Reclamantii A.A.M., G.L.F. s.a. au chemat în judecata pe pârâta S.C. M. & M. S.R.L. Constanta, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa le fie anulate deciziile de încetare a raporturilor de munca, sa le fie platite despagubiri egale cu salariile indexate,majorate si reactualizate de care ar fi beneficiat începând cu data de 18.02.2008 si pâna la data de 01.07.2009, pentru reclamantul G.F., 18.02.2008 si pâna la data de 28.12.2009, pentru reclamantul A.A.M.. Ceilalti reclamanti au solicitat reintegrarea si acordarea drepturilor salariale de la încetarea raporturilor de si pâna la reintegrarea efectiva.
Prin sentinta civila nr.29/18.01.2010 Tribunalul Constanta a admis actiunile formulate de reclamantii G.L.F. si A.A.M., astfel cum au fost precizate.
A dipus anularea deciziilor nr.13/18.02.2008 si nr.11/18.02.2008, de încetare a contractelor individuale de munca ale reclamantilor.
A obligat pârâta sa plateasca reclamantilor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 18.02.2008 si pana la 01.07.2009 pentru reclamantul G.L.F. si de la data de 18.02.2008 si pâna la data de 28.12.2009 pentru reclamantul A.A.M..
S-au respins ca nefondate actiunile conexe formulate de reclamantii M.C.M., P.N.N. si C.C.
In temeiul disp.art.274 C.p.c. a fost obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1300 lei, în favoarea reclamantilor G.L.F. si A.A.M..
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
În urma unor sesizari ale furnizorului de tigari, angajatorul S.C. M. & M. S.R.L. CONSTANTA – administratorul Statiei PECO nr. 27, a efectuat mai multe inventarieri succesive (respectiv, în 02.02., 08.02.2008 si, în prezenta reprezentantilor P., la 13-14.02.2008) care au dovedit de fiecare data ca exista lipsuri în gestiunea colectiva, generata de prejudiciul produs prin lipsa unor cantitati de tigari si de cartele telefonice.
În aceste conditii, salariatii au fost convocati în vederea derularii cercetarii disciplinare prealabile, însa acestia nu au dat curs invitatiei, motiv pentru care la 18.02.2008 au fost desfacute disciplinar contractele de munca la 7 din cei 13 angajati ai statiei, pentru lipsa din gestiunea colectiva.
Motivatia în fapt a masurii concedierii pe considerente disciplinare a condus la administrarea în speta a expertizei contabile judiciare, pentru a se identifica existenta unui prejudiciu în patrimoniul angajatorului; acest fapt a fost dovedit, chiar daca în stabilirea masurii de principiu în care fiecare dintre reclamanti a contribuit la producerea prejudiciului, expertii s-au raportat la dispozitiile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 22/1969.
Întrucât litigiul nu a vizat angajarea raspunderii patrimoniale a salariatilor, ci existenta elementului de vinovatie care fundamenteaza masura de desfacere disciplinara a contractului individual de munca, instanta de fond a administrat probe referitoare la acest aspect astfel cum este reglementat de art. 263 alin. 2 Codul muncii care defineste abaterea disciplinara “fapta în legatura cu munca si care consta într-o actiune sau inactiune savârsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a încalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.”
Existenta abaterii disciplinare constituie premisa exercitarii prerogativei disciplinare de catre angajator, iar odata dovedita, acesta din urma are dreptul de a stabili sanctiunea, în corelare cu gravitatea faptei si cu consecintele acesteia.
