Drepturi salariale. Neacordarea concediului legal de odihnă, plata indemnizaţiei pt. concediul neacordat.Sentinţa civilă 226 din 6 februarie 2006 a Tribunalului Teleorman – Completul specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Prin cererea înregistrată la acest tribunal la data de 20.07.2005, reclamanta PG, domiciliată în Alexandria, judeţul Teleorman în contadictoriu cu pârâta SC Simpas SA cu sediul în Alexandria, str. 1 Mai, nr. 107, jud. Teleorman, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 19.403.390 lei vechi, sumă netă, reprezentând diferenţe sociale dintre salariul cuvenit şi neacordat şi cel efectiv acordat pe perioada 15.06.2004-15.06.2005, obligarea pârâtei la plata sumei de 16.273.028 lei vechi, sumă netă reprezentând c/val a 719 ore suplimentare lucrate efectiv pt. pârâtă şi neplătite, în perioada 15.06.2004-15.06.2005, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.347.130 lei vechi, sumă netă, reprezentând indemnizaţia concediu legal de odihnă, cuvenit şi neacordat de pârâtă pt. perioada lucrată 16.06.2004-15.06.2005, obligarea pârâtei la reactualizarea acestor sume cu indicele de inflaţie la data plăţii, să se constate că cele 84 zile concediu odihnă, menţionate eronat de pârâtă la încheierea contractului de muncă, constituie vechime în muncă, prin prestarea efectivă a muncii la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, arată că a fost angajata pârâtei în perioada 15.06.2004-15.06.2005, având funcţia de lucrător comercial, cu un salariu brut de 3.676.000 lei vechi, conform contractului individual de muncă. La 01.10.2004, pârâta i-a majorat salariul la 4.224.000 lei vechi brut.Deşi pârâta trebuia să-i plătească un salariu net de 2.915.900 lei vechi lunar pentru perioada 15.06.2004-1.10.2004 lunar, pârâta datorându-i o sumă netă de 4.247.700 lei vechi, diferenţe salariale în perioada precizată.
Pârâta SC Simpas SA a formulat întâmpinare f-6-7, prin care arată prin contractul individual de muncă încheiat cu petenta a fost stabilit un salariu de încadrare în sumă de 3.676.000 lei, ulterior modificat la 4.227.000 lei. Salariul de încadrare nu este egal cu salariul brut arată pârâta. Conform art.39 din contractul colectiv de muncă pt. personalul din salariul se plăteşte în cotă procentuală din încasările realizate de respectivul salariat (alin.2 lit. d al art.39)
În baza acestui articol, petenta a fost plătită în funcţie de încasările pe care le-a avut la magazin.
Activitatea pe care a prestat-o (de desfacere la magazin) este caracterizată de fluctuaţii în raport de diferiţi factori, inclusiv cererea, dar şi în raport de modul în care angajatorul îsi îndeplineşte sarcinile.
Astfel, salariatul si în speţă petenta, are posibilitatea de a realiza venituri superioare a salariului de încadrare, cum în fapt unii dintre salariaţi realizează, susţine pârâta.
Consideră că procentul stabilit de 4% din încasări este destul de ridicat.Salariul obţinut de reclamantă se datorează încasărilor mici realizate de aceasta (aprox. 50 mil.lei/lună).Prin acţiunea introdusă, reclamanta solicită un salariu ce corespunde procentului de 12% din încasări în condiţiile în care nici adaosul comercial nu reprezintă acest procent din preţul de desfacere a produselor.
Referitor la capătul al doilea de cerere, pârâta arată că dacă reclamanta a stat la locul de muncă mai mult de 8 ore/zi, se datorează preocupărilor sale în afara sarcinilor de serviciu. Nu i-a solicitat suplimentare şi nici nu avea interes să o facă în condiţiile în care încasările erau mici şi nu îşi realiza nici norma de lucru. Referitor la capătul 3 de cerere, pârâta arată că nu a beneficiat de Concediu de odihnă plătit. Această susţinere este nereală. Concediul de odihnă se acordă la cerere în caz contrar, asigurîndu-i-se plata compensatorie. Astfel în luna iunie 2005, reclamanta a beneficiat de drepturi băneşti de compensare a Concediului de odihnă neefectuat. Consideră pârâta că referitor la capătul 4 de cerere, de obligare la a face este inadmisibilă.
Cu privire la capătul 5 de cerere, pârâta arată că cele 84 de zile fără plată nu sunt menţionate eronat, ci în raport de salariul realizat de reclamantă. În condiţiile în care, prin salariul realizat, petenta nu a asigurat achitarea Contribuţiilor la aigurările sociale, vechimea în muncă a acestora nu poate fi stabilită decât în raport de timpul efectiv lucrat, conform salariului brut realizat.
