Art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974
Decizia nr.872/25 iunie 2010 a
Decizia nr.5/20 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Decizia nr.19 din 17 octombrie 2011a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Decizia Curţii Constituţionale nr.736/2006
Art.2 alin.1 din O.U.G. nr. 4/2005
Art.23 şi art. 78 din Legea nr.19/2000
Art.2 lit. c) din Legea nr.263/2010
Întrucât dispozitivul reprezintă partea din hotărârea judecătorească ce soluţionează cauza litigioasă dedusă judecăţii şi cuprinde dispoziţia obligatorie de executat, iar prin respingerea recursului nu sunt cuprinse astfel de dispoziţii cu caracter executoriu, simpla menţionare în considerente a unor texte de lege care, aparent, ar soluţiona problema de drept supusă analizei în recurs, nu conferă recursului în interesul legii obligativitatea aplicării acestor dispoziţii în sensul pretins de recurentă, nefiind incidente dispoziţiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Întrucât dispozitivul reprezintă partea din hotărârea judecătorească ce soluţionează cauza litigioasă dedusă judecăţii şi cuprinde dispoziţia obligatorie de executat, iar prin respingerea recursului nu sunt cuprinse astfel de dispoziţii cu caracter executoriu, simpla menţionare în considerente a unor texte de lege care, aparent, ar soluţiona problema de drept supusă analizei în recurs, nu conferă recursului în interesul legii obligativitatea aplicării acestor dispoziţii în sensul pretins de recurentă, nefiind incidente dispoziţiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
(Decizia civilă nr. 1301/18.05.2012)
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 2.06.2011, reclamanta I.M.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii A., solicitând obligarea acesteia la recalcularea pensiei conform adeverinţei nr.1156/27.04.2011 eliberată de SC Proiect A. SA.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată sub nr.46208/28.04.2011 a solicitat pârâtei recalcularea drepturilor de conform adeverinţei nr.1156/27.04.2011 eliberată de SC Proiect A. SA, cererea la care a primit răspuns negativ.
Reclamanta a mai arătat că veniturile suplimentare menţionate în adeverinţa nr.1156/27.04.2011 au caracter permanent, ca urmare a aplicării sistemului de acord global în Institutele de Proiectare.
În plus, reclamanta a arătat că adeverinţa emisă de fostul angajator atestă în mod expres că în perioada indicată, aceste câştiguri suplimentare au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au reţinut şi plătit la stat contribuţiile pentru asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare la acea dată.
A mai susţinut reclamanta că prin neluarea în considerare a câştigurilor menţionate în adeverinţa nr.1156/27.04.2011 se încalcă principiul contributivităţii prevăzut de art.2 lit.c din Legea nr.19/2000.
La data de 19.01.2012 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că prin cererea înregistrată la C.J.P Argeş sub nr.46208/28.04.2011, reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor de în baza adeverinţei nr.1156/27.04.2011, eliberată de SC Proiect A. SA. Prin adresa nr.46208/C/17.05.2011 pârâta i-a comunicat reclamantei că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.
În raport de dispoziţiile art.165 din Legea nr.263/2010 şi de faptul că sumele încasate cu titlu de acord global nu reprezintă spor cu caracter permanent potrivit dispoziţiilor art.10 din Legea nr.3/1977, nu a existat temei legal de valorificare a acestora.
Mai mult decât atât, potrivit Anexei nr.15 la Normele metodologice de aplicare a Legii 263/2010, formele de retribuire în acord nu pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, aşa cum a prevăzut anterior şi OUG 4/2005.
Tribunalul A., Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr.23/31.01.2012, a admis acţiunea; a obligat pe pârâtă să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin luarea în considerare a veniturilor obţinute în acord global, potrivit adeverinţei nr.1156/27.04.2011 eliberată de SC Proiect A. SA şi a obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta este beneficiara unei pensii pentru depusă şi limită de vârstă, pensie stabilită începând cu data de 01.11.1999.
Prin cererea înregistrată la C.J.P Argeş sub nr.46208/28.04.2011 (fila 6) reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie conform adeverinţei nr.1156/27.04.2011 (fila 5) emisă de SC Proiect A. SA.
Conform acestei adeverinţe, în perioada iunie 1975 – octombrie 1993, reclamanta a beneficiat de sume de bani „reprezentând acord global cu caracter permanent conform Legii nr.57/1974, art.17 alin.3”.
Potrivit aceleiaşi adeverinţe, în SC Proiect A. SA s-a utilizat permanent forma de retribuire în acord global, iar sumele de bani evidenţiate în cuprinsul adeverinţei au fost extrase din statele de plată pentru care angajatorul a virat CAS la bugetul de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Prin adresa nr.46208/C/17.05.2011 (fila 7) pârâta a comunicat reclamantei că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.
În raport de acest răspuns, care constituie practic un refuz de luare în calcul a veniturilor menţionate în adeverinţa nr.1156/27.04.2011, reclamanta a promovat prezenta acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie conform adeverinţei nr.1156/27.04.2011 eliberată de SC Proiect A., din care rezultă câştigurile în acord global.
