în înţelesul art. 1 din Legea nr. 22/1969, invocată în acţiunea introductivă, gestionarul este acel angajat care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a unei societăţi, indiferent de modul de dobândire şi de locul unde se află bunurile, care constituie o garanţie în numerar şi în sarcina căruia poate fi antrenată răspunderea patrimonială pentru pagubele cauzate în gestiunea sa.
De asemenea, prin excepţie de la regula cu caracter general instituită de art. 287 C. muncii, conform căreia angajatorului îi revine sarcina probei, este real că Legea specială nr. 22/1969 instituie în art. 25 o prezumţie de culpă (iuris tantum) în sarcina gestionarului de fapt sau de drept căruia i s-a constatat o lipsă în gestiune, motiv pentru care acestuia îi revine obligaţia de a răsturna prezumţia de culpă, făcând dovada contrară prin acte legale care probează inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa.
De asemenea, prin excepţie de la regula cu caracter general instituită de art. 287 C. muncii, conform căreia angajatorului îi revine sarcina probei, este real că Legea specială nr. 22/1969 instituie în art. 25 o prezumţie de culpă (iuris tantum) în sarcina gestionarului de fapt sau de drept căruia i s-a constatat o lipsă în gestiune, motiv pentru care acestuia îi revine obligaţia de a răsturna prezumţia de culpă, făcând dovada contrară prin acte legale care probează inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 4839/R/19.09.2012
Prin sentinţa civilă nr. 449/17.01.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta R.N.P.R.D.S. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul V.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
în perioada 03.11.2009 – 17.11.2009 reclamanta a efectuat un control la Cantonul silvic nr. 4 P., din cadrul Ocolului silvic M., gestionat de pârât, încadrat în funcţia de pădurar, şi a constatat tăierea ilegală a unui număr de 260 arbori cu un volum de 556,987 mc, din care s-a recuperat în faza fasonat la cioată un volum de 371,950 mc, diferenţa de 185,037 mc cu o valoare de 161.811,02 lei, cu TVA inclus, fiind nejustificată de către pârât.
A,
In speţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 161.811,02 lei, cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs de pârât.
Reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale şi a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, respectiv a obligaţiilor CIM şi a obligaţiilor stabilite prin R.O.I.
In legătură cu prejudiciul solicitat şi faptele pentru care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale, s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor.
Răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de muncă.
Din analiza prevederilor art. 270 alin. (1) C. muncii rezultă că, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii de fond, printre care existenţa unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită, existenţa unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
In legătură cu întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii patrimoniale enumerate mai sus, în ceea ce priveşte prejudiciul, Tribunalul a reţinut că producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esenţa răspunderii patrimoniale, iar inexistenţa prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului în cauză.
Dovedirea în instanţă a existenţei prejudiciului în patrimoniul angajatorului creat prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neînde-plinirea atribuţiilor de serviciu a salariatului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic existenţa şi întinderea cuantumului pagubei.
In acest context, revine angajatorului sarcina de a dovedi atât existenţa cât şi întinderea prejudiciului, respectiv caracterul real şi cert al acestuia.
în speţă, din analiza înscrisurilor depuse în probaţiune de reclamantă, Tribunalul a reţinut că aceasta nu a putut dovedi pe baza unor înscrisuri contabile şi cu valoare probatorie şi a unor date economice concrete existenţa unui prejudiciu real, cert, în patrimoniul acesteia, ce urma a fi reflectat în diminuarea activului patrimonial, ceea ce presupune cu necesitate ca unitatea să prezinte înscrisuri şi alte probe din care să rezulte neîndoielnic existenţa şi întinderea pagubei, probe pe care unitatea reclamantă nu le-a produs, câtă vreme nu a prezentat documente contabile de sinteză din care să rezulte situaţia eventualelor pierderi concrete pe care le-a suferit reclamanta prin tăierea ilegală a celor 260 arbori şi înscrierea acestei pagube în contabilitate.
