Evaluare profesională. Prerogativa angajatorului. Control judecătoresc. Limite


C. muncii, art. 39, art. 40

în privinţa modului de apreciere a competenţelor profesionale ale salariatului, instanţa nu poate interveni, angajatorul fiind cel în măsură să le aprecieze în funcţie de întreaga activitate şi performanţele salariatului său, respectarea procedurii urmate în această evaluare fiind supusă controlului judecătoresc.

în speţă, evaluarea contestatorului s-a încheiat cu respectarea procedurii interne reglementate la nivelul angajatorului, în funcţie de obiectivele stabilite privind competenţele salariatului, prin raportare la atribuţiile acestuia rezultate din contractul individual de muncă şi fişa postului.

C.A. Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 741/R din 12 martie 2008, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 1309 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA ca neîntemeiată şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept: între părţi s-au stabilit raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului de muncă din 14 martie 2003 şi a actelor adiţionale la acesta, contestatorul ocupând, la data desfacerii contractului de muncă, funcţia de bancar în cadrul

Sucursalei Giurgiu. In urma evaluării profesionale a activităţii contestatorului pe anul 2006, acesta a primit calificativul nesatisfacător. Evaluarea contestatorului s-a încheiat cu respectarea procedurii interne reglementate la nivelul intimatei, în funcţie de obiectivelor stabilite privind competenţele angajatului, prin raportare la atribuţiile acestuia rezultate din contractul individual de muncă şi fişa postului.

A mai reţinut tribunalul că, dacă în privinţa modului de apreciere a competenţelor profesionale ale salariatului instanţa nu poate interveni, angajatorul fiind cel în măsură să aprecieze în funcţie de întreaga activitate şi performanţele salariatului său, respectarea procedurii urmate în această evaluare este supusă controlului judecătoresc.

Prima instanţă a înlăturat susţinerile contestatorului în sensul că nu sunt completate toate rubricile formularului, câtă vreme au fost bifate

cele obligatorii, comentariile la acestea fiind facultative. In plus, însuşi contestatorul a semnat formularul, fară a avea niciun comentariu faţă

de cele contestate. In consecinţă, a apreciat că evaluarea angajatului a respectat metodologia stabilită la nivelul SC B. SA, motiv pentru care a respins cererca având ca obiect anularea calificativului acordat.

In privinţa contestaţiei împotriva deciziei de concediere nr. 156 din 21 februarie 2007, emisă de intimată, instanţa de fond, analizând decizia de concediere contestată, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, a constatat că acţiunea reclamantului nu este întemeiată.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat, în termen legal, salariatul.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea a constatat că recursul este neîntemeiat, respingându-1 ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: curtea a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia prima instanţă nu a analizat respectarea procedurii interne a SC B. SA de verificare a activităţii şi de evaluare a performanţelor şi nu a observat că Biroul Credite nu

avea competenţa de a acorda calificativul angajatului. In mod corect instanţa de fond a reţinut că evaluarea profesională pentru anul 2006 în cazul contestatorului s-a făcut de către şeful corpului executorilor bancari şi de directorul Direcţiei juridice, cu respectarea procedurii interne, stabilită şi comunicată la data de 12 ianuarie 2007 cu nr. 508/364, în

conformitate cu carc evaluarea se face de doi evaluatori, cel de-al doilea fiind managerul direct al primului evaluator.

De asemenea, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 2 din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Corpului executorilor bancari din SC B. SA, aprobat de Comitetul de Direcţie la 27 ianuarie 2001, Corpul executorilor bancari este condus de un şef al acestora, care se subordonează directorului Direcţiei juridice, şi secretariat general. Or, recurentul, conform formularului de evaluare a performanţei şi dezvoltării în anul 2006 (posturi nonmanageriale), funcţiona în cadrul Serviciului Corp executori, Direcţia juridică, având funcţia de executor bancar, astfel încât în mod corect a fost evaluat de şeful Corpului executori bancari, ca prim evaluator (coordonator direct), şi de directorul Direcţiei juridice, al doilea evaluator (managerul direct al primului).

Nu a putut fi reţinută nici susţinerea recurentului în sensul că în mod incorect a fost evaluat de Biroul Credite Neperformante, care nu era îndrituit să acordc calificativul, întrucât C.P. a lucrat în subordinea acestuia doar 4 luni în cursul anului 2006. Astfel cum însuşi recu-rentul-contestator arată în cuprinsul cererii cu care a învestit instanţa, acesta a funcţionat în cadrul SC B. SA, Sucursala Giurgiu, din anul 1997, în calitate de , iar din anul 2001 până la data de 23 februarie 2007 ca executor bancar. Aşa fiind, în mod corect evaluarea a fost realizată de şeful Corpului executorilor bancari şi de directorul Direcţici juridice, iar nu de Biroul Credite Neperformante, cum susţine recurentul.

Curtea a constatat că este neîntemeiată şi critica potrivit căreia actul de evaluare nu respectă normele interne, întrucât evaluatorul nu a comentat performanţele, deşi era obligat să o facă, în rubricile speciale, iar angajatul nu a avut nici el posibilitatea să înscrie comen-

tăriile sale în rubricile destinate acestui scop. In mod corect instanţa de fond a reţinut, având în vedere metodologia de evaluare, precum şi formularului de evaluare, că intimata a respectat procedura ce evaluare, bifând căsuţa potrivită calificativului, în cadrul evaluării generale, şi completând, în cadrul evaluării competenţelor, toate cele 8 rubrici obligatorii în cazul posturilor nonmanageriale. Totodată, în mod just a stabilit tribunalul că nu era obligatoriu să se înscrie comentarii în rubricile corespunzătoare, iar contestatorul a semnat formularul de evaluare fară a face nicio obiecţie şi fară a semnala vreo eroare în procesul de evaluare.