Acordul/contractul colectiv de muncă încheiat între autoritatea administrativă angajatoare în raport cu reclamanţii funcţionari publici, şi personalul cu contract de muncă, nu îşi poate extinde efectele în privinţa funcţionarilor publici, în condiţiile în care drepturile salariale cuvenite nu se regăsesc în legislaţia ce guvernează raporturile de serviciu ale reclamanţi.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.29/C.A. din 21.01.2008
Prin sentinţa civilă 1230/E/6.07.2007 a Tribunalului Iaşi a fost respinsă cererea reclamantei C.P., în contradictor cu pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţean şi Consiliul Judeţean Iaşi, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă totodată cererea reclamantei de acordare a tuturor drepturilor speciale aprobate prin Acordul/Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Judeţean Iaşi, începând cu luna ianuarie 2007, conform H.C.S. 276/8.12.2006 şi repunerea în drepturi privind sporul de dispozitiv acordat până la finele anului 2006, formulată în contradictor cu pârâta D.J.E.P.-Iaşi.
A reţinut instanţa de fond:
Potrivit adeverinţei nr.3078/17.04.2007 emisă de Consiliul Judeţean Iaşi şi dispoziţiei nr.240/16.03.2005 a aceleiaşi autorităţi a administraţiei publice, reclamanta C.P., având calitatea de funcţionar public, a fost transferată în interesul serviciului, începând cu data de 1.04.2005, din aparatul propriu al Consiliului Judeţean Iaşi în cadrul D.J.E.P.-Iaşi.
În conformitate cu prevederile art.6 alin.3 din O.G. nr.84/ 2001, serviciile publice comunitare judeţene funcţionează ca instituţii publice de interes judeţean cu personalitate juridică.
În consecinţă, D.J.E.P.-Iaşi are personalitate juridică, având calitatea de angajator în raporturile de serviciu stabilite cu reclamanta, fapt confirmat de reprezentantul reclamantei în şedinţa publică din 27.04.2007, când a precizat că pârâţii Consiliul Judeţean Iaşi şi Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi au fost chemaţi în judecată avându-se în vedere calitatea lor de ordonatori de credite, iar D.J.E.P.-Iaşi, în calitate de angajator.
Deoarece, în cadrul raporturilor de serviciu, răspunderea pentru neplata drepturilor salariale către angajaţi, aparţine doar angajatorului, instanţa, reţinând că pârâţii Consiliului Judeţean Iaşi şi Preşedintele Consiliului au calitatea de ordonatori de credite, nu de angajatori, urmează a respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, instanţa reţine că, potrivit prevederilor art.78 alin. 3 din Legea nr.188/1999 (art.90 al. 3 în forma actuală a legii), transferat în interesul serviciului are dreptul la o îndemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, plata drepturilor salariale urmând a fi suportată de autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul .
Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr.276/8.12.2006 prin care s-a aprobat Actul Adiţional nr.11778/21.11.2006 la Acordul/contractul colectiv de muncă nr.218/ 25.11.2005 act adiţional prin care s-au stabilit drepturile salariale speciale solicitate de reclamantă, este ulterioară datei transferului în interesul serviciului al reclamantei de la Consiliul Judeţean Iaşi la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, după cum ulterioare sunt atât Actul Adiţional, cât şi Acordul/Contractul colectiv de muncă menţionate anterior.
Verificând conţinutul Actului Adiţional nr.11778/21.11.2006 şi Acordului/contractului colectiv de muncă nr.218/ 25.11.2005, instanţa a constatat că acestea au fost încheiate, în baza dispoziţiilor art.61 alin. 1 din Legea nr.188/ 1999, între Consiliul Judeţean Iaşi şi Sindicatul Salariaţilor din Consiliul Judeţean Iaşi, D.J.E.P.-Iaşi nefiind parte semnatară a acestor acorduri.
Pentru acest motiv, măsurile convenite în cuprinsul acordurilor respective nu sunt opozabile D.J.E.P. Iaşi, această instituţie neputând fi obligată la respectarea lor.
Pentru a beneficia de drepturile prevăzute în actele amintite mai sus, se impune ca sindicatul reprezentativ al funcţionarilor publici din cadrul D.J.E.P.-Iaşi, să încheie acorduri referitoare la respectivele drepturi şi cu această instituţie publică.
