Existenţa raporturilor de muncă în momentul săvârşirii de către salariat a faptei ilicite care a cauzat prejudiciul în patrimoniul angajatorului.


Folosirea în interes personal a bunului încredinţat pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu

C. muncii, art. 270 alin. (1)

Salariatul se face vinovat de fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, acesta având discernământ şi acţionând cu voinţa liberă, atunci când a plecat cu autoturismul unităţii la care era angajat în altă localitate, pentru a-şi rezolva problemele personale, fără a avea acordul angajatorului.

C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 3398R din 15 noiembrie 2006, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 929/2006, pronunţată de cătrc Tribunalul Teleorman, a fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta SC A.T. SRL Alexandria, astfel cum a fost modificată în contradictoriu cu pârâtul; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.735,74 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului efectiv, produs prin fapta sa, precum şi la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert).

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 270 C. muncii care atrag răspunderea patrimonială a pârâtului. Astfel, persoana vinovată de producerea pagubei se găsea într-un raport de muncă cu angajatorul prejudiciat, pârâtul având contract individual de muncă cu unitatea reclamantă înregistrat la ITM Teleorman.

In privinţa caracterului ilicit al faptei instanţa de fond a avut în vedere obligaţiile de serviciu ale pârâtului, astfel cum acestea au fost prevăzute în fişa postului, în contractul individual de muncă, legea taximetristului ori Codul rutier. S-a constatat că reclamanta a probat ce sarcini de serviciu avea pârâtul, sarcini a căror neîndeplinire a creat prejudiciul pretins a fi reparat în cauză. S-a avut în vedere totodată că fapta care a produs paguba a fost în legătură cu prestată, astfel cum prevede expres dispoziţiile art. 270 alin. (1) C. muncii, în speţă, pârâtul producând paguba ca şofer angajat al autoturismului cu regim de taxi.

In privinţa prejudiciului constând atât în paguba efectivă, cât şi în beneficiul nerealizat înregistrat de reclamantă, s-a reţinut că acesta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege, fiind real şi cert, evaluarea stabilindu-se în cauză pe baza unor date economice concrete evidenţiate de un raport de expertiză contabilă, care se coroborează cu actele de constatare a pagubei întocmite de angajator. S-a reţinut că prejudiciul a fost cauzat direct angajatorului, fiind îndeplinită totodată şi cerinţa impusă de art. 270 alin. (1) C. muncii, respectiv că prejudiciul este material, ncreperat încă la data la care angajatorul solicită acoperirea pagubei.

S-a constatat că între fapta ilicită şi prejudiciul produs de pârât există un raport de cauzalitate în sensul că rezultatul dăunător se concretizează într-o pagubă cu valoare economică, iar aceasta a fost adusă angajatorului, deci este cauzată de către salariatul pârât, din vina şi în legătură cu munca sa.

In fine, s-a reţinut că pârâtul se face vinovat de fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, acesta având discernământ şi voinţă liberă în desfăşurarea conduitei sale, atunci când a plecat cu autoturismul firmei unde era angajat, în oraşul C., pentru a-şi rezolva problemele personale, fără a avea avizul angajatorului.

împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârât, care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către pârât, care pot fi încadrate în moti

vul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:

Prin cererea adresată primei instanţe, reclamanta-intimată SC A.T. SRL a solicitat obligarea pârâtului recurent la plata sumei de 5.735,74 lei RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs de către acesta, ca urmare a avarierii autoturismul pe care-1 deţinea în vederea executării sarcinilor de serviciu.

In privinţa primului motiv de recurs invocat de către recurent, prin care se invocă excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond în soluţionarea cauzei, Curtea reţine că este neîntemeiată, întrucât la data săvârşirii faptei ilicite de către pârâta, care a cauzat prejudiciul reclamantului, existau raporturi de muncă între părţi, pârâtul fiind angajat al reclamantei, în funcţie de conducător auto, conform contractului individual de muncă înregistrat la ITM Teleorman.

Prin concluziile orale susţinute în faţa instanţei de recurs, la termenul de judecată din 15 noiembrie 2005, recurentul-pârât confirmă că în perioada în care a avut loc avarierea maşinii se afla în raporturi de muncă cu unitatea reclamantă, astfel că instanţa de fond avea competenţa materială de a soluţiona cauza, în raport de dispoziţiile art. 270 C. muncii şi art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs prin carc se critică respingerea probei testimoniale de către instanţa de fond, Curtea reţine că este nefondat, întrucât această probă nu era utilă soluţionării cauzei, având în vedere ceea ce se tindea a se dovedi prin administrarea sa.

Existenţa încheierii asigurării CASCO se putea dovedi doar prin proba cu înscrisuri, iar durata reală a timpului lucrat de către recurent este nerelevantă în cauză faţă de obiectul dedus judecăţii.

împrejurarea că recurentul nu a semnat o fişă a postului nu poate conduce la concluzia exonerării sale de răspundere, întrucât nu s-a contestat faptul că autoturismul aparţine reclamantei şi nici că acesta a fost avariat din vina pârâtului, caz în care acesta are obligaţia reparării prejudiciului cauzat reclamantei, în condiţiile prevăzute de art. 270 C. muncii.

Referitor la raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond, Curtea reţine că recurentul nu a formulat obiecţiuni în faţa instanţei de fond şi nici în recurs, motiv pentru care corect a fost omologat prin hotărârea recurată, cele consemnate în cuprinsul raportului corobo-rându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.