Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut de art.18 şi art.19 al.3 şi 4 din Legea nr. 329/2009, conduce potrivit art.20 din aceeaşi lege la încetarea de drept a raportului de serviciu.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.1529/24 mai 2011
Prin contestaţia formulată de contestatorul R.D.L., înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr.60/85/2010, din 08.01.2010, s-a solicitat în contradictoriu cu intimatul S.P.P.C. al Municipiului S.:
– anularea deciziei nr.363/18.12.2009, emisă de intimat ca fiind neconstituţională şi nelegală;
– reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior cu toate consecinţele repunerii în situaţia anterioară referitor la plata drepturilor salariale, vechime în muncă, plata contribuţiilor la bugetul de stat, etc.;
– obligarea intimatului la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data deciziei de încetare de drept a raporturilor de muncă şi până la reintegrarea efectivă;
– cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că fiind cadru militar a fost disponibilizat forţat înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, astfel că şi-a continuat activitatea ca angajat, cumulând pensia militară cu salariul.
Se arată că Legea nr.329/2009, respectiv disp. art. 17-22 din Cap. IV încalcă legea fundamentală şi TUE, intimatul trecând la aplicarea acesteia a dispus încetarea de drept a raporturilor de muncă, întrucât a refuzat să opteze între calitatea de pensionar şi cea de angajat, prin acţiunea de faţă, înţelegând să conteste decizia de încetare a raporturilor de serviciu.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe art. 65 alin.2 din Codul muncii şi Legea nr.329/2009.
Intimatul Serviciul Public de Poliţie Comunitară al Municipiului S. a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea acţiunii formulate de contestatoare şi menţiunea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.
La termenul din 26 ianuarie 2010, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.17-22 din Legea nr.329/2009, cu motivarea că acestea încalcă prevederile art. 16 alin.1, art. 41 alin.1, art. 44 şi 47 din României.
Tribunalul Sibiu, prin încheierea din 30 martie 2010 a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 47/1997.Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1149 din 28 sept. 2010 a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.17-22 din Legea nr. 329/2009, excepţie ridicată de contestatorul R.D.L., în dosarul nr. 60/85/2010 al Tribunalului Sibiu.
Prin Sentinţa nr. 46/CA/2011 Tribunalul Sibiu a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.D.L. în contradictoriu cu pârâtul S.P.P.C. al Municipiului S.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamantul beneficiar al pensiei militare a fost numit în funcţia publică de conducere din clasa I, de director executiv adjunct – consilier superior la Consiliul Local al Municipiului S. – S.P.P.C. al Municipiului S., prin decizia nr.171/02.07.2007 cu data de 01.07.2007.
Prin decizia nr. 363/18.12.2009, contestată în cauză, autoritatea publică a dispus ca începând cu data de 17.12.2009, să înceteze raporturile de serviciu ale reclamantului în baza disp. art. 97 lit. a şi art. 98 alin.2 din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 20 Cap.IV, din Legea nr.329/2009, fila 23.
Art. 20 din Legea nr. 329/2009, prevede că : neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art.18 şi art.19 alin.3 şi 4 constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.
Verificând decizia nr.363/2009 de încetare a raportului de serviciu al contestatorului tribunalul a constatat că fundamentul juridic al măsurii îl constituie art. 19 alin.3 din Legea nr.329/2009, potrivit cu care „în cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligaţia de a-şi exprima opţiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menţinerea în plată a pensiei faţă de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul.”
Având în vedere că reclamantul nu şi-a exprimat opţiunea în termenul prevăzut de lege ,manifestare pe care o recunoaşte prin contestaţia supusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat că, în mod legal autoritatea a aplicat corect dispoziţiile legale care corespund cu situaţia de fapt şi cea de drept, contestatorul încadrându-se dispoziţiilor art. 19 alin.1 şi 3 raportat la art. 20 din Legea nr. 329/2009.
Potrivit art. 97 alin. 1 lit. a din Legea nr.188/1999 republicată, încetarea raportului de serviciu a funcţionarului public are loc de drept, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţie.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată susţinând că soluţia instanţei de fond este nelegală .