în acest context, s-a constatat că nu există dovezi ale înregistrării prejudiciului în contabilitate, astfel încât, în lipsa dovedirii prejudiciului, răspunderea patrimonială a salariatului pârât nu poate fi angajată.
în ceea ce priveşte fapta ilicită, s-a precizat că fapta prejudici-abilă, ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, trebuie săvârşită de acesta în legătură cu munca sa, reprezentând orice faptă comisivă sau omisivă a salariatului ce presupune fie neexecutarea obligaţiilor de serviciu şi orice alte acte omisive în raport cu obligaţiile de serviciu, fie încălcarea unor dispoziţii prohibitive a CIM, a regulamentului intern sau a legii.
Săvârşirea unei fapte ilicite şi personale de către salariat în legătură cu munca sa este de esenţa răspunderii patrimoniale, iar inexistenţa faptei ilicite personale şi prejudiciabile a salariatului, cât şi lipsa legăturii unei asemenea fapte cu munca salariatului conduce la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului în cauză.
Dovada existenţei unei fapte ilicite săvârşite în legătură cu munca de către salariat, respectiv dovedirea în instanţă a creării pre
judiciului prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cade în sarcina angajatorului.
în cauză, din analiza înscrisurilor depuse în probaţiune de părţi, Tribunalul a reţinut că pârâtului i se impută încălcarea atribuţiilor de serviciu, respectiv a obligaţiilor ce îi revin în temeiul CIM şi a obligaţiilor stabilite prin R.O.I., şi anume faptul că a dispus tăierea ilegală a 260 arbori.
Un prim aspect reţinut de tribunal în legătură cu aceste încălcări ale obligaţiilor contractuale de către reclamantă se referă la efectele şi natura acestor obligaţii şi la dovedirea acestor încălcări.
Din cererea de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse în probaţiune de reclamantă, Tribunalul a constatat că aceasta nu se sprijină pe probe concrete în dovedirea faptei ilicite şi a vinovăţiei salariatului pârât în producerea prejudiciului şi nu probează faptul că pârâtul a fost vinovat de producerea aşa-zisului prejudiciu.
Reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâtul nu şi-a îndeplinit efectiv atribuţiile stabilite în CIM şi în regulamentul intern, cu consecinţa producerii prejudiciului invocat.
Totodată, aşa cum s-a reţinut în raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 2034/P/2009 al I.P.J. Suceava, inventarierea şi marcarea arborilor aparţinând Ocolului silvic M., în cadrul căruia se afla şi Cantonul silvic nr. 4 P., al cărui gestionar era pârâtul, s-a făcut cu respectarea prevederilor regimului silvic, în condiţiile legii, iar ocolul silvic nu a suferit niciun prejudiciu.
Astfel, deşi s-a dovedit existenţa raportului de muncă dintre salariatul pârât şi angajatorul presupus păgubit, care îşi are izvorul în CIM încheiat între părţi, nu s-a demonstrat îndeplinirea celorlalte cerinţe pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 C. muncii, respectiv: prejudiciul produs, fapta ilicită personală a pârâtului în legătură cu munca, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul presupus suferit de reclamantă, vinovăţia pârâtului.
Faţă de cele reţinute şi faţă de motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, Tribunalul a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 270 C. muncii şi că, deşi potrivit art. 287 C. muncii reclamantei îi revenea sarcina probei, aceasta nu a făcut dovada existenţei prejudiciului.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 304′ C. proc. civ., recurenta a arătat că în motivarea sentinţei instanţa de fond a apreciat că nu există dovezi ale înregistrării prejudiciului în contabilitate, astfel încât în lipsa dovedirii prejudiciului răspunderea patrimonială a salariatului nu poate fi angajată şi că nu a făcut dovada faptului că pârâtul nu şi-a îndeplinit efectiv atribuţiile stabilite în CIM şi regulamentul intern, cu consecinţa producerii prejudiciului, precum şi faptul că din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 2034/P/2009 al I.P.J. Suceava inventarierea şi marcarea arborilor aparţinând Ocolului silvic M. în cadrul căruia se află şi Cantonul silvic 4 P., al cărui gestionar este pârâtul, s-a făcut cu respectarea prevederilor regimului silvic, în condiţiile legii, iar Ocolul silvic M. nu a suferit niciun prejudiciu.
