Grefier. Vechime in specialitate pentru perioada in care a activat ca secretar al Baroului de avocati. Vechime în muncă


Grefier. Vechime in specialitate pentru perioada in care a activat ca secretar al Baroului de avocati.

Art.3, art.68 ind.4 alin.1, art.93 din Legea nr.567/2004 modif. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, art.61 alin.(1) Constitutia Romaniei.

Perioada in care contestatoarea a desfasurat activitate ca secretar al Baroului de avocati nu constitue vechime in specialitate in lipsa unei dispozitii legale care sa echivaleze aceasta calitate cu cea de personal auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea.

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia conflicte de si asigurari sociale – decizia nr.512/08.03.2011.

Prin contestaţia înregistrată sub nr.2164/105/2010 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea PC a chemat în judecată pe intimaţii Casa Locala de Pensii C., Casa Judeţeana de Pensii P., Parchetul de pe lângă Tribunalul P. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P., solicitând instanţei că prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea deciziei F.N. din 30.03.2010, să se constate că în perioada 1979 – 1996 în care şi-a desfăşurat activitatea de secretar la Baroul Prahova constituie vechime în specialitate conform art.93 din Legii nr.567/2004 – modificată şi obligarea intimatelor Casa Locală de Pensii C., Casa Judeţeană de Pensii P. să emită decizie de acordare a pensiei anticipate de serviciu.

În motivarea contestaţiei, petenta a arătat că în mod eronat i s-a respins cererea de înscriere la anticipat în baza deciziei din 30.03.2010 şi nu i s-a acordat o asemenea fără să se ţină seama că în baza adeverinţei nr.1562/2010 are o vechime în specialitate ca personal auxiliar în cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de 33 ani şi 4 luni, iar perioada 1979 – 1996 în care şi-a desfăşurat activitatea de secretar în cadrul Baroului P. reprezintă vechime în specialitate că personal auxiliar, existând şi o decizie în acest sens.

Intimaţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul P. au formulat o întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de primul capăt de cerere, neavând nicio atribuţie cu privire la emiterea deciziei de pensionare, solicitând respingerea celui de-al doilea capăt de cerere atât timp cât a emis adeverinţa corespunzător, în favoarea contestatoarei.

Şi intimata Casa Judeţeană de Pensii P. a solicitat respingerea contestaţiei în condiţiile în care vechimea în specialitate a contestatoarei pentru activitatea desfăşurata efectiv în calitate de grefier în cadrul parchetelor este de 16 ani, 2 luni şi 11 zile, iar pentru perioada 197 9- 1996 normele legale în materie nu recunosc o asemenea vechime pentru activitatea desfăşurata în calitate de secretar la un barou de avocaţi, fiind prevăzute în mod expres funcţiile pentru care legea recunoaşte o asemenea vechime în specialitate.

În şedinţa publică din 30.11.2010, instanţa a dispus că intimata Casa Locala de Pensii C.să nu mai figureze că parte în prezenta cauza, neavând personalitate juridica şi a pus în discuţia parţilor excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a unui a dintre intimaţi şi a autoritarii de lucru judecat, excepţii asupra cărora s-a pronunţat prin sentinţă.

Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr.1628 din 30.11.2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ca neîntemeiat capătul contestaţiei privind anularea deciziei F.N. din data de 30.03.2010

De asemenea, a respins ca inadmisibil şi capătul contestaţiei recunoaşterea vechimii în specialitate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza cărţii de muncă depusa la dosar, că petenta a fost salariată în perioada 02.06.1976 – 05.04.1979 la Judecătoria C, îndeplinind funcţia de grefier, după care s-a transferat la Baroul de Avocaţi Prahova începând cu 05.04.1979 şi până la 12.02.1996, perioadă în care a îndeplinit funcţia de secretar, însă începând cu 24.06.1996 şi până la 10.03.2010 a îndeplinit funcţia de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.

În cuprinsul adeverinţei nr.1562/10.03.2010 emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P. se menţionează că petenta are o vechime în specialitate, în calitate de grefier în cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, de 33 ani şi 4 luni.

