Legea nr. 22/1969, art. 31
Dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 22/1969 asimilează gestionarului în sensul art. 1 din acelaşi act normativ şi pe angajatul care, în fapt, desfăşoară aceleaşi activităţi, chiar dacă nu este încadrat în această funcţie, astfel încât nerespectarea dispoziţiilor Hotărârii nr. 2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale nu împiedică angajarea răspunderii gestionarului de fapt.
în sarcina gestionarului de fapt operează prezumţia de culpă pentru prejudiciul suferit de angajator şi stabilit cu certitudine de către comisia de inventariere, în baza actelor contabile.
C.A. Cluj, s. civ., muri. şi asig. soc., min. şi fam., decizia nr. 404/R din 14 februarie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 2301 din 29 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de angajator împotriva pârâtei G.H.B., s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de reclamantă G.H. şi în consecinţă a fost obligată reclamanta să-i achite pârâtei salariul aferent lunii aprilie 2005 în sumă de 310 RON şi suma aferentă concediului de odihnă neefectuat. S-a respins solicitarea pârâtei de acordare a daunelor morale în sumă de 5000 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că pârâta a fost angajata reclamantei, începând cu data de 9 septembrie 2004, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM C., în funcţia de ospătar, având ca atribuţii sarcini specifice pentru fast food şi magazin alimentar, şi altele conform obiectului de activitate al firmei detaliate în fişa postului.
Instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 270, alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor. Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatca de angajat a celui carc a produs prejudiciul, fapta ilicită şi personală a celui încadrat, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită şi vinovăţia salariatului. Pentru a da naştere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ următoarele trăsături: să fie efectiv, să fie real şi cert şi să fie actual.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 22/1969: „Gestionarul în înţelesul prezentei legi, este acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituţie publică care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a unui agent economic, autoritate sau instituţie publică, indiferent de modul de dobândire şi de locul unde se află bunurile”. De asemenea, art. 10 din Legea nr. 22/1969 prevede obligaţia gestionarului de a constitui o garanţie în numerar.
Prin Hotărârea nr. 2230/1969, la art. 1, se prevede că: predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale se face între gestionarul care predă şi cel care primeşte, pe baza dispoziţiei Autogară T şi s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta G.H.B.
Prin decizia civilă nr. 279/R/2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de reclamanta S.V. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1858/2006 pronunţată de Tribunalul Cluj care a fost
casată şi s-a trimis cauza spre rcjudecarc acelciaşi instanţe. In rejudecare, s-au reţinut următoarele:
Pârâta a fost angajata reclamantei, începând cu data de 9 septembrie 2004, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM C. în funcţia de ospătar, având ca atribuţii sarcini specifice pentru fast food şi magazin alimentar, şi altele conform obiectului de activitate al firmei, detaliate în fişa postului.
Instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de angajat a celui care a produs prejudiciul, fapta ilicită şi personală a celui încadrat, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită şi vinovăţia salariatului. Pentru a da naştere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ următoarele trăsături: să fie efectiv, să fie real şi cert şi să fie actual.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 22/1969 „în înţelesul prezentei legi, este acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituţie publică care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a unui agent economic, autoritate sau instituţie publică, indiferent de modul de dobândire şi de locul unde se află bunurile”. De asemenea, art. 10 din Legea nr. 22/1969 prevede obligaţia gestionarului de a constitui o garanţie în numerar.
Prin Hotărârea nr. 2230/1969 la art. 1 se prevede că: predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale se face între gestionarul care predă şi cel care primeşte, pe baza dispoziţiei scrise a conducătorului
instituţiei. In dispoziţie se vor arăta: gestiunea care se predă, numele şi prenumele gestionarilor şi ale persoanelor care, conform prezentei hotărâri, participă la operaţia de predare-primire, precum şi locul, ziua şi ora începerii acestei operaţii.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că pârâta avea atribuţii de gestionar.
Nu s-au respectat prevederile legale în vigoare, respectiv art. 1-5 din Hotărârea nr. 2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale. Predarea-primirea gestiunii de bunuri materiale nu s-a făcut între gestionarul care predă şi cel care primeşte, pe baza dispoziţiei scrisc a conducerii. Nu a fost întocmită dispoziţia carc trebuia să arate:
gestiunea care se predă, numele şi prenumele gestionarilor şi ale persoanelor care participă la operaţia de predare-primire, precum şi locul, ziua şi ora începerii acestei operaţii. Art. 4 din acelaşi act normativ menţionează că: predarea-primirea gestiunii se face prin inventarierea totală a bunurilor din gestiune, întocmindu-se un proces-verbal ce se semnează de gestionarul care predă şi de gestionarul care primeşte gestiunea, precum şi de persoanele prevăzute în articolul 3.
Reclamata a depus o fişă a postului care nu este datată şi nu poartă semnătura pârâtei. Din actele depuse la dosarul cauzei nu reiese raportul de cauzalitate dintre prejudiciul cauzat şi calitatea de salariat a pârâtei, astfel că nu sunt întrunite trăsăturile care trebuiesc îndeplinite cumulativ pentru a exista răspundere patrimonială.
Referitor la cererea reconvenţională, instanţa a constatat că recla-manta-pârâtă nu a dovedit, deşi sarcina probei îi aparţine conform art. 287 C. muncii, că s-a achitat pârâtei salariul aferent lunii aprilie 2005 şi nici faptul că s-a compensat concediul de odihnă neefectuat în conformitate cu art. 141 alin. (4) C. muncii.
