TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ NR. 262
Şedinţa publică din data de 18 februarie 2009
Prin cererea reconvenţională adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr.588/88/2008 ………., ………., ………. şi ………., au chemat în judecată pe intimata S.C. „……….” SRL Tulcea, solicitând anularea deciziilor de concediere nr.385 (485)/2007, nr.386/486/2007, nrt.529/2007 şi nr.526/2007, reintegrarea în funcţia avută anterior concedierilor şi obligarea intimatei de a le plăti despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate sau reactualizate până la reintegrarea efectivă în muncă şi daune morale.
Contestatorii au mai solicitat plata salariilor de 4,5 euro pe ora tehnologică lucrată precum şi plata salariilor de bază lunare în lei, stabilite prin contractul individual de muncă.
Prin cererea (reconvenţională) depusă la dosarul cauzei la data de 16 nov.2007 contestatorul ………. a chemat în judecată pe intimata S.C.”……….” SRL Tulcea, formulând contestaţie împotriva deciziei nr.542/4.07.2007, solicitând anularea acesteia ca nelegală reintegrarea în funcţia avută anterior, obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate sau reactualizate, până la reintegrarea efectivă în muncă şi la plata de daune morale.
Totodată, contestatorul a mai solicitat obligarea intimatei la plata salariului de 4,5 euro pe ora tehnologică realizată şi carer a fost plătit parţial, precum şi la plata salariului de bază lunar în lei, stabilit prin contractul individual de muncă şi care nu i-a fost plătit în ţară pentru toată perioada lucrată.
Prin sentinţa civilă nr.1677/7 iulie 2008, Tribunalul Tulcea a admis contestaţiile introduse de ………., ………., ………., ……….
Instanţa a anulat deciziile de concediere nr.526/4.07.2007, nr.386 (486)/1.06.2007, nr.529/10.07.2007 şi nr.385 (485)/1.06.2007 emise de SC „……….” SRL Tulcea, ca netemeinice şi nelegale, a dispus reintegrarea contestatorilor în funcţiile avute anterior concedierii.
De asemenea, instanţa a obligat intimata să plătească contestatorilor o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceştia în perioada de timp cuprinsă între data concedierii fiecărui contestator şi data reintegrării efective pe funcţiile anterioare,a obligat intimata să plătească contestatorului ………. suma de 590 euro reprezentând salariul în valută neachitat şi suma de 2380 lei reprezentând salariul în lei neachitat, contestatorului ………. suma de 405 euro reprezentând salariul în valută neachitat, precum şi salariul în lei prevăzut de contractul individual de muncă pentru perioada în care a fost detaşat la ………, contestatorului ………. suma de 645 euro reprezentând salariul în valută neachitat şi suma de 1060 lei reprezentând salariul în lei neachitat pentru lunile mai şi iunie 2007, contestatorului ………. suma de 750 euro, reprezentând salariul în valută neachitat, precum şi salariul în lei prevăzut de contractul individual de muncă pentru lunile februarie, martie, aprilie 2007.
Totodată, instanţa a obligat intimata să plătească contestatorilor suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, câte 300 lei pentru fiecare contestator.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs intimata S.C.”……….” SRL Tulcea şi contestatorul ……….
Prin decizia civilă nr.817/CM/18 nov.2008, pronunţată în dos.nr.588/88/2008 Curtea de Apel Constanţa, în baza art.133 (1) Cod procedură civilă a anulat recursul civil declarat de recurenta pârâtă S.C……….. SRL Tulcea şi a admis recursul civil declarat de recurentul reclamant ………. domiciliat în ………, împotriva aceleiaşi sentinţe civile, a casat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa şi cu privire la cererea acestui reclamant.
Totodată, instanţa a menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la ceilalţi reclamanţi şi a obligat S.C.”……….” către intimaţii reclamanţi la 800 lei cheltuieli de judecată.
La Tribunalul Tulcea s-a format dos.nr.2972/JS/88/2008.
