C. muncii, art. 241 alin. (1) lit. d) Legea nr. 130/1996, republicată, art. 1, art. 12 alin. (1)
CCM 2007-2010, art. 3, art. 40
■ Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional cuprinde drepturile şi obligaţiile angajatorilor şi ale salariaţilor cu privire la condiţiile generale de muncă prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi drepturile convenite în procesul de negociere, clauzele sale producând efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ţară, indiferent de forma de capital social a angajatorului; drepturile decurgând din contractele individuale de muncă nu pot fi inferioare celor prevăzute de contractele colective.
■ Prin contractele colective de muncă, ce se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor publice, nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile salariaţilor din instituţiile bugetare a căror acordare şi al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 2464/R din 18 iunie 2008, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 298 LM/AS din data de 29.01.2008, Tribunalul Giurgiu, Secţia civilă, a respins acţiunea formulată de Sindicatul Liga Cadrelor Didactice G. împotriva pârâţilor Şcoala M. şi Consiliul Local M.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că acţiunea este nefondată, întrucât prevederile art. 40 CCM 2007-2010, prin care se stabilesc coeficienţii minimi de ierarhizare şi care, la alin. (1) pct. 2 lit. d), dispun în sensul stabilirii coeficientului 2 pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare, nu sunt aplicabile membrilor sindicatului reclamant.
Chiar în cuprinsul acţiunii, a mai reţinut instanţa de fond, se arată că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră.
Salariile cadrelor didactice sunt stabilite prin legi speciale, avându-se în vedere criterii specifice activităţii didactice şi pedagogice ale acestei categorii. Coeficienţii prevăzuţi la art. 40 sunt calculaţi pentru 170 de ore lunar, respectiv pentru cei care prestează activitate în program zilnic de 8 ore.
Salariul de bază minim brut negociat, stabilit pentru anul 2007 la 440 lei şi nivelul de 880 lei pentru funcţiile cu studii superioare sunt utilizabile la stabilirea salariilor personalului care negociază drepturile salariale prin contractele colective sau individuale de muncă, şi nu pentru salariaţii din sectorul bugetar, ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin acte normative. De altfel, la art. 3 alin. (2) din acelaşi contract se prevede în mod special că, prin contractele colective de muncă, ce se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor publice, nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul Sindicatul Liga Cadrelor Didactice G, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, următoarele:
In conformitate cu prevederile art. 40 CCM 2007-2010, începând cu anul 2007, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, iar pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare, salariul minim de bază este de 880 lei.
Potrivit art. 2 alin. (1) CCM 2007-2010, contractul cuprinde drepturile şi obligaţiile angajatorilor şi ale salariaţilor cu privire la condiţiile generale de muncă prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi drepturile convenite în procesul de negociere, clauzele sale producând efecte pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ţară, indiferent de forma de
capital social, conform art. 3 alin. (1) lit. a) CCM 2007-2010, art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 130/1996 şi art. 241 alin. (1) lit. d) C. muncii.
In condiţiile în care salariul este unul dintre elementele esenţiale ale contractului individual de muncă, rezultă că, prin neacordarea, începând cu 01.01.2007, a salariului de bază minim brut reglementat de art. 40 CCM 2007-2010, unităţile de învăţământ încalcă dispoziţiile art. 10 din acest contract colectiv de muncă, având în vedere, în mod nepermis, cuantumul de 390 lei.
Recurentul a mai criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că, în mod greşit, Tribunalul a respins cererea, cu motivarea că reclamantul nu a probat în niciun mod faptul că membrii săi au efectuat 170 ore/lună, pentru a fi îndreptăţiţi să pretindă salariul minim prevăzut de art. 40 alin. (4). Procedând astfel, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 103/1998 privind structura normei didactice în învăţământul preuniversitar, ale art. 42 alin. (1) Secţiunea 1 Capitolul 4 din Legea nr. 128/1997 şi art. 15 CCM unic la nivelul judeţului Giurgiu –
Ramura învăţământ.
Or, reclamantul a făcut dovada că membrii de sindicat îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 128/1997, fiind absolvenţi cu diplomă de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior şi că personalul didactic şi didactic auxiliar cu studii superioare arc o durată a timpului de lucru, în medie, de 8 ore/zi, 5 zile pe săptămână şi că, începând cu 1.01.2007, salariul de încadrare al membrilor de sindicat este inferior celui prevăzut de art. 40 alin. (1) CCM 2007-2010.