Cu privire la daunele-morale solicitate de contestatoare, în cuantum de 5.000 RON, instanţa a reţinut că acest termen sugerează lezarea adusă drepturilor extrapatrimoniale ale persoanei, provenind din atingerea unor valori sau atribute care îi definesc personalitatea. Având în vedere faptul că pârâta-reclamantă nu a dovedit dimensiunea prejudiciului moral suferit, instanţa a respins acest capăt de cerere.
împotriva acestci sentinţe a declarat recurs reclamanta S.V. SRL, solicitând modificarea parţială a hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii cu obligarea pârâtei G.H.B. la plata sumei de 2967, 6 RON reprezentând prejudiciu cauzat în calitatc de gestionar.
In motivarea recursului arată că rezultă din cuprinsul contractului individual de muncă nr. 130 faptul că începând cu data de 8 septembrie 2004, pârâta a fost angajata reclamantei în calitate de ospătar-
vânzător, având responsabilităţi specifice unui gestionar. In perioada producerii prejudiciului doar pârâta şi colega ei erau singurele persoane care activau ca salariate şi care aveau gestiune, fiind astfel cert că ele sunt culpabile în producerea prejudiciului, fapt ce rezultă şi din nota explicativă scrisă şi semnată de pârâtă în data de 14 martie 2005. Consideră că neatacarea deciziei de imputare de către pârâtă, denotă recunoaşterea vinovăţiei acesteia. Arată că anterior emiterii deciziei de imputare a existat un precedent în cadrul societăţii în sensul că pârâta a mai cauzat un prcjudiciu în sumă de 2967,6 lei, dar această sumă a fost achitată benevol de cătrc pârâtă.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite în parte recursul pentru următoarele considerente: Pentru a respinge acţiunea principală, prima instanţă a reţinut că pârâta nu a avut calitatea de gestionară şi că nu sunt îndeplinite celelalte condiţii ale răspunderii patrimoniale. Procedând astfel, prima instanţă a analizat doar dacă pârâta a fost angajată ca gestionară, ceea ce era superfluu în condiţiile în care funcţia ei era de agent comercial şi şef magazin. Astfel, controlul exercitat de prima instanţă s-a limitat la constatarea că pârâta, din punct de vedere al condiţiilor formale, nu putea fi angajată ca gestionară, omiţând însă să ia în considerare că art. 31 din Legea nr. 22/1969 asimilează gestionarului şi pe angajatul care primeşte, păstrează şi eliberează bunuri, fară a avea calitatea de gestionar în înţelesul articolului 1.
Or, concluzia primei instanţe referitoare la lipsa calităţii de gestionar a pârâtei trebuia să se întemeieze pe o analiză detaliată a stării de fapt, incluzând verificarea executării în fapt a activităţilor specifice gestionarului, respectiv primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri, în condiţiilc în carc este de presupus că pârâta, ca agent comercial şi şef de magazin, primea banii de la clienţi, îi păstra, iar la sfârşitul programului îi preda, corelativ operaţiunilor de servire a clienţilor ceea ce, de asemenea, ar semnifica accesul la stocul de
marfa. In acest sens, Curtea reţine că martorii E.S. şi E.E.T. au relatat că pârâta îndeplinea activităţi comerciale, respectiv vindea produsele din stocul de marfa la care avea acces şi încasa banii, fiind de reţinut că martorii s-au referit la pârâtă cu termenul de gestionară.
De asemenea, este necontestată împrejurarea că numai pârâta şi colega ei aveau acces la depozitul magazinului-bar, după cum rezultă şi din ordinul de serviciu din 8 ianuarie 2005. In fine, Curtea mai constată că pârâta a participat la inventarierea valorilor materiale din magazinul reclamantei, semnând atât procesul-verbal de inventariere, cât şi un angajament de plată pentru un prejudiciu anterior, în con-
diţiile în care atribuţiile sale de serviciu erau neschimbate. In atare situaţie, aprecierea instanţei de recurs este că pârâta a îndeplinit în fapt funcţia de gestionar, având ca atribuţii specifice acestei funcţii, primirea, păstrarea, inventarierea şi eliberarea unor bunuri şi valori.
Astfel, art. 31 din Legea nr. 22/1969 asimilează gestionarului în sensul art. 1 din acelaşi act normativ şi pe angajatul care în fapt desfăşoară aceleaşi activităţi, chiar dacă nu este încadrat în această funcţie, rezultând prin urmare că nerespectarea dispoziţiilor Hotărârii nr. 2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale în cazul gestiu-
nii faptice nu împiedică angajarea răspunderii gestionarului de fapt. In acelaşi sens, nu este relevantă nesemnarea fişei postului de către pârâtă, din moment ce a consimţit la executarea raporturilor juridice de muncă, acţionând ca gestionară. Or, având în vedere calitatea de gestionar a pârâtei în sarcina sa operează prezumţia de culpă pentru prejudiciul suferit de reclamantă şi stabilit cu certitudine de către comisia de inventariere, în baza actelor contabile, aspect necontestat de către pârâtă.
In consecinţă, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii materiale a pârâtei, conform art. 270 C. muncii, respectiv calitatea de gestionar a pârâtei, prejudiciul de 3.511,05 lei, raportul de cauzalitate prezumat în cazul gestionarului între activitatea sa şi prejudiciu, legătura prejudiciului cu activitatea precum şi vinovăţia pârâtei.
