Funcţionar public. Revocarea detaşării. Efecte


Legea nr. 188/19991), art. 76, art. 77

Detaşarea dispusă pe o perioadă de 6 luni, fiind, potrivit art. 77 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, o măsură unilaterală, dispusă din iniţiativa şi în interesul instituţiei publice în care urmează să-şi desfăşoare activitatea funcţionarul public, poate fi revocată sau modificată, chiar dacă a intrat în circuitul civil şi a produs efecte.

Totodată, măsura de revocare sau de modificare a detaşării poate fi dispusă şi în perioada în care raporturile de muncă sunt suspendate de drept ca urmare a incapacităţii temporare de muncă, reglementarea Codului muncii cu care se completează Legea nr. 188/1999 interzicând într-o astfel de situatie doar măsura

desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1697 din 21 martie 2007, www.scj.ro

Prin sentinţa nr. 176/F din 11 septembrie 2006, Curtea de Apel Braşov, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a dispus anularea ordinelor cu nr. 200 din

1 februarie 2006 şi nr. 201 din 1 februarie 2006, ambele emise de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, obligând pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4 RON taxă judiciară de timbru şi 0,30 RON timbru judiciar şi 700 RON onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit ordinului nr. 7543 din 2 noiembrie 2005 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, reclamantul a fost detaşat pentru o perioadă de 6 luni, începând cu 1 decembrie 2005, la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Punctul Naţional Focal, având funcţia de manager public în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, ordinul respectiv neputând fi modificat în delegare, pentru că acesta a fost emis în baza adresei nr. 96521 din 23 septembrie 2005 a Ministerului Administraţiei şi Internelor, pârâta fiind de acord cu detaşarea unui număr de persoane, printre care şi reclamantul, iar, câtă vreme ordinul de detaşare nu a fost anulat, nu se putea dispune modificarea lui în delegare.

A mai reţinut instanţa de fond că pârâta a emis ordinul nr. 200 din 1 februarie 2006 cu încălcarea prevederilor legale, în sensul că, deşi reclamantul se afla în incapacitate de muncă, pârâta a procedat la modificarea detaşării în delegare, ceea ce reprezintă încălcarea art. 5 din H.G. nr. 543/1995, întrucât a fracţionat efectiv „detaşarea” de la 6 luni la 90 de zile, chiar dacă a numit-o delegare.

Prin ordinul nr. 200 din 1 februarie 2006 s-a dispus retroactiv modificarea detaşării, începând cu 1 decembrie 2005, ceea ce este inadmisibil, chiar şi în condiţiile în care Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu adresele nr. 144281 din 6 ianuarie 2005 şi nr. 144281 din 30 ianuarie 2006, a solicitat Autorităţii Naţionale a Vămilor anularea ordinului nr. 7543 din 2 noiembrie 2005, ca urmare a faptului că Agenţia Naţională a nu a avizat detaşarea reclamantului pe fxincţia de manager public.

In ce priveşte ordinul nr. 201 din 1 februarie 2006, prin care s-a dispus încetarea aplicabilităţii ordinului nr. 200 din 1 februarie 2006, se arată de către instanţa de fond că şi acesta este emis nelegal, pentru că, de asemenea, s-au încălcat dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 543/1995, pârâta, pe cale ocolită, încercând să anuleze efectele primului act administrativ, adică ale ordinului nr. 7543 din 2 noiembrie 2005, de detaşare, ordin care intrase deja în circuitul civil, fiind operat în carnetul de muncă al reclamantului.

Referitor la despăgubirile solicitate de reclamant prin precizarea de acţiune formulată ulterior, instanţa de fond a reţinut că acestea sunt

prematur formulate, atâta vreme cât cele două ordine contestate nu au fost anulate irevocabil, ele putând fi solicitate şi separat printr-o altă acţiune, chiar dacă nu au făcut obiectul unei plângeri prealabile.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor Braşov, prin Direcţia Regională Vamală Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recursul este fondat. Ordinul nr. 7543 din 2 noiembrie 2005 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care reclamantul-intimat M.A. – manager public la Direcţia Supraveghere şi Control Vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor – a fost detaşat, începând cu 1 decembrie 2005, la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Punctul Naţional Focal, pe o perioadă de 6 luni, a avut în vedere adresa cu nr. 96521 din 23 septembrie 2005 a Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care se stabilea, în baza Raportului de Suplimentare pe anul 2004 pentru Planul de Acţiune 2004-2006, detaşarea de personal vamal la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţional (Punctul Naţional Focal).