Recurenta a confirmat faptul că. potrivit prevederilor art. 287 C. muncii, Direcţiei silvice Suceava îi revenea sarcina probei, respectiv dovada existenţei prejudiciului, a faptei ilicite săvârşite de pârât şi a legăturii acesteia cu munca sa, dar, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, a învederat faptul că acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată şi pe prevederile art. 24 şi urm. din Legea nr. 22/1969, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că pârâtul are şi calitatea de gestionar, fiindu-i reţinută garanţie în condiţiile Legii nr. 22/1969.
Or, de la regula prevăzută de art. 287 C. muncii există unele excepţii, în cazurile în care se aplică prezumţia de vinovăţie, iar împrejurările cele mai frecvente în care operează prezumţia de vinovăţie se referă la lipsurile în gestiune.
Potrivit soluţiei consacrate de instanţa supremă, în cazurile când se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpă, pe care acesta o poate răsturna făcând dovada contrară prin acte legale ce probează inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa (Trib. Bucureşti, s. a IlI-a civ., dec. nr. 391/1997).
Curtea Constituţională a decis că prezumţia relativă de culpă existentă în cazul gestionarilor nu contravine legii fundamentale, motivarea acestei decizii fiind următoarea:
Chiar dacă s-ar admite că art. 24 şi 25 din Legea nr. 22/1969 instituie în sarcina gestionarilor, încadraţi în baza unui contract de muncă, o prezumţie relativă de culpă pentru daunele directe produse în legătură cu munca lor de gestionare în cadrul unităţii unde lucrează, nu s-ar putea spune că instituirea unei asemenea prezumţii
contravine prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie. Articolul 23 alin. (8) din Constituţie consacră într-adevăr prezumţia de nevinovăţie, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituţionale, facându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare”, dar şi din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (8) fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la „libertatea individuală”. Aşa fiind, prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie nu pot fi considerate un obstacol pentru instituirea prin lege a unei prezumţii de vinovăţie în alte ipoteze de răspundere juridică decât cea penală. De altfel, legea civilă instituie prezumţia de culpă în unele situaţii (de exemplu, în temeiul art. 1073, art. 1075, art. 1082, art. 1083 C. civ., în cazul obligaţiilor civile de rezultat, culpa debitorului este prezumată).
Prevederile art. 25 din Legea nr. 22/1969 nu vizează elementul subiectiv al răspunderii materiale, ci cuprinderea acestei forme specifice de răspundere juridică, integralitatea ei pentru pagubele cauzate în gestiune. Rămân aşadar în discuţie prevederile art. 24 din Legea nr. 22/1969, modificată prin Legea nr. 54/1994. Dar nici prevederile art. 24 din Legea nr. 22/1969 nu instituie ele însele o prezumţie relativă de culpă în sarcina gestionarului.
Este adevărat că, în practica judiciară, prin interpretarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 22/1969, s-a ajuns la concluzia că, în cazul lipsurilor cantitative în gestiune, culpa gestionarului se pre-zumă.
Această practică a fost consacrată prin decizia de îndrumare nr. 1/16.02.1976 a Plenului Tribunalului Suprem. Prezumţia relativă de culpă în sarcina gestionarului nu este deci o prezumţie „prevăzută de lege”; ea este o „prezumţie simplă”, creaţie a practicii judiciare, devenind, în procesul aplicării normelor având ca obiect răspunderea materială, o „prezumţie constantă”.
