Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9043 din 5 noiembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 3402 din 17.04.2014, pronunţată în dosarul nr. …/2013 al Tribunalului Cluj s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comunei F..
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.M.C. în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI F..
A fost obligat Primarul Comunei F. să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri materiale suma de 4300 lei şi cu titlu de daune morale suma de 9000 lei.
A fost obligat pârâtul Primarul Comunei F. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1200 lei onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comunei F. Tribunalul a admis-o, s-a constatat că primarul este, conform art 1 lit (e) din Legea nr.215/2001, autoritatea executivă – a comunelor, oraşelor, municipiilor;
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că, în ziua de 2.11.2010, reclamanta a fost agresata fizic de o persoana de sex feminin, in timpul programului de lucru, în incinta Primăriei Floresti.
Din raportul de constatare medico-legala s-a reţinut că:
Reclamanta a suferit un traumatism frontal maxilar 1.3 mobilitate grad II, 1.2 mobilitate dentară grad II, 1121 mobilitate grad I. La nivelul 1.3 se observă o zonă de fra,ctură netă traumatică corono-radiculară (fără proces carios).
Din xerocopia Certificatului medico-legal Nr. 8595/I/a/1640 din 02.11.2010 al IML Cluj-Napoca efectuat de Dr. Nicolau Gheorghe s-au reţinut următoarele constatări:
Examen obiectiv medico-legal din 02.11.2010: moderată tumefacţie a 1/2 dr.buza superioară. Pe fata vestibulară a buzei superioare soluţie de continuitate de 3/0,5 cm a,coperită cu false membrane. Mobilitate incisiv superior median.” Şi s-a concluzionat că reclamanta C.M.C. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziunile au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale şi au putut data din 02.11.2010.
S-a efectuat o Completare la Certificat în data de 25.11.2010 şi s-a constatat: Din adeverinţa medicală nr. 1850/08.11.2010 a Clinicii Chirurgie Maxilo-Facială II Cluj-Napoca rezultă dgs- Traumatism frontal maxilar. 1.3 mobilitate grad II. 1.2 mobilitate dentară gra,d II. 1.1, 2.1 mobilitate grad I. La nivelul 1.3 se observă o zonă de fra,ctură netă (fără proces carios) traumatică corono-radiculară.” Şi s-a concluzionat că reclamanta a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, că leziunile au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale incluzând şi tratamentul stomatologic, şi că leziunile pot data din 02.11.2010.
Din xerocopia conform cu originalul a F.O SCJUCJ Secţia CSM Nr. 81242 se reţine că reclamanta a fost internată în perioada 15.11
30.11.2010 cu diagnostic ‘Tulburare anxios depresivă Tulburare acută de stres. Din consultul cardiologie rezultă RS cu AV nun 54/rmn, AVnwx 141/min, AV medie 76/min, fără pauze, fără tulburări de conducere sau variabilitate evid ST pe perioada monitorizării. 27 extrasistole ventriculare 21%. 2-3 morfologii toate izolate. 17 extrasistole supraventriculare toate izolate fără alte tulburări de ritm pe perioada monitorizării.
Din xerocopia conform cu originalul a Scrisorii Medicale a CSM SCJUCJ eliberată de Dr. C.D. medic primar psihiatru se reţin următoarele: “Pacienta a fost evaluată iniţial in data de 08.11.2010 când s-a pus dia,gnosticul de tulburare de a,d.aptare, S-a eliberat concediu medical CCMAB 4678780. Ulterior pacienta a fost internată în perioada 15 11.2010-30
11.2010 cu dgs tulburare mixtă anxios depresivă. Tulburare acută de stres prezentând dispoziţie tristă anxietate, insomnie, tulburare de concentrare în contextul în care în data de 02.11.2010 a fost victima unei agresiuni”. S-a indicat tratament antidepresiv, anxiolitic, ilizibil cu ameliorare lentă a simptomatologiei. În data de 02.04.2013 pacienta revine, prezentând anxietate, simptome neurovegetative, insomnii de trezire, inapetenţă. Se stabileşte dia,gnosticul de Tulburare de a,d.aptare de stres. Se indică tratament cu anxiolitice.
Din xerocopia buletului de ieşire din Spital şi a scrisorii medicale a Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Constantin Papillian” Cluj-Napoca se reţine că reclamanta a fost internată in perioada 10.12.2010-21.12.2010 cu diagnostic Gastro-duodenită congestivă erozivă. Hernie gastrică transhiatală axială. Infecţia tractului urinar cu Klebsiella.
