-art. 1 alin.1, art. 8 alin.1 şi art. 18 alin.1 şi 3 din Legea nr. 554/2004;
-art.67, 73 alin.2 din Legea 293/2004 privind Statutul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Repararea pagubei produse persoanei vătămate este o latură intrinsecă a litigiului administrativ, în condiţiile în care Legea nr. 554/2004 instituie un subiectiv de plină jurisdicţie, care nu se limitează la dimensiunea formală a legalităţii actului administrativ. Restabilirea dreptului şi repararea pagubei produse nu se fac din oficiu, ci la cererea expresă a persoanei vătămate.
Legea 293/2004 prevede existenţa a două proceduri distincte, respectiv procedura încetării raporturilor de serviciu prevăzută în Cap.V , unde, conform art.67, împotriva ordinului sau deciziei de destituire din funcţie se poate face plângere la instanţa competentă, potrivit legii. Iar cea de a doua procedură a răspunderii funcţionarilor publici cu statut special este prevăzută în Cap.VI, unde, conform art. 73 alin.2 cu statut special nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de judecată competente, potrivit legii. Este adevărat că raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special încetează ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a destituirii din funcţie, însă din dispoziţiile legale menţionate mai sus rezultă că încetarea raportului de serviciu pentru acest motiv intervine după rămânerea irevocabilă a sancţiunii disciplinare aplicate.
Decizia nr. 597 din data de 16 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal la nr. 4274/120/1.09.2010 reclamantul RNEV a chemat în judecată pârâtul Penitenciarul Mărgineni solicitând reintegrarea lui în funcţia de agent în cadrul Penitenciarului Mărgineni şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale începând cu 01.12.2009 şi până la momentul reintegrării efective.
Prin sentinţa nr. 1542 din 10 decembrie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea precizată, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Mărgineni.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamantului, odată cu sancţiunea disciplinară, aplicată prin decizia Y/38363/10.07.2009, i s-a aplicat şi măsura eliberării din funcţie prin decizia nr. 45/10.07.2009, care i-a fost comunicată la aceeaşi dată şi pe care nu a contestat-o, astfel că aceasta îşi produce efecte juridice, făcând imposibilă reîncadrare în muncă a reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul RNEV, a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 cod proc. civ. Consideră recurentul că în cauză instanţa a înlăturat sancţiunea disciplinară astfel că temeiul eliberării din funcţie nu mai exista, intimata, care trebuia sa se conformeze hotărâri judecătoreşti era necesar să revoce măsura eliberării din funcţie şi să dispună aplicarea sancţiunii stabilite de instanţă, iar aceasta situaţie nu se putea realiza decât prin reintegrarea celui în cauză urmând a se emite o nouă decizie.
Analizând sentinţa recurată, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Decizia de sancţionare nr. Y/38363 din 10.07.2009 emisă de Directorul Penitenciarului Mărgineni, ca urmare a referatului nr. y/37542/03.07.2009 întocmit de Comisia de disciplină din cadrul penitenciarului Mărgineni, în conformitate cu prevederile art. 62 lit. f (art.70 lit. f) din Legea nr. 293/2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, modificată şi completată, începând cu data emiterii prezentei decizii, se sancţionează disciplinar cu „destituirea din sistemul administraţiei penitenciare” dl. agent şef adjunct de penitenciare RNEV.
În executarea acestei decizii şi în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit.c, art. 64 lit.d şi art. 66 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Directorul Penitenciarului Mărgineni emite Decizia nr. 45/10.07.2009, prin care începând cu data de 10.07.2009 agent şef adjunct de penitenciare RNEV se eliberează din funcţie ca urmare a încetării raporturilor de serviciu prin destituire din funcţie.
Împotriva Deciziei de sancţionare nr. Y/38363 din 10.07.2009 recurentul reclamant a formulat contestaţie soluţionată prin sentinţa nr. 337/12.03.2010 a Tribunalului Dâmboviţa, prin care s-a admis contestaţia şi s-a înlocuit sancţiunea disciplinară aplicată constând în destituirea din sistemul administraţiei penitenciarelor, cu sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 62 lit.d din aceeaşi lege, constând în trecerea reclamantului într-o funcţie inferioară celei deţinute, respectiv în funcţia de „agent”.Această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă, recursul fiind respins ca nefondat prin Decizia nr. 1059/15.06.2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
Persoana vătămată în dreptul său la muncă a formulat la data de 8.07.2010 o cerere Directorului Penitenciarului Mărgineni solicitând reintegrarea sa în funcţie şi acordarea drepturilor băneşti aferente.
Cu adresa nr. Y 500213/ PMDB/ 16.07.2010 Penitenciarul Mărgineni îi comunică recurentului reclamant că cererea prin care solicită reintegrarea nu poate fi aprobată, întrucât modificarea deciziei de sancţionare nu duce implicit şi la repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de sancţionare, ci era necesară solicitarea expresă a acestui fapt în cursul judecăţii.