Instanta de fond a apreciat ca, desi s-a dovedit un prejudiciu cert în patrimoniul societatii pârâte, aspectul vinovatiei nu a fost probat cu certitudine – el neputând fi prezumat prin simpla raportare a calitatii reclamantilor la cea de gestionar, în conditiile Legii nr. 22/1969. Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta a retinut chiar în conditiile în care a dispus neînceperea urmaririi penale în cazul reclamantilor cu privire la infractiunile prevazute de art.214 si 249 cp., ca prejudiciul exista, dar ca nu a putut stabili cu certitudine, mai presus de orice dubiu ca unul dintre reclamanti au întreprins actiuni sau inactiuni pagubitoare pentru pârâta. Prin urmare exista un dubiu cu privire la desfasurarea unor actiuni sau inactiuni ilicite de catre acestia, dubiu care le profita acestora. Solutionarea din punct de vedere penal al plângerii societatii pârâte în sensul neînceperii urmaririi penale, nu exonereaza reclamantii de eventuala atragere a raspunderii materiale. Cu alte cuvinte, daca se considera ca nu s-a comis o infractiune, nu înseamna ca fapta reclamantilor nu poate fi catalogata ca abatere disciplinara în conditiile în care în urma probelor administrate în cauza a reiesit modalitatea total defectuoasa a modului de lucru.
Fata de reclamantul A.A.M., instanta a retinut din materialul probator administrat în cauza si din sustinerile partilor ca reclamantului i-au încetat raporturile de munca urmare a încalcarii de catre acesta a dispozitiilor din contractul individual de munca, a fisei postului, si a contractului colectiv de munca. În esenta reclamantului i s-a retinut vinovatia în crearea prejudiciului catre societatea pârâta urmare a încalcarii dispozitiilor privind gestiunea colectiva si a regulamentului interior al societatii.
Însa, reclamantul nu îndeplinea criteriile prevazute de art.3 din Legea nr.22/1969 potrivit cu care “Poate fi gestionar cel care a îndeplinit vârsta de 21 de ani, a absolvit scoala generala sau o scoala echivalenta si are cunostintele necesare pentru a îndeplini aceasta functie.” În acest context, instanta a apreciat ca numirea în functia de casier a reclamantului A. constituie o încalcare a dispozitiilor Leg.22/1969 de catre pârâta, care avea obligativitatea sa verifice, daca sunt îndeplinite conditiile ca reclamantul sa fie gestionar.
Pentru aceste considerente instanta a apreciat ca decizia de încetare a raporturilor de munca nr.11/18.02.2008 este nelegala sub aspectul conditiilor de fond si pe cale de consecinta, a admis contestatia si a anulat decizia contestata.Referitor la drepturile salariale solicitate,instanta a luat act de precizarile reclamantului, în sensul ca le-a solicitat din momentul încetarii raporturilor de munca si pâna la angajarea sa într-un nou post,la alta societate, respectiv 18.02.2008 si pâna la data de 28.12.2009 astfel ca instanta a obligat pârâta la plata catre reclamant a acestor drepturi salariale pentru acest interval.
Cu privire la reclamantul G.L.F., instanta a retinut ca i-au încetat raporturile de munca urmare a încalcarii de catre acesta a dispozitiilor din contractul individual de munca, a fisei postului si a contractului colectiv de munca. În esenta reclamantului i s-a retinut vinovatia în crearea prejudiciului catre societatea pârâta urmare a încalcarii dispozitiilor privind gestiunea colectiva si a regulamentului interior al societatii.
În conditiile în care nici acest reclamant nu îndeplinea criteriile prevazute de art.3 din Legea nr.22/1969,instanta a apreciat ca fiind nelegala calitatea de gestionar a reclamantului si constituie o încalcare a dispozitiilor Legea nr.22/1969 de catre pârâta, care avea obligativitatea sa verifice, daca sunt îndeplinite conditiile ca reclamantul sa fie gestionar. Prin urmare s-a constatat ca si decizia de încetare a raporturilor de munca nr.13/18.02.2008 este netemeinica sub aspectul conditiilor de fond astfel ca a fost admisa contestatia si anulata decizia contestata.
În ce priveste drepturile salariale solicitate, instanta a luat act de precizarile reclamantului,în sensul ca le-a solicitat din momentul încetarii raporturilor de munca si pâna la angajarea sa într-un nou post,la alta societate, respectiv 18.02.2008 si pâna la data de 01.07.2009, obligând pârâta la plata catre reclamant a acestor drepturi salariale pentru intervalul precizat.
