ministerului Economiei şi Comerţului.
În conformitate cu art. 115 C.pr.civ. pârâta a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa unor elemente esenţiale, precizări în legătură cu suma solicitată prin indicarea cuantumului acesteia, iar pe fond a arătat că pe anul 2005 a fost plătită o sumă de 200 RON pentru fiecare salariat, iar diferenţa nu a mai putut fi achitată întrucât societatea este supusă monitorizării potrivit OUG 79/2001.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentinţa nr. 282/2006 a admis acţiunea, obligând pârâta să plătească membrilor de sindicat, salariaţi ai pârâtei, câte 270 RON pentru fiecare reprezentând diferenţa dintre adaosul cuvenit şi cel efectiv încasat pentru „Ziua gazistului” pe anul 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin contractul colectiv de muncă încheiat între părţi, pârâta s-a obligat să plătească un adaos de ziua meseriei în valoare de cel puţin nivelul minim al clasei I din grila de salarizare a ROMGAZ SA, din care a fost plătită o parte constând în suma de 200 RON pentru fiecare salariat, iar pentru restul de 207 RON pentru fiecare salariat unitatea a invocat în mod nejustificat imposibilitatea de plată asimilată cazului fortuit şi motivat de insuficienţa fondurilor destinate salariilor, asigurate prin bugetul de venituri şi cheltuieli a societăţii aprobat prin HG 144/2005.
Sub acest aspect, legat de refuzul nejustificat al unităţii, instanţa reţine că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, veniturile realizate de pârât au fost mai mari cu circa 27%, prin urmare au existat fondurile necesare plăţii adaosului, iar împrejurarea că suma nu a fost prevăzută în întregul ei în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin hotărâre de guvern, reprezintă o culpă a pârâtei şi nicidecum un caz fortuit care să justifice o eventuală exonerare a pârâtei de la plată.
Referitor la cererea de anulare a acţiunii, instanţa a reţinut că reclamantul are dreptul în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003, să introducă şi să susţină în instanţă orice acţiune care vizează drepturile membrilor de sindicat.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat recurs criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală în sensul că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia de nulitate a acţiunii întrucât în conformitate cu art. 28 alin.2 din Legea nr. 54/2003 sindicatul nu putea valorifica în justiţie drepturile patrimoniale ale membrilor săi dacă membrii respectivi se opun sau renunţă la judecată, ori în lipsa unui mandat expres în cauză trebuiau citaţi şi membrii de sindicat pentru a se putea cunoaşte poziţia acestora.
Mai mult decât atât acordarea efectivă a sumei se face în raport de anumite criterii prevăzute în art. 184 din contractul colectiv de muncă, criterii care ţin de persoana fiecărui salariat şi care trebuie evaluate în mod individual.
Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului arătând că din modul cum a fost formulată acţiunea rezultă că este vorba de un conflict colectiv de drepturi care vizează acordarea către toţi salariaţii a unui drept salarial prevăzut în contractul colectiv de muncă şi nu în contractele individuale, ori pentru acordarea de drepturi colective nu este necesară obţinerea unui mandat expres din partea membrilor de sindicat.
Pe cale de consecinţă individualizarea sumelor se va face odată cu punerea în a sentinţei în funcţie de situaţia fiecărui salariat.
Pentru a înlătura critica formulată de recurentă, intimatul a depus la dosar o listă cu numele tuturor membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acţiunea.
Examinând soluţia, prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi a criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că nu îi este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, aşa după cum se va arăta în continuare:
În conformitate cu art. 28 alin.2 din Legea nr. 54/2003 organizaţiile sindicale au dreptul să întreprindă orice acţiune prevăzută de lege inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor săi, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Rezultă din textul de lege sus menţionat, citat de altfel şi în motivele de recurs, că la introducerea acţiunii nu este necesară nominalizarea membrilor de sindicat şi nici mandatul expres al acestora.
Este adevărat că acţiunea nu poate fi introdusă ori continuată de către sindicat dacă cel în cauză se opune ori renunţă la judecată, numai că în această situaţie unitatea este cea care are sarcina să dovedească faptul că membrii de sindicat se opun ori renunţă la judecată şi pe cale de consecinţă să ceară introducerea lor în cauză, mai ales că în recurs reclamantul a depus la dosar lista tuturor membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea.
În speţă, o astfel de procedură nu era necesară chiar dacă ar fi existat membrii de sindicat care se opuneau acţiunii întrucât acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile contractului colectiv de muncă, iar sindicatul a solicitat respectarea unei dispoziţii cu caracter general, aplicabilă tuturor salariaţilor, iar individualizarea sumelor, precum şi a beneficiarilor plăţii este o problemă de executare.
Faţă de aceste considerente recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
