Procedura de majorare a salariilor a font conditionata succesiv prin ordinantele de urgenta care au fost declarate neconstitutionale, prin urmare salariile nu pot calculate în baza unor asemenea acte normative.
Prin actiunea înregistrata sub nr. 2319/87/2011 la data de 07.04.2011, reclamantul Uniunea Teritoriala a Sindicatelor Democratice Teleorman, în numele si pentru membrii sai de sindicat au chemat în judecata pe pârâtii Scoala cu clasele I-VIII Beuca, Inspectoratul Scolar al judetului Teleorman, Consiliul Local al comunei Beuca si Comuna Beuca prin primar, solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta acestia sa fie obligati la calculul si plata diferentelor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, începând cu 01 octombrie 2008, pâna la 31.12.2009 , cu actualizare la data platii, precum si reîncadrarea conform O.U.G. nr. 1/2010 si art. 30 din Legea nr. 330/2009 începând cu data de 01.01.2010, în sensul de a se lua în calcul si aplicarea Legii nr. 221/2008, astfel încât la 31.12.2009 valoarea coeficientului de multiplicare sa fie 100,00.
În motivarea actiunii, reclamantul, în esenta, a aratat ca, începând cu data de 1 octombrie 2008, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 221/2008, salariile personalului didactic, de predare si instruire, de pregatire practica si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar, trebuiau calculate luându-se ca baza de calcul o valoare de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000 .
Cu toate acestea, pârâtii au calculat salariile având ca baza valoarea de 299,933 lei, desi dispozitiile O.U.G. nr. 136/2008 si O.U.G. nr. 151/2008, în temeiul carora salariile au fost calculate, au fost declarate neconstitutionale prin Deciziile nr. 1221/12.11.2008 si nr. 984/30.06.2009 pronuntate de Curtea Constitutionala.
În consecinta, a apreciat reclamantul ca în raport de caracterul imperativ al prevederilor Legii nr. 221/2008 se impune obligarea pârâtilor la plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 începând cu 1 octombrie 2008, actualizate la data platii.
În drept reclamantul a invocat prevederile art. 283 din Codul Muncii , art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea 54/2003 , Legea nr. 221/2008, iar în dovedirea acesteia , la dosarul cauzei a fost depus tabelul cu membrii de sindicat în numele carora s-a formulat actiunea precum si adeverinte eliberate de unitatea scolara din care rezulta faptul ca membrii de sindicat în numele carora a fost promovata actiunea nu au beneficiat de aplicarea dispozitiilor legii nr. 221/2008.
Pârâtii, desi legal citati, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta constata urmatoarele:
Persoanele în numele si pentru care s-a formulat prezenta actiune, individualizate în tabelul anexa , au calitatea de personal didactic si didactic auxiliar în cadrul unitatii scolare pârâte , fiind salarizati potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce s-au acordat în anul 2008 personalului din învatamânt, în forma initiala, pâna la data de 1.10.2008 si potrivit prevederilor OUG nr. 151/2008 de modificare a ordonantei mai sus aratate în perioada 1.10 – 31.12.2008, dar si potrivit prevederilor OUG nr. 1/2009, nr. 31/2009 si 41/2009, prin care s-a modificat si completat OG nr. 15/2008, în perioada ianuarie – decembrie 2009.
Pe durata de aplicarea a OG nr. 15/2008, prin Legea nr. 221/27.10.2008, s-a majorat valoarea coeficientului de multiplicare , la 400,00 lei, pentru perioada 1.10.2008- 31.12.2008, cuantum care, reprezinta si valoarea de referinta pentru cresterile ulterioare intrarii în vigoare a acestui act normativ. Persoanelor în numele si pentru care s-a formulat prezenta actiune nu le-au fost calculate si acordate drepturile salariale potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008, ci potrivit prevederilor OUG nr. 151/2008, prin care, modificându-se prevederile OG nr. 15/2008, asa cum au fost aprobate si modificate prin Legea nr. 221/2008, s-a stabilit o valoarea a coeficientului de multiplicare de 299, 933 lei.
Cadrul legal în privinta salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar este reprezentat de Legea învatamântului nr. 84/1995, Legea nr. 128/1997 privind salarizarea personalului didactic si, începând cu data de 1.01.2008, de OG nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si 2009 personalului din învatamânt, acte normative în care este prevazut cuantumul salariilor de baza, al sporurilor si al indemnizatiilor de care beneficiaza aceste categorii profesionale.
