Instanţa de fond a considerat fondată cererea reclamanţilor, motivând că aceştia sunt funcţionari publici în cadrul DMIS Mureş, iar drepturile salariale reprezentând suplimentul postului şi cel corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute de art. 31 lit.”c” şi „d” din Legea nr. 188/1999, ele se cuvin şi pentru perioada în care a fost suspendată acordarea lor. În ceea ce priveşte sporul de confidenţialitate, instanţa a avut în vedere prevederile art. 46 din Legea nr. 188/1999, care instituie obligaţia de păstrare a secretului de serviciu şi confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile şi documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei, deci este o obligaţie corelativă raporturilor de serviciu, iar sporul de fidelitate este prevăzut de art. 3 lit. „f” din Legea nr. 188/1999 şi se transpune în practică prin existenţa securităţii raporturilor de serviciu, a stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, precum şi de art. 39 alin.2 lit. „d” din Codul muncii. Acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică a fost justificată prin activitatea care necesită solicitare psihică şi stres, efort suplimentar ce trebuie remunerat şi prin incidenţa dispoziţiilor art. 31 alin. 2 coroborat cu art. 3 lit.c,d şi e din Legea nr. 188/1999 republicată.
Tichetele de masă s-au acordat în considerarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către pârâta DMPS Mureş, care a solicitat a se ţine cont de faptul că această instituţie nu a făcut altceva decât să se conformeze prevederilor actelor normative în vigoare şi anume art. 15 din OG nr. 6/2007, art. 8 din OUG nr. 226/2008 şi legilor bugetului de stat pentru anii 2006-2009 precum şi prevederilor Legii nr. 188/1999 republicată.
S-a mai precizat că MFPS, în calitate de ordonator principal de credite nu a deschis creditele necesare plăţii sporurilor solicitate şi că, deşi este de acord că unele categorii de funcţionari publici primesc sporurile, situaţia creată trebuie rezolvată prin implementarea unui sistem unitar de salarizare.
Reclamanţii intimaţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, susţinând că sporurile solicitate sunt justificate, atât prin incidenţa prevederilor legale cât şi prin natura atribuţiilor lor de serviciu, invocând practica judiciară şi Decizia nr. 185/2009.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul pârâtei este fondat.
Sporurile reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt într-adevăr prevăzute de art. 31 lit.c şi d din Legea nr. 188/1999 republicată, dar nu sunt cuantificate. În acest context, cuantificarea trebuie făcută prin lege sau dispoziţii date în aplicarea legii, aceasta nefiind atributul instanţei.
De altfel, în soluţionarea cererii de recurs în interesul legii, şi anume Decizia XX din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 lit. C şi d din Legea nr. 188/1999, în lipsa unei cuantificări legale, cele două drepturi salariale nu se pot acorda pe cale judecătorească. În plus, acordarea de către instanţă a celor două suplimente, împrumutând criterii de cuantificare din alte dispoziţii legale sau stabilind ea însăşi cuantificarea după diverse criterii, ar nesocoti decizii ale Curţii Constituţionale, cum ar fi spre exemplu Decizia nr. 820/2008.
În ceea ce priveşte sporurile de confidenţialitate, stabilitate, fidelitate şi suprasolicitare neuropsihică şi de stres, prima instanţă în mod eronat a apreciat că se justifică şi sunt prevăzute de Legea nr. 188/1999 republicată.
Simplul fapt că art. 3 din lege prevede principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice, printre care şi cel al eficienţei, eficacităţii, stabilităţii, responsabilităţii, orientării către cetăţean, nu justifică acordarea unor sporuri salariale neprevăzute în mod expres în cuprinsul legii în baza căreia se calculează drepturile salariale ale acestor categorii de personal.
Potrivit art. 31 din Legea nr.188/1999 republicată, funcţionarii publici au dreptul la salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, ei beneficiind de prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii, relevant de reţinut fiind că lit. „c” şi „d” ale alineatului 1 din art. 31 au fost abrogate prin Legea nr. 330/2009 de la data de 12 noiembrie 2009.
La fel, împrejurarea că la art. 46 din acelaşi act normativ este prevăzută obligaţia funcţionarilor publici de păstrare a secretului de stat, de serviciu şi confidenţialitate, nu justifică acordarea sporului de confidenţialitate.
Tichetele de masă sunt prevăzute de Legea nr. 142/1998 dar, acordarea acestora nu este reglementată prin norme imperative, potrivit art. 1 din lege, legiuitorul nu a instituit în sarcina angajatorului obligaţia de acordare a acestor tichete de masă, ci o posibilitate care se poate sau nu realiza în funcţie de dispoziţiile Legii bugetului de stat, deci dacă se pot aloca fonduri cu acest titlu.
Funcţionarii publici pot beneficia de sporuri salariale în condiţiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcţionarilor publici şi de legislaţia specifică instituţiei publice unde îşi desfăşoară activitatea, astfel că aceştia nu pot negocia sporuri sau prestaţii suplimentare în bani, cum ar fi clauze de mobilitate sau confidenţialitate, în condiţiile art. 25 şi 26 din Codul Muncii.
Faţă de considerentele arătate, văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul şi a modificat hotărârea în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor.
