C. muncii, art. 270 Legea nr. 22/1969, art. 27 Ordinul nr. 1753/2004, art. 21
Răspunderea solidară nu poate fi angajată în lipsa unui angajament comun.
Dacă nu se probează existenţa unei gestiuni colective, nu poate fi antrenată răspunderea altor salariaţi, ci numai răspunderea persoanei responsabile de gestiunea unităţii, în condiţiile art. 27 din Legea nr. 22/1969, chiar dacă ceilalţi salariaţi manipulau bunurile.
C.A. Constanţa, s. civ., min. şi fam., confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 686/CM din 16 septembrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 473 din 16 aprilie 2008, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.757,35 lei cu titlu de despăgubiri, a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele aspecte:
Prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1617 din 1 mai 2006, pârâtul D.F. a fost angajat la SC U. Marea Neagră SA F. Nord în funcţia de şef de unitate Restaurant V. pe o perioadă determinată: 1 mai 2006 – 1 oct. 2006. Potrivit fişei postului, salariatul avea obligaţia de a conduce, controla şi de a răspunde de întreaga activitate a unităţii, având în subordine posturile de şef de sală, bucătar gestionar, barman gestionar. Sub aspectul responsabilităţilor, s-a consemnat că şeful de unitate răspunde material civil sau penal după caz, pentru lipsurile sau degradările imputabile.
La data preluării gestiunii a fost întocmit proces-verbal de inventariere datat 4 mai 2006, prin care salariatul pârât a semnat docu-
mentaţia întocmită în acest scop. In procesul-verbal încheiat cu
această ocazie, prin care s-a consemnat faptul că operaţiunea s-a realizat prin numărare, cântărire şi fară omisiuni la toate bunurile prezentate. La data predării inventarului (respectiv, la data încetării raporturilor de muncă) pârâtul a participat la inventarierea din 19 octombrie 2006, ocazie cu care a fost încheiat procesul-verbal care a constatat diferenţe în minus în gestiune, valoarea prejudiciului fiind de 8.298,76 lei, la care s-a adăugat T.V.A. în cuantum de 19%, stabilindu-se astfel o sumă totală de 9.875,52 lei.
Pârâtul a menţionat că minusul s-a datorat rulajului mare în timpul sezonului de vară, precum şi împrejurării că aceste obiecte de inventar au fost utilizate de toţi salariaţii unităţii şi în special de cei din sală. S-a susţinut că este de acord să contribuie la acoperirea acestui prejudiciu, estimat la 9875,52 lei, dar cu contribuţia şi a celorlalţi angajaţi implicaţi în activitatea cu aceste bunuri. Pârâtul a menţionat, la aceeaşi dată, că nu a declarat spărturile pentru că din banii reţinuţi (în valoare de 9.745.000 lei ROL ) au fost achitate două amenzi de câte 5 milioane Ici, aplicatc datorită bucătarului-şef pentru nerespectarea normelor de igienă.
Prin urmare, instanţa a înlăturat susţinerile pârâtului prin carc arată că operaţiunea de inventariere s-a realizat în absenţa sa lipsindu-1 de posibilitatea de a formula obiecţiuni, întrucât documentaţia prezentată infirmă aceste aspecte.
De asemenea, nu a fost reţinută nici apărarea referitoare la consemnarea în listă a denumirii generice a obiectelor (cuţite, linguri, pahare, scaune etc.), fără a fi, aşadar, identificate prin descriere, întrucât prin consultarea listelor de inventar întocmite cu ocazia preluării gestiunii se poate constata că în aceeaşi modalitate au fost şi preluate.
De asemenea, susţinerea referitoare la gestiunea comună şi, divizarea răspunderii patrimoniale pentru prejudiciul produs nu a fost reţinută deoarece, unicul responsabil din punctul de vedere al gestiunii unităţii, era pârâtul, ceilalţi salariaţi neavând prin atribuţiile de serviciu gestiunea integrală şi controlul pe cale ierarhică a modului de utilizare a obiectelor de inventar.