Prin adresa înregistrată sub nr. 19640/12.11.2010 la Comisia de Cercetare şi Evaluare a Accidentelor de Muncă, reclamanta a formulat reclamaţie faţă de incidentul din data de 02.11.2010 .
În ceea ce priveşte latura materială a prejudiciului, în urma accidentului din data de 02.11.2010, au fost necesare intervenţii chirurgicale pentru rezolvarea problemelor dentare, numeroase tratamente constând în diferite calmante, antibiotice, somnifere, pansamente gastrice zilnice, glucoza perfuzii pentru perioada în care nu putea mânca deloc, precum şi tratament psihiatric. Reclamanta fiind marcată de natura incidentului şi de urmările descrise mai înainte, a dorit să-şi găsească un alt loc de muncă, pentru a cărui încadrare şi specializare a trebuit să urmeze noi cursuri de şcolarizare, domeniul fiind diferit de cel practicat anterior. Cheltuielile efectuate se ridică la suma de aproximativ 4.300 lei.
Daunele materiale au fost dovedite cu chitanţele de la filele 68 –
74 dosar.
Au fost luate în analiză de către Tribunalul Cluj prevederile coroborate ale următoarelor texte legale:
Lege nr.188/1999 care la art. 41 prevede:
(1) Funcţionarii publici beneficiază în exercitarea atribuţiilor lor de protecţia legii.
(2) Autoritatea sau instituţia publică este obligată să asigure protecţia funcţionarului public împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
(3) Măsurile speciale de protecţie pentru funcţionarii publici cu atribuţii de control şi inspecţie, silită a creanţelor bugetare, precum şi pentru alte categorii de funcţionari publici care desfăşoară activităţi cu grad ridicat de risc profesional se stabilesc prin acte normative, la propunerea Agenţiei Naţionale a sau de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 42 din acelaşi act normativ prevede că autoritatea sau
instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
Art.1 din Legea nr. 333/2003 prevede următoarele:
(1) Pa.za şi protecţia sunt activităţi desfăşurate prin forţe şi mijloace specifice, în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa, integritatea fizică sau sănătatea.
(2) Paza şi protecţia se realizează prin forţe şi mijloace militare sau civile, de către instituţiile specializate ale autorităţilor administraţiei publice, sau în regim privat, de către proprietarii sau deţinătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum şi de către societăţile specializate de pază şi protecţie.
Art. 7 (1) Unităţile care beneficiază de pază cu efective de jandarmi încheie contracte de prestări de servicii cu unităţile de jandarmi, la nivelul eşalonului care are organ financiar propriu.
Art.11 Paza proprie se organizează în raport cu natura
obiectivelor, a bunurilor şi valorilor ce urmează a fi păzite, cu amplasarea, întinderea şi vulnerabilitatea pe care le prezintă unele unităţi şi locuri din incinta acestora, cu numărul de schimburi în care se desfăşoară activitatea, punctele de acces şi cu alte criterii specifice.
Tribunalul a apreciat că, urmare a loviturilor încasate, reclamanta a suferit în mod evident un prejudiciu fizic, material şi estetic, astfel sunt îndeplinite atât condiţiile pentru răspunderea materială cât si condiţiile răspunderii pentru prejudiciul moral care s-a întins pe o perioadă mai mare de timp.
Cu privire la raportul de cauzalitate între prejudiciul material si moral produs reclamantei şi fapta ilicită a pârâtului, Tribunalul a reţinut că acesta există, acţiunile autorităţii au generat situaţia reclamantei, ceea ce justifică şi îndeplinirea ultimului criteriu al răspunderii delictuale, acela al vinovăţiei pârâtului în producerea prejudiciului.
In temeiul prevederilor art. 453 alin (1) din Codul de procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul PRIMARUL COMUNEI F. şi reclamanta C.M.C..
1.Prin recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI F. s-a
solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei 3402/2014 şi, pe cale ce consecinţă, respingerea acţiunii.
În motivarea recursului pârâtul a arătat următoarele:
In fapt: Prin hotărârea atacată, instanţa a stabilit că reclamanta este îndreptăţită la plata unor daune morale de 9000 lei şi despăgubiri materiale de 4300 lei din partea Primarului Comunei F. deoarece, în perioada când a fost angajata acestei instituţii a fost lovită de către o persoana suferind leziuni fizice şi traume psihice.
