Fond – Litigii de muncă – pretenţii Cereri


TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ NR. 266

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2009

Prin cererea adresată acestei instanţe, ……… a chemat în judecată SC „………” SRL, Tulcea, solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii concediului de odihnă, a diurnei pentru depusă în alte localităţi, la înscrierea în carnetul de muncă a tuturor datelor ce decurg din Codul muncii.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar copii xerox după contractul individual de muncă nr.189384/19.05.2008, foi colective de prezenţă aferente lunii mai 2008.

La data de 23 ianuarie 2009 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere prin care a precizat că i-au fost achitate toate drepturile solicitate prin acţiune şi nu mai are nici o pretenţie de la societatea pârâtă.

La data de 4 februarie 2009 a depus la dosar o cerere prin care a contestat decizia nr.10/22.01.2009 emisă de ITM Tulcea, prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza art.55 lit.b din Codul muncii.

Examinând cererea, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanţa va reţine următoarele:

Între părţi s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă nr.189384 din 19.05.2008.

Faţă de solicitările făcute de reclamant, instanţa văzând că la data de 23 ianuarie 2009, reclamantul a depus cerere scrisă prin care a precizat că i-au fost plătite drepturile solicitate prin cererea principală şi că nu mai are nici o pretenţie de la pârâtă, urmează a respinge cererea principală ca fiind rămasă fără obiect.

Cu privire la cererea modificatoare formulată de pârâtă la data de 4 februarie 2009, prin care acesta a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.10/22 ianuarie 2009, instanţa, văzând că această contestaţie a fost formulată după prima zi de înfăţişare, urmează a respinge cererea, ca tardiv formulată.