A mai susţinut recurenta că pârâtul nu a făcut nicio dovadă contrară prin care să justifice lipsurile constatate prin actul de control de parţial nr. 3710/24.11.2009, respectiv faptul că pentru arborii tăiaţi ilegal a încheiat acte de justificare, respectiv procese-verbale de constatare a contravenţiilor sau infracţiunilor silvice sau că arborii nu au fost tăiaţi ilegal, deoarece erau marcaţi şi constituiţi într-o partidă autorizată la exploatare.
Recurenta a arătat că reţinerea instanţei în sensul că din raportul dc expertiză efectuat în dosarul nr. 2034/P/2009 al I.P.J.
Suceava rezultă că inventarierea şi marcarea arborilor aparţinând Ocolului silvic M. în cadrul căruia se află şi Cantonul silvic 4 R, al cărui gestionar este pârâtul, s-a făcut cu respectarea prevederilor regimului silvic, în condiţiile legii, iar Ocolul silvic M. nu a suferit niciun prejudiciu, este total greşită.
Astfel, conform prevederilor art. 63 alin. (1) C. silvic – Legea nr. 46/2008, „Arborii destinaţi tăierii se inventariază şi, după, caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice”.
De asemenea, conform prevederilor art. 62 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului
Rezultă că, pentru ca un arbore să fie tăiat legal, trebuie îndeplinite cel puţin 2 condiţii, şi anume: arborele să fie marcat legal, iar pentru exploatare să fie emisă autorizaţie de exploatare.
Or, în cauza de faţă a fost îndeplinită numai prima condiţie, respectiv aceea că arborii au fost marcaţi legal, întrucât din nicio altă concluzie a raportului de expertiză nu rezultă că a fost emisă vreo autorizaţie de exploatare pentru partida nr. 277.
Recurenta reiterează şi faptul că obiectul expertizei a fost acela de a verifica corectitudinea punerii în valoare a partidei nr. 277 constituită în Cantonul silvic nr. 4 R, şi nu dacă tăierea arborilor a fost făcută legal sau ilegal.
Mai mult de atât, aşa cum a precizat şi în răspunsul la întâmpinare, nu toţi arborii constataţi tăiaţi ilegal au fost tăiaţi din cei marcaţi la partida 277. Astfel, un număr de 4 arbori, respectiv cei cu numerele curente 51 (brad cu diametrul la cioată de 35/44 cm în u.a. 70), 92 (brad cu diametrul la cioată de 62/70 cm în u.a. 70), 167 (brad cu diametrul la cioată de 16 cm în u.a. 71 A) şi 258 (brad cu diametrul la cioată de 60/54 cm în u.a. 72) sunt arbori tăiaţi, fară a fi fost marcaţi şi incluşi în partida 277, valoarea acestora cu TVA fiind de 2.514,49 lei.
In susţinerea faptului că nu a făcut dovada existenţei prejudiciului, instanţa de fond a constatat că nu există dovezi ale înregistrării prejudiciului în contabilitate, astfel încât, în lipsa dovedirii prejudiciului, răspunderea patrimonială a salariatului nu poate fi angajată.
Referitor la această susţinere, instanţa precizează că dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar
ca din actele de constatare a pagubei să rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei.
Recurenta susţine că pentru a face dovada existenţei prejudiciului nu este obligatoriu să se facă dovada înregistrării acestuia în contabilitate, ci acesta trebuie să rezulte din actul de constatare a pagubei.
Or, din actul de control parţial nr. 3710/24.11.2009 a rezultat cu certitudine întinderea prejudiciului constatat în cantonul gestionat de pârât.
In legătură cu acest aspect, s-a mai precizat că în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din regulamentul din 23.09.2009 de pază a fondului forestier, aprobat prin Hotărârea nr. 1076/2009, „Constatările în urma controlului de fond sau a controlului parţial se înscriu într-un act de control, încheiat pentru fiecare deţinător în parte”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, acesta se semnează de persoana care a efectuat controlul, de persoana controlată şi de asistenţi.
Din aceste prevederi legale a rezultat că actul prin care s-au constatat pagubele în urma efectuării controalelor de fond şi parţiale este actul de control, iar acesta trebuie să fie semnat de persoanele indicate.