Este pensionat în conformitate cu Legea nr.164/07.04.2001 privind pensiile militare de stat şi potrivit dispoziţiilor art. 26 din acest act normativ persoanele care beneficiază de pensia militară de serviciu pot fi încadrate în muncă inclusiv în sectorul public şi pot cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective. Aceste dispoziţii nu au fost abrogate prin Legea nr.329/2009 astfel că ele au lăsat posibilitatea cumulului pensiei de serviciu cu veniturile realizate, indiferent de nivelul lor, pentru cei ce beneficiază de pensia militară. Instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 16 şi art.53 din Constituţia României precum şi art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale care interzic orice formă de , cetăţenii fiind egali în faţa autorităţilor publice, Potrivit acestor dispoziţii restrângerea unor drepturi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere dreptului sau libertăţii.
De asemenea, instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 44 alin. 1 şi art. 47 alin. 2 din Constituţia României precum şi art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale prin faptul că i-a fost suprimat un drept, acela de a încasa pensia de serviciu, în condiţiile în care acesta este recunoscut ca drept de proprietate şi este garantat. Legea nr.329/2009 prin faptul că reglementează o încetare de drept a raportului de serviciu fără ca locul de muncă să fie desfiinţat încalcă art.65 alin.2 C muncii .Legea menţionată încalcă şi principiul legalităţii ,al supremaţiei dreptului ,consacrat de CEDO, prin aceea că reclamantul avea dreptul de a cumula pensia cu salariul la data la care s-a pensionat conform legislaţiei anterioare .
S-a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art.300 şi următoarele Cod procedură civilă admiterea recursului , modificarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea acţiunii.
Recursul este nefondat.
Recurentul este pensionar provenit din categoria cu statut special (cadru militar) beneficiar al pensiei de serviciu anticipată. Potrivit art. 17 din Legea nr. 329/2009 beneficiarii dreptului la aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensia netă a recurentului depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie, de 1963 lei, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat aşa cum rezulta din art. 16 din Legea nr. 19/26 februarie 2009. Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a constatat că recurentul nu mai putea cumula pensia cu salariul.
Prioritate în aplicare o are Legea nr.329/2009, deoarece, chiar în art. 1 lit. c al acestei legi se arată că „ prezenta lege reglementează condiţiile exercitării cumulului pensiei din sistemul public de pensii şi sistemele neintegrate sistemului public cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau pe baza actului de numire în funcţie, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar.” Mai mult, art. 2 din Legea nr.329/2009 precizează că măsurile instituite prin această lege au caracter excepţional şi urmăresc reducerea efectelor crizei economice şi îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România şi din Acordul stand-by încheiat între România şi Fondul Monetar Internaţional. Prin urmare, orice dispoziţie anterioară care contravine acestor dispoziţii devine inaplicabilă.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi faptul că recurentul nu şi-a manifestat opţiunea între plata pensiei sau continuarea activităţii la P., prin urmare, acesta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor legale.
Încetarea raportului de serviciu al reclamantului s-a dispus în condiţiile art.97 lit. a şi art. 98 alin.2 din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborat cu art. 20 Cap.IV, din Legea nr. 329/2009,fiind un caz special de încetare derogatoriu de la dispoziţiile Codului Muncii .Oricum potrivit art. 117 din Legea 188/1999 dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Celelalte motive de recurs privesc critici de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, analizate de altfel chiar în prezenta cauză de Curtea Constituţională cu trimitere la decizii anterioare ale acesteia. Curtea Constituţională a statuat prin Decizia 1414/2009 că: “Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament […] să aibă o raţiune licită.” (Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005). Mai mult, în jurisprudenţa constantă a Curţii s-a apreciat că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite.
Cu privire la stabilirea nivelului pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, Curtea Constituţională a constatat că acesta respectă condiţiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil şi determinabil) şi rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opţiune justă şi echilibrată) impuse de principiul nediscriminării. În ceea ce priveşte proporţionalitatea între obiectivul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, se observă că, potrivit expunerii de motive care au determinat adoptarea actului normativ, scopul acestuia este combaterea “crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească”, datele de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturând “imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională”. Această situaţie a impus “adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, care, prin eficienţa şi promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale şi să creeze premisele relansării economiei naţionale”. Una dintre măsurile reglementate de legiuitor o constituie restrângerea dreptului de a cumula veniturile salariale cu cele din pensie, atunci când sunt îndeplinite două condiţii: angajator este o autoritate sau instituţie publică centrală sau locală, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, sau o regie autonomă, societate naţională, companie naţională sau societate comercială la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, pe de o parte, şi nivelul pensiei nete depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie, pe de altă parte. Justificarea unei astfel de limitări rezidă în degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu afectează veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. De altfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională şi cu alte ocazii (de exemplu prin deciziile nr. 358 din 30 septembrie 2003 sau nr. 4 din 18 ianuarie 2000), soluţia legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opţiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional. Pentru considerentele arătate, Curtea a constatat că dispoziţiile cap. IV din lege sunt constituţionale în măsura în care acestea nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie.În condiţiile în care prevederile legale ce au stat la baza emiterii deciziei atacate nu au fost declarate neconstituţionale, ele produc consecinţe juridice şi instanţele de judecată sunt obligate să le respecte şi să soluţioneze cauza prin prisma acestor dispoziţii în vigoare, aşa cum în mod temeinic şi legal a arătat tribunalul în sentinţa atacată.