Referitor la reclamantul M.C.M., instanta a retinut ca reclamantului i-au încetat raporturile de munca urmare a încalcarii de catre acesta a dispozitiilor din contractul individual de munca, a fisei postului si a contractului colectiv de munca. În esenta reclamantului i s-a retinut vinovatia în crearea prejudiciului catre societatea pârâta urmare a încalcarii dispozitiilor privind gestiunea colectiva si a regulamentului interior al societatii.
Reclamantul îndeplinea criteriile prevazute de art.3 din Legea nr. 22/1969 în sensul ca acesta putea fi gestionar.
La punctul de lucru al reclamantilor gestiunea era colectiva iar reclamantul desi îndeplinea functia de manipulant marfuri detinea calitatea de gestionar din perspectiva gestiunii comune si a accesului la bunurile din gestiune. În fisa postului de operator platforma se precizeaza ca salariatul raspunde material în solidar cu ceilalti angajati de lipsurile constatate la inventariere. Din raportul de expertiza administrat în cauza a reiesit ca la nivel de punct de lucru a fost stabilit un prejudiciu de 42010,73 lei, iar pentru reclamant, cuantificat si calculat în raport de fisa postului si de activitatea prestata rezulta un prejudiciu de 1919,89 lei. Fata de toate aceste considerente, instanta a retinut culpa reclamantului doar din perspectiva neîndeplinirii obligatiilor de serviciu raportat la bunurile din gestiune. A fost retinut de instanta modul de lucru total inadecvat al punctului de lucru, unde si-a desfasurat reclamantul activitatea, expus pe larg în procesul verbal de sfârsit de inventar încheiat în 04.02.2008 astfel ca a respins ca nefondata contestatia reclamantului sub aspectul tuturor capetelor de cerere solicitate.
Pentru reclamanta C.C., instanta a retinut ca acesteia i-au încetat raporturile de munca urmare a încalcarii dispozitiilor din contractul individual de munca, a fisei postului si a contractului colectiv de munca. În esenta reclamantei i s-a retinut vinovatia în crearea prejudiciului catre societatea pârâta urmare a încalcarii dispozitiilor privind gestiunea colectiva a fisei postului si a regulamentului interior al societatii. Instanta a constatat ca la punctul de lucru al reclamantilor gestiunea era colectiva, ca reclamanta în calitate de sef statie detinea calitatea de gestionar din perspectiva gestiunii comune si a accesului la bunurile din gestiune având prerogative diferite si cu mult mai importante decât ceilalti reclamanti.
În fisa postului de sef statie, se precizeaza ca salariatul raspunde material în solidar cu ceilalti angajati de lipsurile constatate la inventariere, ca are atributii privind aprovizionarea, prezentarea produselor, desfasurarea activitatii, curatenia locului de munca si a inventarierii. La toate aceste atributiuni, responsabilitatea reclamantei era cu exceptia inventarierii – deplina deoarece aceasta controla si îndruma activitatea în statie. În sarcina reclamantei au fost retinute o serie de abateri care au condus la crearea prejudiciului.
Au fost inlaturate sustinerile reclamantei referitoare la incompatibilitatea acesteia cu gestiunea colectiva deoarece în calitatea de sef statie aceasta avea atributii de control si coordonare a activitatii personalului astfel cum se prevede si în fisa postului.
Sustinerile reclamantei ca minusul în gestiune ar proveni din pretinsul furt avut loc la statia nr.27, nu au fost probate. Cu ocazia inventarierii s-au depistat minusuri în gestiune, coroborate cu abateri gestionare, cât si cu o modalitate de lucru defectuoasa. Prin urmare, s-a respins actiunea reclamantei ca nefondata sub aspectul tuturor capetelor de cerere.
Referitor la reclamanta P.N.N., instanta a retinut ca reclamantei i-au încetat raporturile de munca urmare a încalcarii de catre acesta a dispozitiilor din contractul individual de munca, a fisei postului si a contractului colectiv de munca. În esenta reclamantei i s-a retinut vinovatia în crearea prejudiciului catre societatea pârâta urmare a încalcarii dispozitiilor privind gestiunea colectiva si a regulamentului interior al societatii.