Or, din documentele depuse a rezultat că pagubele au fost constatate printr-un act de constatare din care rezultă neîndoielnic producerea prejudiciului, respectiv printr-un act de control întocmit conform prevederilor art. 22 alin. (1), iar acesta este semnat de toate persoanele indicate la alin. (2), fiind însuşit de pârât cu obiecţiuni asupra arborilor tăiaţi din cei marcaţi din partida 277, nu şi a celor marcaţi.
In legătură cu prejudiciul, recurenta a precizat că, pentru a se putea da naştere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele trăsături: să fie real şi cert, să fie cauzat direct angajatorului, să fie material şi să nu fi fost reparat.
In ceea ce priveşte realitatea şi certitudinea acestuia, el a fost evaluat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, respectiv
O.U.G. nr. 85/2006, iar întinderea acestuia a avut o evaluare precisă într-o sumă de bani.
De asemenea, prejudiciul a fost cauzat direct D.S.S., care este angajatorul pârâtului, şi nu unui terţ, este material şi nu a fost recuperat, lucru ce rezultă din faptul că acesta este înregistrat în evidenţele contabile ale Ocolului silvic M. din cadrul D.S.S.
De altfel, evaluarea acestuia a fost făcută conform normelor legale în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora.
Referitor la reţinerea instanţei de fond cum că nu a făcut dovada faptului că pârâtul nu şi-a îndeplinit efectiv atribuţiile stabilite în CIM şi regulamentul intern, cu consecinţa producerii prejudiciului, recurenta a susţinut că atribuţiile de serviciu ale pârâtului sunt stabilite prin fişa postului, CCM şi regulamentul intern.
Conform prevederilor art. 19 din CIM nr. 3395/2008, în vigoare la data constatării prejudiciului, „Angajaţii regiei au, în principal, următoarele obligaţii: a) să cunoască şi să aplice prevederile legale în vigoare în activitatea pe care o desfaşoară; b) să realizeze sarcinile de serviciu ce decurg din fişa postului şi din programele de activitate, normele de muncă, precum şi dispoziţiile şefilor ierarhici; (…) i) să ia toate măsurile pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea pagubelor”.
De asemenea, conform prevederilor art. 11 din regulamentul intern, în vigoare la data constatării prejudiciului, „Salariaţii regiei au, în principal, următoarele obligaţii: a) să cunoască şi să aplice prevederile legale în vigoare în activitatea pe care o desfaşoară; b) să realizeze sarcinile de serviciu ce decurg din fişa postului şi din programele de activitate, normele de muncă, precum şi dispoziţiile şefilor ierarhici; i) să ia toate măsurile pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea pagubelor”.
Prevederile legale care reglementează paza fondului forestier sunt cele stabilite prin regulamentul din 23.09.2009 de pază a fondului forestier, aprobat prin Hotărârea nr. 1076/2009.
Conform prevederilor art. 6 din regulament, „Pădurarul poartă răspunderea pentru modul în care îşi desfaşoară activitatea de pază a cantonului şi are în principal următoarele atribuţii: a) apără integritatea fondului forestier împotriva ocupării sau folosirii ilegale de terenuri, a tăierilor ilegale de arbori şi a sustragerii de lemn sau a altor produse ale pădurii, distrugerii construcţiilor, instalaţiilor, bornelor, culturilor, degradării arborilor, puieţilor şi lăstarilor, precum şi a oricăror fapte ilegale; d) participă la stabilirea prejudiciului produs în raza cantonului prin tăierea, scoaterea din rădăcini, distrugerea, degradarea sau sustragerea arborilor, puieţilor şi lăstarilor şi acţionează pentru identificarea autorilor acestor fapte; e) identifică cioatele arborilor tăiaţi ilegal şi locurile arborilor scoşi din pământ
şi le înregistrează în condica de serviciu; 0 încheie acte de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor silvice şi ţine evidenţa acestora în condica de serviciu; g) confiscă sau reţine, după caz, materialele lemnoase provenite din săvârşirea faptelor ilegale, în condiţiile prevăzute de lege; h) depune la sediul ocolului silvic, în termen de 5 zile de la data încheierii, actele de constatare a contravenţiilor şi infracţiunilor silvice; s) completează corespunzător evidenţele specifice în condica de serviciu şi anexa la condică”.