Având în vedere că reclamanta nu a beneficiat de plata drepturilor speciale prevăzute în Actul Adiţional nr.11778/2006 în luna anterioară transferului său în interesul serviciului (adeverinţa nr.703/ 21.06.2007 a D.J.E.P.-Iaşi), acest act fiind ulterior momentului realizării transferului, pentru a avea dreptul la plata în continuare a sporurilor respective şi după data transferului potrivit art.78 alin. 3 din Legea nr.188/ 1999 (în prezent art.90 al. 3) şi că angajatorul său, respectiv D.J.E.P.-Iaşi, singurul obligat la plata sumelor reprezentând drepturi salariale, nu este parte a acordurilor invocate ca fundament al acordării drepturilor speciale solicitate, instanţa a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest din urmă pârât ca nefondată.
Curtea a constatat recursul declarat ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, este de necontestat în speţă faptul că reclamanta se află într-un raport de serviciu cu intimata D.J.E.P. Iaşi, guvernat de dispoziţiile Legii nr.188/1999 a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, care în art.31 al.(3) prevede expres că „Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici”, salariul fiind compus din: „salariul de bază; b) sporul pentru vechimea în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare” (art.31 al.(1) din aceeaşi lege).
Ori, în cauză recurenta invocă drept temei al drepturilor salariale Acordul/Contractul colectiv de muncă încheiat între Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi ca angajator şi Sindicatul Salariaţilor din Consiliul Judeţean Iaşi, alcătuit din aparatul propriu de specialitate al Consiliului Judeţean Iaşi şi persoanele angajate pe bază de contract individual de muncă, deşi potrivit dispoziţiilor art.1 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, o astfel de convenţie se încheie „între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”.
Noţiunea de „patron” definită de aceeaşi lege (al.(2) al art.1) exclude aşadar posibilitatea perfectării de contracte colective de muncă între „administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale” prevăzută de art.1 al.(1) din Legea nr.188/1999 şi funcţionarii publici, art.2 din acest act normativ definind „funcţia publică” ca fiind „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, Stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome”, atribuţii şi responsabilităţi general valabile la nivelul întregii ţări, de la care subiecţii raportului juridic de funcţie nu pot deroga pe cale contractuală.
În acest sens, art.110 din legea funcţionarilor publici prevede expres că şi în ce îi priveşte pe funcţionarii publici cu statut special (din structurile Parlamentului, Administraţiei Preşedinţiale, Consiliului Legislativ, etc.) autorităţile respective „au obligaţia de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentei legi, cu consultarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”, drepturile şi responsabilităţile acestora fiind aşadar expres prevăzute prin norme legale, iar nu contractuale.
Cât priveşte trimiterea reclamantei la dispoziţiile cuprinse în Codul muncii, Curtea constată că prevederile art.117 din Legea 118/1999 prevăd că dispoziţiile legii speciale „se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative ori penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice”, aşa încât, atât timp cât funcţionarilor publici li se prevede expres prin legea specială regimul legal de salarizare, rezultă că regimul juridic al funcţiei publice nu se poate completa cu prevederile specifice contractuale în materia salarizării, existente în Codul muncii şi Legea 130/1996 a contractului colectiv de muncă.
În atari condiţii, Curtea reţine că prevederile contractului colectiv de muncă nr.218/25.11.2005, respectiv a actului adiţional nr.11778/21.11.2006, chiar dacă fac referire şi la „toţi funcţionarii publici” din aparatul propriu al Consiliului Judeţean Iaşi, în realitate sunt aplicabile doar persoanelor „angajate pe bază de contract de muncă”, ce intră într-adevăr sub incidenţa dispoziţiilor Codului muncii şi a Legii 130/1996.
În acest sens este exprimat de altfel şi punctul de vedere al Consiliului Judeţean Iaşi –D.O.R.U.I.–Serviciul organizare şi resurse umane în adresa cu nr.662/22.01.2007 expediată D.J.E.P. Iaşi, respectiv că fondurile asigurate prin bugetul Consiliului Judeţean Iaşi sunt în măsură a asigura doar drepturile salariale constând în „salariul de încadrare, indemnizaţia de conducere, salariul de merit, sporul de vechime, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, sporul pentru condiţii vătămătoare”, acestea găsindu-şi izvorul în prevederile legale aplicabile instituţiei angajatoare pârâte, pentru celelalte drepturi salariale evocate în Hotărârea 276/2006, urmând ca angajatoarea „să-şi asigure venituri acoperitoare din surse proprii”.