Consideră că instanţa a analizat superficial cauza şi a interpretat greşit prevederile art. 41. alin 2 din Legea 188/1999 care prevăd că instituţia publică trebuie să asigure protecţia funcţionarilor publici împotriva agresiunilor, iar pentru asigurarea protecţiei funcţionarilor publici, instituţia publică, Instituţia Primarului în speţă, va solicita sprijinul organelor competente.
Aceste prevederi legale coroborate cu faptul că la dosarul cauzei există un protocol încheiat între primarul comunei f., serviciul asistenţă socială şi poliţia f., tocmai în scopul protejării angajaţilor serviciului asistenţă socială, dovedesc dincolo de orice dubiu că primarul şi-a îndeplinit obligaţiile legale în domeniul asigurării protecţiei angajaţilor.
De asemenea, un alt aspect criticabil al hotărârii este faptul că se reţine că “acţiunile autorităţii au generat situaţia reclamantei, ceea ce justifică şi îndeplinirea ultimului criteriu al răspunderii delictuale, acela al vinovăţiei pârâtului în producerea prejudiciului”, fără a se detalia care sunt acele acţiuni culpabile .
Reclamanta nu a făcut dovada nici unei acţiuni culpabile a pârâtului care să dovedească vinovăţia acestuia.
Mai mult, din punct de vedere al raportului de cauzalitate este evident că prejudiciul a fost cauzat de fapta unei terţe persoane ( cea care a săvârşit agresiunea) şi nu de către pârât.
Consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii pârâtului în scopul reparării prejudiciului cu privire la care reclamanta susţine că i-a fost cauzat.
Orice daune materiale sau morale ar fi suferit reclamanta sunt urmarea unei agresiuni exercitată asupra ei de numita O.I., după cum se arată chiar în acţiune, prin urmare nu există nici un raport de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă şi o conduită a pârâtului.
Menţionează că reclamanta şi-a desfăşurat activităţile de serviciu în condiţii normale de muncă, similare cu cele ale oricărui funcţionar public, dar ar fi absurd ca instituţia să angajeze o persoană care să asigure paza pentru fiecare birou unde au acces contribuabilii în cadrul programului cu publicul.
De altfel, consideră că obligaţiile angajatorului prevăzute de art. 6, 7 şi 8 ale Legii vizează riscurile previzibile şi rezonabile de accidente la locul de muncă raportate la felul muncii prestate de angajat, nu situaţiile de forţă majoră, imprevizibile cum ar fi agresiunea fizică exercitată de un contribuabil.
Legat de conduita pârâtei, trebuie reţinut că reclamanta a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri din care reiese că pârâtul a făcut demersuri atât pentru asigurarea siguranţei la locul de muncă (încheind în acest sens un protocol cu organele de poliţie ) cât şi pentru a o sprijini pe reclamantă în recuperarea prejudiciilor cauzate de incident ( purtând corespondenţă cu mai multe instituţii competente în vederea suportării cheltuielilor de tratament).
Agresiunea suferită de reclamantă constituie infracţiune, iar reclamanta avea posibilitatea să depună o plângere penală împotriva făptuitoarei, ocazie cu care ar fi putut urmări şi recuperarea prejudiciilor suferite constituindu-se parte civilă.
2.Prin recursul declarat de reclamanta C.M.C. s-a solicitat admiterea prezentului apel, schimbarea în parte a hotărârii şi rejudecarea acesteia în limita celor expuse cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat următoarele:
În fapt, prin sentinţa civilă nr. 3402/2014 prima instanţă s-a pronunţat cu privire la solicitările recurentei, sens în care a dispus admiterea în parte a acţiunii, pentru suma de 4300 iei reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 9000 lei cu titlul de daune morale. La plata acestor sume a fost obligat intimatul Primarul Comunei F., faţă de intimatul Comuna F. instanţa admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Cu privire la criticile aduse sentinţei recurate, învederează instanţei de recurs că acestea privesc următoarele elemente: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Comuna F. şi cuantumul daunelor morale efectiv acordate apelantei.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Comuna F., prima instanţă a admis această excepţie motivând că potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. (e) din Legea nr. 215/2001, autoritatea executivă a comunei este primarul, acesta fiind desemnat de lege să reprezinte interesele comunei, totuşi, consideră susceptibilă de critici această reţinere a instanţei în condiţiile în care apelanta a fost angajata Serviciului Public Local de Asistenţă Socială F., potrivit H.C.L. nr. 46/2008 – emisă de Consiliul Local F., respectivul Serviciu fiind înfiinţat în cadrul şi la nivelul Comunei F.. In aceste condiţii, solicită instanţei să aprecieze în concret asupra celor arătate şi să oblige la plata daunelor dispuse, atât intimatul Primarul Comunei F. cât şi intimatul Comuna F., aceasta din urmă având, în ceea ce o priveşte, calitate procesuală pasivă.