Detaşarea nu a avut la bază avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, din adresa cu nr. 1031636 din 30 ianuarie 2006 a acestei autorităţi rezultând că nu era posibilă detaşarea intimatului-reclamant – manager public pe o funcţie publică de execuţie nefiind asigurată respectarea dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, raportate la prevederile O.U.G. nr. 56/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale H.G. nr. 783/2005.

Prevederile art. 77 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) teza I din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, ce reglementează situaţia modificării raporturilor de serviciu prin detaşare, prevăd că aceasta se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea şi precizează că „detaşarea se poate dispune doar dacă pregătirea profesională a funcţionarului public corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice pe care urmează să fie detaşat. Pe perioada detaşării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul”.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor a comunicat recurentei-pârâte că nu poate da curs ordinului nr. 7543 din 2 noiembrie 2005 privind detaşarea intimatului-reclamant, recurenta-pârâtă a emis iniţial ordinul nr. 200 din 1 februarie 2006, prin care a modificat ordinul de detaşare în delegare pe o perioadă de 90 de zile, iar ulterior, în aceeaşi zi, a

emis ordinul nr. 201 din 1 februarie 2006, prin care a constatat că, începând cu data de 1 februarie 2006, îşi încetează aplicabilitatea ordinului emis iniţial.

Contrar celor susţinute de prima instanţă, cele două ordine au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, art. 76 şi art. 77 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.

Măsura detaşării dispusă pe o perioadă de 6 luni poate fi revocată sau modificată, chiar dacă a intrat în circuitul civil şi a produs efecte, pentru că este o măsură unilaterală dispusă din iniţiativa şi interesul instituţiei publice în care urmează să-şi desfăşoare activitatea funcţionarul public, aşa cum se prevede în mod expres în art. 77 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public. Legea, în art. 77 alin. (3), reglementează doar situaţia când funcţionarul public poate refuza măsura detaşării în anumite situaţii.

Totodată, această măsură de revocare/modificare a detaşării şi transformare a acesteia în delegare poate fi dispusă şi în perioada în care raporturile de muncă sunt suspendate de drept ca urmare a incapacităţii temporare de muncă, în speţă intimatul-reclamant susţinând că a fost în concediu medical, reglementarea Codului muncii cu carc se completează Legea nr. 188/1999 interzicând doar măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă.

Oricum, prin emiterea ordinului nr. 201 din 1 februarie 2006, prin care s-a constatat că, începând cu data de 1 februarie 2006, îşi încetează aplicabilitatea ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 200 din 1 februarie 2006, prin care intimatul-reclamant a fost delegat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Punctul Naţional Focal, recu-renta-pârâtă a avut în vedere şi faptul că, potrivit textului de lege -art. 76 din Legea privind Statutul funcţionarului public -, este permisă delegarea, ca act unilateral al instituţiei, fară acordul persoanei delegate, numai pe o perioadă de 60 de zile, peste această perioadă, până la 90 de zile, fiind necesar acordul scris al persoanei în cauză.

Nu a putut fi reţinută nici încălcarea art. 5 din H.G. nr. 543/1995, aşa cum susţin intimatul-reclamant şi instanţa de fond, pentru că acest text de lege interzice fracţionarea detaşărilor şi delegărilor, şi nu modificarea acestora.

Aşa fiind, s-a constatat că, numai printr-o interpretare eronată a textelor de lege aplicabile în speţă, instanţa de fond a concluzionat că trebuie a fi anulate cele două ordine contestate, considerent pentru care recursul este fondat şi a fost admis, cu consecinţa modificării

sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul M.A. ca neîntemeiată.

Constatând că cele două ordine nr. 200 din 1 februarie 2006 şi nr. 201 din 1 februarie 2006 au fost emise cu respectarea legii, nu a mai putut fi pusă în discuţie problema existenţei unui prejudiciu adus reclamantulu-recurent, pretenţiile formulate fiind subsecvente obiectului principal al acţiunii, acela de anulare a celor două ordine, fiind inutilă astfel analizarea lor în calea de atac a recursului.