De asemenea, aceste obligaţii sunt prevăzute în CIM nr. 7763/1997, pct. 13, fiind menţionate şi în fişa postului pădurarului V.G. la pct. nr. 1, 7, 14, 15 şi 24.
Din actul de control parţial nr. 3710/24.11.2009 rezultă cu certitudine că pârâtul nu justifică arborii tăiaţi ilegal prin încheierea de contravenţii şi infracţiuni, nu a identificat şi trecut în condică arborii tăiaţi ilegal şi nu a reţinut material lemnos rezultat în urma tăierilor ilegale de arbori, în acest fel neimplicându-se în activitatea de pază a pădurilor, încălcând astfel sarcinile de serviciu privind paza pădurii stabilite prin regulamentul de pază, respectiv prevederile art. 6 lit. a), e), 0, g), h) şi s).
A mai susţinut recurenta că, din cele prezentate mai sus, a rezultat că pârâtul se face vinovat de producerea prejudiciului constatat cu ocazia controlului parţial, deoarece nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu stabilite prin fişa postului, CIM, regulamentul intern şi regulamentul privind paza fondului forestier.
De asemenea, există şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, respectiv aceea că datorită nerespectării atribuţiilor de serviciu privind paza pădurii, pârâtul a cauzat angajatorului un prejudiciu constând în contravaloarea arborilor tăiaţi ilegal, nejustificaţi de pădurar datorită îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu.
In concluzie, consideră că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, iar menţinerea unei astfel de soluţii încurajează personalul silvic, în speţă pădurarii, să nu respecte sarcinile de serviciu stabilite prin fişa postului şi reglementările legale în vigoare, tăind arbori marcaţi, dar neautorizaţi spre exploatare, precum şi arbori marcaţi, apoi îi valorifică obţinând sume importante de bani, dar fară să fie obligaţi să plătească contravaloarea prejudiciilor create statului prin clemenţa acordată de instanţele de judecată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Intimatul-pârât V.G. a fost angajat în funcţia de pădurar, conform CIM nr. 7763/1997 încheiat cu Direcţia Naţională a Pădurilor Direcţia Silvică, modificat ulterior prin actul adiţional nr. 19334/31.07.2009, iar în sarcina sa, potrivit fişei postului depusă la dosarul cauzei, putea fi antrenată răspunderea administrativă sau penală pentru orice înstrăinare sau prejudiciu adus fondului forestier de stat, aflat în cantonul pe care îl gestiona, precum şi pentru pagubele nedescoperite sau neraportate la timp şi neregulile constatate în cantonul său, fiind răspunzător de întreaga gestiune a cantonului silvic.
în speţa dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 161.811,02 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs de acesta Ocolului silvic M., prin tăierea ilegală a 260 arbori, ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale în materia regimului silvic, invocând drept temei juridic al acţiunii dispoziţiile art. 270 C. muncii, art. 24 şi urm. din Legea nr. 22/1969, O.U.G. nr. 85/2006, art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008.
Recurenta a mai susţinut prin cererea introductivă că, în urma unui control parţial efectuat de personalul silvic din cadrul Biroului pază şi protecţia pădurilor, în perioada 03.11.2009 – 17.11.2009, în u.a. 70, 7IA, 71B, 72, 74A şi 74B din cantonul R din Ocolul silvic M., delegaţii Direcţiei silvice Suceava au constatat tăierea ilegală a unui număr de 260 arbori, cu un volum de 556,987 mc, din care un volum de 371,950 mc a fost recuperat în faza fasonat la cioată şi la drum auto, diferenţa de 185,037 mc, cu o valoare de 161.811,02 lei, fiind nejustificată de către intimat.