Prin sentinţa civilă nr.700/17.05.2010 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului, a fost respinsă că inadmisibilă acţiunea formulată de contestatoare împotriva intimaţilor Parchetul de pe lângă Tribunalul P. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P. privind recunoaşterea ca vechime în specialitate a perioadei în care şi-a desfăşurat activitate în calitate de secretar la Baroul Prahova, reţinându-se că cei doi intimaţi au emis adeverinţa sus-menţionată în baza căreia i-au recunoscut contestatoarei o asemenea vechime.

În baza Deciziei F.N. din 30.03.2010 a fost respinsă cererea contestatoarei de acordare a pensiei anticipate de serviciu, motivându-se că aceasta nu se înscrie în categoria persoanelor care să beneficieze de o asemenea pensie atât timp cât are doar o vechime în specialitate în calitate de grefier de 16 ani, 2 luni şi 11 zile şi nicidecum de 33 ani şi 4 luni, iar perioada în care şi-a desfăşurat activitatea de secretar la Baroul de Avocaţi P. nu se înscrie în normele legale pentru a beneficia de o asemenea pensie.

Dispoziţiile art. 93 din Legea nr.567/2004, republicată, stipulează că reprezintă vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea au îndeplinit oricare dintre funcţiile prevăzute la art.3, precum şi perioadele în care a îndeplinit în cadrul instanţelor, parchetelor, fostei procuratori, fostelor arbitraje de stat sau departamentale, fostelor notariate de stat funcţia de impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, judecătoresc, arhivar, registrator, referent, etc.

Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că petenta a desfăşurat activitate în cadrul Judecătoriei C. în perioada 02.06.1976 – 05.04.1979 îndeplinind funcţia de grefier, iar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina a îndeplinit funcţia de grefier-dactilograf şi respectiv grefier în perioada 24.06.1996 – 10.03.2010, însă în perioada 05.04.1979 – 12.02.1996 şi-a desfăşurat activitatea în calitate de secretar la Baroul de Avocaţi Prahova, astfel încât vechimea efectivă în specialitate în temeiul Legea nr.567/2004 republicată, în calitate de personal auxiliar de specialitate care şi-a desfăşurat activitate sa în cadrul Parchetelor de pe lângă Judecătoria C. şi respectiv Judecătoria C. este de, 16 ani, 2 luni şi 11 zile, motiv pentru care prin decizia F.N din 30.03.2010 i s-a respins cererea de înscriere la pensie anticipată de serviciu.

Ca atare, atât timp cât contestatoarea are o vechime efectivă în specialitate, în calitate de personal auxiliar în cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, respectiv grefier de 16 ani, 2 luni şi 11 zile, iar Lege nr.567/2004 stabileşte pentru înscrierea la pensie anticipată de serviciu o vechime în specialitate de cel puţin de 30 ani, înseamnă că petenta nu poate beneficia de pensie anticipată de serviciu, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens, caz în care în mod legal a fost emisă decizia din 30.03.2010.

Apărările contestatoarei în sensul că activitatea desfăşurata în calitate de secretar în cadrul Baroului de Avocaţi Prahova în perioada 1979 – 1996 constituie vechime în specialitate în baza Legii nr.567/2004, invocându-se adeverinţa nr.1562/2010, hotărârile pronunţate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi sentinţa civilă nr.700/2010, nu au fost avute în vedere deoarece, în realitate, la stabilirea dreptului contestatoarei la pensia anticipată de serviciu şi deci a vechimii în specialitate se ţine seamă în exclusivitate de dispoziţiile Legii nr.567/ 2004 care stabilesc clar categoriile de funcţii care se înscriu în categoriile funcţiilor recunoscute de lege că vechime în specialitate pentru personalul auxiliar, funcţii din care nu face parte funcţia de secretar exercitată de către petentă în cadrul baroului şi nicidecum de actele sus-menţionate.

De altfel, disp.art.93 din Legea nr.567/2004 stabilesc clar cu caracter imperativ categoriile de funcţii pentru care se recunoaşte vechimea în specialitate pentru a se putea beneficia de pensie de serviciu în baza acestei legi, iar enumerarea funcţiilor respective are un caracter restrictiv, motiv pentru care desfăşurarea unei activităţi în alte funcţii nu echivalează cu funcţiile recunoscute de dispoziţiile legale sus-menţionate.

Prin urmare tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul contestaţiei privind anularea deciziei F.N. din data de 30.03.2010.