Cu privire la această cerere, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c din Legea nr.263/2010, sistemul public se organizează şi funcţionează având ca bază principiul contributivităţii, conform căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
Acest principiu de bază, este reluat în modul de calcul al drepturilor de pensie, art.96 alin.1 şi 2 din Legea nr.263/2010 statuând că, „(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.”
Potrivit art.12 şi următoarele şi art.40 şi următoarele din Legea nr.57/1974 a retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii, plata în acord, cât şi depăşirea planului pe secţie sunt, fie forme de salarizare, fie criterii în funcţie de care se stabileşte retribuţia tarifară majorată.
Potrivit art.3 alin.2 din Legea nr.3/1977, act normativ în vigoare pentru o mare parte din perioada 1975 – 1993 (perioadă la care se referă adeverinţa nr.1156/27.04.2011 eliberată de S.C. Proiect A. S.A.), fondurile necesare plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuţiile pe care le plătesc angajatorii şi din sumele alocate de la bugetul de stat.
Contribuţia individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr.389/1972, care în art.1 a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.
Textul de lege instituie obligaţia vărsării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei asupra câştigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri.
Distinct de aceasta, art.2 din Decretul nr.389/1972 enumeră drepturile băneşti pentru care nu se datorează contribuţia pentru asigurările sociale de stat, iar între ele nu se regăsesc drepturile ce fac obiectul prezentei judecăţi, adică formele de retribuire în acord global.
Retribuţia tarifară micşorată sau majorată conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 57/1974, obţinută pentru munca în acord global este inclusă în câştigul brut realizat de salariat, din care se reţine, potrivit art. 1 din Decretul nr.389/1972, o contribuţie de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin urmare, pentru aceste sume, angajatorul reclamantei a calculat şi virat contribuţii de asigurări sociale, aspect confirmat prin adeverinţa nr.1156/27.04.2011 eliberată de S.C. Proiect A. S.A.
Reglementarea privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legile nr.19/2000 şi nr.263/2010 a fost construită în jurul principiului contributivităţii, potrivit căruia orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuţii de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.19/17.10.2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuându-se că în interpretarea disp.art.2 lit.e, art.78 şi art.164 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000 şi ale art.1 şi 2 din OUG nr.4/2005, formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a din Legea nr.57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă, soluţiile pronunţate în recursul în interesul legii, prin care se dezleagă problemele de drept, sunt obligatorii pentru instanţă.
Împotriva sentinţei instanţei de fond în termen legal a declarat recurs recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii A. criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
– soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală, deoarece potrivit dispoziţiilor art.165 din Legea nr.263/2010, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajelor lunare realizate de către intimata-reclamantă s-a utilizat salariile înregistrate în carnetele de muncă şi sporurile cu caracter permanent, conform legislaţiei în vigoare, iar veniturile în acord global prevăzute de Legea nr.57/1974, nu pot fi calificate ca sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare.
– pe de altă parte, nu s-a avut în vedere faptul că sumele de bani reprezentând acord global nu reprezintă sporuri cu caracter permanent în accepţiunea dispoziţiilor art.10 din Legea nr.3/1977 şi nici nu poate fi avut în vedere principiul contributivităţii, nici în baza dispoziţiilor art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010.
Intimata-reclamantă, citată în mod legal, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pe considerentul că, din adeverinţa depusă la dosar rezultă că veniturile au avut caracter permanent, au fost plătită contribuţiile CAS în conformitate cu legislaţia anterioară, în plus, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-un recurs în interesul legii, din care a rezultat că formele de retribuire obţinute în acord global se iau în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor prin sistemul public; se solicită cheltuieli de judecată.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Curtea a constatat că ambele critici sunt nefondate şi au fost respinse pentru următoarele considerente:
Veniturile obţinute suplimentar la retribuţia tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada reţinută de către instanţa de fond, fiind cumulate cu salariul individual brut şi inclusă alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, achitându-se astfel lunar atât cotele C.A.S., cât şi contribuţia la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuţiei pentru asigurări sociale se încadrează astfel în dispoziţiile art.23 din Legea nr.19/2000 şi aceste sporuri sunt prevăzute de art.78 din aceeaşi lege.
Deşi potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr.4/2005 sumele reprezentând acordul global sau alte adaosuri salariale nu s-ar fi luat în calculul drepturilor de pensie, întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislaţiei anterioare, invocându-se astfel imposibilitatea valorificării respectivelor venituri (venituri pe care intimata-reclamantă le probează cu adeverinţa depusă la dosar), rolul instanţei de judecată este nu doar de a constata şi cenzura directa aplicare a O.U.G. nr.4/2005, ci şi de a interpreta astfel actul normativ prin prisma Legii nr.19/2000, pentru că procedura de calculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor, iar opinia este aceea că sumele se impun a fi luate în calcul şi conform Deciziei Curţii Constituţionale nr.736/2006.