Salarizarea cadrelor didactice din învatamântul preuniversitar se realizeaza, potrivit art. 48 din Legea nr. 128/1997, care arata, în al.1, ca salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii, si o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri si alte drepturi salariale suplimentare.
Salariile de baza pentru personalul didactic si didactic auxiliar, se stabilesc pe baza urmatoarelor elemente: valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 si coeficientii de multiplicare prevazuti de anexele 1 si 2.
Pe de alta parte, potrivit art. 48 al. 4 din acelasi act normativ, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabileste anual prin hotarâre a guvernului, dupa aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizarii obiectivelor, programelor si proiectelor stabilite.
În Anexa 2 la Legea nr. 128/1997 sunt indicate valorile coeficientilor de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic din învatamântul preuniversitar, defalcat pe trei perioade, respectiv: ianuarie- martie 2007, aprilie- septembrie 2007 si octombrie – decembrie 2007.
În anul 2008, prin art. 1 din OG nr. 15 /2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 si în anul 2009 personalului din învatamânt, s-a stabilit faptul ca, salariile personalului din învatamântul preuniversitar, pentru functiile didactice prevazute în anexele nr. 1.2, 2 si 3, se majoreaza în trei etape , respectiv :1 ianuarie- 31.03.2008, 1 aprilie – 30 septembrie 2008, 1 octombrie- 31 decembrie 2008, prin majorarea valorii coeficientului de multiplicare 1.000.
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31.03.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost 259, 593, în perioada aprilie – 30 septembrie 2008, de 275,168, iar în perioada 1 octombrie- 31 decembrie 2008 de 291,678 lei.
Coeficientii de multiplicare pentru personalul didactic din învatamântul preuniversitar au fost stabiliti prin anexa 2 la aceasta ordonanta, diferentiati pe functii didactice, grade didactice, vechime în învatamânt si în raport de nivelul studiilor necesare pentru ocuparea functiei, iar pentru personalul didactic auxiliar, coeficientii de multiplicare au fost stabiliti prin anexa 3 pe functii de executie, grade si trepte profesionale si în raport de nivelul studiilor necesare pentru ocuparea functiei.
Acesti coeficienti, care constituie cea de a doua variabila a salariului de baza, pe lânga coeficientul de multiplicare 1,000, nu au fost modificati în anii 2008 si 2009.
Prin Legea nr. 221/2008, fost aprobata cu modificari si completari OG nr. 15/2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, utilizat la stabilirea salariilor de baza ale personalului didactic si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar fiind majorat pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 la valoarea de 400, 00 lei, spre deosebire de valoarea de 291, 678 lei, stabilita pentru aceeasi perioada prin ordonanta aprobata .
Totodata, prin acelasi art. 1 al.1 lit. c se statueaza faptul ca, pentru functiile didactice prevazute în anexele nr. 1.2, 2 si 3, valoarea de 400,00 lei a coeficientului de multiplicare reprezinta si valoarea de referinta a acestui coeficient pentru cresterile ulterioare.
Prin Ordonanta de urgenta a guvernului nr. 136/2008 s-a hotarât modificarea OG 15/2008(aprobata cu modificari prin Legea 221/2008), în sensul micsorarii valorii coeficientului de multiplicare 1,000. Prin Decizia 1221/2008 a Curtii Constitutionale OUG 136/2008 a fost declarata neconstitutionala, fiind, ulterior respinsa prin Legea 57/2009.
Ulterior, prin OUG nr. 151/2008, s-au modifica prevederile OG 15/2008, asa cum a fost aprobata si modificata prin Legea 221/2008, în sensul micsorarii valorii coeficientului de referinta pentru perioada 1 octombrie- 31 decembrie 2008 de la valoarea de 400,000 lei la valoarea de 299,933 lei si a reglementarii unei valori a coeficientului de multiplicare 1,000 pentru anul 2009 de 299,933 lei , coeficient ce a fost avut în vedere la calcului salariului de baza.
Apoi, prin OUG 1/2009 (publicata în Monitorul Oficial 60 din 30 ianuarie 2009), prin care se modifica si se completeaza OG nr. 15/2008, statueaza ca, pentru perioada 1 ianuarie- 31 martie 2009 – prin trimitere la anexele 1,2 si 3 din OG 15/2008 asa cum a fost modificata prin OUG 151/2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000, ca si element de calcul al salariului de baza alaturi de coeficientii de multiplicare, este cea prevazuta în anexele 1,2 si 3 ale OG 15/2008, aprobata prin Legea nr. 221/2008, asa cum a fost modificata prin OUG 151/2008, adica valoarea din acest ultim act normativ.