La punctul de lucru al reclamantilor gestiunea era colectiva, iar reclamanta îndeplinea functia de casier, având gestiune si acces la bunurile din gestiune. Instanta a retinut ca în fisa postului de casier se precizeaza ca salariatul raspunde material în solidar cu ceilalti angajati de lipsurile constatate la inventariere. Instanta a retinut culpa reclamantei doar din perspectiva neîndeplinirii obligatiilor de serviciu referitoare la raspunderea reclamantului raportat la bunurile din gestiune si a apreciat ca si în conditiile în care urmarirea penala nu a fost începuta fata de reclamanta, neregulile colective si individuale comise si de acesta au condus la prejudiciul existent. Desi stia de existenta lipsurilor în gestiune, nu a anuntat conducerea de existenta acestora, nu a verificat termenele de valabilitate ale produselor si nu le-a retras înainte de expirare si de faptul ca predarea schimbului cu tot ce implica aceasta procedura, nu s-a efectuat. A fost retinut de instanta modul de lucru total inadecvat al punctului de lucru, unde si-a desfasurat reclamanta activitatea, astfel ca s-a respins ca nefondata contestatia reclamantei sub aspectul tuturor capetelor de cerere solicitate.
În temeiul art. 274 cod proc. civila, a obligat societatea pârâta la plata, catre reclamantii G.L.F. si A.A.M., a 1300 lei cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs recurentii reclamanti M.C.M., C.C. si P.N.N.
Recurenta C.C. critica sentinta prin prisma dispozitiilor art. 304 pct.9 cod procedura civila si arata ca instanta de fond nu a analizat principala problema de drept ridicata , respectiv identificarea faptei ce constituie abatere disciplinara grava, în baza careia s-a aplicat sanctiunea desfacerii contractului de munca.
S-a retinut de catre instanta, ca reclamanta avea atributii pe linie de gestiune dar aceasta contravine solutiei data de Parchet care a dispus neinceperea urmaririi penale a reclamantei pentru savarsirea pretinselor infractiuni.
Recurentii M.C.M. si P.N.N. solicita de asemenea, modificarea sentintei în sensul admiterii contestatiilor formulate împotriva deciziilor de desfacere a contractelor de munca aratând ca aceste decizii nu respecta dispozitiile art. 268 alin.2 Codul muncii, în sensul ca nu cuprind descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara.
Astfel, nu reiese care este fapta pentru care au fost sanctionati si nici sarcinile de serviciu pe care acestia nu le-au îndeplinit.
Faptul ca în gestiunea colectiva a statiei s-a produs un prejudiciu ca urmare a unui furt constatat de întreg personalul statiei si cercetat de organele de urmarire penala fara a se retine raspunderea vreunui salariat, dovedeste ca neregulile din statie nu le sunt imputabile reclamantilor care au luat toate masurile de organizare, coordonare si control.
Intimata pârâta nu si-a precizat pozitia procesuala fata de recursurile declarate de reclamanti.
Analizând sentinta recurata în raport de criticile formulate, de materialul probator administrat si dispozitiile legale incidente în cauza, Curtea constata ca recursurile sunt intemeiate pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia nr.5/2.02.2008 s-a constituit comisia de inventariere, compusa din 4 membri, care a constatat lipsuri în gestiunea Statiei P. 27 în valoare 48.207,06 lei,plusurile fiind de 5.159,90 lei. Prin compensarea plusurilor cu minusurile a rezultat un prejudiciu de 43.047,70 lei.
La solicitarea salariatilor, conducerea societatii a procedat la efectuarea unei noi inventarieri, finalizate prin procesul-verbal datat 08.02.2008, în urma careia a rezultat un minus de 42.689,30 lei si o lipsa de numerar de 2.650 lei, numerarul lipsa fiind însusit de sefa de statie C.C., care a depus aceasta suma la casierie, conform chitantei.