Cea de-a doua critică vizează, aşa cum a indicat mai sus, cuantumul daunelor morale efectiv acordate de către prima instanţă. Astfel, prima instanţă a înţeles să acorde suma de 9.000 lei din totalul de 120.000 lei pretins de către reclamantă. În ceea ce o priveşte însă, consideră că această sumă nu este în măsură să acopere prejudiciul moral suferit de către reclamantă, în concret neexistând vreun raport de proporţionalitate între traumele suferite şi reparaţia acordată.
Stabilind în concret asupra vinovăţiei pârâtei, prima instanţă în mod corect a decis că activităţile autorităţii au generat situaţia reclamantei, vătămarea acesteia în timpul programului de muncă fiind posibilă ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale de către pârâtă care nu a asigurat paza corespunzătoare locului de muncă.
Totuşi, deşi reţine această stare de fapt prima instanţă pare să nu acorde importanţă prejudiciului efectiv stabilit, ignorând în cea mai mare măsură actele medicale ce probează durata şi gravitatea suferinţelor îndurate de reclamantă, această ignoranţă manifestându-se la nivelul lipsei de interpretare şi de apreciere în concret a înscrisurilor probatorii depuse. Astfel, prima instanţă s-a limitat doar la enumerarea în considerentele sentinţei a actelor medicale depuse de reclamantă, fără a le acorda o valoare anume, importanţa acestora fiind exclusă din context.
Din acest punct de vedere, solicită instanţei să reaprecieze cu privire la cuantumul daunelor morale efectiv acordate. Consideră că modalitatea concretă în care accidentul a avut loc trebuie analizată obiectiv, pentru a se putea percepe realmente trauma prin care a fost nevoită să treacă reclamanta, suferinţele acesteia resimţindu-se atât la nivel fizic cât şi emoţional. Numărul efectiv de zile de îngrijiri medicale nu este singurul indicator la care instanţa trebuie să se oprească în aprecierea prejudiciului, trauma la nivel emoţional continuând să îşi producă efecte ulterior pentru o lungă perioadă de timp. Perceperea acestei situaţii trebuie privită de asemenea şi prin raportare la suferinţa conexă pe care reclamanta a suferit-o în respectiva perioadă ca urmare a imposibilităţii sale de a se ocupa de proprii copii – aceştia aflându-se în situaţii deosebite ce impuneau o anumită atenţie din partea mamei lor. Solicită analizarea inclusiv a acestui aspect de o importanţă majoră, cu atât mai mult cu cât prima instanţă a omis să facă vreo referire în acest sens, rezumându-se doar la punctarea în linii minime a suferinţei reclamantei aşa cum ea rezulta din actele medicale.
Astfel, în situaţia în care condiţiile răspunderii pârâtei au fost dovedite, apreciază necesar ca repararea prejudiciului să se realizeze integral, întinderea acestuia trebuind să fie echitabilă şi justă, în măsură să acopere suferinţele şi traumele îndurate de reclamantă. Din acest punct de vedere, instanţa de apel trebuie să analizeze efectiv elementele ce au compus prejudiciul, şi anume pierderea dinţilor din faţă ce au dat naştere unui prejudiciu estetic, slăbirea bruscă în greutate cu 10 kg, necesitatea tratamentului psihiatric, durerile fizice îndurate, imposibilitatea de a se mai ocupa de copii şi de familia sa pe durata tratamentului, ajungând să se considere o povară pentru soţul său.
În consecinţă, solicită instanţei aprecierea în concret asupra acestor elemente şi cuantificarea lor într-o modalitate obiectivă, raportată la circumstanţele specifice speţei, aşa cum acestea au fost expuse pe larg în acţiunea introductivă cât şi în prezentul recurs. Astfel, menţinând dispoziţiile primei hotărâri prin care se constată încălcarea dispoziţiilor legale de către angajator şi existenţa vinovăţiei sale în producerea prejudiciului faţă de reclamantă, să fie obligaţi intimaţii la plata faţă de recurentă a daunelor morale în cuantum de 120.000 lei, apreciind pe baza motivării expuse că acestea sunt pe deplin justificate.