A mai arătat recurentul că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 40 alin. (1) CCM 2007-2010, pe motiv că părţile ar fi salariaţi în sectorul bugetar, iar drepturile lor stabilite prin legi speciale, întrucât le sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi art. 101 din contract, conform cărora drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin contractele colective de muncă şi, în plus, nici CCM la nivel de ramură învăţământ şi nici CCM la nivelul Inspectoratului Şcolar al judeţului Giurgiu nu conţin clauze referitoare la salariul de bază minim brut în învăţământ, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile din CCM unic la nivel naţional, care are caracter obligatoriu pentru toţi salariaţii şi angajatorii din ţară.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din CCM unic la nivel naţional înregistrat sub nr. 2895/29.11.2006 la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, acesta produce efecte în privinţa tuturor salariaţilor din ţară, indiferent de forma de capital a angajatorului, iar, potrivit art. 101 al aceluiaşi contract, drepturile decurgând din contractele individuale de muncă nu pot fi inferioare celor prevăzute de contractele colective.
Cu toate acestea, dispoziţiile evocate nu pot fi privite izolat, ci trebuie interpretate sistematic, prin corelarea lor cu prevederile art. 3 alin. (2) CCM 2007-2010.
In mod corect, prima instanţă s-a raportat la dispoziţiile la art. 3 alin. (2) CCM 2007-2010, text care prevede în mod expres că, prin contractele colective de muncă, ce se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor publice, nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, care înlătură expres de la negociere clauzele referitoare la drepturile salariaţilor din instituţiile bugetare, ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin legi speciale.
Aşa fiind, este corectă concluzia instanţei de fond, în sensul că prevederile art. 40 din acelaşi contract colectiv de muncă nu sunt incidente în cazul salariaţilor din sectorul bugetar, ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin acte normative, ci îşi găsesc aplicarea numai pentru determinarea salariilor personalului care negociază drepturile salariale prin contractele colective sau individuale de muncă.
Câtă vreme, potrivit art. 157 alin. (2) C. muncii, sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabilesc prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative, chiar dacă, din cuprinsul contractelor colective de muncă ale ramurii învăţământului ori încheiate la nivelul Inspectoratului Şcolar al judeţului Giurgiu lipsesc menţiunile referitoare la salariul de bază minim brut în învăţământ, acesta este cel determinat prin actele normative, ce reglementează salarizarea personalului din învăţământ. Această situaţie nu împiedică aplicarea altor dispoziţii din CCM 2007-2010 salariaţilor din învăţământ, celor din domenii ce nu au fost excluse prin norme speciale de la negociere, aşa cum dispune chiar art. 95 alin (1) din Legea nr. 128/1997.
Legislaţia aplicabilă salarizării personalului didactic este reprezentată de Legea învăţământului nr. 84/1995, Legea privind Statutul personalului didactic nr. 128/1997 şi O.G. nr. 11/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învăţământ, acte normative în care sunt prevăzute cuantumul salariilor, sporurile şi indemnizaţiile de care pot beneficia salariaţii din învăţământ, precum şi modalităţile de plată ale acestora.
Pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ, salariile de bază se stabilesc între limite minime şi maxime aferente funcţiilor din anexele O.G. nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Curtea reţine că pentru învăţământ, fară să se facă distincţie asupra nivelului de studii, în anul 2007, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit prin H.G. nr. 1825/2006, la nivelul de 390 lei lunar.
Critica privind greşita reţinere de către instanţa de fond a împrejurării că membrii de sindicat nu prestează un program de 170 de ore lunar este întemeiată, întrucât, în cauză, membrii de sindicat încadraţi pe funcţii pentru care condiţia de pregătire cerută este cea de studii superioare sunt cadre didactice ori cadre didactice auxiliare, astfel încât le sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea învăţământului, precum şi cele ale art. 1 din O.G. nr. 103/1998.
Este întemeiată şi susţinerea recurentului, potrivit căreia şi ceilalţi membri de sindicat, personal nedidactic, prestează activitatea în condiţiile prevăzute de lege, îndeplinind cerinţa privind cantitatea de muncă ce trebuie depusă, câtă vreme au o durată normală medie a timpului de muncă, reglementată legal şi convenţional de 8 ore pe zi şi 40 ore pe săptămână.
Cu toate acestea, Curtea reţine că instanţa fondului a apreciat în mod corect caracterul necuvenit al drepturilor pretinse, întrucât nu există un temei legal pentru acordarea acestora, iar faţă de această împrejurare, nu mai prezintă relevanţă faptul că solicitanţii îndeplinesc cerinţa privind orele minime lucrate lunar.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că recursul este nefondat şi l-a respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
