Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, decizia nr.669/R din 18 martie 2008
Prin sentinţa civilă 2523 din 17 dec.2007, Tribunalul Sălaj a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta SC P. SA Bucureşti.
A admis acţiunea formulată de reclamanta S.E. şi a obligat pe pârâta SC P. SA Bucureşti să achite reclamantei suma de 6.264,06 lei reprezentând prima de Paşti şi de Crăciun cuvenite pentru perioada 2004-2006, actualizată în raport de indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele:
Reclamanta a fost angajata societăţii comerciale pârâte. Conform contractului colectiv de muncă pe anul 2004 (art.168 alin.1) cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun salariaţii SNP P. SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP P. SA. S-a prevăzut de asemenea că, pentru anul 2003, suplimentarea va fi introdusă în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractul colectiv de muncă a fost menţinut pentru anii 2004-2005, dar reclamanta nu a beneficiat de suplimentările respective.
S-a apreciat de către prima instanţă că acţiunea este întemeiată, fiind obligată pârâta să plătească suma arătată în dispozitiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. SA Bucureşti, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii.
În motive s-a arătat în esenţă că, în anul 2003 primele de Paşti şi de Crăciun au fost achitate salariaţilor, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărţite la 12, şi au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greşit prima instanţă a reţinut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu şi în anii 20042007, deşi suma iniţial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (20042007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajaţii să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajaţii au avut dreptul şi în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanţă este şi eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe P., deşi conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculează în raport de salariul de bază mediu pe SNP P. SA, în consecinţă, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acţiunea reclamantului este prescrisă, în raport de dispoziţiile art.283 alin.1 din C. muncii, care arată că, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Recursul nu este întemeiat.
Astfel, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune se constată că excepţia formulată de societatea comercială pârâtă este neîntemeiată.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.166 din Codul muncii, conform cărora, acţiunile vizând drepturi salariale sunt supuse termenului de prescripţie de 3 ani. Având în vedere data la care s-a formulat acţiunea (10 sept.2007) rezultă că pretenţiile pentru anul 2004 cu titlu de drepturi de natură salarială au fost formulate în termen.
În ceea ce priveşte fondul cauzei se constată că motivele de recurs formulate nu sunt întemeiate.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii comerciale rezultă că partenerii sociali au convenit ca salariaţii SNP P. SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP P. SA.
Valoarea concretă, modalităţile de acordare, condiţiile, criteriile şi beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat şi F.S.L.I. P. (art.168 alin.1).
S-a mai precizat în art.168 alin.2 din C.C.M. că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, aşa cum s-a arătat mai sus se desprinde regula obligaţiei angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paşti şi de Crăciun) câte o sumă de bani egală pentru toţi angajaţii – stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP – sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul şi excepţia referitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepţiile sunt de strictă interpretare, susţinerea pârâtei în sensul în care suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi aşa, dispoziţiile alin.1 din art.168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligaţie care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecinţă, cu totul corect prima instanţă a reţinut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun se cuvin angajaţilor, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art.168 alin.1 rezultă că la evenimentele respective se plăteşte câte o suplimentare, făcând excepţie doar anul 2003, când plata s-a făcut eşalonat pe întregul an (alin.2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanţă faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reţine eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce priveşte suma la care a fost obligată SNC P. SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanţă stabilind prima pentru Crăciun 2004 la suma de 980 lei, din care rezultă că salariul mediu brut la nivelul societăţii comerciale este de 9.800.000 lei (vechi).
Faţă de cele de mai sus se constată că nici unul din motivele de recurs formulate de societatea pârâtă nu este întemeiat, iar sentinţa fiind legală şi temeinică, va fi menţinută în întregime.
15