În drept, îşi întemeiază apărarea pe Codul muncii, legea 130/1996.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:În urma calculării diferenţelor între sumele efectiv plătite din statele de plată şi salariul minim brut pe ţară, reglementat de lege pt. perioada solicitată de către reclamantă, se constată că diferenţele precitate se ridică la valoarea de 1230,22 lei RON, iar actualizate la inflaţie la nivelul sumei de 1295,74 lei RON, aşa cum rezultă din anexa nr. 1 – f.96.
Potrivit art. 159 alin 3 din Codul muncii, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară.
Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să-şi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia.
Angajatorul a încălcat dispoziţiile alin. 4 din Codul muncii privind salariul minim brut pe ţară, garantat în plată, ce trebuia adus la cunoştinţa salariaţilor, nu a preluat în contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta clauza retribuirii în procent de 4% deşi avea această obligaţie conform art. 17 alin 2 lit.j şi alin 3 al art. 17 din Codul muncii.
Referitor la orele suplimentare solicitate de reclamantă, se constată că nu există nici o adresă sau vreo comunicare din partea angajatorului că în afara celor 8 ore zilnic, cinci zile pe săptămână, aşa cum este prevăzut în contractul individual de muncă încheiat între părţi, ar fi solicitat ore suplimentare.
Prin urmare nu se justifică plata de către pârâtă a orelor suplimentare solicitate de reclamantă.
Referitor la capătul de cerere nr. 3 privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.347.130 lei vechi, reprezentând indemnizaţie CO cuvenit şi neacordat, instanţa constată că din calculul din anexa nr. 1 f 96 rezultă că suma cuvenită este de 148,10 lei RON, ceea ce reprezintă diferenţa dintre suma cuvenită şi suma de 281,81 lei RON plătită de către pârâtă.
Această sumă este cuprinsă în calculul sumei de 1295,74 lei (anexa 1) privind diferenţele de drepturi salariale cuvenite în perioada iunie 2004 – iunie 2005 şi actualizate la inflaţie.
Cu privire la înscrierea în carnetul de muncă a celor 84 zile de concediu fără plată la angajator nu există nici un document din care să rezulte acest lucru. Înregistrarea în carnetul de muncă s-a făcut în baza recalculării timpului de lucru funcţie de vânzările efective, volum al vânzărilor lunare stabilit unilateral de pârâtă şi pentru care nu există nici un document de comunicare sau negociere cu reclamanta.
Prin urmare, pârâta în mod greşit a recalculat timpul de lucru, acest fapt conducând la înregistrarea greşită a celor 84 zile de concediu fără plată în carnetul de muncă.
Cu privire la clauza de retribuire a salariaţilor din desfacere cu amănuntul la un procent de 4% din vânzări, clauză prevăzută în contractul colectiv de muncă, înregistrat şi la ITM Teleorman, se constată că în acest contract este omis a se specifica, aşa cum prevede Codul muncii că salariul minim pe economie este garantat în plată, angajatorul încălcând dispoziţiile art.159 al.4 din Codul muncii care prevede, salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată este adus la cunoştinţa salariţilor prin grija angajatorilor şi tot angajatorul nu a preluat în contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta clauza retribuirii în precent de 4% deşi avea această obligaţie conform art.17 al.2 lit.(j),(1) al.2 şi al.3 din Codul muncii.
Din verificările făcute asupra normării timpului de lucru la magazinele de desfacere şi prestările de servicii, precum şi din analiza foilor colective de prezenţă, s-a constatat că nu au fost efectuate peste timpul normat de muncă de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână pentru nici un salariat. Expertul a stabilit sumele ce ar trebui plătite de angajator, folosind ca bază de calcul diferenţele dintre salariul minim pe economie şi sumele efectiv plătite de pârâtă, reclamnatei PG, diferenţe neactualizate la inflaţia la care s-a aplicat cotele stabilite de lege pentru fiecare fel de datorie pe perioadele respective..potrivit anexei 2 la raportul de expertiză – f-97 pârâta datorează contribuţii aferente diferenţelor cuvenite, după cum urmează: şomaj – 43,106 RON, CAS 273,32 RON, sănătate – 86,12 RON, fond accidente de muncă şi boli profesionale – 6,5 RON.
Pentru considerente arătate mai sus, instanţa apreciază că reclamanta a probat în parte atribuţiile sale, şi în consecinţă, urmează să admită acţiunea în parte în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 1295,74 RON brut, reprezentând diferenţe între salariul efectiv încasat şi salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi recalcularea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă pe anul 2005.
Va obliga pe pârâtă să facă rectificarea corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, în sensul anulării înregistrării celor 84 de zile concediu fără plată.