Culpa în producerea acestui prejudiciu nu poate fi disipată între toţi salariaţii unităţii, iar în condiţiile în care societatea reclamantă a îndeplinit cerinţele impuse de Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi pasiv, aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 1753/2004, pârâtul este pe deplin răspunzător de prejudiciul stabilit la data predării gestiunii.
Pentru stabilirea valorii prejudiciului, instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză. Expertul a mai menţionat că în ce priveşte gradul de uzură, acesta este stabilit în funcţie de data de achiziţie a produselor, iar preţurile obiectelor de inventar au fost verificate cu cele din listele de inventar, ajustate corespunzător cu gradul de uzură; s-a menţionat, totodată, că în listele de inventar s-a făcut menţiunea de către comisie a gradului de uzură al reperelor.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut că a fost probată culpa salariatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, producerea unui prejudiciu în gestiunea angajatorului, precum şi legătura de cauzalitate între paguba invocată şi atribuţiilor derivate din contractul pârâtului.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul-pârât.
Analizând sentinţa recurată în raport de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică a recurentului vizează încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Ordinul M.F.P. nr. 1753 din 22 noiembrie 2004 potrivit cu care, societatea trebuia să întocmească liste de inventar separate pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate. Dar, cu ocazia preluării gestiunii şi întocmirii listelor de inventar, reclamantul a făcut demersuri pentru eliminarea din inventar a obiectelor neutilizabile, iar aceste liste nu au fost semnate decât după efectuarea casărilor şi reforma obiectelor vechi. Prin urmare, recurentul nu poate susţine că a preluat în gestiune obiecte neutilizabile sau deteriorate.
In baza deciziei Consiliului de Administraţie nr. 65 din 24 august 2006, s-a aprobat o notă pentru reforma unor obiecte sparte. In ce priveşte obiectcle uzate, acestea sunt scoase din uz la propunerea comisiei stabilită în acest sens şi numai după ce se constată starea respectivelor obiecte.
Recurentul a semnat procesele-verbale de inventar, atât la preluarea gestiunii cât şi la predare, fară a formula niciun fel de obiecţiuni. Prin urmare, în lipsa unor obiecţiuni care să facă referire la astfel de bunuri, comisia de inventariere nu era abilitată să analizeze astfel de aspecte. De altfel, expertul însărcinat cu verificarea listelor de inventar a precizat faptul că, pentru obiectele sparte, ciobite sau propuse spre casare, comisia de inventariere a făcut menţiunile necesare, fiind acordate pentru reformă obiecte în valoare de 2.821, 6 lei.
De asemenea, recurentul nu a formulat obiecţiuni nici cu privire la neincluderea în listele de inventar a celor 10 scaune şi 200 tacâmuri. Cum societatea reclamantă a probat cumpărarea cu factură a unui
număr de 220 de scaune, iar la inventar a rezultat un număr de 210 scaune, era normal ca diferenţa de 10 scaune să fie imputată gestionarului în condiţiile in care nu a făcut nicio probă despre existenţa acestora şi nici nu a formulat obiecţiuni la inventariere.
Cât priveşte criticile privind răspunderea solidară, instanţa de fond in mod corect a reţinut faptul că, o astfel de răspundere nu poate fi angajată în lipsa unui angajament comun. Singurul responsabil cu gestiunea unităţii era recurentul, acesta având obligaţiile stabilite prin fişa postului. Recurentul nu a probat existenţa unei gestiuni colective, astfel că nu putea fi antrenată răspunderea celorlalţi salariaţi în condiţiile art. 27 din Legea nr. 22/1969, chiar dacă ceilalţi salariaţi manipulau bunurile. Că nu este vorba de o gestiune colectivă rezultă şi din împrejurarea că preluarea gestiunii şi semnarea listelor de inventar a fost făcută numai de recurent, acesta figurând ca unic gestionar care în această calitate a semnat atât de primire cât şi de predare.
