Art. 289 Codul muncii
Prin sentinta civila nr. 1960/2010, Tribunalul Constanta a respins exceptia prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea si a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâta SC THR M.R. SA.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 11605/118/2009 reclamantul M.G. a chemat în judecata pe pârâta S.C. THR M.N. S.A, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna anularea deciziei de concediere nr. 638/06.10.2009 emisa de pârâta, cu consecinta reintegrarii sale în postul anterior detinut si a obligarii pârâtei la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, sume actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Reclamantul a invocat tardivitatea emiterii deciziei de concediere, apreciind ca aceasta a fost emisa dupa mai mult de 6 luni de la data savârsirii faptei, fiind astfel încalcate prevederile art. 268 alin.1 Codul muncii.
Pe fondul cauzei, reclamantul a învederat ca pârâta nu a emis o decizie de reintegrare în functie, în baza hotarârii judecatoresti executorii, desi a sustinut ca a procedat la reintroducerea sa în condica de prezenta si a efectuat cuvenitele modificari în programul informatic privind evidenta salariatilor.
La termenul din 20.01.2010, instanta a calificat exceptia tardivitatii emiterii deciziei de concediere, invocata de reclamant, ca fiind exceptia prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea, pornind de la natura termenelor reglementate de art. 268 alin.1 Codul muncii. La acelasi termen de judecata, a fost unita cu fondul exceptia mentionata, întrucât, în temeiul art. 137 alin.2 C.proc.civ., instanta a apreciat ca fiind utile solutionarii exceptiei, probe comune cu cele necesare fondului.
Retinând pe de o parte ca abaterea disciplinara savârsita de reclamant a avut caracter continuu, astfel ca termenul de prescriptie începe sa curga de la data epuizarii faptei ce atrage raspunderea disciplinara, iar pe de alta parte ca sanctionarea angajatorului prin calcularea termenului de prescriptie de la data primei absente nemotivate ar reprezenta o încalcare a principiului respectarii bunei-credinte în raporturile contractuale, instanta va respinge exceptia prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea ca nefondata.
Pe fond s-a apreciat ca actiunea este nefondata deoarece rezulta fara putinta de tagada ca în perioada care a precedat emiterii deciziei de sanctionare, ulterior pronuntarii hotarârii judecatoresti executorii de reintegrare în functie, reclamantul nu s-a prezentat la locul de munca, dupa cum el însusi a sustinut, pentru singurul considerent al inexistentei unei decizii unilaterale a angajatorului prin care sa se dispuna efectiva sa reintegrare.
Reclamantul s-a rezumat la corespondenta purtata cu pârâta, invocând inexistenta deciziei de reintegrare, desi adresele expediate de societate erau clare asupra modului în care aceasta interpreta dispozitiile instantei. Prin urmare, fiind în posesia unui titlu executoriu care consacra redobândirea calitatii de salariat, reclamantul era cel obligat sa dea eficienta acestui titlu, prin prezentarea la serviciu, abia în cazul refuzului pârâtei de a-l reprimi având posibilitatea recurgerii din nou la instanta.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurentul reclamant care a formulat urmatoarele critici:
Este adevarat ca legislatia nu prevede obligativitatea emiterii unei decizii de reintegrare, însa din probele administrate nu rezulta ca pârâta ar fi procedat la reintegrarea salariatului.
În mod eronat instanta de fond a retinut culpa reclamantului prin neprezentarea „cel mai târziu de la data la care reclamantul a primit cea din urma adresa (5351/01.07.2009), moment de la care îi revenea obligatia de a se prezenta la serviciu”. Obligatia de a executa hotarârea judecatoreasca definitiva si irevocabila îi apartine angajatorului si nu angajatului, iar neîndeplinirea acesteia este o infractiune, pentru care, de altfel, recurentul a formulat si plângere penala, nesolutionata însa.
Solicita instantei sa observe ca angajatorul nu a adus la cunostinta reclamantului faptul ca a fost reactivat contractul si nici ca a fost luata masura reintroducerii în condica de prezenta, fapt ce denota ca masurile întreprinse au fost ascunse si nu a existat intentia reala de a fi reintegrat, fapt neretinut de catre instanta de fond.
De asemenea, în considerente, instanta de fond a retinut în mod eronat faptul ca singurul considerent al neprezentarii la locul de a fost inexistenta unei decizii unilaterale a angajatorului de reintegrare, întrucât, atât în actiune, cât si prin concluziile scrise s-a evidentiat de catre reclamant, inexistenta unei date certe (privind data reintegrarii) comunicate de catre angajator.
