6. grupa a II a de pentru salariati la SC AVIOANE SA, în perioada în care societatea nu a avut comenzi
Prin 3569/15.03.2011 instanta a respins cererea retinând urmatoarele:
Prin actiunea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 3606/63/2010, reclamantul C.I a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC AVIOANE SA CRAIOVA sa fie obligata aceasta la eliberarea unei adeverinte prin care sa se constate ca în perioada 01 04 1992-01 02 2002 a lucrat si a fost încadrat în grupa I de munca în procent de 100% conform nominalizarii prin Ordinul MMOS nr. 125/1990, punctul 21 si din anul 1982, dupa satisfacerea stagiului militar.
În motivare a aratat ca verificând cartea de munca a constatat ca nu a fost încadrat corect în grupa I de munca, cu toate ca a lucrat în aceleasi conditii pe perioada respectiva, dar numai o parte i-a fost recunoscuta ca atare.
Reclamantul si-a precizat actiunea solicitând sa se constate ca în perioada 10 01 1983 – 01 02 2002 a lucrat în conditii de grupa I de munca si sa fie obligata aceasta la eliberarea unei adeverinte în acest sens, potrivit disp. pct. 51 din Ordinul nr. 50/1990. A descris totodata conditiile de munca. Ulterior, reclamantul si-a restrâns obiectul actiunii, în sensul ca nu solicita acordarea grupei I-a de munca pentru perioada 01 03 1990-01 04 1992 – când a fost încadrat în grupa a I..
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicita respingerea actiunii.
În dovedire au fost administrate probele cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul luat intimatei si proba testimoniala.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin actiunea astfel cum a fost precizata, reclamantul a solicitat sa se constate ca în perioada 10 01 1983 – 01 02 2002 a lucrat în cadrul societatii pârâte, în conditii de grupa I de munca si sa fie obligata aceasta la eliberarea unei adeverinte în acest sens.
Toata aceasta perioada se divide în trei parti: 10 01 1983 – 31 12 1989 – când reclamantul a fost încadrat în grupa a II-a – , 01 03 1990-01 04 1992 – când reclamantul a fost încadrat în grupa a I – si 01 04 1992 – 01 02 2002 si 01 01 1990-01 03 1990, când reclamantul nu este încadrat în niciuna din cele doua grupe.
În ceea ce priveste perioada 01 03 1990-01 04 1992 – când reclamantul a fost încadrat în grupa a I – , reclamantul a renuntat la solicitarea privind perioada respectiva.
Perioada 10 01 1983 – 31 12 1989 – când reclamantul a fost încadrat în grupa a II-a – nu poate face obiectul unei actiuni în constatare, întrucât reclamantului i-a fost deja certificata prin mentiunile din carnetul de munca recunoasterea unei grupe de munca.
Pentru a fi solicitata constatarea unei alte grupe de munca decât cea consemnata în carnetul de munca, reclamantul ar fi trebuit initial sa solicite anularea mentiunilor din carnetul de munca. În caz contrar, reclamantul s-ar bucura pentru aceeasi perioada de timp de beneficiile ambelor grupe de munca.
Pentru a dovedi ca a lucrat în coditii de grupa I de munca, reclamantul a propus proba testimoniala, fiind audiati în acest sens doi din colegii sai de munca.
Declaratiile acestora sunt subiective si contradictorii cu privire la timpul lucrat. Astfel, acestia pot fi acuzati ca ar avea un interes în recunoasterea grupei I de munca în favoarea colegului sau, pentru a putea invoca sentinta în litigiile lor ulterioare cu angajatorul.
De altfel, declaratiile testimoniale sunt în contradictie si cu existenta a trei acte normative – legea nr. 37/1992, legea nr. 78/1995 si OUG nr. 170/2001 – , prin care se atesta ca unitatea pârâta nu mai avea activitate continua, din cauza lipsei de comenzi, iar salariatii primeau numai o parte din salariu, conform si statelor de plata depuse la dosar.
Astfel, potrivit ARTICOLUI UNIC din legea nr. 37/1992 se prevede:
” (1) Pentru anul 1992, pe durata întreruperii activitatii din cauza lipsei de comenzi în uzinele, fabricile si sectiile ce produc tehnica militara, personalului civil încadrat i se plateste o indemnizatie egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat, fara sa se ia masura desfacerii contractului de munca.”
ART. 6 din legea nr. 78/1995 are o reglementare asemanatoare:
” În cazul unor întreruperi ale activitatii agentilor economici din cadrul sectorului productiei de aparare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariatii afectati pot ramâne la dispozitia agentilor economici, îndeplinind sarcinile ce li se vor stabili, si primesc o indemnizatie egala cu 75% din ultimul salariu de baza lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevazut de lege, cu mentinerea contractului de munca, pentru o perioada de cel mult 180 de zile lucratoare, în cursul ultimelor 12 luni.”
De asemenea, disp. ART. 1 din OUG nr. 170/2001 prevad:
” (1) Salariatii din unitatile sectorului productiei de aparare care îsi reduc temporar activitatea primesc pentru perioada respectiva un de completare reprezentând 75% din ultimul salariu de baza lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul pe venit conform legii, cu mentinerea contractului de munca.”
Toate aceste dispozitii legale converg spre o singura concluzie: reclamantul sau cei doi martori, colegi ai sai de serviciu nu pot justifica încadrarea in grupa I a activitatii lor ulterioare anului 1992, în conditiile lipsei acute de comenzi si a întreruperilor frecvente de activitate ale agentilor economici din cadrul sectorului productiei de aparare, aspecte care nu numai ca sunt de notorietate , dar sunt retinute si de acte normative.
Pe perioada ulterioara anului 1992, salariatii primeau în loc de salariu un fel de ajutor social, tocmai pentru a nu se lua masura desfacerii contractului de munca fata de acestia. Cum reclamantul nu primea salariu rezulta ca nu desfasura o activitate în conditii normale de munca, cu atât mai mult posibil de a fi încadrata într-o grupa de munca.
Pe cale de consecinta, pentru argumentele mai sus expuse, actiunea va fi respinsa.