Ulterior, prin art. 2 si 3 din OUG 31/2009 (publicata în Monitorul oficial 31 din 1 aprilie 2009), tot prin trimitere, în ceea ce priveste valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, la normele juridice din OG nr. 51/2008, s-a stabilit ca pentru perioada 01.04.2009-31.04.2009 coeficientul de multiplicare 1,000 are tot valoarea de 299,933 lei.
În fine, tot în ceea ce priveste valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, prin prevederile art. 2 din OUG nr. 41/2009( publicata în Monitorul Oficial nr. 286 din 30.04.2009) s-au modificat si completat înca o data prevederile OG nr. 15/2008, tot prin trimitere, la prevederile OG nr. 15/2008, asa cum au fost modificate prin OUG nr. 151/2008, prin care s-a micsorat valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de la 400 lei la 299,933 lei, stabilindu-se , asadar, ca valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este tot de 299,933 lei si în perioada 1.05.2009- 31.12.2009.
Prevederile articolului I punctul 2 si 3 din OUG 151/2008, adica tocmai prevederile legale prin care valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 era micsorata de la 400 ron, valoare care trebuia sa fie si valoarea de referinta pentru cresterile ulterioare ale salariilor personalului din învatamânt, cum fusese stabilita prin Legea nr. 221/2009, la 299, 933 lei, la care se face trimitere în normele de trimitere cuprinse în OUG nr. 1/2009, nr. 31/2009 si 41/2009, au fost declarate neconstitutionale prin Decizia 842 din 2 iunie 2009(filele 132-138), publicata în Monitorul Oficial 464 din 06.07.2009.
Totodata, prin decizia nr. 989/30.06.2009, publicata în Monitorul Oficial nr. 531/31.07.2009, au fost declarate neconstitutionale si prevederile art. 2 si 3 din OUG nr. 1/2009 si, prin Decizia nr. 3/04.11.2011, Înalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul în interesul legii admitând recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Galati si de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca , efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale Ordonantele de Urgenta ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 si nr.1/2009, dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferenta dintre drepturile salariale cuvenite functiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 si pâna la data de 31 decembrie 2009.
În ceea ce priveste solicitarea reclamantului de reîncadrare a membrilor de sindicat în numele carora a fost promovata actiunea conform O.U.G. nr. 1/2010 si art. 30 din Legea nr. 330/2009 începând cu data de 01.01.2010, în sensul de a se lua în calcul si aplicarea Legii nr. 221/2008, astfel încât la 31.12.2009 valoarea coeficientului de multiplicare sa fie 100,00, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 30 alin (5) din Legea nr. 330/2009 în anul 2010, personalul aflat în functie la 31 decembrie 2009 îsi va pastra salariul avut, fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de baza, solda functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de încadrare va fi cel/cea corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, la care se adauga sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la lege, sporurile prevazute în anexele la lege ramase în afara salariului de baza, soldei functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatiei lunare de încadrare acordându-se într-un cuantum care sa conduca la o valoare egala cu suma calculata pentru luna decembrie 2009.
Conform art. 5 alin (1) din O.U.G. nr. 1/2010 , începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în functie la 31 decembrie 2009 îsi pastreaza salariul, solda sau, dupa caz, indemnizatia lunara de încadrare brut/bruta avute la aceasta data, fara a fi afectate de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevazute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, iar potrivit alin. (6), reîncadrarea personalului didactic din învatamânt la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri în domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobata prin Legea nr. 300/2009.
În conditiile în care la data promovarii actiunii, membrii de sindicat în numele carora a fost promovata actiunea au fost reîncadrati potrivit dispozitiilor Legii nr. 285/2010 si Ordinului nr. 42/77/2011, care prevad ca în anul 2011 personalul platit din fonduri publice se reîncadreaza corespunzator transelor de vechime în avute în luna decembrie 2010, pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale detinute, stabilindu-se clasa de salarizare, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de încadrare determinându-se prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15%, nu se poate dispune, retroactiv, reîncadrarea acestora conform O.U.G. nr. 1/2010 si art. 30 din Legea nr. 330/2009 .
În raport de cele expuse , instanta va admite în parte pretentiile reclamantului si va obliga pârâtii Scoala cu clasele I-VIII Beuca, Inspectoratul Scolar al judetului Teleorman, Consiliul Local al comunei Beuca si Comuna Beuca prin primar la plata catre fiecare membru de sindicat a diferentelor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, începând cu 1 octombrie 2008 pâna la data de 31 decembrie 2009, cu actualizare la data platii conform art. 161 alin. 4 Codul Muncii.