Reclamantii nu si-au însusit lipsurile constatate, solicitând conducerii P. S.A. sa trimita un reprezentant pentru a reface calculele; inventarul realizat în perioada 13.02.2008 – 14.02.2008 a evidentiat de asemenea un minus în gestiune de 42.010,73 lei.
În aceste conditii s-a procedat la masura desfacerii disciplinare a contractelor de munca ale reclamantilor, retinandu-se ca aceasta lipsa din gestiunea colectiva a fost cauzata de nerespectarea atributiilor de serviciu (Legea nr. 22/1969), potrivit fisei postului si contractului de munca încheiat cu fiecare dintre reclamanti.
De asemenea, pentru prejudiciul înregistrat a fost formulata si o plângere penala la 15.02.2008, iar Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta a confirmat prin rezolutie propunerea de a nu se începe urmarirea penala fata de reclamanti.
Deciziile contestate de reclamanti nu au avut ca obiect angajarea raspunderii patrimoniale a acestora, ci desfacerea disciplinara a contractelor de munca astfel ca, în raport de dispozitiile art. 263 alin. 2 codul muncii, instanta trebuia sa verifice care sunt acele fapte, savârsite cu vinovatie de catre reclamantii sanctionati, prin care acestia au încalcat normele legale, regulamentul intern sau dispozitiile din contractele individuale de munca sau contractul colectiv de munca, ordinele si dispozitiile conducatorilor ierarhici.
Aceasta a fost dealtfel si îndrumarea instantei de control judiciar data prin decizia nr. 29/CM/2010 si nicidecum verificarea gestiunii societatii sau cuantificarea prejudiciului suferit de societate.
Chiar daca reclamantii aveau calitatea de gestionari iar gestiunea era una colectiva, antrenarea raspunderii disciplinare se face individual, în functie de abaterile savârsite de fiecare în parte în raport de sarcinile ce le aveau de îndeplinit conform fisei postului.
Instanta de fond a audiat martori si a administrat proba cu expertiza contabila judiciara, având ca obiectiv determinarea minusului în gestiunea colectiva la Statia P. nr. 27 aflata în administrarea S.C. M. & M. S.R.L., stabilirea prejudiciului produs de catre fiecare reclamant, în parte în raport de calitatea detinuta, de gestionar si de fisele postului.
Din probele administrate nu rezulta însa, care este vinovatia reclamantilor si nici faptele retinute în deciziile de concediere.
Astfel, reclamanta C.C. avea functia de sef de statie, iar prin decizia nr. 29/2008 angajatorul a dispus desfacerea contractului de munca pentru încalcarea prevederilor de la pct. M alin.2 litera a) din contractul individual de munca care se refera la “obligatia de a realiza norma de munca sau dupa caz de a realiza atributiile ce îi revin conform fisei postului”.
S-a mai invocat de asemenea încalcarea art. 8 pct.5 din fisa postului care se refera la obligatia de a primi zilnic, de la gestionar si de a verifica raportul zilnic, facturile de aprovizionare, documente legate de aprovizionarea cu combustibil.
Însa, din probele administrate nu rezulta ca reclamanta a încalcat aceste dispozitii, care era norma de munca pe care trebuia sa o realizeze sau daca si-a neglijat atributiile de serviciu privind verificarea raportului zilnic, facturile de aprovizionare, documente legate de aprovizionarea cu combustibil, etc.
Nici dispozitiile art. 12 din CCM /2007 si art. 23 din Legea nr. 22/1969 mentionate de asemenea în decizie, nu pot conduce la individualizarea faptei retinuta ca abatere deoarece fac referire la obligatii generale ale angajatilor si în conditiile în care nu se arata în concret care este fapta savârsita de salariat, nici instanta nu poate sa analizeze criteriile avute în vedere de societate la stabilirea sanctiunii.
Nu numai ca nu s-au identificat faptele care ar fi condus la încalcarea acestor norme, dar nici nu s-au facut cercetari privind existenta unor astfel de fapte si chiar unitatea si-a canalizat cercetarea disciplinara doar pe aspecte care priveau lipsurile constatate în gestiune în conditiile în care nu a înteles sa antreneze raspunderea patrimoniala a angajatilor.