De asemenea, instanţa de fond a respins ca inadmisibil şi capătul contestaţiei privind recunoaşterea vechimii în specialitate întrucât există autoritate de lucru judecat cu privire la acest capăt de cerere faţă de cele două parchete-intimate în raport de sentinţa civilă nr.700/2010 a Tribunalului Prahova, rămasa irevocabilă, sentinţă prin care s-a soluţionat în mod definitiv şi irevocabil acelaşi capăt de cerere, motiv pentru care contestatoarea nu mai poate formula din nou pe cale judecătoreasca, aceeaşi pretenţie.

Totodată, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel P., întrucât acesta are calitate procesuală pasivă în raport de capătul doi de cerere referitor la recunoaşterea vechimii în specialitate.

Împotriva acestei sentinţe contestatoarea a declarat recurs.

Se susţine că în mod greşit instanţa de fond a respins ca neîntemeiată contestaţia, neţinând seama de hotărârile depuse la dosar şi anume sentinţa civilă nr. 3553/16.12.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.3972/30.09.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a recunoscut recurentei vechimea in specialitate şi nici sentinţa civilă nr.700/17.05.2010 a Tribunalului P., rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.1836/24.11.2010 a Curţii de Apel P., în cuprinsul căreia se prevede în mod expres, la pag. 3 alin. 7 şi 8 că „existenţa dreptului reclamantei a fost constatat prin hotărârile judecătoreşti menţionate anterior, unicul demers pe care aceasta îl mai are de făcut fiind valorificarea adeverinţei, la care s-a făcut referire anterior, prin depunerea acesteia la Casa Judeţeană de Pensii P.. Numai în situaţia obţinerii unui răspuns nefavorabil din partea acestei instituţii, reclamanta poate cere realizarea dreptului deja câştigat, conform art.111 Cod pr.civilă”.

Arată recurenta că instanţa învestită în fond cu soluţionarea cererii sale a nesocotit dispoziţiile exprese cuprinse în sentinţa civilă nr.700/17.05.2010 a Tribunalului Prahova prin care i-a fost recunoscută vechimea în specialitate potrivit art. 93 alin. (1) din Legea nr. 567/2004.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale care au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea a constatat că recursul este nefondat, potrivit urmatoarelor considerente:

Prin cererea de chemare în judecată contestatoarea P.C. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Casa Judeţeană de Pensii P., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul P. anularea deciziei din data de 30.03.2010 emisă de Casa Locală de Pensii C. în dosarul de pensionare nr. 5344 din data de 12.03.2010, să se constate că în perioada 1979-1996 în care şi-a desfăşurat activitatea de secretar la Baroul P. – Biroul de avocaţi C. constituie vechime în specialitate conform art. 93 din Legea nr. 567/2004 modificată şi obligarea intimatelor CLP Câmpina, CJP Prahova să emită decizie de acordare a pensiei anticipate de serviciu.

Recurenta susţine că instanţa de fond nu a ţinut cont de hotărârile judecătoreşti depuse în dovedirea temeiniciei pretenţiilor sale, respectiv sentinţa civilă nr. 3553/16.12.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.3972/30.30.09.2008, sentinţa civilă nr. 700/17.05.2010 a Tribunalului P. definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1836/24.11.2010 a Curţii de Apel P., acesta fiind unicul motiv de recurs formulat de contestatoare.

Analizând incidenţa acestor hotărâri judecătoreşti în speţa de faţă, Curtea a constatat ca in urma solicitării contestatoarei-recurente adresată CLP Câmpina sub nr. 5344/12.03.2010 de înscriere la pensie anticipată de serviciu conform dispoziţiilor Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea s-a emis Decizia din data de 30.03.2010 în dosarul de pensionare nr. 5344/30.03.2010 prin care această cerere i-a fost respinsă, constatându-se că a realizat o vechime în specialitate de numai 16 ani, 2 luni şi 11 zile.

Decizia este întemeiată pe dispoziţiile art.684 alin.(1) din Legea nr. 567/2004 modificată şi completată coroborat cu art. 93 alin.(1) din Legea nr. 567/2004 modificată şi completată.

Potrivit art.684 alin.(1) din Legea nr. 567/2004, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art.3 alin.(1) din lege, poate fi pensionat anticipat cu reducerea vârstei de pensionare prevăzute de prezenta lege cu până la cinci ani în cazul în care depăşeşte vechimea în specialitate prevăzută la art. 68 cu cel puţin cinci ani.

