TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA Nr. 155
Şedinţa publică Din data de 04 Februarie 2009
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2102/88/2008, reclamanţii ………………, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată Curtea de Conturi a României la plata unei despăgubiri proporţională cu prejudiciul suferit, reprezentând contravaloarea primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizată cu coeficientul de inflaţie, calculat de la data la care trebuiau plătite drepturile, până la data achitării integrale a acesteia şi în continuare.
În drept şi-au întemeiat solicitările pe dispoz. art.1(2), lit.e(i), art.2(1) şi art.27 din OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de şi ale art.161(4) şi art.269 din Legea nr.53/2003 din Codul muncii.
În motivare s-a arătat că, au calitatea de angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată, aflaţi în raporturi de muncă cu angajatorul Curtea de Conturi a României, raporturi guvernate de Legea nr.53/2003, Codul muncii.
Pentru activitatea desfăşurată beneficiază de un salariu sub formă de indemnizaţie, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca şi funcţionarii publici. În vederea aplicării principiului egalităţii de tratament, consideră că ar fi trebuit să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001 – 2007, potrivit disp. art.35(2) din Legea nr.188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr.365/29 mai 2007, care precizează că are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, în condiţiile în care legile bugetului de stat pe anii 2006 – 2007 nu mai suspendă acordarea acestei prime. De altfel, în anul 2007 prima de concediu a fost plătită tuturor funcţionarilor publici, neexistând restricţii în acest sens, prin legea bugetară anuală, iar art.23, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale menţionează: „La plecarea în concediul de odihnă funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.
În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe următoarele reglementări: prevederile Constituţiei României revizuite, republicată în MO, partea I, nr.767/31 octombrie 2003, preved.art.39 din Legea nr.53/2003 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, preved. art.27 din OG nr.137/2000 republicată, disp. art.35 (2) şi art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, rap.la disp.art.1(2) din Legea nr.94/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, preved.Deciziei nr.LXXVII(77)/5.11.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preved. OUG nr.146/19.12.2007 publicată în MO nr.877/20.12.2007, prin care Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006.
În apărare, Curtea de Conturi a României a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, hotărârea nr.282/21.05.2008 pronunţată de C.N.C.D., cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi precizări.
La data de 9 octombrie 2008 Ministerul Economiei şi Finanţelor, D.G.F.P.Tulcea a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
S-au mai depus la dosarul cauzei: contractele individuale de muncă ale reclamanţilor, practică judiciară, situaţia centralizată a primelor de vacanţă calculate pentru perioada 2001 – 2008.
Faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:
„Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, iar potrivit art.3 din acelaşi decret, „termenul de prescripţie este de 3 ani”.
Art.283 lit.c din Codul Muncii prevede că, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Având în vedere că reclamanţii solicită drepturi salariale pentru anii 2001 – 2007, iar cererea de chemare în judecată au formulat-o la data de 4 aprilie 2008, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a constata prescrise pretenţiile băneşti pentru perioada 01.01.2001 – 31.07.2005 pentru intervenţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:
Reclamanţii sunt salariaţii Camerei de Conturi Tulcea, având calitatea de personal contractual.
Reclamanţii au precizat în cererea de chemare în judecată că angajatorul nu poate refuza plata primei de vacanţă reglementată pentru funcţionarii publici de disp.art.35 (2) din Legea nr.188/1999.
Potrivit art.6 lit.a) din Legea nr.188/1999, prevederile acestei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administraţie, protocol, gospodărire, întreţinere – reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică, iar persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii.
Ori, disp. art.35 al.2 din Legea nr.188/1999, republicată, nu sunt aplicabile în cazul reclamanţilor, întrucât aceştia nu au calitatea de funcţionari publici, legiuitorul reglementând în mod clar interdicţia extinderii sale la personalul contractual care nu exercită prerogative de putere publică.
Prin petiţia înregistrată sub nr.5018/28.03.2008 la CNCD, parte din personalul Curţii de Conturi a României, a sesizat consiliul cu privire la discriminarea ce are loc în cadrul Curţii de Conturi a României, prin neacordarea primelor de vacanţă pentru personalul contractual, faţă de funcţionarii publici care beneficiază de prime de vacanţă.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr.282/21.05.2008 a reţinut că aceasta nu reprezintă o faptă de discriminare în conformitate cu prevederile art.2 coroborat cu art.1 al.3 al OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea în privinţa acordării primei de concediu pentru perioada 1.08.2005 – 31.12.2007, ca nefondată.
Instanţa urmează a respinge ca nefondată şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că în prezentul litigiu de muncă M.F.P. este doar un terţ care nu are atribuţii privind salarizarea reclamanţilor neavând raporturi de muncă cu aceştia.
