C. muncii, art. 45, art. 46
O.U.G. nr. 72/2003, art. 1
Specificul detaşării presupune, în toate cazurile, următoarele efecte: trimiterea temporară la un alt angajator pentru executarea unor servicii ale acestuia; cel detaşat să facă parte pe durata detaşării din colectivul de muncă al noului angajator, subor-donându-se acestuia; detaşarea modifică locul de muncă prin schimbarea angajatorului; contractul individual de muncă încheiat iniţial cu angajatorul de origine subzistă şi în timpul detaşării, el se suspendă pe această perioadă.
Rezultă din cele de mai sus că detaşarea nu se poate dispune în cadrul aceleiaşi unităţi, ci pentru a lua această măsură este necesară solicitarea expresă din partea altei unităţi decât cea la care este angajat salariatul.
în cauză, salariatului, fiind detaşat la o altă unitate dintr-o altă localitate, îi erau aplicabile dispoziţiile Legii privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora, pe perioada detaşării, îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale, iar autoritatea sau instituţia publică beneficiară este obligată să îi suporte indemnizaţia de detaşare.
C.A. Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 856/R din 11 martie 2005, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1262 din 8 noiembrie 2004, Tribunalului Călăraşi a respins acţiunea formulată de reclamantul P.G. împotriva pârâtei D.A.D.R.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat pârâtei plata unei indemnizaţii de detaşare, invocând că, prin decizia nr. 207/2003, s-a dispus de către aceasta schimbarea locului său de muncă pentru a se ocupa de aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 72/2003 în localitatea N. S-a apreciat astfel că prevederile art. 45 C. muncii nu sunt incidente în cauză, detaşarea presupune schimbarea locului de muncă din dispoziţia angajatorului la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia din urmă, contractul de muncă subzistând cu angajatorul de origine, el fiind suspendat pe perioada detaşării. S-a considerat, de asemenea, că detaşarea nu se poate dispune în cadrul aceleiaşi unităţi de la o subunitate la alta, pentru a se lua această măsură fiind necesară solicitarea expresă din partea altei unităţi decât cea la care este angajat salariatul.
S-a reţinut că prin decizia invocată de reclamant i se stabilesc anumite sarcini de serviciu care urmează a fi îndeplinite pe raza unei alte localităţi decât cea a domiciliului său, dar nu reprezintă o detaşare în înţelesul Codului muncii, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru a fi considerată o modificare a contractului său individual de muncă. Aceasta, în condiţiile în care reclamantul, prin specificul activităţii pe care o desfăşoară (specialist agricol), nu poate pretinde că îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu doar pe raza activităţii sale de domiciliu, sens în care, nefiind incidenţă în cauză instituţia detaşării, pretenţiile reclamantului au fost apreciate neîntemeiate.
împotriva acestci sentinţe a declarat în termen legal recurs reclamantul.
Analizând sentinţa recurată, curtea a apreciat recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente: în baza art. 45 C. muncii, detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă din dispoziţia angajatorului la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. Specificul detaşării presupune în toate cazurile: trimiterea temporară la un alt angajator pentru executarea unor servicii ale acestuia; cel detaşat să facă parte pe durata detaşării din colectivul de muncă al noului angajator, subordonându-se acestuia; detaşarea modifică locul de muncă prin schimbarea angajatorului; contractul individual de muncă încheiat iniţial cu angajatorul de origine subzistă şi în timpul detaşării, el se suspendă pe această perioadă. Rezultă că detaşarea nu se poate dispune în cadrul aceleiaşi unităţi, ci pentru a lua această măsură este necesară solicitarea expresă din partea altei unităţi decât cea la care este angajat salariatul. Or, condiţiile sus-menţionate sunt îndeplinite în cauza de faţă.
Astfel, recurentul este angajatul Centrului Judeţean de Consultanţă Agricolă C. în funcţia de referent principal, conform fişei postului, ncavând printre atribuţii cele stabilite în decizia nr. 207/2003. Aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 72/2003 pe raza comunei N. de către acesta s-a realizat practic prin trimiterea temporară la un alt angajator, în speţă intimata-pârâtă, pentru executarea sarcinilor impuse de aceasta, conform menţiunilor cuprinse în decizia nr. 207/2003.
Decizia nr. 207/2003 reprezintă în fapt o decizie de detaşare, recurentul acceptând de altfel aplicarea dispoziţiilor actului normativ sus-menţionat (O.G. nr. 72/2003) pe raza comunei N., în condiţiile în care intimata înţelege să-i achite indemnizaţia de detaşare pe perioada septembrie 2003-2004, conform dispoziţiilor finale din decizia susmenţionată. Nu s-a realizat dovada în cauza dedusă judecăţii că Centrul Judeţean de Consultanţă Agricolă C. ar fi o subunitate a intimatei-pârâte, cum incorect a reţinut instanţa de fond.
In cauză, recurentului, fiind detaşat pe raza comunei N., îi erau aplicabile dispoziţiile Legii privind Statutul (ca referent principal), potrivit cărora, pe perioada detaşării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia şi drepturile salariale. Pe timpul detaşării în altă localitate, autoritatea sau instituţia publică beneficiară este obligată să îi suporte indemnizaţia de detaşare.