Conform art. 3 din Legea nr. 567/2004 modificată, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri-statisticieni, grefieri-documentarişti, grefieri-arhivari, grefieri-registratori şi specialişti IT.

Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare şi grefieri cu studii medii.

Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer.

Dispoziţiile art. 93 din Legea nr. 567/2004 stipulează că reprezintă vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcţiile prevăzute la art. 3, precum şi perioadele în care a îndeplinit în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentele şi fostelor notariate de stat, funcţia de: impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar-registrator, curier, referent, stenodactilograf, şef de cabinet, funcţionar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist, programator, informatician.

Constituie vechime în specialitate şi perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit funcţia de executor judecătoresc, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a exercitat funcţii de aceeaşi natură în cadrul sau în cadrul fostelor structurii jurisdicţionale ale Curţii de Conturi constituie vechime în specialitate.

Pentru grefierii informaticieni constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu în alte unităţi.

Contestatoarea-recurentă arată că a lucrat în calitate de grefier la Judecătoria C de unde s-a transferat în interesul serviciului la Baroul Prahova, funcţionând în calitate de secretar în perioada 1979-1996, iar după reorganizarea baroului s-a angajat ca grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria C.

Adresându-se Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu petiţia nr. 13327/25.10.2007 având ca obiect art. 93 alin.(1) din Legea nr. 567/2004 această autoritate a recomandat corelarea prevederilor art. 93 alin.(1) din Legea nr. 567/2004 raportat la principiul egalităţii şi al nediscriminării, constatând că sub aspectul naturii activităţilor se întruneşte condiţia de compatibilitate din punctul de vedere al profilului comun, respectiv activităţi care au legătură cu activitatea desfăşurată de personalul auxiliar de la instanţe cât şi sub aspectul reţinerii de către legiuitor în aceeaşi categorie de situaţii, perioadele de timp în funcţiile care sunt considerate vechime în specialitate.

Prin sentinţa civilă nr. 3553 din data de 16.12.2008 a Curţii de Apel B. definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.3972/30.09. 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa nu a recunoscut vechimea în specialitate a contestatoarei din prezenta cauză în perioada în care a avut calitatea de secretar în cadrul Baroului Prahova ci a reţinut competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a adopta o dispoziţie de recomandare , prin care nu creează obligaţii în sarcina Ministerului Justiţiei, constatând numai o situaţie discriminatorie, prin efectul aplicării unei ordonanţe de urgenţă, alegând să adopte nişte îndrumări în vederea preîntâmpinării unei situaţii discriminatorii. În acest sens, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a obligat Ministerul Justiţiei să adopte sau să modifice un act normativ sau o dispoziţie legală.

Nici prin sentinţa civilă nr. 700 din 17.05.2010 a Tribunalului Prahova definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1836/24.11.2010 a Curţii de Apel P. nu se recunoaşte contestatoarei-recurente vechimea în specialitate în perioada în care a îndeplinit funcţia de secretar în cadrul Baroului Prahova, cererea sa fiind respinsă ca inadmisibilă, aceasta fiind îndrumată să procedeze la valorificarea adeverinţei nr. 7324/ X/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P. prin depunerea sa la Casa Judeţeană de Pensii P.

Prin urmare, recurenta-contestatoare nu deţine nicio hotărâre judecătorească prin care să se recunoască temeinicia pretenţiilor sale referitoare la constatarea vechimii în specialitate pentru perioada în care a avut calitatea de secretar în cadrul Baroului Prahova.

De altfel, Curtea a reţinut că Parlamentul este autoritatea legiuitoare competentă în modificarea, abrogarea sau completarea unor prevederi legale potrivit art. 61 alin.(1) din României. Numai legiuitorul este în măsură să determine condiţiile în care personalul auxiliar beneficiază de pensie de serviciu, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Or, un astfel de act normativ nu a fost emis până în prezent de autoritatea legiuitoare.

Arata instanta de control judiciar ca recurenta-contestatoare are, potrivit documentelor prezentate, o vechime în specialitate – de grefier – de 16 ani, 2 luni şi 11 zile, iar perioada de 16 ani, 10 luni şi 7 zile în care a desfăşurat activitate ca secretar la Baroul de Avocaţi P. nu constituie vechime în specialitate în lipsa unei dispoziţii legale care să echivaleze această calitate cu cea de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.