Pentru toate aceste motive expuse, solicită admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat şi motivat prin starea de fapt expusă, cu consecinţa obligării intimaţilor la plata faţă de recurentă a sumei de
120.000 lei daune morale şi 4.300 lei daune materiale, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat prevederile Art. 466 şi art. 451 C.pr.civ.
În probaţiune: probele existente la dosarul cauzei.
Reclamanta C.M.C. a formulat întâmpinare prin care solicită instanţei de judecată respingerea recursului promovat de Primarul Comunei F.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Starea de fapt dedusă judecăţii şi necontestată de părţi vizează faptul că, în ziua de 2.11.2010 reclamanta a fost agresată fizic în timpul programului de lucru, în incinta Primăriei F., suferind un traumatism frontal maxilar.
Pentru leziunile fizice, instanţa de fond a stabilit că reclamanta este îndreptăţită la plata unor despăgubiri materiale de 4.300 lei din partea Primarului Comunei F. iar în privinţa daunelor morale au fost acordaţi
9.000 lei.
Cuantumul daunelor materiale nu a fost contestat de către instituţia primarului, entitatea obligată la plată, invocându-se doar lipsa elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale.
Curtea nu poate achiesa acestor susţineri, apreciind că, în mod judicios, tribunalul a analizat atât fapta ilicită – neluarea, de către instituţia publică, a tuturor măsurilor necesare în vederea asigurării protecţiei funcţionarilor publici împotriva agresiunilor – art. 41 alin 2 din L.188/1999 cât şi existenţa prejudiciului şi a raportului de cauzalitate între faptă/ omisiune şi prejudiciu.
Este evident că, din moment ce incidentul în care a fost implicată reclamanta a avut loc, aceasta fiind agresată fizic la locul de muncă , măsurile de protecţie nu au fost pe deplin eficiente. Chiar existând protocolul încheiat cu poliţia F., realitatea a dovedit că acesta a avut, la momentul producerii incidentului, sincope, nefuncţionând în parametri normali.
În privinţa daunelor morale, termenul de prejudiciu moral sugerează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea.
Dintre aceste valori au fost reţinute, printre altele, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si alte valori similare.
Prejudiciul în discuţie, neavând conţinut economic, nu poate fi evaluat in bani.
De asemenea, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, in privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite , va aprecia o anumită sumă globală care să completeze prejudiciul moral cauzat.
În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta include o doza de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă in vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel in cauză pe un plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura in care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate.
Evaluarea prejudiciului moral produs şi, pe cale de consecinţă, stabilirea cuantumului daunelor morale prezintă în speţă un grad de dificultate sporit, tocmai datorită circumstanţelor mai puţin obişnuite ale cauzei.
Drept consecinţă, revine instanţei judecătoreşti sarcina de a dispune potrivit probatoriului administrat masurile reparatorii adecvate.
Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de probă pretenţiile reclamantei, prejudiciul moral suferit si legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea pârâtului şi impactul negativ atât în plan personal cât şi în plan profesional asupra reclamantului.
Sub aspectul cuantumului acestuia, trebuie avut în vedere faptul că daunele morale nu pot fi acordate în mod excesiv, neavând rolul unor amenzi şi neputând duce la o îmbogăţire nejustificată a persoanei vătămate, având doar un rol compensator.
Tocmai de aceea, Curtea apreciază că suma de 9.000 lei, acordată cu titlu de daune morale, este suficientă pentru a repara prejudiciul cauzat reclamantei prin agresarea sa fizică la locul de muncă.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Comunei F., Curtea apreciază că excepţia a fost în mod întemeiat admisă, raportat la dispoziţiile art. 1 lit. e din L.215/2001.
Cum instituţia Primarului este autoritatea executivă a unităţii administrativ-teritoriale iar obligaţia impusă de art. 41 alin 2 din L.188/1999 îi este opozabilă, împrocesuarea Comunei nu se justifică.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de Primarul Comunei F., şi C.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 3402 din 17.04.2014, pronunţată în dosarul nr. …/2013 al Tribunalului Cluj, pe care o va menţine în întregime.
