Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat
C. muncii, art. 141 alin. (1), (2), (4)
■ Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, cu excepţia cazului în care legea sau contractul colectiv de muncă aplicabil permite efectuarea concediului de odihnă în anul următor.
■ Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
■ Dreptul angajatului de a solicita efectuarea concediului de odihnă, în cazul în care anterior efectuării acestuia conform programării a intervenit o împrejurare de natură obiectivă care l-a împiedicat să-şi exercite acest drept, şi anume desfacerea contractului individual de muncă, este născut la data pronunţării hotărârii de reintegrare în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului individual de muncă, de la această dată începând să curgă termenul de prescripţie.
C.A. Cluj, s. civ., mun., asig. soc., min. şi fam., decizia civilă nr. 575 din 10 martie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 2041 din 18 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admisă excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune, invocată din oficiu de către instanţă pentru perioada
16.12.2002 – 02.05.2004. A fost admisă acţiunea formulată de reclamantul S.E., prin mandatar G.J., în contradictoriu cu pârâta SC O.C. SRL şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să achite reclamantului indemnizaţia de concediu aferentă perioadei 03.05.2004 – 17.05.2004, actualizată cu rata inflaţiei. Totodată, a fost obligată pârâta să plătească
reclamantului suma de 24,8 lei, reprezentând diferenţa de impozit de restituit către angajat, actualizată cu rata inflaţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în perioada
16.12.2002 – 17.05.2004, reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcţia de director executiv şi nu a beneficiat de concediu legal de odihnă. Pentru anul 2004, pârâta a reţinut în plus suma de 24.800 ROL, reprezentând impozit pe salariu.
Potrivit prevederilor art. 141 alin. (4) C. muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Deoarece pârâta nu a făcut dovada că reclamantul a efectuat concediul de odihnă şi contractul individual de muncă al acestuia a încetat, în lumina prevederilor legale arătate, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului indemnizaţia pentru concediul de odihnă pentru perioada 03.05 – 17.05.2004. Pentru perioada 16.12.2002 – 02.05.2004 s-a constatat că dreptul la acţiune este prescris. întrucât suma de 24.800 ROL a fost reţinută fară temei legal, a fost obligată pârâta să o restituie reclamantului, în temeiul art. 164 C. muncii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.E., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei sub toate aspectele, cu cheltuieli de judecată. în memoriul de recurs s-a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele, argumentele şi textele legii specialc pe carc se sprijină constatarea că dreptul la acţiune invocat din oficiu s-a prescris (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). S-a mai invocat că instanţa, interpretând greşit cererea din acţiunea dedusă judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al pretenţiei la compensarea în bani a conccdiului de odihnă neefectuat, care este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă [art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi art. 141 alin. (4) C. muncii].
Hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii [art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 141 alin. (4), art. 283 lit. c) şi art. 283 alin. (2) C. muncii]. Instanţa nu s-a pronunţat în privinţa cererii reclamantului împotriva administratoarei
E.N., care, cu rea-credinţă, nu a efectuat în termen plata compensaţiei concediului legal de odihnă neefectuat pe mai mulţi ani în urmă, deşi plata acestei compensaţii este permisă şi obligatorie din momentul încetării contractului individual de muncă (art. 304 pct. 10C. proc. civ.). S-a mai arătat că instanţa, invocând din oficiu prescripţia dreptului la acţiune pentru plata compensaţiei conccdiului neefectuat, nu a pus în discuţia părţilor această problemă fundamentală şi a ignorat celelalte
dispoziţii imperative prevăzute de Codul muncii [art. 141 alin. (4), art. 166, art. 283 alin. (1) lit. c), art. 283 alin. (2), art. 286, art. 287, art. 291].
Instanţa a soluţionat cauza fară a ţine cont de dispoziţiunile imperative ale Uniunii Europene, de recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi de normele dreptului internaţional al muncii, de vreme ce România este stat membru al U.E., iar legislaţia internă este completată şi armonizată cu legislaţia internaţională menţionată (art. 292 C. muncii). S-a mai arătat că şi partea din sentinţa recurată, prin care pârâta este obligată să plătească reclamantului suma de 24,8 lei, reprezentând diferenţe de impozit de restituit actualizat cu rata inflaţiei, nu este corect motivată în considerentele hotărârii, cu toate că în fond dispozitivul acesteia apare corect. Deci, se relevă contradicţia între cele două părţi ale sentinţei. Nu s-a asigurat un proces echitabil, într-un termen rezonabil, deşi, principial, litigiile de muncă trebuie soluţionate după o procedură simplificată şi cu urgenţă, reglementată de Codul muncii (15 zile).