Fata de acest aspect, solicita sa se constate ca, pe de o parte o persoana nu se poate prezenta la o institutie fara o dovada a calitatii de salariat (hotarârea nu reprezinta o dovada, ci doar o premisa a obtinerii acestei calitati), astfel încât reclamantul avea, fie posibilitatea de a formula plângere penala (ceea ce a si facut, dar care nu s-a solutionat nici pâna în prezent), fie de a urma etapa executarii silite, în care, fiind vorba despre o obligatie „de a face intuituu personae”, avea ca unica solutie dispozitiile art. 5803 din Codul de procedura civila, modalitate de durata, costisitoare si fara efect practic.
Prin cererea completatoare, recurentul a invocat si motivul de casare prevazut de art. 304 pct.1 cod procedura civila si anume ca instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale deoarece au intervenit modificari în compunerea completului de judecata.
Intimata pârâta a invocat tardivitatea completarii motivelor de recurs iar pe fond a solicitat respingerea recursului întrucât reclamantul este în culpa pentru neexecutarea sentintei în ce priveste reintegrarea în munca atâta vreme cât nu a dat curs adreselor societatii de a se prezenta la birou pentru încheierea contractului de munca.
Analizând sentinta recurata în raport de criticile formulate, de probele administrate în cauza si de dispozitiile legale incidente, Curtea constata ca recursul este nefondat.
Instanta va solutiona cu prioritate exceptia tardivitatii completarii motivelor de recurs în considerarea disp. art. 137 alin.1 cod procedura civila.
Cu privire la aceasta exceptie, trebuie observat ca recurentul a solicitat prin cererea formulata la 12.04.2011 sa se constate nelegalitatea modificarii componentei completului de judecata întrucât judecatorul care a participat la dezbateri si a pronuntat hotarârea în cauza, nu a mai facut parte din acest complet pâna la acea data.
Aceasta exceptie chiar daca face trimitere la motivul de casare prevazut de art. 304 pct.1 cod procedura civila în realitate antameaza problema reglementata de art. 260 cod procedura civila însa acesta considera ca la pronuntarea hotarârii trebuia sa participe judecatorul care a administrat probele în cauza desi textul se refera la o alta situatie si anume la obligatia de a se pronunta hotarârea de catre aceiasi judecatori care au participat la judecata si în fata carora s-au pus concluzii cu ocazia închiderii dezbaterilor.
Curtea nu poate retine o astfel de aparare deoarece înlocuirea unui judecator din compunerea completului de judecata la unul din termene s-a facut legal, cu respectarea dispozitiilor din Regulament având în vedere ca acesta s-a aflat în concediu medical la data de 23.11.2010 iar înlocuirea s-a facut cu judecatorul din planificarea de permanenta aprobata în sedinta de Colegiu prin hotarârea nr. 37/2010, acesta participând la judecata cauzei.
Asadar, instanta a fost legal constituita.
Pe fondul cauzei, Curtea constata ca este corecta interpretarea data de instanta de fond probelor administrate în cauza.
Astfel, prin sentinta civila nr. 1369/21.11.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 204/09.05.2008 si reintegrarea reclamantului în functia detinuta anterior.
Conform art. 289 codul muncii “hotarârile pronuntate în fond sunt definitive si executorii de drept”.
De vreme ce instanta a dispus anularea deciziei de concediere intra în functiune principiul retroactivitatii, adica nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci si pentru trecut, înlaturând efectele concedierii produse intre momentul emiterii actului si cel al anularii de catre instanta.
Din acest principiu izvoraste si cel al repunerii în situatia anterioara, ceea ce înseamna ca persoana în cauza trebuie sa-si recupereze toate drepturile de care a fost deposedata prin decizia nelegala a angajatorului, respectiv statutul de salariat, functia, postul, locul de munca, precum si despagubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioada cât a fost împiedicat sa-si îndeplineasca atributiile de serviciu.
În aceste conditii nu este necesara emiterea unei decizii noi prin care angajatorul sa dispuna repunerea salariatului în postul detinut anterior, deoarece cu ocazia solutionarii litigiului s-a transat aceasta problema a functiei ocupata de salariat, astfel ca angajatorul trebuie sa se conformeze reintegrându-l pe salariat în litera si în spiritul titlului executoriu.
Reclamantul nu trebuia sa astepte emiterea unei decizii de reîncadrare pe postul detinut, deoarece odata anulata decizia de concediere acesta a redobândit calitatea de salariat pe care o avea anterior deciziei anulate.
Adresele prin care societatea i-a cerut sa se prezinte la serviciu fac dovada ca aceasta a dat curs dispozitiei cuprinsa în titlul executoriu, astfel ca refuzul salariatului de a se prezenta justifica emiterea deciziei de concediere contestata prin cererea de fata.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedura civila recursul declarat împotriva sentintei civile nr. 1960/29.11.2010 a Tribunalului Constanta va fi respins ca nefondat.
