Legea nr. 188/1999, art. 77 alin. (4)
Legea nr. 672/2002, art. 18 alin. (3)
Funcţionarul public, pe perioada detaşării, îşi păstrează funcţia publică şi salariul, care este compus din salariul de bază,
sporul de vechime, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Sporul de auditor intern prevăzut de Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, în procent de până la 25% din salariul de bază, nu poate fi însă acordat pe perioada în care are loc detaşarea funcţionarului public. Acest spor, fiind stabilit pentru complexitatea muncii, iar nu în considerarea calităţii de auditor -calitate pe care, de altfel, o păstrează -, nu intră în categoria sporurilor incluse în salariu, astfel încât, odată cu schimbarea tipului de activitate ca urmare a detaşării, continuarea acordării lui este lipsită de justificare legală.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3958 din 18 octombrie 2007, www.scj.ro
Prin sentinţa civilă nr. 1021 din 13 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII I-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de C.I. în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului contravaloarea indemnizaţiei de conducere pentru perioada 3 iunie 2003 – 1 ianuarie 2005 şi a sporului de 25% pentru perioada 15 iulie 2003 – 15 mai 2005, actualizată la data plăţii.
Instanţa a reţinut că, prin decizia nr. 773 din 2 iunie 2003, reclamantul, având funcţia de inspector vamal gradul I, inspector de specialitate A 112 la Serviciul control şi intern din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor (în prezent Autoritatea Naţională a Vămilor), a fost detaşat la Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Frontieră B., desfăşurând activitatea corespunzătoare funcţiei de şef adjunct. Detaşarea reclamantului pe funcţia de conducere respectivă a fost prelungită succesiv până la data de 7 martie 2005. Astfel, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 19/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, reclamantul trebuia să primească, pe lângă salariul de bază al funcţiei de execuţie, şi indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de şef adjunct.
Totodată, instanţa a reţinut că, potrivit art. 20 din O.U.G. nr. 192/2002, ale art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002, reclamantul are dreptul şi la plata sporului de auditor intern, respectiv sporul de complexitate în procent de până la 25% aplicat la salariul de bază, întrucât a avut, la data detaşării, calitatea de auditor principal 2, iar urmare a detaşării nu i-a încetat această calitate.
A mai reţinut instanţa că, deşi nu a contestat actele de detaşare, reclamantul nu este decăzut din dreptul de a cere instanţei plata respectivelor drepturi de natură salarială, întrucât legea nu limitează posibilitatea de a se adresa instanţei doar la contestaţia împotriva deciziei de detaşare.
Autoritatea Naţională a Vămilor a declarat recurs.
Recursul este întemeiat. Este necontestat că reclamantul-intimat, inspector vamal gradul I, inspector de specialitate A 112 la Serviciul Control şi Audit Intern din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, a fost detaşat prin decizia nr. 773 din 2 iunie 2003 a directorului general al
D.G.V. pentru coordonarea activităţii corespunzătoare funcţiei de şef adjunct la Biroul Vamal de Control şi Vămuire la Frontiera B., care a fost prelungită prin acte administrative similare până la data de 31 decembrie 2004, când a fost numit în funcţia respectivă de conducere.
In legătură cu sporul de 25% prevăzut la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002, instanţa de fond a reţinut că, pe perioada detaşării, intimatul-reclamant şi-a păstrat calitatea de auditor principal 2, astfel că trebuia să beneficieze de acest spor la salariul de bază brut lunar.
Intr-adevăr, la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002 este prevăzut sporul de 25% aplicat la salariul de bază brut lunar, dar acest spor este prevăzut de lege nu în considerarea calităţii de auditor intern, ci este vorba „de un spor pentru complexitatea muncii”. Or, în perioada detaşării, intimatul-reclamant nu a mai desfaşurat activitatea de auditor intern, astfel că sporul prevăzut de lege pentru „complexitatea muncii” nu se mai justifică nici în fapt şi nici legal.
Este adevărat că, potrivit art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, „pe perioada detaşării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul”, însă, potrivit art. 29 alin. (1) din aceeaşi lege, salariul este compus din salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Deci, în salariu nu sunt incluse sporurile care nu au caracter permanent, cum este sporul de 25% pentru complexitatea muncii, care se acordă doar în perioada/perioadele în care se prestează o activitate complexă.
Astfel fiind, în această privinţă, recursul formulat este întemeiat, soluţia instanţei fiind nelegală şi netemeinică.
In ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, privitor la indemnizaţia de conducere pentru perioada detaşării, soluţia instanţei de fond este
legală şi temeinică. In cauză, este necontestat că intimatul-reclamant, în perioada detaşării pe funcţia de şef adjunct de birou vamal, a exercitat toate prerogativele acestei funcţii şi a desfaşurat toate activităţile
specifice unei funcţii de conducerc. Or, potrivit legislaţiei în vigoare la data respectivă (O.U.G. nr. 192/2002 şi O.U.G. nr. 123/2003) şi ulterior (O.U.G. nr. 92/2004), funcţionarul public care exercită cu caracter temporar o funcţie publică de conducere, pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, are dreptul şi la indemnizaţia de conducere corespunzătoare funcţiei publice de conducere pe care o exercită.
Apărarea autorităţii recurente, că în statul de funcţii al Biroului Vamal B. nu a existat funcţia de şef adjunct de birou, a fost înlăturată ca nedovedită.
In concluzie, recursul a fost admis, iar sentinţa atacată a fost modificată în sensul înlăturării sporului de 25% pentru perioada 15 iulie 2003 – 15 mai 2005, celelalte dispoziţii ale hotărârii fiind menţinute.