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Referitor la prescripţia dreptului la acţiune pentru compensarea concediului de odihnă aferent perioadei 16.12.2002 – 02.05.2004, se reţine că excepţia a fost invocată din oficiu în şedinţa publică din 18.10.2007, pentru care părţile au fost legal citate, dar nu s-au prezentat. Drept urmare, s-a respectat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, astfel încât în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
In conformitate cu art. 141 alin. (1) C. muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede excepţia de la regula menţionată anterior, conform căreia efectuarea concediului de odihnă în anul următor este permisă numai în cazurile prevăzute de
lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil. In consecinţă, recurentul-reclamant avea posibilitatea legală să-şi efectueze concediul aferent anului 2003 până la sfârşitul anului 2004.
Insă, prin decizia nr. 9/17.05.2004, recurentului i s-a desfăcut contractul individual de muncă, conform art. 61 lit. a) C. muncii. Prin sentinţa civilă nr. 1811/23.09.2004, pronunţată de Tribunalul Cluj, devenită irevocabilă prin decizia nr. 85/R/2005 a Curţii de Apel, s-a admis în parte acţiunea formulată de S.E. împotriva SC O.C. SRL şi, în consecinţă: s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 9/17.05.2004, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior, s-a obligat
intimata să plătcască contestatorului drepturile salariale cuvenite acestuia, aferente perioadei cuprinse între data dcsfacerii contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective, s-a obligat intimata să efectueze toate viramentele legale către bugetul statului în ceca ce-1 priveşte pe contestator.
Drept urmare, în 17.05.2004 (data la care i s-a desfăcut contractul individual de muncă), deci înainte de împlinirea termenului legal în care recurentul avea posibilitatea să-şi efectueze concediul de odihnă pe anii 2003 şi 2004, a intervenit o împrejurare de natură obiectivă care l-a împiedicat să-şi exercite acest drept. Prin sentinţa civilă menţionată anterior, s-a dispus reintegrarea recurentului pe postul deţinut anterior, însă, în fapt, intimata SC O.C. SRL nu a realizat această reintegrare.
In conformitate cu art. 141 alin. (4) C. muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. Articolul 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 283 alin. (2) C. muncii prevăd că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Având în vedere considerentele expuse anterior şi reţinând că dreptul la acţiune s-a născut la data pronunţării sentinţei civile nr. 1811/23.09.2004 (definitivă şi executoric de drept, conform art. 289 C. muncii), prin carc s-a dispus reintegrarea recurentului pe postul avut anterior, Curtea apreciază că, în mod nelegal, prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru compensarea concediului de odihnă aferent perioadei 16.12.2002 – 02.05.2004, termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. (2) C. muncii, nefiind împlinit la data promovării acţiunii.
De asemenea, deşi a fost încadrat greşit în drept, art. 304 pct. 10 C. proc. civ. fiind abrogat prin Legea nr. 219/2005, se reţine că este întemeiat şi motivul de recurs referitor la nepronunţarea primei instanţe asupra cererii formulate împotriva pârâtei E.N., deşi acţiunea a fost formulată în contradictoriu şi cu aceasta.
Având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care instanţa a soluţionat procesul fară a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată, Curtea a constatat că prima instanţă a soluţionat o parte a pretenţiilor reclamantului, în mod greşit, pe cale de excepţie şi nu s-a pronunţat asupra cererii pe care acesta a formulat-o împotriva pârâtei E.N.
Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a fost admis în parte recursul declarat de reclamantul S.E., prin mandatar
G.J., împotriva sentinţei civile nr. 2041 din 18.10.2007, care a fost casată în parte şi a fost trimisă cauza spre rejudecare în ce priveşte acţiunea reclamantului împotriva pârâtei E.N., precum şi acţiunea reclamantului împotriva pârâtei SC O.C. SRL, având ca obiect compensarea concediului de odihnă pentru perioada 16.12.2002 – 02.05.2004.
Deşi s-a solicitat casarea în întregime a sentinţei atacate, arătându-se că nu s-a motivat corespunzător obligarea intimatei SC O.C. SRL la plata indemnizaţiei de concediu aferente concediului de odihnă pentru perioada 03.05.2004 – 17.05.2004 şi plata sumei de 24,8 lei, dar că soluţia este corectă, ceea ce reprezintă un recurs împotriva considerentelor hotărârii, recurentul nu a justificat un interes în promovarea unui astfel de recurs, motiv pentru care s-au menţinut dispoziţiile sentinţei în ce priveşte indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă pentru perioada 03.05.2004 – 17.05.2004 şi plata suinei de 24,8 lei.