Intimata, legal citată, nu a înţeles să depună la dosarul cauzei copia certificată de pe decizia de concediere a contestatorului ………., dovada comunicării acestei decizii către contestator şi dovada comunicării sale la cercetarea disciplinară (înscrisuri solicitate de instanţă) sau alte probe, în apărarea sa.
Examinând cauza, raportat la probatoriul administrat, instanţa urmează a reţine următoarele:
Contestatorul a înţeles să formuleze contestaţie împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, înregistrată sub nr.542 din 4.07.2007, emisă de intimata s.c.”……….” SRL Tulcea.
Faţă de susţinerea contestatorului, conform căreia decizia contestată nu i-a fost comunicată de către intimată, aşa cum obligă disp.art.268 alin.3, instanţa prin adresa formulată la data de 23 ianuarie 2009 a pus în vedere intimatei că până la termenul din data de 18 februarie 2009, să depună la dosarul cauzei:copia certificată de pe decizia de concediere a contestatorului şi dovada convocării sale la cercetarea disciplinară.
Intimata nu a înţeles însă să răspundă solicitărilor instanţei.
Conform prevederilor art.287 din Codul muncii:
„Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.
Conform prevederilor art.288 din C.muncii:
Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care interzice în mod nejustificat administrarea sa.
Faţă de prevederile legale mai sus citate, instanţa, în şedinţa din data de 18 febr.2009 a decăzut intimata din sarcina probei. Instanţa constată că la dosar a fost la fila 92 din dosar nr.588/88/2008 un proces verbal de cercetare disciplinară a contestatorului, însă acesta nu poartă nici dată, nici nr.înregistrare şi nici nu s-a făcut dovada convocării contestatorului.
Având în vedere că intimata nu a înţeles să depună la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de instanţă şi nici să respecte prevederile art.287 din Codul muncii, mai sus citat, instanţa urmează a admite contestaţia anulând decizia de concediere nr.542/4.07.2007, emisă de S.C. „……….” SRL Tulcea, ca netemeinică şi nelegală.
Conform prevederilor art.78 alin.1 şi 2 din Codul muncii:
„(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
Se reţine că, în cauză contestatorul a solicitat reintegrarea sa în funcţia avută anterior concedierii.
Faţă de prevederile legale mai sus citate, instanţa va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, obligând intimata să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta în perioada de timp cuprinsă între data concedierii şi data reintegrării, pe postul deţinut anterior concedierii.
Referitor la drepturile salariale solicitate de către contestator, instanţa va reţine următoarele:
Intimata a recunoscut faptul că trebuie să-i plătească contestatorului 4,5 euro pe ora tehnologică lucrată, precizând că, o parte din bani au fost viraţi în contul său, conform extraselor bancare depuse la dosar.
De asemenea, instanţa constată că, potrivit deciziei nr.388/21 martie 2007, salariul în lei al contestatorului era în cuantum de 530 lei.
Se reţine că potrivit anexei 1 la contractul individual de muncă al contestatorului, transportul la şi de la locul de detaşare în muncă trebuia suportat de către intimată.
Nu poate fi luat în considerare ca probă în cauză înscrisul aflat la fila 94 din dosarul 588/88/2008, deoarece acesta este doar un tabel cu persoanele detaşate, neştampilat şi neînregistrat, putând astfel să fi fost întocmit oricând şi de către oricine, aşa încât rezultă că în realitate contestatorului nu i s-au plătit diferenţele în lei şi în valută solicitate.
În consecinţă, instanţa urmează a obliga intimata să plătească contestatorului suma de 591 euro reprezentând salariul în valută neachitat, precum şi salariul în lei prevăzut în contractul individual de muncă pentru 5 luni de zile (530 lei x 5 luni de zile).
De asemenea, instanţa văzând că, în cauză contestatorul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1300 lei, şi faţă de disp. art.274 (1) Cod proc.civ., urmează a obliga intimata să-i plătească contestatorului suma de 1300 lei cheltuieli de judecată.