S-a mai arătat că din totalul de 260 arbori tăiaţi ilegal, un număr de 171 arbori sunt situaţi în u.a 70 şi 72 din U.RI. Suha Mare, care sunt încadrate în grupa funcţională 1-5H şi 1-2A, motiv pentru care valoarea pagubei înregistrate în aceste u.a-uri s-a stabilit în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute conform calcului prejudiciului, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 85/2006.
Curtea reţine că prin raportul nr. 3029/01.10.2009 întocmit în baza atribuţiilor de serviciu înscrise în fişa postului, intimatul-pârât, pădurarul Cantonului silvic R din cadrul Ocolului silvic M. a semnalat faptul că în raza cantonului a constatat arbori de răşinoase şi foioase uscaţi, lâncezi, doborâţi de vânt, cojiţi de urs, care trebuie
puşi în valorificare şi evacuaţi, în vederea menţinerii stării fitosani-tare a pădurii.
In vederea efectuării lucrărilor de punere în valoare a produselor accidentale raportate de pădurarul Cantonului silvic P., şeful Ocolului silvic a eliberat delegaţia de marcare nr. 4/30.09.2009, pentru folosirea ciocanului amprentă rotundă RP 33-641 de către N.D.
In cursul acţiunii de punere în valoare a produselor accidentale au fost însă marcaţi şi arbori pe picior, împrejurare constatată de către titularul delegaţiei de marcare, care a întocmit raportul de demarcare înregistrat la Ocolul silvic nr. 3093/07.10.2009, prin care a menţionat că a demarcat şi predă la Ocolul silvic M. amprentele mărcilor aplicate în mod eronat pe arborii sănătoşi, depunând la Ocolul silvic M. carnetul de marcare, situaţie în care s-a constituit partida 277 „produse accidentale”.
Este de necontestat faptul că intimatul-pârât avea atribuţii de gestionar, în înţelesul art. 1 din Legea nr. 22/1969, invocată în acţiunea introductivă, fiind acel angajat care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a unei societăţi, indiferent de modul de dobândire şi de locul unde se află bunurile, care constituie o garanţie în numerar şi în sarcina căruia poate fi antrenată răspunderea patrimonială pentru pagubele cauzate în gestiunea sa.
Curtea reţine că intimatul-pârât a răsturnat prezumţia relativă de culpă instituită în sarcina sa de textele legale amintite, dovedind prin probele administrate în prezenta cauză că paguba pretinsă de recurenta-reclamantă, în valoare de 161.811,02 lei, nu există şi că nu poate fi aşadar răspunzător patrimonial, ca urmare a neîndeplini-rii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.
Astfel, din copia raportului de expertiză efectuat la solicitarea I.P.J. Suceava, Compartimentul de combatere a delictelor silvice,
în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 2034/P/2009, rezultă că expertul desemnat a constatat următoarele:
– arborii marcaţi cu ciocanul silvic RP 33-641 din u.p. I 70-74 se încadrează în categoria de produse accidentale, pentru care s-a emis delegaţia de marcare nr. 4/30.09.2009;
– nu există prejudiciu produs ca urmare a marcării şi tăierii de arbori sănătoşi, întrucât titularul delegaţiei de marcare a corectat eroarea făcută, demarcând arborii sănătoşi marcaţi la „produse accidentale”, pentru care a întocmit raportul de demarcare înregistrat la Ocolul silvic nr. 3093/07.10.2009, predând amprentele arborilor demarcaţi;
– din compararea volumului arborilor tăiaţi din partida 277 cu volumul lemnului inventariat în stoc nu a rezultat vreo diferenţă, astfel că nu există prejudiciu, nefiind sustras material lemnos din partida 277;
– prin tăierea unor arbori destinaţi exploatării, marcaţi cu ciocanul silvic rotund, înainte de termenul prevăzut într-o autorizaţie de exploatare şi menţinerea materialului lemnos în stoc la cioată şi drum auto nu s-a produs niciun prejudiciu D.S.S;
– nu au fost marcaţi arbori fară drept, în fapt trecerea arborilor marcaţi într-o parcelă şi înscrişi în altă parcelă se datorează unor limite incerte între parcele, numărul arborilor total marcaţi fiind în realitate egal cu numărul de arbori raportaţi în delegaţie şi înregistraţi în carnetul de marcare; marcarea şi inventarierea arborilor din partida 277 s-a făcut cu respectarea legii;
– din tăierea celor 259 arbori din u.a. 70-74 şi a celor 13 arbori din u.a. 75 a rezultat cantitatea de 389 mc material lemnos, care nu a fost valorificat, ci se află în totalitate în stoc, în gestiunea Ocolului silvic M., care nu a suferit în concret vreun prejudiciu.