Deşi formulată pe cale separată, acţiunea prin care se tinde la repararea pagubei produse printr-un act administrativ nelegal este subsecventă acţiunii având ca obiect anularea actului vătămător.
Repararea pagubei produse persoanei vătămate este o latură intrinsecă a litigiului administrativ, în condiţiile în care Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, care nu se limitează la dimensiunea formală a legalităţii actului administrativ.
Or, în cauza de faţă, de vreme ce instanţa de judecată a dispus în mod irevocabil înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate constând în „destituirea din sistemul administraţiei penitenciarelor”, cu sancţiunea disciplinară constând în „trecerea reclamantului într-o funcţie inferioară celei deţinute – respectiv în funcţia de agent”, intră în funcţiune principiul retroactivităţii, adică nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor – ex nunc – ci şi pentru trecut – ex tunc. Retroactivitatea înseamnă, deci, înlăturarea efectelor actului administrativ vătămător care s-au produs între momentul emiterii acestui act şi cel al anulării sale. În temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii se ajunge în situaţia în care n-ar fi intervenit niciodată destituirea.
Din acest principiu izvorăşte şi cel al repunerii în situaţia anterioară – restituţio în integrum. Adică persoana în cauză trebuie să ajungă în situaţia de a-şi recupera locul de muncă, precum şi drepturile băneşti aferente acestei funcţii cu titlu de despăgubiri.
Restabilirea dreptului şi repararea pagubei produse nu se fac din oficiu, ci la cererea expresă a persoanei vătămate, prevederi în acest sens existând în art. 1 alin.1, art. 8 alin.1 şi art. 18 alin.1 şi 3 din Legea nr. 554/2004.
Jurisprudenţa comunitară a cristalizat regula că în vederea determinării prejudiciului reparabil, instanţa naţională poate verifica dacă persoana lezată a făcut dovada unei diligenţe rezonabile pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea şi, mai ales, dacă aceasta a utilizat în timp util toate căile legale care i-au stat la dispoziţie.
Într-adevăr, potrivit unui principiu general comun sistemelor judiciare ale statelor membre, persoana lezată, cu riscul de a suporta ea însăşi prejudiciul respectiv, trebuie să facă dovada unei diligenţe rezonabile în a limita întinderea prejudiciului. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3045/13 iunie 2007 (Prof. dr. Antonie Iorgovan, Liliana Vişan, Alexandru Sorin Ciobanu, Diana Iuliana Pasăre – Legea contenciosului administrativ, comentariu şi jurisprudenţă, Universul Juridic, Bucureşti 2008).
Or, recurentul reclamant a depus diligenţe în a limita întinderea prejudiciului formulând cererea de reintegrare la scurt timp după rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Într-o echivalenţă a actelor administrative emise, se impunea ca în executarea sentinţei irevocabile nr. 337/12.03.2010 a Tribunalului Dâmboviţa, Directorul Penitenciarului Mărgineni să revoce Decizia nr. 45/10.07.2009 şi să emită o nouă decizie prin care recurentul reclamant era trecut într-o funcţie inferioară celei deţinute – respectiv în funcţia de agent.
Nu poate fi reţinută susţinerea intimatului cum că, de vreme ce recurentul reclamant nu a atacat Decizia nr. 45/10.07.2009 privind eliberarea sa din funcţie, această decizie îşi va produce în continuare efectele, deoarece decizia de eliberare din funcţie a fost emisă în baza deciziei privind aplicarea sancţiunii disciplinare, iar în temeiul principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis anularea actului iniţial, primar atrage anularea şi a actului subsecvent, următor, datorită legăturii sale cu primul.
Analizând Legea 293/2004 în întregul său, se poate lesne observa existenţa a două proceduri distincte, respectiv procedura încetării raporturilor de serviciu prevăzută în Cap.V , unde, conform art.67, împotriva ordinului sau deciziei de destituire din funcţie se poate face plângere la instanţa competentă, potrivit legii. Iar cea de a doua procedură a răspunderii funcţionarilor publici cu statut special este prevăzută în Cap.VI, unde, conform art. 73 alin.2 funcţionarul public cu statut special nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de judecată competente, potrivit legii.
Este adevărat că raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special încetează ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a destituirii din funcţie, însă din dispoziţiile legale menţionate mai sus rezultă că încetarea raportului de serviciu pentru acest motiv intervine după rămânerea irevocabilă a sancţiunii disciplinare aplicate.
Aceste două proceduri sunt distinct prevăzute şi în Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel încât nu sunt aplicabile în prezenta cauză dispoziţiile art. 106 din acest act normativ, invocate de către intimat.
De asemenea, nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 78 alin.2 din Codul muncii, întrucât art. 89 din Legea 293/2004 – dispoziţiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii – trebuie interpretate în sensul aplicării unor reguli de drept material, substanţial, din legislaţia muncii, iar nu a regulilor de drept procedural.
Pentru aceste considerente, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 şi 3041 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de agent în cadrul Penitenciarului Mărgineni, precum şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data de 10.07.2009 şi până la reintegrarea în funcţie.