P.N.N. a îndeplinit functia de casier la Statia 27 P. si prin decizia nr. 26/2008 s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului sau de munca pentru încalcarea dispozitiilor pct. M alin.2 litera a) din contractul individual de munca care se refera la “obligatia de a realiza norma de munca sau dupa caz de a realiza atributiile ce îi revin conform fisei postului”.
În referire la fisa postului s-a invocat încalcarea art. 8 pct.5, care se refera la obligatia de a “inventaria produsele de la magazin, a consumabilelor si a dotarilor specifice…”
Nici cu privire la acest reclamant nu s-au identificat faptele care au stat la baza aplicarii sanctiunii, astfel ca cercetarile facute de unitate cu referire la lipsurile în gestiune nu pot constitui temei al desfacerii contractului de munca deoarece nu s-a facut dovada legaturii de cauzalitate dintre abaterile savârsite de salariat în legatura cu sarcinile de serviciu ce le avea de îndeplinit si lipsa în gestiune.
Cât priveste pe reclamantul M.C.M., acesta îndeplinea functia de manipulant marfuri, iar prin decizia de desfacere a contractului de munca nr. 15/2008, pârâta a retinut încalcarea dispozitiilor pct. M alin.2 litera a) si c) din contractul individual de munca, ale Actului aditional si art. 8 pct.4 din fisa postului, art. 12 din CCM/2007 si art. 23 din Legea nr. 22/1969.
În contractul individual de munca al reclamantului M.C.M. se prevede la pct. M alin.2 litera a) si c), obligatia acestuia de a “realiza norma de munca sau dupa caz de a realiza atributiile ce îi revin conform fisei postului” si “ obligatia de fidelitate fata de angajator în executarea atributiilor de serviciu”.
Art. 8 pct.4 din fisa postului se refera la obligatia de a da relatii în ceea ce priveste carburantii, de a îngriji gazonul…si de a participa la inventariere daca este solicitat, raspunzând totodata si de marfa expusa pe platforma.
Ori, în decizia de concediere nu s-a aratat care este fapta prin care reclamantul si-a incalcat aceste obligatii, iar cercetarea disciplinara nu a vizat decât lipsurile din gestiunea colectiva, fara a se evidentia vreo legatura de cauzalitate între presupusa fapta si lipsurile constatate.
Potrivit art.263 codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai, ori de câte ori constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara.
Însa, asa cum prevede si art.268 alin.2 Codul muncii, în decizie trebuie mentionate nu numai dispozitiile din contract sau din fisa postului care ar fi fost încalcate de salariat ci si descrierea în concret a faptei care constituie abatere disciplinara, respectiv data savârsirii acesteia pentru a se verifica aceste fapte în cadrul cercetarii judecatoresti.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciaza ca în mod gresit au fost mentinute deciziile prin care pârâta a dispus desfacarea contractelor de munca ale recurentilor în conditiile în care unitatea nu a identificat faptele prin care recurentii au încalcat normele ce reglementau raporturile de munca dintre parti.
În conformitate cu dispozitiile art. 312 cod procedura civila vor fi admise recursurile si modificata în parte sentinta civila nr. 29/2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în sensul admiterii contestatiilor formulate de reclamantii M.C.M., C.C. si P.N.N.
Ca o consecinta a anularii deciziilor de concediere, Curtea va face aplicarea dispozitiilor art. 78 codul muncii, în sensul ca va fi obligata pârâta la reintegrarea reclamantilor în functiile detinute anterior emiterii deciziilor si la plata catre fiecare dintre acestia a unei “despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul” de la data desfacerii contractelor de munca pâna la efectiva reintegrare.
În baza art.274 cod procedura civila, va fi obligata pârâta catre reclamantii M.C.M. si P.N.N., la plata cheltuielilor de judecata, astfel cum au fost dovedite cu chitantele fiscale anexate la dosar, în valoare de 1500 lei.