Totodată, potrivit Ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni în dosarul penal nr. 2034/P/2009, prin care s-a dispus scoaterea intimatului de sub urmărire penală, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) şi a art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru faptele prevăzute de art. 248 C. pen. (abuz în serviciu contra intereselor publice) şi de art. 108 din Legea nr. 46/2008 (tăierea fară drept de arbori), rezultă că acesta a fost supus şi unei cercetări penale, pentru aceleaşi fapte imputate prin prezenta acţiune, respectiv pentru că în perioada sep-tembrie-octombrie 2009 din partida 277, Cantonul silvic nr. 4 P, au fost tăiaţi ilegal arbori marcaţi în mod nelegal, rezultând o valoare a pagubei de 161.811,02 lei.
Prin urmare, contrar celor susţinute de recurentă, cercetarea penală efectuată în cadrul dosarului penal nr. 2034/P/2009 a vizat inclusiv fapta prevăzută de art. 108 din Legea nr. 46/2008 (tăierea fară drept de arbori), iar soluţia de scoatere a intimatului de sub urmărire penală a confirmat faptul că acesta nu poate fi tras la răspundere pentru tăierea ilegală a arborilor şi că prejudiciul pretins de angajator (în valoare de 161.811,02 lei, solicitat şi în prezenta cauză) nu există.
In acest context, Curtea reţine că existenţa diferenţei de 185,037 mc în valoare de 161.811,02 lei, cu TVA inclus, invocată de recu-renta-reclamantă ca fiind nejustificată de către intimatul-pârât în cauză, cât şi în dosarul penal nr. 2034/P/2009, a fost infirmată de raportul de expertiză efectuat în cadrul dosarului penal amintit, care a stat la baza Ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală menţionată, prin care s-a concluzionat că Ocolul silvic nu a suferit niciun prejudiciu prin marcarea de arbori sănătoşi, deoarece eroarea iniţială a fost îndreptată, şi prin tăierea de arbori înainte de autorizare, deoarece arborii tăiaţi au fost destinaţi exploatării, iar masa lemnoasă rezultată se află în stoc în gestiunea Ocolului silvic M.
Recurenta-reclamantă nu a dovedit că a formulat obiecţiuni la concluziile raportului de expertiză amintit efectuat în cadrul anchetei penale şi nici că a atacat soluţia de scoatere de sub urmărire penală a intimatului, prin care au fost avute în vedere cele constatate de expert.
împrejurarea că arborii marcaţi în vederea exploatării au fost tăiaţi mai înainte de eliberarea autorizaţiei de exploatare ar fi putut antrena eventual o răspundere contravenţională, raportat la prevederile art. 3. din Legea contravenţiilor silvice nr. 31/2000, sau o răspundere disciplinară, iar nu o răspundere patrimonială, reglementată de legislaţia muncii, cum se pretinde în cauză, care presupune îndeplinirea cumulativă a altor condiţii, respectiv: calitatea de angajat a celui care a produs prejudiciul, fapta ilicită şi personală a celui încadrat, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită şi vinovăţia salariatului.
Pentru toate considerentele arătate, cum producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esenţa răspunderii patrimoniale, iar prejudiciul pretins de recurentă în cauză nu există, Curtea a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
