Legea nr.47/1992: art.29 al.(4) şi (5)
Din analiza art.29 al.(4) şi (5) Legea nr.47/1992, reiese că suspendarea judecării cauzei se produce în situaţia în care instanţa dispune sesizarea cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată după caz, de una dintre părţi sau chiar de instanţă din oficiu.
Suspendarea judecării unei cauze nu poate opera în temeiul art.29 al.5 din Legea nr.47/1992, decât în situaţia în care se procedează la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în acelaşi dosar şi nu în altul care vizează aceeaşi excepţie.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 889/21 septembrie 2009
Constată că prin încheierea de şedinţă din data de 16.04.2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar 8093/97/2008, s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.298 al.2 din Legea nr.53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. 4 şi 5, art. 73 alin. 3 lit. p şi art. 71 alin. 1 din României revizuită, cu care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosar 5910/97/2008 al Tribunalul Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în dosar 5910/97/2008, Curtea Constituţională a fost sesizată deja cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ca şi în prezentul dosar.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se pune în discuţia părţilor excepţiile invocate, soluţionarea acestora şi motivarea încheierii pronunţate.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi modificarea încheierii atacate în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
În expunerea de motive criticând hotărârea ca nelegală a susţinut că la termenul din 16.04.2009 s-a dispus suspendarea cauzei, fără ca instanţa să fi analizat susţinerile sale şi fără să fi motivat în vreun fel soluţia pronunţată. A arătat că instanţa de fond s-a pronunţat pe cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a pune în discuţia părţilor excepţia nulităţii absolute a cererii de sesizare, încălcând astfel dispoziţiile art.129 alin.4 şi art.137 al.1 Cod procedură civilă.
De asemenea, nu a supus dezbaterii contradictori şi nu a soluţionat în nici un fel excepţia necompetenţei sale teritoriale, deşi această excepţie trebuia analizată cu prioritate.
Prin urmare, este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
În al doilea rând, încheierea este greşită şi prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 deoarece analizarea motivelor invocate de pârâtă în susţinerea cererii sale nu constituie atributul Curţii Constituţionale ci al instanţei de judecată, singura aptă să interpreteze şi să aplice dispoziţiile legale.
În consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale este total inoportună şi inutilă, având în vedere că excepţia invocată de pârâtă a fost deja soluţionată prin Decizia Curţii Constituţionale nr.254/24.02.2009.
În drept invocă art.244/1 al.1, 304 pct.5 şi 9, 312 Cod procedură civilă şi art.29 din Legea nr.47/1992.
Intimata nu a depus întâmpinare în cauză, ci doar note de şedinţă prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.
Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât şi din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul de faţă ca fondat, pentru următoarele considerentele:
Potrivit art.29 al.(4) şi (5) din Legea nr.47/1992 „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare(4) Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă (5)”
Din analiza textului de lege invocat de instanţa fondului reiese că suspendarea judecării cauzei se produce în situaţia în care aceasta dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată după caz, de una dintre părţi sau chiar de instanţă din oficiu.
În speţa de faţă însă, deşi instanţa a fost sesizată în prezentul dosar cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.298 al.2 din Codul muncii, nu a înţeles să sesizeze sau să respingă această cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, dispunând doar suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea aceleiaşi excepţii de către Curtea Constituţională, excepţie invocată însă, într-un alt dosar, cu nr. 5910/97/2008, derulat între alte părţi.
Se constată aşadar nelegalitatea măsurii dispusă de instanţă prin încheierea din 16.04.2009 în prezent atacată, în situaţia adoptată de aceasta nefiind incidente dispoziţiile art.29 al.5 din Legea 47/1992.
Altfel spus, suspendarea judecării unei cauze nu poate opera în temeiul art.29 al.5 din Legea nr.47/1992, decât în situaţia în care se procedează la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în acelaşi dosar şi nu în altul care vizează aceeaşi excepţie.
Procedând în alt mod decât prevăd dispoziţiile legale, tribunalul, a pronunţat o hotărâre fără corespondent în norma legală menţionată, astfel încât, potrivit art.312 al.3 şi 6 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.5 Cod procedură civilă, după admiterea recursului Curtea a dispus casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care instanţa de fond urmează să se pronunţe cu privire la sesizarea sau nu a Curţii Constituţionale ca urmare a excepţiei de neconstituţionalitate care i-a fost invocată în propriul dosar şi a oricăror alte cereri şi excepţii invocate de părţi, conform normelor legale în vigoare.
