Prin sentinţa civilă nr.722 din 30.03.2007 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.1389/121 din 15.02.2007 s-a admis acţiunea civilă a reclamantului V. A.A obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de fidelitate pe perioada 1.01.2005-31.12.2005 şi prima de concediu pe anii 2004 şi 2005.S-a admis cererea de chemare în garanţie a I. G.P.R. Bucureşti.A obligat chematul în garanţie să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor salariale solicitate de reclamant.S-au respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a I. G.P.R. Bucureşti şi a necompetenţei materiale a instanţei.Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr.1389/121 din 15.02.2007 la Tribunalul Galaţi reclamantul V.A. a chemat în judecată pe pârâtul I.P.J. Galaţi solicitând obligarea acestuia să-i plătească drepturile salariale privind sporul de fidelitate pentru perioada anului 2005 cât şi a primei de concediu pentru anii 2004 şi 2005.Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie I.G.P.R. Bucureşti instanţa de fond a respins-o ca nefondată motivat de faptul că pârâta este ordonator de credite, are personalitate juridică distinctă si utilizează creditele bugetare repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduce iar potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 aceasta este unitatea centrală a poliţiei române şi are competenţa teritorială generală precum şi atribuţii privind conducerea, îndrumarea şi coordonarea activităţilor unităţilor subordonate respective şi a unităţii pârâte.S-a mai reţinut de instanţa de fond că, conform art. 6 din OG 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor Pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţanaţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază .”, spor calculat în raport cu vechimea în specialitate.Ulterior prin art. 2 alin 1 din OUG 118/2004, s-a dispus suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 6 din OG 38/2003 pentru anul 2005, a mai reţinut instanţa de fond.
De asemenea, potrivit art. 37 alin 2 din OG 38/2003 la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”, a reţinut instanţa de fond.Ulterior prin art. 7 alin 3 din Legea nr. 519/2003, art. 8 alin 7 din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin 5 din Legea nr. 379/2005 s-a dispus succesiv suspendarea aplicării prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă pentru anii 2004 şi 2005.Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 56 şi 64 din Legea nr. 24/2000 după intrarea în vigoare a unui act normativ, suspendarea acestuia este posibilă doar printr-un act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior, iar la expirarea perioadei de suspendare actul normativ reintră în vigoare ori în speţă aceste dispoziţii nu au fost respectate, dreptul fiind suspendat prin acte normative inferioare celui prin care a fost stabilit.Curtea Constituţională, a reţinut instanţa de fond, a apreciat just ca aceste suspendări succesive sunt în esenţa neconstituţionale nefiind în concordanţă cu art. 53 din Constituţie care limitează legislativul cu privire la restrângerea unor drepturi doar în anumite cazuri: apărarea sănătăţii, securităţii naţionale a ordinii şi moralei publice a drepturilor şi libertăţilor ori în situaţii de dezastru sau calamităţi, situaţii ce nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă, dar care exced competenţei Curţii deoarece actele normative respective au fost abrogate şi nu mai pot fi declarate neconstituţionale (DCC.56/2005).Ca atare, controlul asupra acestor norme cade sub incidenţa instanţelor specializate şi competente în soluţionarea litigiilor de muncă în raport de obiectul dedus judecăţii, respectiv neacordarea drepturilor salariale – a se vedea D. 823/9.03.2006 a ICCJ – care apreciază că normele menţionate anterior au fost elaborate şi aplicate cu încălcarea legii fundamentale precum şi a normelor speciale.Aşadar în speţă, reclamantul este îndrituit a solicita şi primi drepturile salariale solicitate conform art.161 alin 4 si art. 269 din Codul muncii, dispoziţii care consfinţesc obligaţia angajatorului de a-l despăgubi pe salariat în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale în situaţia în care nu i-a achitat drepturile salariale, a mai reţinut instanţa de fond.Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul I.P.J. Galaţi şi chematul în garanţie I.G.P. R. Bucureşti considerând-o nelegală.Prin decizia civilă nr. 734/R/31.08.2007 pronunţată de C.A. Galaţi
au fost admise recursurile declarate de pârâtul I.J.P. Galaţi şi chematul în garanţie I.G.P. R. Bucureşti.
S-a modificat în parte sentinţa civilă nr.722 din 30.03.2007 a Tribunalului Galaţi şi s-a dispus înlăturarea din sentinţă obligarea pârâtului şi a chematului în garanţie la plata drepturilor băneşti pentru perioada 30.04.2005-31.12.2005.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile pentru următoarele considerente:Într-adevăr din actele dosarului rezultă că reclamantul în anul 2005 a lucrat în perioada 1.01.2005-30.04.2005 şi nu întreg anul 2005, astfel acestuia i se cuvenea un spor de fidelitate numai pentru perioada 1.01.2005-30.04.2005.Sub acest aspect hotărârea instanţei de fond este nelegală,acordând drepturi băneşti mai mari decât se cuveneau.Referitor la celelalte susţineri ale pârâtului şi chematului în garanţie referitor la fondul cauzei, acestea nu pot fi primite.Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond sporul de fidelitate cât şi prima de vacanţă au fost acordate prin art.6 şi respectiv art. 37 alin. 2 din Ordonanţa de Guvern nr. nr. 38/2002.Este adevărat că acordarea acestor drepturi băneşti a fost suspendată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 118/2004 şi legile bugetare nr. 507/2003 pentru anul 2004 şi nr. 511/2004 pentru anul 2005 dar aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, a fost suspendată numai acordarea dreptului dar prin aceasta nu s-a pierdut dreptul, efectele suspendării încetând odată cu încetarea efectelor actelor normative de suspendare, legile bugetului de stat fiind anuale (art. 11 din Legea nr. 500/2002 şi art. 138 alin. 2 din României).Sporul de fidelitate ca şi prima de vacanţă sunt drepturi prevăzute de lege, recunoscute de lege nefiind elemente din lege,or neacordarea lor ar echivala cu o privare de un drept prevăzut de lege.Întreruperea acordării dreptului nu înseamnă pierderea dreptului.Neprevederea drepturilor băneşti în fondurile bugetare aprobate anual este o problemă de executare, neputând constitui o justificare a neacordării unui drept legal recunoscut şi prevăzut de lege,fondurile bugetare putându-se constitui în condiţiile legii.Nu poate fi primită nici susţinerea chematului în garanţie I.G.P.R. Bucureşti că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.Aşa cum arătat chiar chematul în garanţie,acesta este ordonator secundar de credite.Deşi nu calculează şi stabileşte drepturile salariale ale reclamantului, chematul în garanţie, prin natura atribuţiilor ce-i revin, asigură mijloacele băneşti necesare acordării acestor drepturi cu fondurile alocate de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Nu este întemeiată nici susţinerea că instanţa de fond a încălcat competenţa materială întrucât reclamantul solicită drepturi băneşti, obiect care excede celor menţionate în art. 911 din Legea nr.188/1999.