Din cele expuse mai sus se constată că nu sunt încălcate prin măsura dispusă nici prevederile art. 16 şi art.53 din Constituţia României, nici cele ale art.14 din CEDO, neexistând o aplicare discriminatorie a restrângerii dreptului.
În ce priveşte susţinerea reclamantului că măsura dispusă în dreptul intern încalcă art.1 din Protocolul 1 adiţional CEDO se reţine că este indiscutabil că salariul cât şi pensia în lumina jurisprudenţei Curţii E.D.O. reprezintă un „bun” în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă legitimă” de a îl vedea concretizat, în schimb, în cazul reducerii salariilor/pensiilor printr-o lege, pentru viitor, se poate vorbi doar de o „valoare patrimonială” cu privire la care există o speranţă legitimă a salariatului bugetar, distincţie care este importantă sub aspectul aşa numitului „test de proporţionalitate”, adică analizarea proporţionalităţii dintre înlăturarea cumulului salariului cu pensia şi scopul urmărit de Legea nr. 329/2010, întrucât „Convenţia nu conferă dreptul de a continua să primeşti un salariu într-un anume cuantum (…) O creanţă poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern.” (Cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei).
Pentru a analiza dacă sunt încălcate prevederile art. 1 din Primul protocol, mai trebuie verificat dacă există o ingerinţă a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea de bun, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, dacă sunt îndeplinite condiţiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerinţa este prevăzută de lege, dacă ingerinţa urmăreşte un scop legitim de interes general (a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerinţa este proporţională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menţinut un „just echilibru” între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, înlăturarea cumulului salariului cu pensia este prevăzută de Legea nr. 329/2010 şi are un scop legitim de interes general, fiind determinată de reducerea cheltuielilor bugetare ,de situaţia economică de criză, iar soluţia legislativă cuprinsă în legea criticată a fost determinată de apărarea securităţii naţionale. Securitatea naţională nu implică numai securitatea militară, deci domeniul militar, ci are şi o componentă socială şi economică. Astfel, nu numai existenţa unei situaţii manu militari atrage aplicabilitatea noţiunii de „securitate naţională” din textul art. 53 din Constituţie, ci şi alte aspecte din viaţa statului – precum cele economice, financiare, sociale – care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. Situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.
În cazul înlăturării cumulului salariului cu pensia pentru viitor, aşa cum s-a mai arătat, nu este vorba de o lipsire de „bun”, ci se poate vorbi doar de necesitatea respectării dreptului asupra unei „valori patrimoniale” cu privire la care există o speranţă legitimă a salariatului bugetar, astfel că aprecierea proporţionalităţii măsurii nu presupune verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci presupune, potrivit principiilor analoage a jurisprudenţei Curţii E.D.O. în materie de pensii, în concret, verificarea următoarelor condiţii: în ce măsură a fost lipsit în totalitate de salariu, funcţionarul şi familia sa au fost lipsiţi în totalitate de mijloace de subzistenţă sau măsura este discriminatorie.
Sub acest aspect instanţa europeană acceptă reduceri substanţiale ale cuantumului pensiei şi/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1, astfel că se poate concluziona, că ingerinţa Statului Român prin Guvern în dreptul la cumulul salariului bugetarilor cu pensia , având în vedere caracterul ei general şi fără discriminare, este proporţională cu scopul legitim urmărit de Legea nr. 329/2010 şi prin urmare dreptul intern trebuie aplicat ,nefiind incidente prevederile art. 20 din Constituţia României.
Pentru aceste considerente s-a respins recursul reclamantului ca nefondat conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă nefiind incidente criticile invocate potrivit art.304 pct.9, 304/1 Cod procedură civilă.