Raţionamentul juridic care stă la baza formării acestei convingeri a instanţei judecătoreşti este fundamentat astfel de forţa juridică a legii faţă de ordonanţă, pe considerente de echitate şi motive care ţin de preeminenţa principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepţiile ce au la bază tratamente discriminatorii.
Conform dispoziţiilor art.2 alin.1 din O.U.G. nr.4/2000, modificată, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr.19/2000.
Din menţiunile arătate în adeverinţa depusă la dosar, rezultă că intimata-reclamantă a realizat venituri suplimentare, respectiv adaosuri salariale care au fost astfel incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale şi pensii suplimentare. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele la CAS, inclusiv contribuţia la pensia suplimentară conform cu legislaţia în vigoare la acea dată, iar sporurile pentru care a prestat muncă intimata-reclamantă au avut caracter de în înţelesul Legii nr.57/1974.
Potrivit art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorii au vărsat contribuţia de 15% din câştigul brut realizat de personal, indiferent de forma în care au fost realizate aceste venituri.
În conformitate cu dispoziţiile art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin.2 se stipulează că se au în vedere şi sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă însă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă şi care au intrat în bazele de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, nu ar putea fi luate în considerare, atâta vreme cât se face dovada existenţei acestora prin adeverinţe, întrucât ar atrage încălcarea uneia dintre principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor şi asigurărilor sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea şi aplicarea contribuţiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale să fie constituită şi din aceste sume, iar la stabilirea pensiei cu prestaţie de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situaţia în care această prestaţie nu ar fi proporţională cu preţul plătit, creându-se o inechitate.
Mai mult, în aplicarea dispoziţiilor art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000, sunt şi dispoziţiile cuprinse în Ordinul nr.680/1 august 2007, pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 care, la punctul 19 de la Secţiunea I, prevede că prin sintagma venit brut realizat lunar se înţelege venitul brut în bani achitat din fondul de salarii, conform enumerărilor prevăzute la lit.a)-l) din lege şi anume, cu titlu de exemplu: sporuri, indemnizaţii şi sume acordate sub formă de procent pentru condiţii grele, periculoase, nocive, premii anuale şi cele din cursul anului sub diferite forme, sume plătite conform legii sau conform contractelor colective de muncă, alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele colective de muncă, sume rezultate prin „plata cu ora”, indemnizaţii de şedinţă ş.a.
Principiul aplicabil speţei este cel al contributivităţii, potrivit căruia drepturile de asigurări sociale, inclusiv pensiile, se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.
Nu în ultimul rând jurisprudenţa CEDO a asimilat drepturi care decurg din politici sociale, cu noţiunea de „bun” în sensul dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1, în sensul că o reducere substanţială a nivelului pensiei este considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate atunci când persoana a plătit cotizaţiile obligatorii, a îndeplinit condiţiile cerute de legea internă la data respectivă, existând o relaţie directă între totalul cotizaţiilor vărsata în decursul vieţii şi dreptul de a beneficia obligatoriu de o fracţiune din patrimoniul de pensii.
Şi prin decizia nr.872/25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art.9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale, s-a statuat că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să constituie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat.
Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să-i plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate.
Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către acesta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii. Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua absolut toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita în vreun fel dreptul la asigurări sociale.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.5/20 septembrie 2010, a admis recursul în interesul legii, în sensul că, interpretarea dispoziţiilor art.2 lit.e, art.78 şi art.164 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000 şi art.1 şi 2 din O.G. nr.4/2005, se interpretează în sensul că, sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art.1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.
Instanţa de fond, este chiar obligată în baza principiului plenitudinii de jurisdicţie şi în baza dispoziţiilor art.6 din CEDO, care reglementează dreptul la un proces echitabil şi rezonabil să examineze şi eventual să cenzureze raportat la dispoziţiile legale în materie, legalitatea şi temeinicia emiterii deciziilor de pensionare ale recurentei.
De asemenea, tot instanţa de judecată este suverană în a aprecia şi interpreta dispoziţiile legale în materia dreptului la pensie, printr-o corelare corespunzătoare a textelor prevăzute de lege, în conformitate cu jurisprudenţa constată a instanţelor judecătoreşti, precum şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Referirea recurentei-pârâte la decizia nr.30/16.11.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este nefondată, deoarece prin acea decizie s-a respins recursul în interesul legii referitor la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974.
Prin decizia nr.19 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se că în interpretarea dispoziţiilor art.2 lit.e), art.78 şi art.164 alin.1 şi 2 din Legea nr.19/2000 şi art.1 şi 2 din OG nr.4/2005 a stabilit că, formele de retribuire obţinute în acord global prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din Legea nr.57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în salariul brut şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, decizia fiind obligatorie potrivit dispoziţiilor art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Faţă de cele arătate mai sus, Curtea, în baza disp.art.312 şi art.316 Cod procedură civilă, precum şi art.291 din Codul muncii, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă şi în baza disp.art.274 Cod procedură civilă, a obligat pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
