Excepţie de neconstituţionalitate. Respingerea ca inadmisibilă de către instanţa judecătorească pe motiv că nu există legătură între norma legală incidentă în cauză şi norma constituţională invocată prin excepţie. Lipsa temeiului legal al soluţiei


Curtea Constituţională este singura instanţă care poate decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii ale acestora în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Nerespectarea cerinţelor de ordin procedural prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 atrage respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă de către instanţă în faţa căreia a fost invocată.
Existenţa unei legături între textul de lege şi obiectul cauzei cerută de art. 29 alin. (1) nu se confundă şi nu poate fi extinsă şi asupra „legăturii” între textul de lege şi norma constituţională a cărei analiză reprezintă examinarea pe fond a excepţiei, prerogativă care aparţine exclusiv .

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 774 din 3 octombrie 2006

Reclamanții S.E. ș.a. au chemat în judecată pe pârâta A. SRL solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale aferente lunii noiembrie 2005, a sporurilor cuvenite, a orelor suplimentare precum și a indemnizației de concediu pe anul 2005.

S-a pretins de către reclamanți că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractele individuale de muncă sub aspectul drepturilor bănești cuvenite acestora, deși au fost inițiate acțiuni de protest.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2006, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 141 alin. (4) C. muncii, conform căruia compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, text de lege care înfrânge dispozițiile art. 45 din Constituția României, privind libertatea economică, libera inițiativă, precum și accesul liber al persoanei la o activitate economică fiind garantate prin lege.

Tribunalul Prahova, prin încheierea pronunțată la această dată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivat de împrejurarea că nu există nicio rațiune pentru a se pune în discuție neconstituționalitatea art. 141 alin. (4) C. muncii, față de art. 45 din Constituție.

împotriva încheierii s-a declarat recurs de către pârâtă, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Ploiești.

Prin motivele de recurs depuse la dosar, pârâta critică încheierea ca netemeinică și nelegală, întrucât în mod greșit tribunalul a considerat excepția ca inadmisibilă deoarece nu au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992.

Pe fond se arată de către recurentă că art. 141 alin. (4) C. muncii este neconstituțional în raport cu art. 45 din Constituția României, pentru că acordă în mod nejustificat angajatului dreptul la compensarea în bani pentru concediu de odihnă neefectuat, fiind grevat astfel angajatorul cu o obligație bănească suplimentară nejustificată.

O astfel de constrângere deturnează scopul pentru care a fost reglementat concediul de odihnă și se reflectă negativ asupra activității economice prin diminuarea nejustificată a patrimoniului angajatorului. Asupra acestui aspect nu poate hotărî decât Curtea Constituțională, respingerea de către tribunal a excepției de neconstituționalitate fiind nejustificată în raport cu limitele competenței sale materiale.

Recursul a fost admis prin decizia civilă nr. 774 din 3 octombrie 2006 fiind casată încheierea cu trimiterea cauzei la instanța de fond.

S a reținut de către instanța de recurs că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind Organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta este singura instanță care poate decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau a unei dispoziții dintr-o lege, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

în conformitate cu prevederile alin. (3) ale art. 29 nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Alin. (6) al art. 29 stabilește că excepția este inadmisibilă atunci când este contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3) din acest articol, urmând ca ea să fie respinsă de instanță printr-o încheierea motivată. Această încheiere poate fi atacă cu recurs la instanță imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Rezultă, din textele de lege sus menționate, că respingerea excepției ca inadmisibilă este posibilă numai în ipotezele reglementate de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, iar în speță tribunalul constată că nu există legătură între dispozițiile art. 141 alin. (4) C. muncii și art. 45 din Constituția României, ipoteză care nu corespunde dispozițiilor art. 29 alin. (1), care condiționează sesizarea Curții Constituționale de legătura între dispoziția de lege atacată și fondul cauzei, substituindu-se prin acest mod de rezolvare Curții Constituționale, care conform. art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România.