Art. 14 din Codul muncii
Art. 16 din Codul muncii
În aceste condiţii în speţă nu se mai pot face aprecieri asupra faptei şi asupra interpretării pe care intimatul a dat-o acesteia. Prin urmare, a intrat în puterea lucrului judecat faptul că reclamantul, în pofida art. 16 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, a primit la muncă pe numitul CD fără încheierea unui contract individual de muncă.
În speţă însă pot fi făcute aprecieri asupra măsurii impuse de intimat prin procesul verbal de constatare, anume aceea de a remedia deficienţele constatate având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. 1 şi art. 14 din Codul muncii, adică de a încheia numitului CD contract individual de muncă.
Astfel, se constată că susnumitul a decedat înainte ca intimatul să impună recurentului măsura sus precizată.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”.
Prin urmare, pentru încheierea contractului individual de muncă este necesar ca ambele părţi să îşi dea consimțământul şi să îşi însuşească înscrisul în modalitatea prevăzută de lege.
Consimţământul reprezintă manifestarea de voinţă a persoanei pentru încheierea actului juridic şi nu poate fi presupus la o persoană decedată ori dat de către moştenitori.
În condiţiile din speţă în care persoana pe care intimatul a apreciat-o a fi fost angajată fără contract individual de muncă nu mai este în viaţăla momentul la care ITM a impus angajatorului să încheie contractul de muncă, măsura intimatului nu poate fi dusă la îndeplinire în mod legal.
(Decizia nr. 1339/R-CONT/19 Martie 2014)
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 14.02.2013, reclamantul CIC a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, solicitând anularea procesului verbal de control nr.443488/2012.
În motivare, reclamantul a arătată că prin procesul verbal contestat s-a reţinut că la punctul de lucru din incinta fostei SC R Curtea de Argeş, unde se afla un adăpost pentru animalele proprietatea sa, a desfăşurat activitate o perioadă de aproximativ 3 ani numitul CD, fără a avea contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, deşi era remunerat cu sume de bani.
Reclamantul a considerat că actul este nelegal, deoarece el nu este persoană juridică şi nu întreprinde activităţi economice generatoare de profit, iar persoanele cu care colaborează nu au calitatea de salariaţi, ci sunt toţi la rândul lor de terenuri şi animale, ajutându-se reciproc şi împărţindu-şi între ei sarcinile de lucru. Astfel, numitul DC reuşise în ultimii 3 ani să-şi formeze un efectiv de oi, pe care le ţinea la comun cu ale reclamantului şi ale celorlalţi colaboratori, între ei existând o colaborare şi întrajutorare reciprocă şi că nu desfăşura activităţi remunerate pentru contestator.
La 29.08.2013 s-a depus întâmpinare de către pârât solicitându-se respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, deoarece însuşi reclamantul a declarat în faţa organelor de poliţie că numitul CD a desfăşurat activitate de zilier aproximativ 3 ani în folosul şi sub autoritatea lui, asigurând paza şi păşunatul animalelor din adăpost, fiind remunerat cu sume de bani. Or reclamantul, fiind persoană fizică, nu putea organiza activitate de zilier, această posibilitate fiind recunoscută numai persoanelor juridice şi numai în anumite condiţii, ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Prin sentinţa civilă nr.3745 din 10 septembrie 2013, Tribunalul Argeş – Secţia Civilă – Complet specializat administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin procesul verbal de control nr.443488/07.12.2012 – anexa 1, s-a stabilit că, la punctul de lucru din incinta fostei SC R Curtea de Argeş, numitul CD a desfăşurat activitate pe o perioadă de aproximativ 3 ani, în folosul şi sub autoritatea reclamantului, fiind remunerat de acesta cu sume de bani.
La data de 11.10.2012 numitul C a decedat în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor ce-i fuseseră date de către reclamant.
Organul constatator a stabilit că reclamantul a încălcat dispoziţiile art.260 alin.1 din Legea 53/2003 republicată, deoarece nu a încheiat numitului C contract individual de muncă în formă scrisă, neavând posibilitatea legală de a-l angaja ca zilier.
Împotriva procesului-verbal reclamantul a formulat plângere prealabilă ce a fost respinsă de către pârât, conform adresei nr.1351/15.03.2013.
Susţinerile reclamantului nu se confirmă, deoarece actul pârâtului nu a fost încheiat în considerarea vreunei calităţi de persoană juridică a reclamantului, ci în considerarea faptului că deţinea un adăpost şi pe care le dăduse în grija numitului C, pe care îl plătea pentru îndeplinită. Faptul că s-a menţionat în cuprinsul procesului-verbal că reclamantul ar deţine „punct de lucru” nu atrage nevalabilitatea actului, cu atât mai mult cu cât se detaliază în cuprinsul anexei în ce constă aşa numitul punct de lucru (respectiv adăpost destinat creşterii animalelor).
Deşi a susţinut că desfăşoară activitate în colaborare cu alte persoane, deţinătoare de terenuri şi animale, reclamantul nu a depus la dosar nicio dovadă scrisă în acest sens, toate acestea fiind contrare celor declarate de reclamant cu ocazia cercetării efectuate de către poliţie (notă de relaţii, declaraţie).
Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041Cod procedură civilă şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, în mod greşit a reţinut tribunalul că numitul CD a lucrat sub autoritatea reclamantului. În realitate, între reclamant şi respectiva persoană a existat o relaţie de întrajutorare, întrucât ambii erau proprietari de oi şi se ajutau reciproc în legătură cu întreţinerea acestora. Ca atare, respectivul C nu era plătit pentru activitatea desfăşurată la stână, chiar dacă prin munca depusă îşi asigura hrana zilnică şi avea un loc de odihnă.
În mod greşit a reţinut tribunalul că însuşi reclamantul a declarat că numitul CD este zilier şi că reclamantul nu şi-a dovedit susţinerile. În realitate, termenul de „zilier” nu a fost folosit de către reclamant în înţelesul lui juridic, acesta neavând cunoştinţe în acest sens. S-a vrut însă să se arate că sus-numitul nu desfăşura o activitate zilnică la stâna reclamantului şi că venea ocazional pentru câteva zile. S-a mai arătat de asemenea că între reclamant şi ceilalţi proprietari de oi nu a existat vreodată o convenţie scrisă de colaborare, întrajutorarea desfăşurându-se pe baza unor înţelegeri verbale şi pe baza relaţiilor de prietenie dintre ei.
Numitul C nu a primit niciodată de la reclamant o remunerație care să poată fi considerată salariu, potrivit art.10 şi art.159 alin.1 şi 2 Codul muncii. Sus-numitul nu a primit bani pentru activitatea pe care o desfăşura atunci când voia să vină la stână.
Prin urmare, aspectele reţinute de instanţa de fond şi de pârâtul ITM nu sunt conforme cu realitatea.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât însuşi recurentul a declarat în faţa Poliţiei Curtea de Argeş, că numitul C lucra ca zilier de 3 ani la reclamant, la paza şi păşunatul vitelor. Prin urmare, sus-numitul a fost angrenat într-un raport juridic de muncă cu recurentul, ce nu a fost materializat printr-un contract individual de muncă.
S-a mai arătat că, pentru fapta sa, recurentului reclamant i-a fost aplicată o amendă contravenţională menținutăulterior în justiţie în dosarul nr.3426/216/2012.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că, prin procesul verbal de constatare contestat în speţă, s-a impus în sarcina recurentului-reclamant ca acesta să respecte prevederile art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003/R, potrivit art.14 din aceeaşi lege.
În fapt s-a reţinut că în timp ce se lucra la un adăpost al reclamantului destinat creşterii animalelor, numitul CD a decedat. Ulterior s-a constatat, inclusiv din declaraţiile reclamantului, că respectivul C desfăşura activităţi în folosul şi sub autorizarea reclamantului de aproximativ 3 ani, asigurând paza şi păşunatul animalelor acestuia contra unei sume de bani. Cu toate acestea, reclamantul nu a încheiat sus-numitului un contract individual de muncă.
Reclamantul a fost sancţionat contravenţional şi a fost obligat să remedieze deficienţele constatate, în raport de textele lege sus menţionate.
În primul rând, Curtea reţine că sancţiunea contravenţională pentru fapta de a primi la muncă o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă a rămas definitivă, plângerea contravenţionalăa reclamantului fiind respinsă prin sentința nr. 153/08.02.2013, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 3426/216/2012, irevocabilă prin decizia nr. 2169/04.10.2013 pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă.
În aceste condiţii în speţă nu se mai pot face aprecieri asupra faptei şi asupra interpretării pe care intimatul a dat-o acesteia. Prin urmare, a intrat în puterea lucrului judecat faptul că reclamantul, în pofida art. 16 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, a primit la muncă pe numitul CD fără încheierea unui contract individual de muncă.
În speţă însă pot fi făcute aprecieri asupra măsurii impuse de intimat prin procesul verbal de constatare, anume aceea de a remedia deficienţele constatate având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. 1 şi art. 14 din Codul muncii, adică de a încheia numitului CD contract individual de muncă.
Astfel, se constată că susnumitul a decedat înainte ca intimatul să impună recurentului măsura sus precizată.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”.
Prin urmare, pentru încheierea contractului individual de muncă este necesar ca ambele părţi să îşi dea consimțământul şi să îşi însuşească înscrisul în modalitatea prevăzută de lege.
Consimţământul reprezintă manifestarea de voinţă a persoanei pentru încheierea actului juridic şi nu poate fi presupus la o persoană decedată ori dat de către moştenitori.
În condiţiile din speţă în care persoana pe care intimatul a apreciat-o a fi fost angajată fără contract individual de muncă nu mai este în viaţăla momentul la care ITM a impus angajatorului să încheie contractul de muncă, măsura intimatului nu poate fi dusă la îndeplinire în mod legal.
Ca atare, reţinând că măsura impusă de ITM recurentului reclamant, aceea de a remedia deficiențele constate cu privire la CD, nu poate fi legal realizată, motiv pentru care procesul verbal de constatare este nelegal sub acest aspect, în baza art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă Curtea a admis recursul şi a modificat sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi anulării procesul verbal de măsuri.
